Prin sentinta civila nr. 1767/23 octombrie 2008, Tribunalul Mures a respins actiunea formulata de reclamantul C.P. in contradictoriu cu parata Casa Judeteana de Pensii Mures.
In adoptarea acestei solutii, prima instanta a retinut ca, prin cererea depusa la data de 18 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat acordarea pensiei de invaliditate, iar nu a celei de serviciu, derivand din calitatea sa de fost deputat, iar pe de alta parte, nici nu este indreptatit la acordarea acesteia din urma, neindeplinind conditiile impuse de art. 49 din Legea nr. 96/2006, respectiv stagiul de cotizare si varsta de pensionare prevazute de Legea nr. 19/2000.
Uzand de calea de atac a recursului, reclamantul a invocat nelegalitatea hotararii primei instante, sub aspectul gresitei aplicari a legii, motiv prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
In cuprinsul memoriului de recurs a aratat ca sustinerea conform careia nu ar fi solicitat acordarea pensiei prevazute de Legea nr. 96/2006 este eronata, in contextul in care a depus la dosar adeverinta tip eliberata de Parlamentul Romaniei, in cuprinsul careia s-a consemnat optiunea sa pentru pensia cea mai avantajoasa.
Cu referire la neindeplinirea conditiilor prevazute de art. 49 din Legea nr. 96/2006, reclamantul a sustinut ca prima instanta a interpretat gresit dispozitiile legale mentionate, in sensul ca acestea ar face trimitere la indeplinirea cerintelor prevazute de Legea nr. 19/2000 pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta, in realitate legiuitorul referindu-se la orice categorie de pensie.
Parata nu a depus intampinare.
Examinand recursul dedus judecatii, prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, in limitele prevazute de art. 3041 si 306 alin. 2 Cod procedura civila, Curtea a constatat ca acesta este fondat, urmand a fi admis pentru considerentele relevate in continuare:
Potrivit dispozitiilor art. 49 alin. 5 din Legea nr. 96/2006, la indeplinirea conditiilor de pensionare, deputatii si senatorii, vor opta pentru pensia calculata conform alin. 1 - 4 sau pentru pensia calculata in conditiile Legii nr. 19/2000 ori ale altor legi speciale din cadrul sistemului public.
Prin art. 1 din Normele de aplicare a legii, aprobate prin Hotararea Birourilor permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului nr. 2/2006, modificata prin Hotararea nr. 4/19 iunie 2007, s-a prevazut ca pensia se acorda la cerere, dupa indeplinirea conditiilor de acordare a oricarei categorii de pensii prevazute de Legea nr. 19/2000, in situatia in care sunt indeplinite conditiile de eligibilitate privind varsta si stagiul de cotizare prevazute de aceasta.
De asemenea, conform prevederilor art. 4 lit. b) din Norme, beneficiaza de pensie si persoanele care la data solicitarii nu au calitatea de deputat sau senator, dar au detinut in trecut un mandat de deputat sau senator si indeplinesc conditiile de varsta si stagiu de cotizare prevazute de Legea nr. 19/2000 pentru obtinerea unei categorii de pensie. ( cazul din speta ).
Din ansamblul prevederilor legale enuntate rezulta ca prima instanta a apreciat in mod gresit ca reclamantul nu indeplineste conditiile pentru acordarea pensiei prevazute de art. 49 din Legea nr. 96/2006, o atare concluzie desprindu-se, de altfel din chiar cuprinsul alin.1 al art. mentionat, care nu face trimitere la indeplinirea conditiilor de pensionare pentru limita de varsta.
Prin urmare, fiind sesizata cu cererea de pensionare ca urmare a pierderii capacitatii de munca, parata era datoare ca, dupa verificarea intrunirii cerintelor prevazute de art. 57 din Legea nr. 19/2000, privind acordarea pensiei de invaliditate - respectiv indeplinirea stagiului de cotizare in raport cu varsta, conform tabelului nr. 3 - sa procedeze si la calcularea pensiei cuvenite reclamantului in baza Legii nr. 96/2006, stabilind, totodata, prin aplicarea prevederilor art. 50 din aceeasi lege, partea din pensie care, depasind nivelul pensiei rezultate conform Legii nr. 19/2000, urmeaza a se suporta din bugetul de stat.
Ceea ce a instituit legiuitorul prin adoptarea Legii nr. 96/2006 nu este o alta categorie de pensie, cum gresit s-a apreciat in cauza, ci un alt cuantum al acesteia, corespunzator fiecarei categorii din cele reglementate de art. 40 din Legea nr. 19/2000 ( pensia pentru limita de varsta, pensia anticipata, pensia anticipata partiala, pensia de invaliditate si pensia de urmas ), cuantum stabilit prin raportare la prevederile art. 82 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.
Nu este intemeiata apararea invocata de catre parata si insusita de catre prima instanta, conform careia reclamantul nu ar fi solicitat acordarea pensiei in conditiile Legii nr. 96/2006, ci a pensiei de invaliditate, conform Legii nr. 19/2000, deoarece, astfel cum rezulta din copia dosarului de pensionare, acesta si-a exprimat optiunea pentru pensia cea mai avantajoasa, prin depunerea adeverintei nr. 57/420/22.01.2008, emisa de Camera Deputatilor, adeverinta care atesta indeplinirea conditiilor pentru stabilirea pensiei conform Legii nr. 96/2006. ( fila 31 - verso, dosar fond ). De altfel, printr-un buletin de calcul anterior emiterii deciziei contestate, parata a stabilit si cuantumul pensiei conform Legii nr. 96/2006, ceea ce denota ca a retinut optiunea reclamantului pentru aceasta din urma. ( fila 28 dosar fond ).
Avand in vedere argumentele anterior expuse, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 312 alin.1 Cod procedura civila, a admis recursul dedus judecatii si, procedand la modificarea integrala a hotararii primei instante, a admis actiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 270451/22 mai 2008 si a obligat parata sa stabileasca drepturile de pensie cuvenite acestuia in conformitate cu prevederile Legii nr. 96/2006.
Pensie demnitari.
Decizie nr. 1247/R din data de 05.05.2009
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures
Sursa: Portal.just.ro