Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Ordonanta presedintiala. Conditii de admisibilitate Decizie nr. 586 din data de 01.09.2005
pronunțată de Curtea de Apel Targu-Mures

Art. 581 din Cod pr.civila reglementeaza procedura ordonantei presedintiale, in sensul ca instanta va putea ordona masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul executarii. Promovarea cu succes a ordonantei presedintiale implica intrunirea a trei conditii, respectiv urgenta, masura luata de instanta sa aiba caracter vremelnic si sa nu se prejudicieze fondul cauzei. Datorita faptului ca ordonanta presupune urgenta si luarea unor masuri vremelnice, instanta nu are caderea sa "atinga" fondul dreptului, dar, pentru ca totusi solutia sa nu fie arbitrara este datoare sa cerceteze doar aparenta dreptului. Pe langa cele trei conditii speciale amintite, proprii ordonantei presedintiale, trebuie indeplinite si conditiile generale de exercitiu ale actiunii, respectiv interesul, calitatea si capacitatea.
Datorita avantajelor pe care le prezinta ordonanta presedintiala, in practica judiciara se recurge foarte frecvent la ea, existand o tendinta de extindere a campului de aplicare in : materia raporturilor de familie, materia raporturilor de vecinatate si de proprietate, materia raporturilor locative, materia executarii silite, materia comerciala etc. Pana in prezent practica judiciara in materie nu cunoaste si nu reglementeaza posibilitatea uzitarii de catre cel interesat a procedurii ordonantei presedintiale in materia conflictelor de drepturi, avand in vedere specificul unor atare litigii, instantele care le solutioneaza pe fond avand plenitudinea de a lua si masuri urgente si cu caracter vremelnic. Intrucat fondul pricinii face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul acestei instante, partile interesate puteau uza doar de procedura prev. de art. 582 alin. 2 din Cod pr.civila, in sensul ca instanta de recurs poate suspenda executarea pana la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cautiuni al carui cuantum se va stabili de catre instanta.
Abstragand de cele de mai sus si considerand "admisibila" cererea de ordonanta presedintiala formulata de reclamant, se constata ca prima instanta nu a administrat nici o proba pertinenta si concludenta din care sa rezulte ca lipsa reclamantului de la spital ar perturba grav activitatea sectiei de ginecologie; in schimb paratul a dovedit ca in termen util a luat masuri concrete pentru ca activitatea sectiei sa se deruleze in mod normal, prin angajarea a doi medici specialisti, numirea temporara a unui sef de sectie si asigurarea unei linii continue al garzilor.
Fata de cele ce preced, fiind incident motivul prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civila, respectiv hotararea atacata fiind data cu incalcarea dispozitiilor legale in materie, urmeaza a se admite recursul declarat de parat, cu consecinta modificarii in tot a hotararii recurate, in sensul respingerii ca nefondate a cererii de ordonanta presedintiala inaintata de reclamant.

Sursa: Portal.just.ro