1. Contencios administrativ. Comunicare informatii de interes public. Daune morale.
- art. 7 si 22 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.
- art. 998-999 Cod civil.
Dauna morala consta in atingerea valorilor care definesc personalitatea umana, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si consecintele negative suferite de reclamant pe plan psihic, instanta putand aprecia in raport de acestea importanta valorilor morale lezate si intensitatea cu care au fost receptate consecintele vatamarii in plan social de catre reclamant. Daunele morale sunt acordate pentru a repara atingerea adusa personalitatii umane, demnitatii, onoarei sau altor valori asemanatoare.
Pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate, de natura sa permita instantei gasirea unor criterii de evaluare a intinderii acestora, nefiind suficienta libera exprimare a instantei, bazata pe gradul de percepere de catre aceasta a universului psihic al fiecarei persoane.
Decizia nr. 683 din data de 21 aprilie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti - Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin sentinta nr. 118 din 29.01.2010 , pronuntata de Tribunalul Dambovita - Sectia comerciala si de Contencios Administrativ, s-a admis plangerea formulata de reclamanta SC AI SRL si s-a obligat parata sa comunice reclamantei informatiile solicitate la punctele 1,2,4,7, si 8 din cererea nr. 895/1.06.2009 si sa-i plateasca daune morale in suma de 500 lei si s-au respins capetele de cerere pentru obligarea la plata daunelor patrimoniale si a daunelor cominatorii. A fost obligata parata la 1250 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta reprezentand onorariul avocatial.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamanta SC AI SRL si parata PV, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recursul declarat de reclamanta SC AI SRL .
Arata recurenta ca instanta de fond a admis capatul 2 de cerere al actiunii introductive acordand daune morale in cuantum de 500 lei. Considera ca aceasta suma este prea mica in raport de atitudinea consecventa a paratei de a nu raspunde la nicio solicitare de informatie de interes public formulata de reclamanta in baza Legii nr. 544/2001.
Atitudinea paratei de desconsiderare a dreptului reclamantei de a-i comunica informatiile solicitate in raport de obligatia prevazuta de art. 7 din Legea nr. 544/2001 reprezinta manifestarea lipsei de respect la adresa cetateanului si desconsiderarea acestuia. Daunele morale, ca o masura reparatorie corecta pentru faptul ca reclamantei i-a fost pricinuit un prejudiciu de imagine, considera ca poate fi stabilita intr-un cuantum mai mare de 500 lei, suma ce ar determina astfel intimata sa nu mai ignore pe viitor aceste solicitari de comunicare de informatii de interes public.
Prin comportamentul sau abuziv si ilegal, ca urmare a necomunicarii informatiilor de interes public solicitate, intimata i-a vatamat un drept fundamental, cauzandu-i prejudicii de ordin moral prin afectarea imaginii si credibilitatii.
Se mai critica sentinta si cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanta de fond trebuia sa aiba in vedere ca acestea sa aiba efecte compensatorii fata de atitudinea intimatei care in mod sistematic si repetat nu raspunde solicitarilor reclamantei in baza Legii 544/2001.
Acordarea de daune mici determina intimata pe viitor sa nu raspunda solicitarilor reclamantei si sa-si mentina atitudinea pe care a avut-o pana in prezent, aceea de a nu se conforma legii.
Recursul declarat de parata PV.
Recurenta critica solutia primei instante cu privire la modul defectuos de solutionare a capatului de cerere privitor la daunele morale, in acordarea acestora instanta netinand cont de elementele ce se impuneau a fi analizate, aceasta rezumandu-se doar la determinarea lor.
Ceea ce trebuia cu precadere analizat era prejudiciul moral pretins a fi suferit de catre reclamanta, ceea ce presupunea aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului, precum si a implicatiilor acestora pe toate planurile vietii sociale ale acesteia.
In aceste conditii, analiza trebuia sa vizeze pierderile efectiv suportate de catre reclamanta pe plan social, profesional, simplele sustineri ale acesteia in sensul afectarii imaginii si credibilitatii, nefiind suficiente pentru probarea prejudiciului.
Astfel, in absenta dovedirii valorilor morale pretins lezate, a unor elemente care sa constate in ce masura au fost acestea, nedovedind nici gravitatea, nici importanta prejudiciului, apreciaza ca actiunea reclamantei trebuia respinsa.
Analizand sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidenta in cauza, precum si sub toate aspectele conform art. 3041 Cod procedura civila, Curtea a retinut urmatoarele:
Potrivit dispozitiilor art. 7 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea volumului lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maxim 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
Pe de alta parte, Legea 544/2001 a prevazut in art.22 alin.1 ca persoana care se considera vatamata in drepturile sale, prevazute de prezenta lege, poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice, in termen de 30 de zile de la data expirarii termenului prevazut de art. 7 (10 zile).
Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede ca instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informatiile de interes public solicitate si sa plateasca daune morale si /sau patrimoniale.
Ambele recurente au formulat critici cu privire la solutia data capatului de cerere privind acordarea daunelor morale, motiv pentru care acest aspect va fi analizat in acelasi timp pentru ambele recursuri.
Potrivit jurisprudentei, dauna morala consta in atingerea valorilor care definesc personalitatea umana, cinstea, demnitatea, onoarea, prestigiul profesional, precum si consecintele negative suferite de reclamant pe plan psihic, instanta putand aprecia in raport de acestea importanta valorilor morale lezate si intensitatea cu care au fost receptate consecintele vatamarii in plan social de catre reclamant.
Daunele morale sunt acordate pentru a repara atingerea adusa personalitatii umane, demnitatii, onoarei sau altor valori asemanatoare.
Pentru acordarea daunelor morale este nevoie de existenta unor elemente probatorii adecvate, de natura sa permita instantei gasirea unor criterii de evaluare a intinderii acestora, nefiind suficienta libera exprimare a instantei, bazata pe gradul de percepere de catre aceasta a universului psihic al fiecarei persoane. Desigur nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, desi acest lucru nu este exclus.
In speta, prima instanta de contencios administrativ a acordat daune morale pentru ca autoritatea publica parata a vatamat o persoana intr-un drept al sau, respectiv dreptul de a avea acces la informatii de interes public, prin refuzul de a da curs solicitarilor care i-au fost adresate.
Nu poate fi retinuta sustinerea autoritatii publice in sensul ca nu este justificata acordarea daunelor morale, intrucat recurenta reclamanta a intrat in posesia informatiilor de interes public cerute. In opinia Curtii, parata autoritate publica si-a manifestat atitudinea de a refuza accesul la aceste informatii.
Cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, Curtea constata ca prima instanta a avut in vedere ca acestea sa aiba efecte compensatorii, neputand sa constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor si nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Spre deosebire de celelalte despagubiri civile, care presupun un suport probator, in privinta daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele suferite de partea vatamata, sa aprecieze o suma globala care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.
Asa fiind, Curtea apreciaza ca prima instanta a acordat in mod corect daunele morale si intr-un cuantum corespunzator fata de atingerea adusa valorii ocrotite de lege, respectiv dreptul de a avea acces la informatiile de interes public.
Cu privire la capatul de cerere privind neacordarea despagubirilor materiale, aspect invocat de SC AI SRL, Curtea retine ca pentru angajarea raspunderii civile delictuale se cer a fi intrunite cumulativ conditiile prevazute de art. 998-999 Cod civil referitoare la prejudiciu, fapta ilicita, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia celui chemat sa raspunda, constand in intentie, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat, insa reclamanta-recurenta nu a administrat probe pentru a dovedi cuantumul prejudiciului si existenta conditiilor necesare angajarii raspunderii civile delictuale.
Totodata, in cauza de fata se constata ca legea a fost corect aplicata intrucat reclamantul nu a dovedit in concret existenta unor daune materiale, iar daunele morale au fost date conform dispozitiilor legale, parata neraspunzand in termenul prevazut de lege, stia care sunt sanctiunile ce se pot aplica.
In baza dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila, Curtea a respins recursurile ca nefondate.