Sporul salarial de 30% prevazut de OUG nr. 43/2002, respectiv indemnizatia stabilita prin OUG nr. 27/2006 se cuvin doar politistilor DNA, considerentele vizand complexitatea cauzelor si gradul sporit de dificultate al actelor de procedura penala indeplinite de agentii si ofiterii de politie detasati la DNA, intre activitatile desfasurate de acestia din urma si ceilalti politisti judiciaristi existand deosebiri majore.
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Suceava-sectia comerciala contencios administrativ si fiscal sub nr.1573/86 din 20 martie 2008, reclamantul S.N. al P. si V. “P.L." Bucuresti in contradictoriu cu paratii M.I.R.A.; I.G.P.R. Buc. si I.P.J. Suceava a solicitat obligarea paratilor la plata sumei reprezentand sporul de 30% din salariul de baza lunar, pe perioada 01.09.2002-31.03.2006, actualizat cu indicele de inflatie de la data scadentei si pana la data efectuarii platii, precum si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca membrii de sindicat sunt angajati in cadrul I.P.J. Suceava, desemnati ca organe de cercetare ale politiei judiciare prin ordinul M.I.R.A., cu avizul Procurorului General, Parchetului de pe langa I.C.C.J., in baza dispozitiilor art.201 alin3 Cod proc. penala si art.2 alin.3 din Legea nr.364/2004 privind organizarea si functionarea Politiei Judiciare.
In conformitate cu prevederile art.28 din O.U.G. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, ofiterii de politie judiciara detasati la Departamentul National Anticoruptie "primesc un spor de 30%" din salariul de baza lunar. Acest spor a fost prevazut de lege si pentru procurorii D.N.A. si pentru judecatorii care compun completele de judecata specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie.
In cazul ofiterilor de politie judiciara detasati la D.N.A. sporul a fost mentinut la nivelul de 30% dupa intrarea in vigoare a O.U.G. nr.24/2004 privind cresterea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combaterea coruptiei.
A mai aratat reclamantul ca actele normative prin care s-a stabilit acordarea sporului de 30% anumitor categorii de ofiteri de politie judiciara contin prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea membrilor de sindicat, care contravin dispozitiilor O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare.
Intr-un caz asemanator prin Hotararea nr.185/22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii s-a constatat existenta unei discriminari directe, in sensul art.2 alin.1 din O.G.nr.137/2000, in ceea ce priveste acordarea acestor sporuri salariale de 30-40% numai anumitor categorii de magistrati.
Acordarea sporului de 30% pentru ofiterii de politie judiciara detasati la D.N.A. a fost motivata de necesitatea de a asigura incoruptibilitatea acestora.
Desi scopul urmarit prin impunerea unui spor salarial pentru ofiterii de politie judiciara care participa la cercetarea unor infractiuni de coruptie este legitim, a solicitat a se constata faptul ca incoruptibilitatea trebuia asigurata pentru toti ofiterii de politie judiciara. Pentru acest motiv, acordarea sporului de 30% doar anumitor categorii de ofiteri ai Politiei judiciare nu poate conduce la asigurarea incoruptibilitatii in randul politiei judiciare si respectarii principiilor statului de drept.
In ceea ce priveste pe membrii de sindicat, sunt incidente dispozitiile art.1 alin.2 lit.e pct.(i) si art.2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, aprobata si modificata prin Legea nr.48/2002, in prezent modificata prin Legea nr.324/2006, in sensul ca ei au fost si sunt supusi unei discriminari constand intr-o "deosebire" sau "preferinta" pe baza unui criteriu care are ca efect restrangerea exercitarii in conditii de egalitate a drepturilor lor in domeniul economic, mai precis dreptul la un salariu egal pentru munca egala.
Dar dupa cum rezulta si din cuprinsul art.2 alin.2 din O.G. nr.137/2000, modificata, sunt discriminatorii acele prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare. Potrivit art.21 din O.G. nr.137/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, "persoana care se considera discriminata, poate formula in fata instantei de judecata o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun".
In calitatea pe care o detin membrii de sindicat, ei au aceleasi atributii ca ofiterii de politie detasati in cadrul D.N.A., mai precis ei efectueaza acte de urmarire penala sub directa supraveghere a procurorului.
Atributiile membrilor de sindicat, care au calitatea de membrii ai Politiei Judiciare sunt reglementate de Codul de procedura penala si Legea 364/2004 privind organizarea si functionarea Politiei Judiciare, in timp ce atributiile colegilor lor detasati la D.N.A. sunt prevazute de Codul de procedura penala si de O.U.G. nr.43/2002, modificata.
In cazul politistilor detasati la D.N.A., conform art.10 alin.3 din O.U.G. nr.43/2002, "ofiterii de politie judiciara efectueaza actele de cercetare penala sub directa conducere, supraveghere si controlul nemijlocit al procurorilor din Parchetul National Anticoruptie". Aceasta prevedere a fost preluata si de actele normative care au modificat O.U.G. nr.43/2002 si care reglementeaza in prezent activitatea D.N.A.
Aceeasi situatie exista si in cazul membrilor care au calitatea de membri ai Politiei Judiciare, conform art.218 alin.1 din Cod proc. penala, care prevede ca: "procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare ( .. ) si supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale".
In temeiul art.8 alin.1 din Legea 364/2004:"organele de cercetare ale politiei judiciare isi desfasoara activitatea sub conducerea, supravegherea si controlul procurorului ( ... ) ".
In cazul politistilor detasati la D.N.A., conform art.10 alin.4 din O.U.G. nr. 43/2002 " dispozitiile procurorilor din D.N.A. sunt obligatorii pentru ofiterii de politie judiciara prevazuti la alin.1 ", iar conform art.10 ali.7 din O.U.G. nr.43/2002, modificata "ofiterii ( ... ) de politie judiciara nu pot primi de la organele ierarhic superioare nici o insarcinare".
In ceea ce priveste cauzele cercetate de politistii care sunt membri ai Politiei Judiciare in comparatie cu cele cercetate de politistii detasati la D.N.A., solicita a se observa ca nu exista diferente pe fond sub aspectul complexitatii, deoarece complexitatea unei cauze nu este data de nivelul prejudiciului cauzat sau al sumei vehiculate drept mita, ci de ansamblul activitatilor si probelor ce trebuie administrate pentru aflarea adevarului si pentru dovedirea vinovatiei sau nevinovatiei persoanei cercetate.
Singura diferenta existenta intre atributiile celor doua categorii de politisti consta in faptul ca politistii care au calitatea de membrii ai Politiei Judiciare au inclusiv raspunderea decizionala in efectuarea urmaririi penale, mai precis ei dispun inceperea urmaririi penale, retinerea preventiva a unei persoane si intocmesc acte de terminare a urmaririi penale, iar politistii detasati la D.N.A. nu au raspundere decizionala, in cazul lor actele mai sus mentionate sunt emise exclusiv de procuror.
Avand in vedere cele mai sus prezentate, reclamantul a apreciat faptul ca membrii de sindicat care fac parte din cadrul Politiei Judiciare sunt dezavantajati prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea.
Paratul M.I.R.A., prin intampinare a invocat exceptia prescrierii dreptului la actiune pentru perioada cuprinsa intre data de 01.09.2002 si momentul anterior cu trei ani datei introducerii prezentei actiuni.
Pe fondul cauzei, a aratat ca in raport de calitatea pe care o au membrii de sindicat, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse in O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor si nicidecum prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit dispozitiilor legale invocate in sustinerea pretentiilor reclamantului (art. 28 din O.U.G. 43/2002) ofiterii si agentii de politie detasati in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie beneficiau de un spor la salariu de 30% "pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie".
Cererea de chemare in judecata isi gaseste temei legal in dispozitiile art. 27 din O.G. nr. 12-7/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, care permit oricarei persoane care se considera discriminata sa se adreseze instantei de judecata pentru acordarea de despagubiri si anularea situatiei create prin discriminare.
Potrivit alin. (4) al articolului mentionat "Persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte", insa situatia persoanelor in numele carora a fost formulata actiunea nu vizeaza un act material, o fapta de discriminare, ci faptul ca o anumita prevedere legala (art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002) creeaza o stare de discriminare.
Un act normativ de nivel superior nu poate crea o situatie de discriminare, asa cum este definita aceasta notiune in cuprinsul art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata.
In sustinerea acestei idei, a aratat ca discriminarea reprezinta "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege."
Asadar, discriminarea apare atunci cand unei persoane nu ii este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevazut de lege, insa in cazul de fata este vorba de situatia a doua categorii de politisti, din care doar uneia ii este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul ca cealalta categorie nu beneficiaza de acelasi drept din cauza ca asa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu, intrucat nu este vorba de nerecunoasterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situatie care nu se circumscrie definitiei discriminarii de la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicata.
Cu alte cuvinte, nu se poate accepta ideea ca legea ar putea constitui un criteriu de discriminare, intrucat existenta unei fapte de discriminare se constata tocmai raportat la drepturile fundamentale sau cele recunoscute prin lege.
Constatarea ca discriminatorie a unei situatii de drept ar duce la situatia absurda in care o persoana care a respectat in totalitate prevederile legale sa poata fi obligata la plata unor despagubiri catre o alta persoana, pe motiv ca, respectand actele normative in vigoare, a comis o fapta de discriminare fata de aceasta din urma.
In situatia de fata, prin acordarea acestui spor si celorlalti politisti din cadrul M.I.R.A. s-ar fi incalcat atat prevederile legale din cuprinsul O.U.G. nr. 43/2002 (care nu prevedeau acordarea acestui spor decat pentru o categorie restransa, a politistilor din cadrul D.N.A.) cat si prevederile O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, care stabilesc modul in care se calculeaza salariul celorlalti politisti.
In alta ordine de idei, analizand definitia data de legiuitor la art. 2 alin. (1) din O.G. nr.137/2000, republicata, reiese ca pentru stabilirea existentei oricarei fapte de discriminare trebuie avuta in vedere si existenta unui alt element de baza al acesteia, respectiv criteriul de discriminare.
In ceea ce priveste criteriul de discriminare, in cuprinsul alin. (2) al art. 2 din O.G. nr.137/2000, republicata, se prevede ca nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta atunci cand este bazata pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare".
Criteriul de selectie in ceea ce priveste acordarea sporului la salariu numai unora dintre ofiterii si agentii de politie judiciara este prevazut chiar in cuprinsul dispozitiilor legale care instituie acest drept, unde se stipuleaza ca se acorda numai ofiterilor si agentilor detasati in cadrul Directiei Nationale Anticoruptie (D.N.A.), fiind justificat obiectiv de un scop legitim.
Art. 47 alin. (2) din Codul muncii stabileste ca, in cazul detasarii, angajatul are un drept de optiune pentru drepturile salariale care ii sunt mai favorabile, fie drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie drepturile de la angajatorul la care este detasat. Asadar, se recunoaste implicit posibilitatea ca, in cazul detasarii, (care reprezinta, potrivit art. 42 alin. 1 din Codul muncii, un caz de modificare a raporturilor de serviciu) un salariat sa beneficieze de alte drepturi salariale decat cele avute anterior detasarii.
Principiul nediscriminarii presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor aflati in situatii identice. Acest principiu nu este incalcat daca exista un tratament diferit intre indivizi care nu sunt egali in drepturi, iar dispozitiile Codului muncii, act normativ care reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, stabilesc faptul ca poate exista o diferenta de tratament ca urmare a detasarii unei persoane, justificata de modificarea raporturilor de munca.
Problema aplicarii unui tratament discriminatoriu se poate pune numai cu privire la persoane care fac parte din aceeasi categorie, iar politistii din cadrul inspectoratelor judetene de politie sunt o categorie distincta fata de categoria politistilor detasati la D.N.A., care se afla intr-o situatie juridica diferita.
Tribunalul Suceava - Sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal, prin sentinta nr. 523 din 17 aprilie 2008, a respins ca nefondata, actiunea.
Cu privire la exceptia prescriptiei, instanta de fond a retinut ca aceasta exceptie nu este data intrucat termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani si curge de la data savarsirii faptei sau de la data la care persoana interesata putea sa ia cunostinta de savarsirea ei, dar instanta apreciaza ca nu se poate stabili data la care reclamantii au luat la cunostinta de fapta presupusa de discriminare, mai ales ca este vorba de 97 de membrii de sindicat, iar data publicarii OUG nr.43/2002 nu este momentul de la care curge termenul de 3 ani.
Pe fond, prima instanta a retinut ca potrivit art. 21 din O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile ulterioare, persoana care se considera discriminata poate formula, in fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Art. 2 alin. 1 din O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile ulterioare, prevede ca "prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice".
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, legat de articolul 14 (Interzicerea discriminarii) al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, ratificata de Romania prin Legea 30/1994, a apreciat ca diferenta de tratament devine discriminare, in sensul articolului 14 din Conventie, atunci cand se induc distinctii intre situatii analoage si comparabile fara ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectiva. Instanta europeana a decis in mod constant ca pentru ca o asemenea incalcare sa se produca "trebuie stabilit ca persoane plasate in situatii analoage sau comparabile, in materie, beneficiaza de un tratament preferential si ca aceasta distinctie nu-si gaseste nici o justificare obiectiva sau rezonabila". Astfel, Curtea a apreciat prin jurisprudenta sa, ca statele contractante dispun de o anumita marja de apreciere pentru a determina daca si in ce masura diferentele intre situatii analoage sau comparabile sunt de natura sa justifice distinctiile de tratament juridic aplicate. (vezi CEDH, 18 februarie 1991, Fredin c/Suede, parag.60, 23 iunie 1993, Hoffman c/Autriche, parag.31, 28 septembrie 1995, Spadea et Scalambrino c/ltalie, 22 octombrie 1996 Stubbings et autres c/Royaume-Uni, parag.75. In hotararea data in cazul THLIMMENOS vs. GRECIA din 6 aprilie 2000, Curtea a concluzionat ca "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Conventie, este incalcat nu numai atunci cand statele trateaza in mod diferit persoane aflate in situatii analoage, fara a oferi justificari obiective si rezonabile, dar si atunci cand statele omit sa trateze diferit, tot fara justificari obiective si rezonabile, persoane aflate in situatii diferite, necomparabile".
Pentru ca o fapta sa fie calificata ca fiind fapta de discriminare, trebuie sa indeplineasca cumulativ mai multe conditii:
a) existenta unui tratament diferentiat a unor situatii analoage sau omiterea de a trata in mod diferit situatii diferite, necomparabile.
b) existenta unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. 1 din O.G. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile ulterioare.
c) tratamentul sa aiba drept scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.
d) tratamentul diferentiat sa nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sa nu fie adecvate si necesare.
In cauza instanta constata ca ofiterii DNA au fost transferati in cadrul unei alte institutii si desfasoara activitatea specifica acesteia, raporturile lor de serviciu fiind modificate fata de perioada cat lucrau in Ministerul Internelor si Reformei Administrative, ca urmare a detasarii.
Astfel, nu exista un tratament diferentiat al unor situatii analoage, ci un tratament diferentiat al unor situatii diferite.
De altfel, prin Hotararile 271, 419 si 418 din 2007 si 164 din 1.03.2008 C.N.C.D. s-a pronuntat in sensul ca exista o justificare a diferentierii de salarizare intre cele doua categorii de ofiteri.
Impotriva sentintei a declarat recurs S.N.P.V. " P. L." Bucuresti.
In motivare, recurentul a criticat sentinta pentru nelegalitate, aratand ca eronat instanta de fond i-a respins actiunea.
Reiterand argumentatia invocata la instanta de fond, recurentul a precizat ca prima instanta s-a aflat intr-o eroare atunci cand a considerat ca situatia ce face obiectul dosarului nu contine prevederi discriminatorii cu privire la salarizarea membrilor de sindicat, care contravin dispozitiilor OG nr. 137/2000 privind prevenirea si combaterea tuturor formelor de discriminare si Codului Muncii.
A sustinut recurentul, exemplificand cu Hotararea nr. 185 din 22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii ca, in speta, membrii sai de sindicat au fost si sunt supusi unei discriminari, constand intr-o "deosebire" sau "preferinta" pe baza unui criteriu care are ca efect restrangerea exercitarii in conditii de egalitate a drepturilor lor, in domeniul economic, mai precis dreptul la un salariu egal pentru munca egala, fiind incidente dispozitiile art. 1si 2 din OG nr. 137/2000 cu modificarile ulterioare.
In calitatea pe care o detin membrii sai de sindicat, ei au aceleasi atributii ca ofiterii de politie detasati in cadrul DNA, mai precis ei efectueaza acte de urmarire penala sub directa supraveghere a procurorului.
A concluzionat recurentul ca in ceea ce priveste cauzele cercetate de politistii care sunt membrii ai Politiei Judiciare in comparatie cu cele cercetate de politistii detasati la DNA, nu exista diferente pe fond sub aspectul complexitatii, deoarece complexitatea unei cauze nu este data de nivelul prejudiciului cauzat sau al sumei vehiculate drept mita, ci de ansamblul activitatilor si probelor ce trebuie administrate pentru aflarea adevarului si pentru dovedirea vinovatiei sau nevinovatiei persoanei cercetate.
Singura diferenta existenta intre atributiile celor doua categorii de politisti consta in faptul ca politistii care au calitatea de membrii ai Politiei Judiciare au inclusiv raspunderea decizionala in efectuarea urmaririi penale, mai precis ei dispun inceperea urmaririi penale, retinerea preventiva a unei persoane si intocmesc acte de terminare a urmaririi penale, iar politistii detasati la D.N.A. nu au raspundere decizionala, in cazul loc actele mai sus mentionate sunt emise exclusiv de procuror.
Fata de cele mentionate, recurentul a apreciat ca membrii sai de sindicat care fac parte din cadrul Politiei Judiciare sunt dezavantajati prin aplicarea unor norme discriminatorii privind salarizarea, motiv pentru care hotararea instantei de fond este nelegala.
Examinand recursul declarat in cauza, ale carui motive pot fi incadrate in art. 304 pct. 9 Cod proc. civila, Curtea a constatat ca este nefondat.
Membrii de sindicat in numele carora a fost formulata actiunea sunt ofiteri de politie judiciara si isi desfasoara activitatea in cadrul IPJ Suceava.
Astfel, in raport de calitatea pe care o au, salarizarea acestora se face potrivit normelor cuprinse in OG nr. 38/203 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor si nicidecum prin aplicarea prevederilor OUG nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, asa cum in mod gresit apreciaza acestia.
Potrivit dispozitiilor legale invocate in sustinerea actiunii ( art. 28 alin. 5 din OUG nr. 43/2002, in vigoare pana la data de 29.03.2006), ofiterii si agentii de politie detasati in Departamentul National Anticoruptie beneficiau de un spor la salariul de 30%, " pentru activitatea specializata de combatere a infractiunilor de coruptie".
Asa cum in mod temeinic si legal a apreciat si instanta de fond, desfasurandu-si activitatea in cadrul IPJ Suceava, chiar si ca ofiteri de politie judiciara, salarizarea membrilor de sindicat nu se poate face decat potrivit OG nr. 38/2003, act normativ care nu prevede acordarea dreptului solicitat.
Cererea recurentului reclamant privind anularea asa-zisei situatii discriminatorii este intemeiata pe dispozitiile OG nr. 1237/2000 republicata.
Potrivit art. 4 al articolului mentionat "Persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte", insa situatia recurentului-reclamant nu vizeaza un act materiale, o fapta de discriminare , ci " discriminarea" creata de o anumita prevedere legala ( art. 28 alin.5 din OUG nr. 43/2002).
Un act normativ de nivel superior nu poate crea o situatie de discriminare, asa cum este definita aceasta notiune in cuprinsul art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata potrivit caruia discriminarea reprezinta "orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta_ care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege".
Asadar discriminarea apare atunci cand unei persoane nu ii este recunoscut un drept fundamental sau un drept prevazut de lege, insa in cazul de fata este vorba de situatia a doua categorii de politisti, din care doar uneia ii este recunoscut un drept printr-un act normativ.
Faptul ca cealalta categorie nu beneficiaza de acelasi drept din cauza ca asa a stabilit legiuitorul nu poate fi considerat discriminatoriu intrucat nu este vorba de nerecunoasterea unui drept fundamental sau instituit de lege, ci de neacordarea unui drept printr-o lege, situatie care nu se circumscrie definitiei discriminarii de la art. 2 alin.1 din OG nr. 137/200, republicata.
In situatia de fata, prin acordarea acestui spor si celorlalti politisti din cadrul MIRA, s-ar fi incalcat atat prevederile legale din cuprinsul OUG nr. 43/2002 ( care nu prevedeau acordarea acestui spor decat pentru o categorie restransa, a politistilor din cadrul DNA) cat si a prevederilor OG nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, care stabilesc modul in care se calculeaza salariul celorlalti politisti.
Diferentierea de tratament aplicata politistilor detasati la DNA are la baza criteriul obiectiv al detasarii acestora in cadrul unei institutii care nu face parte din structura MIRA, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si criterii obiective conexe privind pregatirea profesionala specializata, responsabilitatea diferita datorata complexitatii activitatilor desfasurate in institutia in care sunt detasati, o formare anume pentru activitatea de urmarire a infractiunilor de coruptie ca si specificul acestei activitati, avand in vedere printre altele si tipologiile diferite ale cazurilor de coruptie.
Principiul nediscriminarii presupune aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor aflate in situatii identice. Acest principiu nu este incalcat daca exista un tratament diferit intre persoane care nu sunt egale in drepturi, iar dispozitiile codului muncii, act normativ care reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, stabilesc faptul ca poate exista o diferenta de tratament ca urmare a detasarii unei persoane, justificata de modificarea raporturilor de munca.
Egalitatea nu inseamna uniformitatea, astfel incat daca la situatii egale trebuie sa corespunda un tratament egal, la situatii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decat diferit ( Decizia Curtii Constitutionale nr. 697/20.12.2005).
In acest sens este constanta practica Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii care solutionand petitii avand ca obiect constatarea discriminarii existente intre salarizarea politistilor judiciaristi care isi desfasoara activitatea in cadrul inspectoratelor judetene de politie si cei care sunt detasati in cadrul DNA, a constatat ca, intre cele doua categorii, nu exista tratament diferentiat, discriminatoriu, potrivit art. 2 din OG nr. 137/2000 , retinand ca politistii care lucreaza in cadrul DNA nu se afla intr-o situatie analoga cu alti politisti din cadrul politiei judiciare, existand o justificare obiectiva a diferentierii.
Mai mult, Curtea Constitutionala, prin Deciziile nr.818, 819, 820 si 821 din 3 iulie 2008, publicate in M.O. nr. 537 din 16 iulie 2008 a admis exceptia de neconstitutionalitate constatand ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse in alte acte normative. Astfel se considera ca instantele de judecata nu pot cenzura solutia aleasa de legiuitor in stabilirea retributiei unor categorii profesionale si sa stabileasca alte drepturi salariale decat cele prevazute de lege. S-ar incalca, astfel, rolul Parlamentului de unica autoritate legiuitoare a tarii si principiul separatiei puterilor in stat.
Asadar, instanta de judecata nu este in masura sa instituie ea insasi o norma juridica nediscrirninatorie sau sa aplice dispozitii prevazute in acte normative aplicabile altor subiecte de drept, in raport cu recurentii care se considera discriminati.
Fata de argumentele de fapt si de drept mentionate, criticile recurentului au fost apreciate ca fiind neintemeiate, sentinta atacata fiind legala si temeinica si in consecinta, in temeiul art. 312 Cod proc. civila, recursul a fost respins ca nefondat.