Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant XXX şi pe pârât XXX SA, având ca obiect acţiune în constatare.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 14.01.2026, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea pentru datele de 29.01.2026, 06.02.2026, 23.02.2026, 26.02.2026, 10.03.2026 şi apoi pentru data de astăzi, când,
Instanța,
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:
I. Susţinerile părţilor
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului XXX la data de 19.11.2024, sub numărul mai sus menţionat, în antet, reclamantul XXX a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. XXX S.A..
* să se constate că activitatea prestată de el în perioada 22.01.1984-1.04.2001 în cadrul Întreprinderii Forestiere Exploatare și Transport XXX — Sectorul exploatare XXX, în funcția de tractorist, ifronist, constituie stagiu de cotizare în grupa I de muncă și grupa a II a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat XXXrii efectuate prin Hotărârea comitetului director nr. conform 7906/17.12.1992 în temeiul Hotărârii Guvernului nr.620/2.10.1992 lit.a și conform nominalizării efectuate prin Hotârârile Consiliului de Administrație nr. XXX şi XXX, conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II;
* să se constate că activitatea prestată de el în perioada 1.04.2001- 10.09.2002 în cadrul XXX SA, în funcția de tractorist, şofer, constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă în procent de 100%, în temeiul art. 20 din OUG nr. 59/2000 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019).
* să se oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat următoarele:
Reclamantul a lucrat XXX perioada 22.01.1984-10.09.2002 la Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport XXX —Sectorul exploatare XXX, XXX Autonomă Estrel Suceava (fosta XXX) şi ulterior Moldoforest S.A ocupând funcția de tractorist, ifronist, şofer, mecanic ifron, activități care au fost nominalizate la nivel de unitate ca fiind activității în grupa I de muncă, respectv grupa a II de muncă, însă în carnetul de muncă XXX al reclamantului nu apar mențiuni privind grupa.
Potrivit Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților şi categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării pct. 6 "Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)", iar potrivit pct. 7, “Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat XXX locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru”.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 şi 2 din Hotărârea nr. 620 din 2 octombrie 1992 privind încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă, în vederea pensionării, a unor lucrători din activitatea de exploatare şi transport forestier: se încadrează în grupa I de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969, următoarele categorii de personal: a) fasonatorii şi corhănitorii din exploatările forestiere, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969, următoarele categorii de personal: a) conducătorii auto şi ajutorii acestora care execută transportul tehnologic al materialului lemnos.
Reclamantul i-a solicitat pârâtului în calitate de angajator să-i elibereze o adeverință care să cuprindă perioada lucrată, funcția, grupa, însă pârâtul prin administrator special, i-a comunicat raspunsul nr. 762/25.01.2021 din care rezultă că s-au făcut verificări dar că nu s-au găsit documente care să conțină date despre foştii angajați ai societății din perioada XXX, arhiva societății fiind parțial distrusă, parțial deteriorată (anexează răspunsul).
Reclamantul a lucrat XXX Sectorul Exploatare XXX cu XXX (pe care-l propune ca martor) care în perioada 11.02.1980 -1.07.2001 (anexează carnetul de muncă XXX) a ocupat în cadrul pârâtei funcția de muncitor calificat mecanizator, ifronist, tractorist, mecanizator exploatare forestieră şi căruia i-a fost eliberată în anul 2013, Adeverința nr. 427/3.09.2013 din care rezultă că în perioada 11.02.1980 până la 12.08.1991 a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Hotărârea comitetului director nr. 7906/17.12.1992, temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă fiind HG 620/2.10.1992 art 1 lit a, iar în perioada 12.08.1991-2.09.1994 a fost încadrat în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. XXX şi XXX, temeiul juridic al încadrării în grupa a II il reprezintă Ordinul nr. 50/1990, anexa II art. 171, iar la observații este menționat că în perioada 11.02.1980 -12.08.1991 a lucrat XXX cadrul formațiunilor de exploatare a lemnului efectuând lucrări de corhăirea lemnului (sortare, stivuire, manipulare, încărcare în auto). În perioada 12.08.1991-2.09.1994 a lucrat XXX cadrul XXX, efectuând lucrări de încărcare- descărcare".
Reclamantul a fost coleg cu XXX şi au lucrat XXX la activitățile de exploatare a lemnului şi indiferent de funcția pe care erau angajați, respectiv muncitor, tractorist, ifronist etc, aceştia realizau lucrări în condiții climatice nefavorabile şi suprasolicitare fizică.
Activitatea de ifronist presupunea descărcarea buştenilor în depozit şi încărcarea acestora în vagoane pentru expediere sau în alte mijloace de transport si că se lucra in condiții de praf, disconfort termic .
Solicită instanței de judecată să constate că nici colegului reclamantului, domnului XXX, angajatorului nu i-a operat în carnetul de muncă că a lucrat XXX grupa I şi grupa a II a de muncă şi cu toate acestea i-a eliberat Adeverință care atestă acest lucru.
Adeverința din care rezultă încadrarea în grupa I şi a II-a de muncă 100% din timpul de muncă, atestă faptul că activitatea acestuia, a fost susținută de documentele verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, documente ce au fost avute în vedere ca act doveditor al încadrării activității sale în grupa I şi a II de muncă, chiar în lipsă mențiunilor efectuate în Carnetul de Muncă
Pe toată perioada cuprinsă între anii XXX în care a fost salariatul societăților anterior menționate, reclamantul a desfăşurat acelaşi tip de activitate ce a constat în colectarea, manipularea şi transportul materialului lemnos rezultat în urma exploatării forestiere, de încărcarea descărcarea materialului lemnos pentru stivuirea lemnului în cadrul exploatării pădurilor, în condiții nefavorabile de microclimat în aer liber, risc ridicat de accidentare, expunere la zgomot vibrații, produse de utilaje suprasolicitare fizică nervoasă. Astfel, a îndeplinit atribuțiile specifice meseriei de ifronist/tractorist/şofer/mecanic ifron pentru care a fost nevoit să urmeze si un curs de specializare. Se ocupa de colectarea, manipularea lemnului transportul lemnului cu ajutorul utilajelor agricole specializate (camion, tractor/ifron agricol), fiind deținător al permisului de conducere pentru categorii superioare de autovehicule, inclusiv tractor, la care erau întotdeauna ataşate două remorci. Transporturile se efectuau pe trasee dificile în pădure, cu porțiuni accidentate, neamenajate, specifice domeniului de producție prelucrare a lemnului.
Ulterior abrogării Ordinului nr.50/1990, criteriile, metodologia de încadrare în condiții deosebite de muncă au fost reglementate de Hotărârea Guvernului 261/2001: "Art.15 Locurile de muncă, activitățile categoriile profesionale încadrate în grupele I a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfăşurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr.19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfăşurate în locuri de muncă în condiții speciale." Pe perioada desfăşurării activității atât reclamantul cât şi angajații care desfăşurau această activitate, aveau cunoştință de faptul că munca prestată era încadrată în grupa a II-a de muncă, fiind înființați de către angajator despre efectuarea acestei încadrări.
Începând cu data de 1.04.2001 grupele I şi II și-au încetat valabilitatea fiind înlocuite cu „ locuri de muncă în condiții speciale” pentru grupa I respectiv „ locuri de muncă în condiții deosebite" pentru grupa a II a, motiv pentru care solicităm isntanței să constate că în perioada 1.04.2001--10.09.2002 reclamantul a desfăşurat activitate în condiții deosebite.
Solicită instanței să constate că în perioada 1.04.2001-10.09.2002 reclamantul a desfăşurat activitate în condiiții speciale de muncă, în procent de 100%, în temeiul art. 20 din OUG nr. 59/2000 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019).
În drept, a invocat Ordinul MMPS nr.50/1990, HG 620/1992, HG 261/2001.
În dovedire, a solicitat proba cu înscrisuri şi proba testimonială cu martorul XXX, anexând următoarele acte: răspunsul nr. 762/25.01.2021 (f.10), carnetul de muncă XXX (f.11-27), Adeverința nr. 427/3.09.2013 (f.28), carnetul de muncă XXX (f.29-41).
1’. La solicitarea instanţei, a depus precizări la 16.12.2024 (f.50), prin care a arătat că: 1. în perioada 22.01.1984-12.08.1991 activitatea prestată de reclamantul XXX a fost încadrată în grupa I de muncă 2. în perioada 12.08.1991-1.04.2001 activitatea prestată de reclamantul XXX a fost încadrată în grupa a II a de muncă.
2. XXX S.A. a depus note de şedinţă la 18.03.2025 (f.59 şi urm.), prin care a arătat următoarele:
Nu se opune admiterii acțiunii, pe baza probelor care se vor administra, pentru perioada în care, conform mențiunilor din carnetul de muncă al acestuia, a desfăşurat activitate în cadrul societății.
Se impune să arate, tocmai în contextul referirilor reclamantului la răspunsul ei privind eliberarea unei adeverințe care să ateste încadrarea activității acestuia în grupele I şi/sau a II-a de muncă, precum şi la solicitarea de obligarea a ei la plata cheltuielilor de judecată, faptul că ea se află și s-a aflat și în anul 2021, data eliberării răspunsului referit de reclamant, în imposibilitate obiectivă de a elibera acestui vreun act/adeverință privind activitatea şi condițiile de muncă din perioada indicată, desfăşurate în cadrul societății.
Trebuie avute în vedere considerentele Deciziei RIL 9/2016 coroborate cu situația de fapt, legată de imposibilitatea sa obiectivă de eliberare, în conformitate cu dispozițiile legale indicate chiar de reclamant, a unei adeverinte privind încadrarea activitatea în grupa I şi a II-a de muncă.
În acest sens, ea se află în imposibilitatea de a depune la dosarul cauzei înscrisuri relevante care să poată conduce la soluționarea cauzei, aşa cum a precizat și reclamantului, arhiva societății find distrusă/deteriorată, astfel încât societatea nu mai deține înscrisuri care să conține date despre foștii salariați din perioada XXX.
Reprezentantul legal al societății, respectiv fostul administrator special pe perioada în care a fost în procedura de insolvență, a formulat o sesizare penală în privința lipsei/ distrugerii arhivei societății.
Sesizarea penală mai sus referită a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria XXX sub numărul de dosar XXX/P/2017, în cauză penală dispunându-se începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere şi furt.
În anul 2022, prin Ordonanța din 27.09.2022 s-a dispus clasarea cauzei penale motivat de intervenirea prescripției răspunderii penale.
Acesta a reprezentat, de altfel, şi motivul pentru care nu a putut dispune eliberarea unei adeverințe privind grupa de muncă solicitată, impunându-se a se avea în vedere faptul că legiuitorul a impus condițiile de legalitate pentru eliberarea adeverințelor privind activitatea desfăşurată în grupele I/II de muncă.
În acest trebuie avute în vedere dispozițiile Ordinului XXX pentru aprobarea Procedurii privind modul de întocmire şi eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie coroborate cu cele ale art.158 din Legea XXX privind sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, conform prevederilor Ordinului XXX ce reglementează Procedura privind modul de întocmire şi eliberare a adeverințelor prin care se atestă activitatea desfăşurată în locurile de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii şi/sau modificării drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare din 15.09.2008: „1. Cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a Il-a de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz. 2. Adeverințele prevăzute la pct. 1 se întocmesc şi se eliberează, conform modelului prevăzut in anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, numai pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidențele angajatorilor sau ale deținătorilor de arhive. 3. La eliberarea adeverințelor angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt obligați să respecte prevederile art. 160 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 44/2006. 4. Angajatorii sau orice alți deținători de arhive sunt direct răspunzători de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise în adeverintele pe care le întocmesc şi le eliberează".
Aceste prevederi se coroborează cu dispozițiile art. 158 alineat 3 din Legea XXX conform cărora „Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001".
De asemenea, conform prevederilor art. 158 alineatele 4 și 5 din Legea XXX "(4) Adeverintele care atestă incadrarea persoanelor in fostele grupe I şi/sau a Il-a de muncă sunt valorificate numai in situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. (5) Prin documente verificabile se înțelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secția/atelierul/locul de muncă, precum și orice alte documente justificative".
Conform prevederilor legale mai sus redate, eliberarea unei adeverințe privind încadrarea în grupa I şi/sau a II-a de muncă în condiții de legalitate presupune ca această adeverință să fie eliberată solicitantului numai pe baza "documentelor verificabile" întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001, în special actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităților/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă.
În urma verificărilor efectuate nu a identificat astfel de "documente verificabile", respectiv nu a regăsit o hotărâre a Consiliul de Administrație sau un act similar prin care să fi fost nominalizate persoanele din cadrul societății ce au fost încadrate în grupa I şi/sau a Il-a de muncă sau prin care să se fi dispus încadrarea anumitor locuri de muncă/activități/categorii profesionale în grupele I sau a II-a de muncă.
Or, în lipsa unor astfel de documente sunt în imposibilitatea obiectivă de a da curs solicitării formulate de reclamant, societatea fiind în imposibilitatea de a elibera Adeverinta privind încadrarea reclamantului în grupa a I-a de muncă, neputând emite o astfel de adeverință în condiții de nelegalitate, respectiv cu încălcarea obligativității angajatorului de eliberare a unor astfel de adeverințe exclusiv în baza documentelor verificabile care atestă încadrarea activității dumneavoastră în grupele de muncă superioare conform legislației anterioare anului 2001.
Se impune a avea în vedere şi faptul că eliberarea unei astfel de adeverințe în lipsa documentelor justificative mai sus enunțate NU ar fi fost de natură să conducă la beneficiile vizate de reclamant, respectiv drepturile conferite de activitatea prestată în grupa a II-a de muncă conferite de legea 263/2010, având în vedere dispozițiile art.158 alin.6-7 din Legea XXX (act normativ ce era în vigoare în anul 2021 - an în care s-a solicitat eliberarea unei adeverințe de grupă de muncă și care ar prezenta relevantă şi în contextul legii actuale a pensiilor) potrivit cărora "(6) În situația în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activității în grupele I şi/sau a Il-a de muncă, angajatorii sau orice alți deținători legali de arhive sunt obligați să pună la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice si/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverințele care atestă incadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a Il-a de muncă, în vederea verificării respectării legislației în domeniu. (7) În situația în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislației privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverintelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă."
Astfel, aşa cum rezultă din prevederile legale mai sus redate, în cazul în care ar fi eliberat adeverința solicitată de reclamant în lipsa documentelor justificative pe baza cărora se puteau emite, în condiții de legalitate, astfel de adeverinte, imposibilitatea ei de a răspunde solicitării Casei Teritoriale de Pensii de a prezenta documentele în baza cărora a fost eliberată o astfel de adeverință de grupă de muncă ar fi determinat neluarea în considerare a acestei adeverinte în stabilirea dreptului de pensie cuvenit reclamantului, perioada respectivă fiind considerată "vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiții normale de muncă".
În aceste condiții, eliberarea unei adeverințe de grupă de muncă cu nerespectarea condițiilor legale de emiterea a acesteia ar fi determinat (pe lângă consecințele de ordin penal pentru ea) lipsirea de orice efecte juridice a unei astfel de adeverințe față de reclamant a cărui activitate ar fi fost valorificată în vederea stabilirii vechimii în muncă/stagiului de cotizare ca activitate desfăşurată în condiții normale de muncă şi nicidecum în condițiile grupei a II_a de muncă.
În aceste condiții, fără a nega pretențiile reclamantului pentru perioada invocată, dar și fără a le confirma, trebuie în vedere şi faptul că prin Decizia RIL 9/2016 pronunțată de Înalta XXX de Casație şi Justiție s-a statuat faptul că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecției Sociale nr. 50/1990, instanțele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, in grupele I sau II de muncă."
Din analiza considerentelor Deciziei RIL mai sus amintite se poate constata faptul că Înaltă XXX a statuat asupra admisibilității unei acțiuni privind constatarea, pe cale judiciară, a încadrării activității prestate de salariat în condițiile aferente grupei I şi/sau a II de muncă și după abrogarea acestui act normativ, tocmai în situația în care angajatorul fie nu aplicat procedura de stabilire a locurilor de muncă încadrate în astfel de condiții, fie nu este în măsură a confirma acest fapt la solicitarea angajatului, prin emiterea unei adeverinte în acest sens. Acest fapt rezultă din analiza paragrafelor 47-55 din Decizia RIL mai sus amintită.
Se impune a se avea în vedere faptul că, aşa cum de altfel a statuat inclusiv practica Curtii de Apel XXX (cu titlu de exemplu aminteşte Decizia XXX într-o cauză similară ce a privit tot societatea noastră) situația în care societatea nu a urmat procedurile în vedere determinării locurile de muncă încadrate în condițiile grupei I şi /a II-a de muncă din cadrul societății este similară celei privind lipsa documentelor primare verificabile care să poată sta la baza eliberări unei adeverințe privind grupa de muncă - astfel încât persoana interesată are la dispoziție doar actiunea privind constatarea pe cale judiciară, ulterior abrogării legislației privind grupele de muncă, a încadrării muncii prestate în condițiile grupei I sau a II-a de muncă.
Raportat aşadar la cele mai sus precizate, trebuie constatat că, în mod întemeiat nu a putut da curs solicitării reclamantului formulată în anul 2021 de a elibera o Adeverință privind atestarea activității desfăşurate în grupa I şi / sau a Il-a de muncă astfel încât doar acțiunea privind constatarea pe cale judiciară a condițiilor de muncă aferente grupei I şi a Il-a de muncă în perioada solicitată este de natură a conduce la clarificarea/obtinerea recunoaşterii condițiilor de muncă invocate de reclamant.
În privința imposibilității obiective pentru ea de a depune înscrisurile relevante în cauză privind activitatea desfăşurată de reclamant, roagă instanța să aibă în vedere considerente aceleiaşi Decizii RIL 9/2016, paragrafele 59-60 - prin care, deşi Înalta XXX a respins sesizarea referitoare la a II_a doua întrebare - obiect al sesizării - aduce clarificări importante în interpretarea dispozițiilor art. 272 Codul Muncii privind regimul probator în litigiile de muncă.
Astfel, conform celor statuate de Înaltă XXX prin paragrafele 59-60 ale Deciziei RIL 9/2016, "59. În legătură cu interpretarea art. 272 din Codul muncii privind regimul probator, se solicită, în al treilea rând, a se statua cărei părți fi revine sarcina probei în ceea ce priveşte dovedirea condițiilor de muncă efective și procentul din timpul de lucru în care acestea s-au manifestat, în condițiile in care, astfel cum se arată în conținutul sesizării, expertiza dispusă în cauză nu este relevantă. XXX în acest caz nu rezultă existența unei practici neunitare în interpretarea unei dispoziții legale, ci se identifică o problemă de valorizare a probatoriului cu înscrisuri şi expertiză. Astfel, jurisprudenta considerată a fi fost în sensul neaplicării art. 272 din Codul muncii, republicat, analizează tot problema utilității expertizei, în lipsa unor înscrisuri preexistente care să certifice condițiile efective de muncă și proporția de timp lucrată, iar cea identificată în sensul aplicării textului de lege menționat se referă la posibilitatea valorificării raportului de expertiză in condițiile în care angajatorul nu a contestat situația de fapt prezentată de angajat. 60. Prin urmare, jurisprudența menționată nu conține o interpretare contradictorie a dispozițiilor art. 272 din Codul muncii, care nu disting în functie de obiectul concret al litigiului, atunci când impun sarcina probei angajatorului, aceste dispoziții legale fiind aplicabile şi în ceea ce priveşte dovedirea condițiilor de muncă şi a timpului efectiv lucrat. XXX acest sens, angajatorul propune dovezi în apărarea sa, in condițiile art. 254 din Codul de procedură civilă, in principal prin întâmpinare, ceea ce înseamnă, in ipoteza unei apărări prin care tinde la respingerea acțiunii fostului salariat, că trebuie să depună înscrisuri doveditoare ale condițiilor de muncă. Evident că, în măsura în care salariatul contestă situația de fapt ce rezultă din probele puse la dispoziție de către angajator, acesta are posibilitatea completării probatoriului in vederea dovedirii condițiilor deosebite de muncă."
În drept, a invocat dispoziţiile menţionate.
În dovedire, a propus proba cu înscrisuri, anexând sesizarea penală privind furtul şi distrugerea arhivei societății - ce a făcut obiectul Dosarului penal XXX/P/2017 (f.66-68) şi Ordonanța de clasare din 27.09.2022 emisă în Dosarul XXX/P/2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria XXX (f.70).
2’. La data de 13.01.2026, pârâta a depus precizări, prin care a arătat următoarele:
În ceea ce priveşte înscrisurile solicitate, înțelege să reiterezefaptul că s-a constatat distrugerea arhivei sale pentru intervalul XXX. În ceea ce priveşte emiterea adeverinţei pentru XXX, precizează că adeverinţa poartă numărul 427/03.09.2013. Data emiterii adeverinţei prezintă relevanță întrucât este anterioară datei distrugerii arhivei societăţii.
Practic, din succesiunea în timp a împrejurărilor, distrugerea arhivei a intervenit într-un moment ulterior emiterii adeverinţei sus-menţionate, ceea ce lămureşte de ce aceasta a putut fi emisă. La acest moment, subscrisa nu deţine cele trei înscrisuri la care adeverinţa face în mod expres referire, respectiv „Hotărârea Comitetului Director nr. 7096/17.12.1992, Hotărârile Consiliului de Administrație nr.336/1992 și XXX".
Se poate observa că cele trei înscrisuri se înscriu, din punct de vedere temporal, în perioada XXX, iar deteriorarea/distrugerea arhivei societăţii a fost constatată pentru perioada XXX. Ca atare, sunt în imposibilitatea de a furniza documentele solicitate. Mai precizează faptul că semnatarul adeverintei 427/2013, domnul XXX, a renunțat la calitatea de administrator special al XXX SA spre finalul anului 2017, condiții în care nici nu au informații despre contextul emiterii adeverinței 427/2013. Actualul administrator al societății, doamna XXX, a preluat mandatul administrator în anul 2023, după ce societatea a fost timp de 10 ani în insolvenţă. În aceste condiţii nici nu mai pot furniza instanţei informații cu privire la contextul ori considerentele emiterii adeverinței 427/2013.
A ataşat sentinţa pronunţată de Tribunalul XXX privind închiderea procedurii insolvenței şi furnizare actuală de informații emisă de ONRC XXX.
II. Aspecte procesuale
Acţiunea este scutită de obligaţia de plată a taxei de timbru.
Prin încheierea din 28.05.2025 (f.74), instanţa a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi proba cu audierea martorului XXX, a emis adresă către XXX Judeţeană de Pensii XXX pentru a se depune dosarul de pensionare al martorului XXX, în măsura în care există. Totodată, a citat pârâta cu menţiunea, pe de o parte, de a depune toate înscrisurile pe care le deţine în legătură cu XXX şi cu XXX şi de a explica faptul că au putut să emită adeverinţă lui XXX şi dacă se găsesc undeva înscrisurile la care se face referire in adeverinţă, sau dacă sunt printre cele distruse, înscrisurile fiind Hotărârea Comitetului Director nr. 7906/17.12.1992, Hotărârile Consiliului de Administraţie nr. 336/1992 şi XXX.
XXX Judeţeană de Pensii XXX a depus dosarul de pensionare al martorului XXX (f.77-162), iar martorul a fost audiat la 22.10.2025, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei (f.167).
III. XXX excepţiei inadmisibilităţii
Reclamantul din speţă solicită să se constate că activitatea prestată de el în perioada 1.04.2001- 10.09.2002 în cadrul XXX SA, în funcția de tractorist, şofer, constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă în procent de 100%, în temeiul art. 20 din OUG nr. 59/2000 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019), iar instanţa a invocat excepţia inadmisibilităţii în raport de acest al doilea capăt de cerere.
Astfel, prin Decizia nr. XXX din 23.05.2016, Înalta XXX de Casaţie si Justiţie - Completul Competent să Judece Recursul in Interesul Legii a admis recursul formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta XXX de Casaţie si Justiţie stabilind că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.”.
În replică, reclamantul a arătat că nu ar fi o veritabilă excepţie, dar şi că solicitarea sa este de respingere, deoarece este dreptul său să se adreseze instanţei de judecată in contextul în care i-a fost refuzată eliberarea unei adeverinţe care să ateste ceea ce a solicitat prin cererea de chemare in judecată.
Inadmisibilitatea este sancţiunea care intervine atunci când legea interzice o anumită acţiune în justiţie sau atunci când pentru protejarea unui anumit drept sau unei anumite situaţii juridice există o altă cale juridică şi/sau judiciară, obligatorie. În speţă, după cum a explicat pe larg instanţa supremă în decizia menţionată, este incidentă a doua ipoteză în totalitate şi parţial prima, deoarece, odată depăşit momentul pentru calea prevăzută de lege pentru realizarea dreptului în discuţie, legea nu mai permite o altă acţiune.
Prin urmare, este vorba despre o veritabilă excepţie, deoarece împiedică verificarea acţiunii pe fond, adică a măsurii în care condiţiile de muncă respective sunt speciale. Apoi, chiar folosind terminologia apărătorului reclamantului, împiedică dreptul să se adreseze instanţei de judecată, dar în mod justificat, pentru motivele expuse de instanţa supremă.
Astfel, pot fi avute în vedere în mod expres următoarele pasaje ale deciziei acesteia:
„74. Rezultă din succesiunea textelor de lege menţionate că, la finalizarea procedurii de încadrare în condiţii speciale care s-a derulat în perioada XXX, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, numai unităţile care au obţinut avizele prevăzute de lege au fost înscrise în lista anexă a legii.”
„75. XXX neechivocă astfel opţiunea legiuitorului ca, după data de 1 aprilie 2001, locurile de muncă în condiţii speciale să fie stabilite numai prin lege”.
„80. Se constată că legiuitorul a optat pentru reglementarea imperativă şi exhaustivă a locurilor de muncă cu condiţii speciale şi a unităţilor în care se găsesc acestea, renunţând la edictarea unor norme cu aplicabilitate generală în baza cărora orice unitate putea să îşi evalueze locurile de muncă. Edictarea Legii nr. 226/2006 a presupus încheierea procesului început prin Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care au prevăzut o listă de locuri de muncă în abstract în care se desfăşoară activităţi ce pot fi încadrate în condiţii speciale, finalizarea procesului însemnând identificarea tuturor unităţilor economice care deţin astfel de locuri de muncă.”
„81. În concluzie, faţă de evoluţia legislativă astfel prezentată, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor ce reglementează încadrarea în condiţii superioare de muncă, instanţa nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competenţa acestora, pentru a recunoaşte apartenenţa unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiţii. În acest sens, dacă avizele emise pentru angajator, ce nu includ locurile de muncă ale reclamanţilor, nu au fost contestate în procedura administrativă prevăzută de art.18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările şi completările ulterioare, iar ulterior, la instanţa de contencios administrativ ori, după caz, în condiţiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007, cu modificările şi completările ulterioare, fie la Inspecţia Muncii, fie direct, la instanţa de judecată competentă, acestea se bucură de prezumţia de legalitate. Absenţa acestor acte administrative prezumă că activitatea se desfăşoară în condiţii normale.”.
„82. Instanţele de judecată nu se pot substitui partenerilor sociali şi autorităţilor administrative cu atribuţii în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecţia Muncii şi XXX Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condiţiile concrete de muncă, situaţia medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire şi protecţie întocmit de angajator pentru îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiţii deosebite.”.
„102. În cazul de faţă nu există nicio prevedere legală sau constituţională care să confere instanţelor judecătoreşti competenţa de a înlătura normele juridice instituite prin lege care vizează procedura administrativă dată în competenţa organelor specializate ale statului şi termenele de desfăşurare, întrucât printr-o asemenea practică s-ar încălca principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţia României.”.
Prin urmare, se poate reţine fără echivoc că instanţele nu pot stabili direct dacă anumite activităţi desfăşurate în perioada de după 1 aprilie 2001 se încadrează în condiţii deosebite ori speciale, acţiunile care vizează un asemenea rezultat fiind inadmisibile.
Instanţa mai adaugă faptul că, în ceea ce priveşte eventuale probleme de constituţionalitate a unei asemenea interpretări, pe de o parte, se observă că, în aceeaşi decizie antemenţionată, Înalta XXX a arătat următoarele:
„103. O astfel de interpretare a dispoziţiilor legale nu încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi nici dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie al părţii care ar avea interes să beneficieze de o astfel de încadrare a locului său de muncă, prevăzute de art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât garanţia legalităţii acestei proceduri a fost oferită de accesul instituit de legiuitor la instanţa de contencios administrativ.
104. Astfel cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 132 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 8 aprilie 2010, absenţa unei proceduri deschise la instanţa de drept comun nu echivalează cu o negare a dreptului de acces la instanţă, câtă vreme partea a avut la dispoziţie, direct sau prin reprezentanţii săi, posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ în legătură cu aspectele ce ţin de iniţierea şi derularea procedurii administrative prin care i se recunoşteau drepturile pretinse.”.
Prin urmare, în mod normal, ar trebui admisă excepţia inadmisibilităţii, ridicată din oficiu, şi respins ca inadmisibil al doilea capăt de cerere al acţiunii reclamantului.
*
Totuşi, situaţia din speţă este circumstanţiată de faptul că în acest domeniu au fost adoptate dispoziţiile art.20 alin.2 din OUG 59/2000 (Legea nr. 234/2019 fiind cea care a introdus această formă), conform cărora “locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale”.
Subsecvent, prin Decizia nr. XXX/15.05.2023, Inalta XXX de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit următoarele:
“Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel XXX – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.XXX/111/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 234/2019 şi, în consecinţă, stabileşte că:
Locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfăşoară activităţile menţionate la art.20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiţii speciale.
Personalul silvic care a desfăşurat activităţile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiţii speciale şi de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.
Obţinerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiţionată de plata contribuţiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declaraţia nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.”.
Fiind vorba despre o încadrare ope legis a acestor locuri de muncă în condiţii speciale, rezultă că nu este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr.261/2001. Prin urmare, în mod obişnuit, este suficient ca angajatorul să emită o adeverinţă care să ateste faptul că angajatul şi-a desfăşurat activitatea într-una dintre modalităţile prevăzute de art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000.
Evident, reclamantul din speţă este în situaţia imposibilităţii obţinerii unei asemenea adeverinţe, după cum se va detalia în secţiunea următoare, astfel încât a introdus prezenta acţiune. În consecinţă, el trebuie să probeze în prezentul proces faptul că a desfăşurat astfel de activităţi, pentru a putea beneficia de condiţii speciale. Totuşi, dat fiind contextul legislativ şi jurisprudenţa Înaltei XXX, el nu este prejudiciat de neurmarea procedurilor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, având posibilitatea să iniţieze prezentul proces, în care să demonstreze condiţiile în care a lucrat.
Pe cale de consecinţă, instanţa va constata că nu este operantă excepţia inadmisibilităţii, ridicată din oficiu.
IV. XXX fondului cererii
Conform art.279 din Codul Muncii, „vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă. (2) După data abrogării Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă, cu modificările ulterioare, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu posedă carnet de muncă, de către instanţa judecătorească competentă să soluţioneze conflictele de muncă, pe baza înscrisurilor sau a altor probe din care să rezulte existenţa raporturilor de muncă. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogării Decretului nr. 92/1976, cu modificările ulterioare, se vor soluţiona potrivit dispoziţiilor acestui act normativ.”.
Potrivit art.34 alin.5, „la solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate.”
În fine, conform art. 40 alin. (2) lit. h), „angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului”.
Prin Decizia nr. XXX/2016 privind examinarea recursului în interesul legii, pronunţată de Înalta XXX de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 7 aprilie 2016, s-au dispus următoarele:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 279 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru acţiunile privind reconstituirea vechimii în muncă, anterioare intrării în vigoare a Codului de procedură civilă actual/acelaşi text de lege cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acţiunile în reconstituirea vechimii în muncă, introduse de la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă şi în continuare; art. 111 din Codul de procedură civilă din 1865 pentru acţiunile privind constatarea încadrării activităţii desfăşurate în grupele I şi a II-a de muncă introduse sub imperiul acestei reglementări/art. 35 cu referire la art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 din Codul de procedură civilă, pentru acelaşi tip de acţiuni, formulate după intrarea în vigoare a codului actual, în toate ipotezele, atunci când angajatorul nu mai există din punct de vedere juridic (lichidat, radiat), justifică legitimare procesuală pasivă casele teritoriale de pensii, în situaţia în care nu există documente primare.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5) şi art. 40 alin. (2) lit. h) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu referire la art.18 din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată, în cazul existenţei documentelor primare, persoana interesată, care nu posedă dovezi privind vechimea în muncă sau activitatea desfăşurată în anumite grupe de muncă, are deschisă calea unei acţiuni în realizare – obligaţie de a face – având ca obiect obligarea deţinătorului de arhivă de a elibera adeverinţa constatatoare a vechimii în muncă/încadrării în grupele superioare de muncă. [...]”.
*
Din coroborarea dispoziţiilor legale enunţate mai sus, aşa cum au fost interpretate de instanţa supremă, rezultă că o persoană aflată în situaţia reclamantului trebuie să îşi demonstreze vechimea cu carnetul de muncă. În ipoteza în care nu deţine un astfel de document sau el este deteriorat şi neinteligibil, prima opţiune pe care o are este să se adreseze fostului angajator sau, în ipoteza în care acesta nu mai există, deţinătorului arhivei acestuia pentru a obţine adeverinţa constatatoare a vechimii în muncă. XXX în situaţia în care nu există documentaţie primară la angajator sau la deţinătorul de arhivă, acesta are posibilitatea să sesizeze instanţa cu o acţiune în constatarea vechimii, introdusă în contradictoriu cu fostul angajator (dacă mai există) sau cu XXX Judeţeană de Pensii (dacă angajatorul nu mai există).
Aceleaşi considerente sunt aplicabile unei acţiuni în constatarea condiţiilor de muncă, atunci când acestea nu figurează în carnetul de muncă, iar angajatorul refuză să emită o adeverinţă corespunzătoare ori nu are posibilitatea să facă acest lucru.
Reclamantul a pretins că a lucrat XXX perioada 22.01.1984 - 10.09.2002 la Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport XXX - Sectorul exploatare XXX, XXX Autonomă Estrel Suceava (fosta XXX) şi ulterior Moldoforest S.A ocupând funcția de tractorist, ifronist, şofer, mecanic ifron, activități care au fost nominalizate la nivel de unitate ca fiind activității în grupa I de muncă, respectv grupa a II de muncă, însă în carnetul său de muncă - XXX (f.11-27) - nu apar mențiuni privind grupa, aspect ce rezultă din conţinutul documentului respectiv.
Reclamantul a mai pretins că i-a solicitat pârâtului, în calitate de angajator, să-i elibereze o adeverință care să cuprindă perioada lucrată, funcția, grupa, însă pârâtul prin administrator special, i-a comunicat raspunsul nr. 762/25.01.2021 (f.10) din care rezultă că s-au făcut verificări dar că nu s-au găsit documente care să conțină date despre foştii angajați ai societății din perioada XXX, arhiva societății fiind parțial distrusă, parțial deteriorată.
Aceleaşi aspecte au fost arătate şi de fostul angajator în faţa instanţei, unde acesta a explicat că se află în imposibilitatea de a depune la dosarul cauzei înscrisuri relevante care să poată conduce la soluționarea cauzei, arhiva societății find distrusă/deteriorată, astfel încât societatea nu mai deține înscrisuri care să conține date despre foștii salariați din perioada XXX.
Mai exact, reprezentantul legal al societății, respectiv fostul administrator special pe perioada în care a fost în procedura de insolvență, a formulat o sesizare penală în privința lipsei/ distrugerii arhivei societății, iar sesizarea penală mai sus referită a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria XXX sub numărul de dosar XXX/P/2017 (f.66-68). În cauză penală, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracțiunilor de distrugere şi furt, dar prin Ordonanța din 27.09.2022, emisă de instituţia sesizată, s-a dispus clasarea cauzei penale motivat de intervenirea prescripției răspunderii penale (f.70).
Prin această conduită, pârâta nu a demonstrat în mod direct că nu mai există documentaţie primară, distrugerea efectivă rămânând o chestiune de fapt, dar a dovedit că administrator său judiciar a urmat una dintre procedurile necesare într-o astfel de situaţie, conferind credibilitate afirmaţiilor sale privind lipsa arhivei.
În consecinţă, instanţa poate reţine, pe bază de prezumţie, că se găseşte în ipoteza avută în vedere de legiuitor când se poate introduce acţiunea în constatarea condiţiilor de muncă în grupa I şi grupa II, adică în lipsa documentaţiei primare.
*
Argumentele principale ale reclamantului pentru recunoaşterea condiţiilor sale speciale (în sens larg) de lucru au fost munca efectiv desfăşurată, care s-ar fi încadrat în parametrii necesari, respectiv împrejurarea că a lucrat XXX şi în aceleaşi condiţii cu o persoană, XXX (pe care l-a propus ca martor), căruia angajatorul i-a emis o adeverinţă care atestă condiţiile de grupa I şi II de muncă.
Într-adevăr, acestuia i-a fost eliberată, de către pârâta din prezenta cauză, Adeverința nr.427/3.09.2013 (f.28), din care rezultă că:
- în perioada 11.02.1980 până la 12.08.1991 a fost încadrat în grupa I de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Hotărârea comitetului director nr.7906/17.12.1992, temeiul juridic al încadrării în grupa I de muncă fiind HG 620/2.10.1992 art 1 lit a;
- în perioada 12.08.1991-2.09.1994 a fost încadrat în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform nominalizării efectuate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. XXX şi XXX, temeiul juridic al încadrării în grupa a II îl reprezintă Ordinul nr. 50/1990, anexa II art. 171’
La rubrica “observații” este menționat că în perioada 11.02.1980 -12.08.1991 a lucrat XXX cadrul formațiunilor de exploatare a lemnului efectuând lucrări de corhănirea lemnului (sortare, stivuire, manipulare, încărcare în auto). În perioada 12.08.1991-02.09.1994 a lucrat XXX cadrul XXX, efectuând lucrări de încărcare-descărcare".
Din carnetul de muncă XXX (f.29-41), aparţinând acestui angajat, a rezultat că în perioada 11.02.1980 - 23.12.1982 a lucrat XXX “muncitor calificat mecanizator” în cadrul XXX (poziţiile 1-2), în perioada 23.12.1982 – 05.09.1984 a satisfăcut stagiu militar (poziţiile 3-5), în perioada 05.09.1984 – 01.08.1988 a lucrat XXX “muncitor calificat înc. disc. ifron” (poziţiile 6-8, ultimele menţiuni nefiind foarte lizibile), în perioada 01.08.1988 - 12.08.1991 (poziţiile 9-15) a lucrat XXX ifronist în cadrul XXX, iar în perioada 12.08.1991-2.09.1994, după transferul în cadrul XXX, a lucrat XXX ifronist (12.08.1991-01.03.1992), mecanic utilaj (01.03.1992-01.04.1993, adică 1 an şi 1 lună), respectiv mecanizator (01.04.1993-2.09.1994), adică 1 an, 5 luni şi 1 zi, când i s-a desfăcut contractual individual de muncă), nefiind făcută vreo menţiune privind grupa de muncă în toate aceste perioade.
Din declaraţia acestuia, audiat ca martor de instanţă (f.167), au rezultat următoarele:
“Am fost coleg din 1980 cu reclamantul la Sectorul de exploatare XXX pana in 1991, 1992 cand am plecat cu transfer la XXX. in toata perioada mentionata am lucrat XXX ifronist, ceea ce inseamna ca sortam lemne, incarcam, descarcam iar el a lucrat XXX lucru ca mine. El a venit acolo la vreo 3, 4 ani dupa mine, prin 83-84, poate mai tarziu. Mie mi s-a recunoscut perioada respectiva ca fiind lucrata in conditii de grupa pentru ca am avut norocul sa obtin mai repede adeverinta. Reclamantul la fel ca alte persoane nu a avut acelaşi noroc pentru ca ar fi fost distrusa arhiva. Eu nu stiu ce s-a intamplat cu arhiva. Nu stiu daca a existat vreun protocol intre sindicat şi conducere pentru acordarea grupelor deoarece cand m-am angajat deja se acordau grupele.
Intrebare Avocat. R au mai existat şi alti colegi in acea perioada care au beneficiat de conditii de grupă?
R: au mai lucrat XXX alti colegi in aceeaşi perioada cu noi, circa 20, 30 şi au mai fost unii dintre ei care au prins astfel de conditii şi au primit adeverinta. Aşa am aflat şi eu de altfel ca sa cer adeverinta. Unii dintre ei sunt la pensie, unii sunt morti. Nu am mai păstrat legatura cu ei.”
*
Din dosarul de pensionare al acestuia, rezultă că i s-au luat constant în considerare perioada de 2 ani, 10 luni şi 12 zile ca fiind lucrată în grupa I de muncă, respectiv perioada de 6 ani, 11 luni şi 6 zile ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă. Astfel, în decizia privind acordarea pensiei de invaliditate nr.329526/14.09.2015 (f.117), s-a consemnat că nu s-a acordat grupa a II-a de muncă din Adeverința nr.427/3.09.2013, eliberată de Moldoforest, depusă la dosar şi în prezenta cauză, deoarece meseria de ifronist nu se regăseşte în prevederile HG XXX (Scrisoarea 540/04.11.1992).
Per a contrario, ar rezulta că restul perioadelor au fost luate în considerare, ceea ce nu este însă adevărat, deoarece perioada de grupa I de muncă din adeverinţă este în mod evident mai lungă de 2 ani, 10 luni şi 12 zile, iar perioada de grupa a II-a de muncă luată în considerare este diferită de cea din respectiva adeverinţă.
Singurul document din dosarul de pensionare care mai atestă condiţii de muncă este adeverinţa nr.1895/05.03.2014, emisă de Ocolul Silvic XXX (f.140), din care rezultă că perioada 15.05.1997 – 01.04.2001 a fost lucrată în grupa a II-a de muncă (3 ani 10 luni şi 17 zile), ca mecanizator exploatări forestiere, ceea ce înseamnă că până la 6 ani, 11 luni şi 6 zile rămân 3 ani şi 19 zile care ar trebui să rezulte din alte documente.
Or, din adeverinţa nr.427/3.09.2013, coroborată cu carnetul de muncă, mai rezultă o perioadă totală de 2 ani, 6 luni şi 1 zi cât a lucrat XXX mecanic utilaj sau mecanizator, care i s-ar fi luat în considerare ca fiind lucrată în grupa II de muncă (01.03.1992-2.09.1994), nefiind clar de unde rezultă restul perioadei până la 3 ani şi 19 zile (alte documente privind grupa nefiind depuse).
La o primă vedere, nu este clar nici de unde provine perioada de 2 ani, 10 luni şi 12 zile ca fiind lucrată în grupa I de muncă, de vreme ce ea nu apare în carnetul de muncă - de unde rezultă că a fost muncitor necalificat între 11.02.1980 şi 23.12.1982, respectiv între 05.09.1984 şi 01.08.1998 (deci cu mult peste intervalul menţionat la începutul paragrafului), când a fost încadrat ca ifronist (începutul perioadei excluse de XXX de Pensii) -, iar în adeverinţa nr.427/3.09.2013 nu se distinge, în privinţa grupei I de muncă, în ce perioade exacte a lucrat XXX diversele funcţii menţionate acolo. Totuşi, se observă că primul dintre cele două intervale (adică 11.02.1980 şi 23.12.1982, înainte de satisfacerea stagiului militar), este de 2 ani, 10 luni şi 12 zile, ceea ce înseamnă că doar acea perioadă i-a fost valorificată de XXX Judeţeană de Pensii ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în care a fost şi “mecanizator” (pentru intervalul 05.09.1984 - 01.08.1998 nu mai apare menţiunea de mecanizator).
Prin urmare, decizia de acordare pensie de invaliditate pare că ar fi ignorat mai multe perioade de grupa I decât a menţionat în mod expres (adică nu doar perioada cât a fost “ifronist”), respectiv că a ţinut cont de o perioadă un pic mai lungă de grupa a II-a decât reflectă documentaţia analizată.
Nu s-a făcut vreo dovadă că domnul XXX ar fi atacat respectiva decizie a Casei Judeţene de Pensii sau că ar fi cerut revizuirea pensiei, cu luarea în considerare a acelor perioade.
Se poate însă conchide că martorului i-au fost luate în considerare ca şi condiţii aparte, cel puţin la nivel formal, perioadele în care a lucrat XXX muncitor necalificat – mecanizator (grupa I, înainte de 1990), respectiv mecanizator exploatări forestiere (grupa II, după 1990).
Trebuie menţionat că analiza de mai sus nu este menită să verifice legalitatea şi temeinicia deciziilor emise în cazul martorului, instanţa nefiind învestită cu un asemenea obiect, nici măcar implicit, ci doar să verifice situaţia în care anumite ocupaţii ale acestui angajat al pârâtei au fost încadrate în grupe de muncă, mai întâi de angajator, apoi de XXX de Pensii.
Testul final în acest sens îl constituie legislaţia de profil, instanţa putând ajunge la concluzii diferite faţă de angajator sau faţă de XXX de Pensii, în privinţa încadrării in grupe.
*
În acest demers, instanţa trebuie să pornească de la premisa că reclamantul a avut ocupaţiile menţionate în carnetul de muncă, pe de o parte, şi că el a lucrat XXX aceleaşi condiţii ca martorul XXX, cel puţin în perioada cât a lucrat XXX Se observă că, din perspectiva acestui martor, el a lucrat XXX perioadă ca ifronist, ceea ce inseamna ca sorta lemne, încărca, descărca iar reclamantul a lucrat XXX lucru ca el. Instanţa urmează să considere declaraţia acestui martor ca fiind credibilă sub aceste aspecte (cu nuanţele de rigoare, menţionate mai jos), deoarece ea se coroborează cu datele din carnetul de muncă, neavând importanţă că martorul nu a părut să ştie exact pentru care dintre activităţi a beneficiat de condiţii de grupă.
Cealaltă premisă a acţiunii este că reclamantul a pretins că în perioada 22.01.1984-12.08.1991 activitatea prestată a fost încadrată în grupa I de muncă, iar în perioada 12.08.1991-1.04.2001 activitatea a fost încadrată în grupa a II a de muncă, acesta fiind obiectul cererii.
Reclamantul are menţionată perioada în discuţie în carnetul de muncă, dar nu ca fiind lucrată în grupa I sau II.
Mai exact, în perioada 22.01.1984-01.07.1989 acesta figurează drept tractorist (poziţiile 7-9), în perioada 01.07.1989 – 01.06.1995 apare ca fiind ifronist (poziţiile 10-35), în perioada 01.06.1995 – 28.11.1996 apare ca şofer (poziţiile 36-44), în perioada 28.11.1996 – 05.03.1999 apare ca mecanic ifronist (pozitiile 45-49), în perioada 05.03.1999 – 01.06.2001 apare ca tractorist (pozitiile 50-55), iar apoi ca şofer, în perioada 01.06.2001 – 10.09.2002. Nicăieri în cuprinsul carnetului nu apare o menţiune clară privind faptul că ar fi fost încadrat în grupa I sau a II-a de muncă, doar la poziţiile 8-9, respectiv 10-12 fiind menţionat un I sau II în secţiunea corespunzătoare, neputându-se însă reţine că semnificatia menţiunilor ar fi de încadrare în grupă.
De vreme ce se raportează la situaţia martorului, vor fi avute în vedere temeiurile pentru care i s-a emis acestuia adeverinţa nr.427/3.09.2013.
Nu a fost depusă la dosar Hotărârea comitetului director nr. 7906/17.12.1992, care a servit martorului drept temei de încadrare în grupa I, instanţa putând astfel consulta doar temeiul reprezentat de HG 620/2.10.1992 art 1 lit a, conform căruia “se încadrează în grupa I de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969, următoarele categorii de personal: a) fasonatorii şi corhănitorii din exploatările forestiere.”.
Conform art.2 lit.a din acelaşi act normativ, „Art. 2 - Se încadrează în grupa a II-a de muncă, în vederea pensionării, pentru întreaga perioadă efectiv lucrată după 18 martie 1969, următoarele categorii de personal: a) conducătorii auto şi ajutorii acestora care execută transportul tehnologic al materialului lemnos.”.
De asemenea, nu a fost depusă nici Hotărârea Consiliului de Administrație nr.XXX şi XXX (pe care s-a întemeiat încadrarea de către pârâtă în grupa II), instanţa putând astfel consulta doar temeiul reprezentat de Ordinul nr.50/1990, anexa II art. 171, conform căruia “fasonarea şi secţionarea arborilor în depozitele de buşteni; încărcarea şi descărcarea buştenilor şi a cherestelei în depozite, a materiei prime, a materialelor auxiliare şi finite, precum şi sortarea-stivuirea în depozite; debitarea şi prelucrarea materialului lemnos (gaterişti şi circularişti precum şi ajutorii lor); tocarea şi derularea mecanică a lemnului în furnire şi blind” se găseşte pe lista locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale stabilite conform art. 2 din Decretul-lege nr. 68/1990, adică ce au lucrat XXX grupa II de muncă.
Analizând în ansamblu acitivităţile menţionate în HG 620/2.10.1992 şi Ordinul nr.50/1990, anexa II art. 171, instanţa observă că fasonatorul este un lucrător calificat în sectorul exploatării forestiere, responsabil cu transformarea arborilor doborâți în sortimente de lemn gata pentru transport și prelucrare, iar corhănitorul este un muncitor forestier specializat în activitatea de corhănire, adică transportul materialului lemnos (bușteni, lemn rotund) de la locul tăierii (cioată) până la platforma primară sau locul unde poate fi încărcat în camioane sau atelaje.
Prin urmare, aceşti profesionişti sunt implicaţi direct în transformarea materialului lemnos şi transportarea lui directă până la încărcare, activitatea lor fiind specifică grupei I, iar conducătorii auto sunt cei care execută transportul tehnologic al materialului lemnos, activitatea lor fiind specifică grupei II, conform HG 620/2.10.1992. XXX Ordinul nr.50/1990, anexa II art. 171 face referire la fasonatori sau alţi manipulatori direcţi ai materialului lemnos, trebuie avut în vedere că aceştia îşi desfăşurau activitatea în depozite de buşteni. Aceasta este singura diferenţă pe care o sesisează instanţa, care este în situaţia de a presupune că legiuitorul a făcut o diferenţiere între cei care manevrau lemnul direct în pădure şi cei care lucrau în depozit.
Revăzând activităţile reclamantului, se reţine că nu se poate constata că perioada lucrată ca tractorist de reclamant (22.01.1984-01.07.1989) se încadrează în grupa I de muncă, aşa cum a solicitat acesta, deoarece activitatea sa oficială a fost doar una similară celei de conducător auto, ceea ce înseamnă că a lucrat XXX condiţii de grupa a II-a de muncă. În privinţa acestui detaliu specific, instanţa nu poate ţine cont direct de declaraţia martorului, dând întâietate menţiunilor formale din carnetul de muncă. Va ţine cont de această declaraţie, însă, în privinţa activităţii sale generale (tractorist forestier), dată fiind coroborarea cu restul probelor menţionate şi prezumţia că, în calitate de tractorist, lucre în condiţii de teren accidentat sau dificil (în pădure).
În ceea ce priveşte perioada lucrată ca ifronist (01.07.1989 – 01.06.1995), se observă că reclamantul nu a fost consecvent în acţiunea sa, de vreme ce a solicitat ca pentru o parte a acestei perioade să se constate că a lucrat XXX grupa I de muncă (01.07.1989-12.08.1991), iar pentru o parte în grupa II de muncă, solicitare pentru care nu poate exista o justificare obiectivă (care, de altfel, nici nu a fost oferită, precizarea acţiunii prezentând doar aceste perioade, fără alte detalii).
XXX pârâta Moldoforest nu a fost consecventă în situaţia martorului XXX, deoarece a încadrat perioadele lucrate de acesta ca ifronist fie în grupa I, fie în grupa II de muncă. Astfel, chiar dacă a menţionat în adeverinţă că în perioada 12.08.1991 – 02.09.1994 acesta a lucrat XXX mecanizator sau mecanic utilaj, carnetul de muncă relevă că o parte a acelei perioade el a lucrat XXX ifronist, după cum s-a arătat (12.08.1991-01.03.1992).
XXX Judeţeană de Pensii nu a recunoscut activitatea de ifronist a acestui martor ca fiind lucrată în grupă de muncă (deşi nici acest lucru nu este cert, dată fiind perioada menţionată anterior ca fiind considerată în grupa II, deşi nu erau documente care să o susţină, decât cel mult o parte a perioadei lucrate tot ca ifronist). XXX însă cert că nu a recunoscut încadrarea acelei acvitităţi în grupa I.
Instanţa are în vedere că, într-adevăr, aşa cum a consemnat XXX de Pensii în decizia de acordare pensie de invaliditate a numitului XXX, această meserie nu este indicată în HG 620/2.10.1992 art 1 lit a, după cum ea nu este indicată nici în Ordinul nr. 50/1990, anexa II art. 171 ca atare. În Clasificarea ocupaţiilor din XXX, ifronistul este “mașinist la mașini pentru terasamente”, o specificaţie insuficientă în contextul acestui litigiu, deoarece terasamentul nu este necesarmente o operaţiune ce ţine de lucrările forestiere, ci de cele în domeniul construcţiilor, în principal.
De altfel, definiţia acestei noţiuni este cu greu reperabilă chiar şi pe internet sau cu mecanismele de inteligenţă artificială. Un astfel de motor relevă totuşi că ifronistul este un mașinist specializat în operarea utilajului de încărcare frontală denumit XXX (Încărcător Frontal XXX), utilizat pe scară largă în cadrul întreprinderilor de exploatare forestieră din XXX şi că, în context forestier, el este operatorul care manevrează acest utilaj puternic pentru a ridica, transporta și încărca buștenii (lemnul rotund) în camioane sau pe platformele de sortare.
XXX în vedere specificul acestei activităţi, însă, care presupune că ifronistul preia buștenii de la locul de colectare (din parchetul de exploatare) și îi încarcă în mijloacele de transport, că lucrează în condiții grele de teren (pădure, noroi, pante), instanţa consideră că activitatea sa poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă, prin raportare la criteriul prevăzut de HG 620/2.10.1992 art.2 lit.a. Astfel acesta este cel puţin la nivelul unui conducător auto sau al unui ajutor al acestuia, care execută transportul tehnologic al materialului lemnos, în contextul în care manevrează acest material cu o maşină.
În ceea ce priveşte restul perioadelor menţionate în carnetul de muncă (în care a fost fie şofer, fie mecanic ifronist, fie tractorist), este adevărat că acestea excedează perioadei acoperite prin declaraţia martorului (care nu a mai lucrat XXX cu reclamantul), dar este de presupus că ele şi-au păstrat specificul, atât timp cât reclamantul a continuat să lucreze în aceeaşi întreprindere.
Totuşi, în lipsă de alte probe, instanţa nu poate considera că activitatea de “şofer” a avut specificul necesar, în sensul în care a executat transportul tehnologic al materialului lemnos, respectiva activitate putând să fi fost desfăşurată şi în alte condiţii. XXX este adevărat că a considerat că perioada de tractorist era încadrabilă în condiţii de grupa a II-a, instanţa reţine că prezumţia de implicare în activităţi forestiere este mai puternică în cazul manevrării unui tractor, dar şi faptul că pentru o parte din perioada anterioară respectivă a putut lua în considerare şi declaraţia martorului audiat, care a confirmat tipul activităţilor în care era implicat.
De altfel, trebuie avut în vedere că reclamantul a făcut referire expresă în petitul cererii la perioada petrecută în funcția de tractorist, ifronist (aici putând fi încadrată şi funcţia de mecanic ifronist), nu şi perioada cât a fost şofer. XXX adevărat că, pe de altă parte, a făcut referire la întreaga perioadă cât a lucrat XXX întreprinderea a cărei continuatoare este pârâta, însă instanţa este ţinută şi de funcţia menţionată.
Pe cale de consecinţă, acţiunea urmează a fi admisă în această privinţă şi urmează a fi constatată întreaga perioadă lucrată ca tractorist, ifronist sau mecanic ifronist ca fiind lucrată în grupa a II-a de muncă, fiind exclusă perioada în care a fost şofer, adică 01.06.1995 – 28.11.1996.
Privind în ansamblu activitatea reclamantului, instanţa mai observă că acesta a desfăşurat (cel puţin parţial) activităţi încadrabile, potrivit legislaţiei ulterioare (art.20 alin.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, art.28 alin.1 it.k din Legea 360/2023) şi jurisprudenţei ulterioare (Decizia nr. XXX din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta XXX de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, antemenţionată), în condiţii speciale de muncă (“ope legis”), astfel încât soluţia apare ca fiind echitabilă şi în acest context, ţinând cont şi de distrugerea arhivei pârâtei, care o pune în imposibilitatea emiterii unei adeverinţe care să ateste activităţile prestate.
Prin raportare la petitul acţiunii, aceasta va fi admisă în parte şi pentru că nu se vor face referiri la documentele ce nu au fost depuse la dosarul cauzei, cele privind nominalizările interne, ci doar la actele normative în baza cărora s-a făcut încadrarea.
*
În ceea ce priveşte perioada 01.04.2001 – 10.09.2002, în care a lucrat XXX şofer, trebuie avute în vedere dispoziţiile art.20 alin.2 din OUG 59/2000, conform cărora reprezintă locuri de muncă în condiţii speciale, conform reglementărilor legale, locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfăşurarea a cel puţin uneia dintre următoarele activităţi: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri.
Activitatea sa de şofer nu se încadrează în aceste categorii, în lipsa altor detalii probate, după cum a reţinut instanţa mai sus şi în privinţa activităţii anterioare în această calitate. Astfel, aşa cum nu a putut reţine că reclamantul a executat transportul tehnologic al materialului lemnos, din perspectiva HG 620/1992, nu poate reţine nici că a fost implicat în “exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri” ca şofer, fiind cert că nu a fost implicat în celelalte activităţi de pază şi control, în această calitate.
Pe cale de consecinţă, va fi respinsă cererea şi în această privinţă.
În temeiul art.451 şi urm. C.pr.civ., instanţa va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea parţială a onorariului de avocat, reducerea acestei sume datorându-se admiterii în parte a cererii (sub aspectul grupei în care s-a făcut încadrarea, respectiv al recunoaşterii condiţiilor speciale cât a lucrat XXX şofer după 01.04.2001).
În ceea ce priveşte solicitarea Moldoforest de a fi exonerată de plata acestei sume, instanţa observă că nu sunt incidente dispoziţiile art.454 C.pr.civ., de vreme ce nu a recunoscut propriu-zis pretenţiile reclamantului, afirmând practic că este în imposibilitate de a confirma sau infirma spusele acestuia, din cauza distrugerii arhivei. Or, lăsarea soluţiei la aprecierea instanţei, pe baza probelor administrate, este în mod evident diferită de recunoaşterea pretenţiilor.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Hotărăște:
XXX că nu este operantă excepţia inadmisibilităţii, ridicată din oficiu
Admite în parte cererea formulată de XXX (CNP XXX, domiciliat în sat Satu Nou, XXX, XXX, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat XXX din XXX, str. Stihii, XXX, parter, XXX, persoană însărcinată cu primirea corespondenței avocat XXX) în contradictoriu cu pârâta S.C. XXX S.A. (cu sediul în XXX Cetăţuii, XXX, XXX, XXX, înregistrată la ORC sub nr. J22 XXX).
XXX că activitatea prestată de reclamant în cadrul Întreprinderii Forestiere Exploatare și Transport XXX — Sectorul exploatare XXX, în funcția de tractorist (perioadele 22.01.1984 - 01.07.1989, 05.03.1999 – 01.04.2001), ifronist (perioada 01.07.1989 – 01.06.1995) sau mecanic ifronist (perioada 28.11.1996 – 05.03.1999), constituie stagiu de cotizare în grupa a II-a de muncă în procent de 100% din timpul lucrat, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 620/2.10.1992 lit.b şi conform Ordinului nr. 50/1990, Anexa II poziţia 171.
XXX că activitatea prestată de reclamant în perioada 01.04.2001-01.06.2001, în cadrul XXX SA, în funcția de tractorist, constituie stagiu de cotizare în condiții speciale de muncă în procent de 100%, în temeiul art.20 din OUG nr. 59/2000 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2019).
Respinge cererea în ceea ce priveşte perioada cât a lucrat XXX şofer.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea parţială a onorariului de avocat.
Cu apel la Curtea de Apel XXX, în 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul XXX, sub sancţiunea anulării, în celelalte privinţe.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 26.03.2026.