Comunicarea taxei de timbru la dosarul cauzei si neatasarea acesteia, se incadreaza in cuprinsul dispozitiilor art.318 C. Pr. Civ.
Contestatoarea a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia si originalul chitantei, ca a achitat taxa judiciara de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, data la care s-a solutionat recursul, insa, din eroare, chitanta respectiva nu a ajuns la dosar. Instanta de recurs a procedat la anularea recursului intrucat la dosar nu a fost depusa dovada achitarii taxei judiciare de timbru, insa, fata de faptul ca aceasta fusese achitata pentru data respectiva, si nu se poate retine culpa contestatoarei, sunt incidente dispozitiilor art. 318 teza I Cod pr.civila, dezlegarea data recursului fiind rezultatul unei greseli materiale.
Decizia nr.175 din 02 februarie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti- Sectia Comerciala si de Contencios Administrativ si Fiscal
Prin contestatia in anulare inregistrata la Curtea de Apel Ploiesti sub nr. 1763,1/114/2009 contestatoarea SC D.G. SRL a solicitat in contradictoriu cu intimatul Oficiul National al Registrului Comertului, prin Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Buzau anularea deciziei nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronuntate de Curtea de Apel Ploiesti, prin care a fost anulat pentru netimbrare recursul declarat de SC D.G. SRL impotriva sentintei nr. 737 din data de 26 mai 2009 pronuntate de Tribunalul Buzau.
In motivarea contestatiei contestatoarea a sustinut ca a formulat recurs impotriva sentintei Tribunalului Buzau, aratand ca pana la promovarea recursului au fost efectuate toate demersurile necesare si s-au depus la O.R.C. situatiile financiare anuale solicitate.
La dosarul cauzei s-a depus, asa cum rezulta din cele consemnate in decizia nr. 1458/28.10.2009, o cerere de judecare in lipsa si o imputernicire avocatiala, ambele transmise prin fax. Mentioneaza contestatoarea ca impreuna cu imputernicirea si cererea indicata a fost transmisa si copia chitantei de plata a taxei judiciare de timbru, copie care insa nu a fost prezentata instantei de recurs, lucru pe care nu il poate explica; fie poate fi vorba de o omisiune dupa transmiterea acestei copii, fie de o defectiune tehnica astfel incat copia sa nu fi ajuns la dosarul cauzei, insa, in mod cert, societatea detinea chitanta seria POG nr. 0009514/28.10.2009.
Mai arata contestatoarea ca poate prezenta si rezultatul transmisiei fax din data de 28.10.2009 al cabinetului de avocatura, astfel ca in mod absolut de neinteles s-a ajuns la aceasta situatie nedorita, de anulare a recursului ca netimbrat.
Instanta a apreciat contestatie in anulare ca fiind fondata.
Contestatia in anulare speciala fiind o cale extraordinara de atac de retractare poate fi exercitata impotriva deciziei pronuntate in recurs numai in cazurile anume prevazute de art.318 C.pr.civila.
Art. 318 teza I invocat de contestatoare in sustinerea cererii formulate, are in vedere erori materiale in legatura cu aspecte formale ale judecarii recursului si care au avut drept consecinta darea unei solutii gresite.
Textul vizeaza greseli de fapt involuntare si nu greseli de judecata, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozitii legale.
Contestatoarea a invocat primul motiv de contestatie in anulare prevazut de art. 318 C.pr.civila sustinand ca dezlegarea data recurentului este rezultatul unei greseli materiale constand in aceea ca instanta de fond a procedat gresit la anularea recursului pentru netimbrare desi satisfacuse aceasta cerinta a legii si depusese copia chitantei de achitare a taxei de timbru la dosar.
In cauza, contestatoarea SC D.G. SRL a dovedit, prin actele depuse la dosar, respectiv copia si originalul chitantei, ca a achitat taxa judiciara de timbru pentru recurs la data de 28.10.2009, data la care s-a solutionat recursul, insa, din eroare, chitanta respectiva nu a ajuns la dosar.
Instanta de recurs a procedat la anularea recursului intrucat la dosar nu a fost depusa dovada achitarii taxei judiciare de timbru, insa, fata de faptul ca aceasta fusese achitata pentru data respectiva, si nu se poate retine culpa contestatoarei, se apreciaza ca in cauza sunt incidente dispozitiilor art. 318 teza I Cod pr.civila, dezlegarea data recursului fiind rezultatul unei greseli materiale.
Asa fiind, Curtea a admis contestatia in anulare, a anulat decizia nr. 1458 din data de 28 octombrie 2009 pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti si a fixat termen pentru rejudecarea recursului la data de 23.02.2010, pentru cand au fost citate partile.