SPETA NR. 2
Repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii dreptului de libertate in mod nelegal (art. 504 -507 Cod proc. penala). Data de la care incepe sa curga termenul de exercitare a actiunii pentru repararea pagubei prev. de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Potrivit dispozitiilor art. 506 al. 2 Cod proc. penala, actiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusa in termen de 18 luni de la data ramanerii definitive, dupa caz, a hotararilor instantelor de judecata sau a ordonantei procurorului, prevazute in art. 504.
Art. 182 Cod proc. penala prevede necesitatea comunicarii catre persoanele interesate a tuturor actelor de procedura iar art. 246 Cod proc. penala prevede necesitatea instiintarii efective a respectivelor persoane despre actele si masurile luate.
Comunicarea unui inscris, respectiv a unui act de procedura se probeaza prin existenta dovezii materiale a inmanarii acestuia, partii careia i-a fost adresat.
Atata timp cat exista doar dovada expedierii ordonantei procurorului catre destinatarul ei, fara insa sa existe si dovada remiterii ei efective catre acesta, inseamna ca nu s-a facut dovada concludenta a faptului luarii efective la cunostinta de catre acea persoana a solutiei penale, astfel ca impotriva ei nu curge termenul prevazut de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Sectia civila, sentinta civila nr. 552/2006, irevocabila prin respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara si Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, conform deciziei civile nr. 49/2007 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia, Sectia civila.
Prin actiunea civila introdusa la data de 14 martie 2005 la Tribunalul Hunedoara-Sectia civila si precizata ulterior, reclamantul D.A. a chemat in judecata pe paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice solicitand obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit ca urmare a nedreptei condamnari penale pe care a executat-o in baza sentintei penale nr. 495/16 septembrie 1997 pronuntata de Judecatoria Petrosani, definitiva prin decizia penala nr. 639/1997 pronuntata de Tribunalul Hunedoara, astfel:
-suma de 8674 dolari SUA sau echivalentul in lei la data platii cu titlu de daune materiale constand in retinerile din salarii pe durata executarii pedepsei la locul de munca, pensia de invaliditate suspendata pe durata celor doi ani si trei luni de munca corectionala si sumele actualizate rezultate din concediile de odihna neefectuate pe perioada executarii pedepsei.
-suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
In motivarea actiunii precizate, reclamantul a aratat ca prin sentinta penala nr. 495/1997 pronuntata de Judecatoria Petrosani (dosar nr. 3573/1997) a fost condamnat la pedeapsa penala de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunilor prev. si ped. de art. 181 si 321 al. 2 Cod penal, pedeapsa ce a fost executata prin obligarea sa la munca corectionala.
S-a mai aratat ca in octombrie 2004, in mod cu totul intamplator, a luat la cunostinta de recursul extraordinar declarat de Procurorul General al Romaniei si de scoaterea sa de sub urmarirea penala in dosarul nr. 3573/1997 al Judecatoriei Petrosani astfel ca in considerarea dispozitiilor art. 504-507 Cod proc. penala se considera indreptatit la repararea prejudiciului material si moral suferit pe nedrept.
In fine, a mai aratat ca urmare a condamnarii penale, cursul vietii sale a fost modificat dramatic si pe langa pierderile materiale efective, a suferit un prejudiciu moral, intrucat familia sa s-a destramat, el a fost ostracizat, urmarit si spionat, verificat, privit cu neincredere, evitat, ceea ce a indus un dezastru in intreaga sa existenta .
Paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, reprezentat in cauza de DGFP Hunedoara a depus intampinare, solicitand respingerea actiunii in principal ca tardiva iar in subsidiar ca nefondata.
S-a aratat ca reclamantul nu a probat indeplinirea conditiilor impuse de art. 504-507 Cod proc. penala, sustinand doar ca in octombrie 2004 a aflat de admiterea recursului extraordinar si de scoaterea sa de sub urmarirea penala.
S-a solicitat ca fata de aceasta imprejurare sa se respinga actiunea ca fiind tardiv introdusa, avand in vedere termenul de 18 luni prev. de art. 506 al. 2 Cod proc. penala.
Referindu-se la probele administrate, prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul alaturi de alte persoane, a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 3 ani pentru savarsirea unor infractiuni cu ocazia evenimentelor din Valea Jiului din anul 1977, pedeapsa executata prin munca corectionala la o alta unitate productiva.
Ulterior, dupa evenimentele din anul 1989, Procurorul General al Romaniei a promovat recurs in anulare impotriva hotararilor de condamnare pentru evenimentele din anul 1977, inclusiv pentru reclamant, la Curtea Suprema de Justitie, care prin decizia penala nr. 810/1990, din dosarul nr. 293/1990, a admis recursul, a casat hotararile atacate si a trimis cauza procuraturii locale care, prin ordonanta nr. 162/P/1990, a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatilor, inclusiv a reclamantului D.A.
Potrivit art. 504 Cod proc. civila, persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Art. 506 Cod proc. penala prevede un termen imperativ limita pentru introducerea acestor actiuni, respectiv un termen de 18 luni de la data ramanerii definitive, dupa caz, a hotararilor instantei de judecata ori a ordonantei procurorului, prevazuta de art. 504 Cod proc. penala.
In legatura cu acest termen, se constata ca legiuitorul nu distinge intre hotararile judecatoresti si ordonantele procurorului, esential fiind doar momentul nasterii dreptului la actiune, respectiv momentul de la care curge termenul de 18 luni.
Potrivit normei de drept mentionate, acest moment este momentul ramanerii lor definitive.
Daca in cazul hotararilor judecatoresti, termenul de 18 luni este lesne de stabilit, fiind suficienta dovada comunicarii hotararii, in cazul ordonantelor procurorului, aceasta este mai dificil, neexistand in practica parchetului o procedura clara, neechivoca.
In speta, dovada comunicarii ordonantei de scoatere de sub urmarire penala a reclamantului din data de 17 septembrie 1990 o reprezinta copia borderoului depus in xerocopie la fila 48 din dosarul cauzei si care atesta ca respectiva ordonanta s-a comunicat reclamantului.
Or, aceasta proba nu face insa si dovada remiterii efective a respectivei ordonante destinatarului ei.
In mod evident, comunicarea unui inscris, respectiv a unui act de procedura se probeaza prin existenta dovezii materiale a inmanarii acestuia, partii careia i-a fost adresat.
In cauza, neputandu-se corobora unica dovada de la fila 48 din dosar cu alte probe, din care sa rezulte cel putin ca reclamantul a avut cunostinta de demersul fostei procuraturi a judetului Hunedoara de a dispune in dosarul nr. 162/P/1990, scoaterea sa de sub urmarire penala ori de demersul Procurorului General de a declara recurs extraordinar si ca a fost citat in dosarul nr. 293/1990 al Sectiei penale a Curtii Supreme de Justitie, instanta apeleaza la o prezumtie judiciara simpla, considerand ca actiunea de fata ar fi putut fi introdusa de reclamant si la o alta data, mult anterioara, dupa scoaterea sa de sub urmarirea penala, fiind credibil prin urmare faptul ca el nu a avut cunostinta despre aceasta situatie decat dupa publicarea cartii „Lupeni 77 –Sfanta Varvara versus tanti Varvara”.
Asa fiind, s-a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii.
Pe fondul cauzei s-a retinut ca parata nu a contestat in nici un fel cuantumul despagubirilor pretinse. Cu referire la acest cuantum, s-.a mai retinut apoi ca in mod evident executarea pedepsei penale de catre reclamant a avut asupra sa repercusiuni materiale,in sensul ca i s-a produs un prejudiciu direct in planul raporturilor de munca care au incetat si indirect, ulterior la stabilirea dreptului de pensie, iar totalul daunelor materiale este de 8676 dolari SUA.
Sub aspectul daunelor morale, s-a avut in vedere ca evenimentul la care a participat reclamantul in anul 1977 este de notorietate si este considerat moment marcant, de referinta in lupta minerilor din Valea Jiului pentru conditii de munca mai bune, pentru o viata decenta in perioada regimului comunist, fiind indeobste cunoscut ca acel moment de revolta s-a soldat cu represalii de natura a intimida alte asemenea manifestari viitoare.
S-a apreciat astfel ca suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale este de natura a compensa in mod suficient suferintele si umilintele la care reclamantul a fost supus prin faptul condamnarii sale si executarii pedepsei, precum si ulterior, atat in familie cat si in societate.
Asa fiind, prin sentinta civila nr. 552/2006, pronuntata de Tribunalul Hunedoara, Sectia civila, s-a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii precizate formulata de reclamantul D.A. impotriva paratului Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice Bucuresti si s-a admis actiunea precizata, dispunandu-se obligarea paratului sa ii achite reclamantului suma de 8676 dolari SUA sau echivalentul in lei RON, la momentul platii efective, cu titlu de daune materiale, precum si suma de 50.000 lei RON cu titlu de daune morale.