Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Creanta chirografara. Contestatie impotriva tabelului definitiv al creantelor. Conditii pentru admisibilitate Decizie nr. 322 din data de 19.11.2014
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

In derularea procedurii insolventei debitoarei SC “SG" S.R.L., prin cererea adresata Tribunalului Suceava - Sectia Civila la data de 30 aprilie 3014 si inregistrata sub nr.3374/86/2013/a22, creditoarea C.N.I. SA a solicitat inscrierea in tabelul definitiv al creantelor debitoarei SC "S.O" a creantei in suma de 89.737,09 lei, suma ce reprezinta valoarea insumata a garantiilor de buna executie aferente celor 2 contracte de executie de lucrari incheiate cu debitoarea
Prin sentinta nr. 837 din 17 iunie 2014, Tribunalul Suceava - sectia civila, a respins contestatia formulata de creditoarea C.N.I. SA impotriva Tabelului definitiv al creantelor debitoarei SC "SG" SRL ca ramasa fara obiect, retinand in motivare ca la data de 17 iunie 2014, la dosarul cauzei a fost depus de catre administratorul judiciar M. IPURL, Tabelul definitiv rectificat al creantelor din care rezulta ca, C.N.I SA este mentionata la pozitia 16 cu suma reprezentand creanta pe care o datora acesteia.
Impotriva acestei sentinte, a declarat apel C.N.I. SA, criticand solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie.
Examinand apelul declarat in cauza, Curtea a apreciat ca este intemeiat pentru urmatoarele considerente :
Prin declaratia de creanta depusa la data de 23.05.2013, aflata la fila 40 dosar apel, creditoarea C.N.I. SA a solicitat inscrierea la masa credala cu urmatoarele sume :
I - 89.737,09 lei reprezentand valoarea insumata a garantiilor de buna executie aferente celor 2 contracte de lucrari incheiate cu debitoarea (admitere provizorie, creanta fiind afectata de o conditie suspensiva, respectiv neindeplinirea, de catre debitoare, a obligatiilor contractuale);
II - 21.215,49 lei reprezentand penalitati contractuale de intarziere, ca urmare a depasirii termenului de finalizare a lucrarilor la cel de-al doilea obiectiv de investitii ce face obiectul contractului nr. 212 din 7.02.2011.
Prin precizarile ulterioare depuse la data de 3.01.2014 - fila 47 dosar apel, creditoarea - contestatoare C.N.I. SA. si-a majorat catimea creantelor pretinse cu suma de 26.170,64 lei, sustinand ca ar fi aferenta aceluiasi contract nr. 212 din 7.02.2014, fara insa a motiva in nici un fel aparitia acestei noi sume fata de data depunerii declaratiei de creanta.
Administratorul judiciar procedand la verificarea creantelor pretinse de catre contestatoare, a recunoscut realitatea lor, motiv pentru care a intocmit un tabel definitiv rectificat de creante, inscriind creditoarea C.N.I. SA cu sumele pretinse cu titlu de garantie de buna executie, in total cu suma de 115.907,73 lei, din care ultima suma pretinsa prin "Precizarile" depuse la dosar de 26.170,64 lei, inscriind-o drept "suma sub conditie".
Ca urmare, judecatorul sindic a respins ca fiind ramasa fara obiect contestatia creditoarei, fara insa a sesiza ca nu au fost inscrise in tabelul definitiv rectificat al creantelor si penalitatile de intarziere pretinse in suma de 21.215,49 lei.
Cum aceasta suma nu a fost recunoscuta si inscrisa de catre administratorul judiciar in tabelul definitiv rectificat de creante, au fost apreciate ca intemeiate criticile apelantei fata de solutia respingerii contestatiei ca fiind ramasa fara obiect, asa incat, in temeiul art. 480 alin. 2 Codul de procedura civila (Legea nr. 134/2010), apelul a fost admis cu consecinta schimbarii in parte a sentintei atacate, doar cu privire la suma de 21.215,49 lei, reprezentand penalitati de intarziere.
In virtutea efectului devolutiv al apelului, procedand la examinarea contestatiei cu privire la suma mentionata cu titlu de penalitati de intarziere, Curtea a constatat ca este nefondata, intrucat nu se incadreaza in niciunul dintre cazurile prevazute in mod expres si limitativ in textul art. 75 din lege. Calea contestatiei prevazuta la art. 75 din lege este deschisa doar debitoarei si acelor creditori care dupa definitivarii tabelului de obligatii al debitoarei au descoperit existenta unui fals, dol sau a unei erori esentiale, precum si a unor titluri hotaratoare necunoscute pana atunci, care au determinat inscrierea unei creante in tabel.
Prin urmare, textul art. 75 din lege impune doua conditii pentru admisibilitatea unei astfel de contestatii si anume : descoperirea imprejurarii esentiale sa fie ulterioara datei definitivarii tabelului de obligatii si lipsa oricarei culpe pentru identificarea cu intarziere a acestei imprejurari din partea celui care o invoca. O astfel de reglementare este in corelare cu dispozitiile art. 73 din lege, intrucat daca creditorii sau debitoarea cunosteau imprejurarea respectiva inainte de definitivarea tabelului de obligatii aveau deschisa calea contestatiei la tabelul preliminar.
In speta, s-a retinut faptul ca nici in Tabelul preliminar al Creantelor depus in dosar la data de 8.05.2013 si nici in cel rectificat din data de 9.05.2013, contestatoarea nu a fost inscrisa, declaratia de creanta fiind formulata ulterior, respectiv la data de 22.05.2013.
Fara a contesta Tabelul preliminar de creante (si a solicita eventual repunerea in termen), creditoarea C.N.I. SA a contestat direct tabelul definitiv de creante, la data de 30.04.2014, desi nu poate fi vorba despre descoperirea unei imprejurari esentiale ulterioare definitivarii tabelului de creante si nici de lipsa oricarei culpe pentru identificarea cu intarziere a acestei imprejurari din partea celui care o invoca si nici nu se poate retine existenta unui fals, dol sau a unei erori esentiale.
Cum in cauza nu sunt indeplinite cerintele art. 75 din Legea nr. 85/2006, contestatia creditoarei in ceea ce priveste neinscrierea, in tabelul definitiv al creditorilor si a penalitatilor de intarziere in suma de 21.215,49 lei, a fost respinsa, ca nefondata si mentinute restul dispozitiilor sentintei care nu sunt contrare prezentei decizii.
In consecinta, fata de argumentele de drept si de fapt expuse, in temeiul art. 480 alin. 2 Codul de procedura civila (Legea nr. 134/2010), apelul a fost admis, sentinta schimbata in parte si, in rejudecare, a respins contestatia privind suma de 21.215,49 lei, reprezentand penalitati de intarziere ca nefondata, mentinand restul dispozitiilor care nu sunt contrare.

Sursa: Portal.just.ro