Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Furt calificat si conducere auto fara permis de conducere Gresita incadrare juridica a faptei nu poate fi indreptata pe calea unei erori materiale Decizie nr. 70 din data de 24.03.2010
pronunțată de Tribunalul Sibiu

Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Sibiu s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului N C, pentru savarsirea infractiunilor de furt de folosinta in forma calificata, de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fara a poseda permis de conducere, precum si parasirea locului accidentului ca urmare a savarsirii unei infractiuni, fapte prevazute de art.208 alin.1 si alin.4 si art.209 alin.1 lit.i C.pen., art.86 alin.1 si art.89 alin.1, ambele din OUG 195/2002, modificata si republicata, toate cu aplicarea art.37 alin.1 lit.a, combinat cu art.39 C.pen. si art.33 lit.a C.pen.
In fapt, s-a retinut ca inculpatul, cunoscut cu antecedente penale, condamnat de mai multe ori pentru furturi de autoturisme si conducerea acestora pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere, a luat rezolutia infractionala de a sustrage din curtea partii vatamate SC S C SRL Sibiu, unde era angajat ca muncitor necalificat, un autoturism pentru a se plimba cu acesta Prin urmare, la data de 1 iulie 2009, in jurul orelor 17.30, profitand de faptul ca la punctul de lucru al societatii –parte vatamata – nu se mai afla nici un angajat si cunoscand locul unde partea vatamata isi pastra cheile autoturismului Dacia Camion 1307 D, inculpatul a sustras autoturismul folosind cheia adevarata cu scopul de a-l folosi fara drept . Dupa ce inculpatul a condus o perioada autoturismul partii vatamate , a fost somat de un echipaj al politiei sa opreasca , Pentru ca inculpatul nu s-a conformat, a urmat o cursa pe cateva strazi din localitate , in urma careia s-a constatat , dupa oprire ,de catre organele de politie, ca nu detinea permis de conducere

Pe parcursul urmaririi, inculpatul a accidentat un autobuz.
Prin sentinta penala 534/2009, Judecatoria Sibiu, in baza art.208 alin.1, 4 – 209 alin.1 lit.i C.pen. cu aplic. art.37 lit.a C.pen. a condamnat inculpatul N C la 5 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
In baza art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic.art.37 lit.a C.pen. a condamnat inculpatul la 2 ani inchisoare.
In baza art.86 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplic.art.37 lit.a C.pen. a condamnat inculpatul la 3 ani inchisoare.
In baza art.61 alin.1 C.pen. a revocat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 4 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 280/2006 a Judecatoriei Sibiu si a contopit restul neexecutat de 559 de zile cu fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta sentinta, aplicand inculpatului pedepsele cele mai grele de 5 ani inchisoare, 2 ani inchisoare si respectiv 3 ani inchisoare.
In baza art. 33 lit.a, b C.pen., art.34 alin.1 lit. b C.pen. a contopit pedepsele rezultante de 5 ani inchisoare, 2 ani inchisoare si 3 ani inchisoare si a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani inchisoare sporita la 5 ani si 6 luni inchisoare.
In baza art.71 C.pen. a interzis inculpatului drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit. a teza a II-a, b C.pen.
In baza art.350 alin.1 C.proc.pen. a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului (mandat de arestare preventiva nr.8/2009).
In baza art.88 alin.1 C.pen. a dedus din pedeapsa durata retinerii si arestarii preventive a inculpatului incepand cu data de 1.07.2009 la zi.
In baza art. 14, art.346 alin.1 C.proc.pen., art.998 C.civil a admis actiunea civila formulata de partea civila S.C. S C S.R.L., si a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei despagubiri civile.
S-a retinut prin hotarare ca in data de 1.07.2009, in jurul orelor 17 inculpatul N C, care era angajat la S.C. S C S.R.L. Sibiu ca muncitor, a luat cheile autoturismului marca Dacia Camion 1307 D a parcat in curtea societatii, din locul unde se aflau, fara a avea permisiunea in acest sens din partea vreunui reprezentant al societatii si, desi nu poseda permis de conducere, s-a urcat la volan, intentionand sa efectueze o plimbare . In timp ce circula pe sens interzis inculpatului i s-a facut semn sa opreasca de catre un echipaj al politiei rutiere, insa nu s-a conformat acestui semnal si a plecat mai departe, desi in urmarirea sa pornise masina in care se afla echipajul de politie. Inculpatul a condus autoturismul , trecand pe culoarea rosie a semaforului si circuland pe contrasens prin mai multe localitati, , ruland cu aproximativ 90-120 km/h, urmarit fiind in continuare de echipajul de politie, care pusese in functiune semnalele acustice si luminoase ale masinii. In localitatea R inculpatul a acrosat un autoturism, , condus de martorul O I S in incercarea de a evita coliziunea cu un alt autoturism ce rula pe sens opus, dupa care si-a continuat deplasarea, trecand pe acostament pe langa un autoturism al politiei care blocase drumul si avea semnalele acustice si luminoase in functiune. Inculpatul a ajuns in Municipiul S, iar la intersectia strazilor G si R autoturismul condus de inculpat a acrosat un autotractor marca Volvo, condus de martorul S M , pe care il depasise pe partea dreapta,si a circulat apoi pe mai multe strazi . Drumul i-a fost blocat de mai multe echipaje de politie, iar inculpatul a coborat din autovehicul si a fugit , fiind insa prins de lucratorii din cadrul Biroului Politiei Rutiere pentru Mediul Urban
Impotriva acestei hotarari au declarat apel Parchetul de pe Langa Judecatoria Sibiu si inculpatul N C
Parchetul de pe Langa Judecatoria Sibiu critica hotararea in sensul ca in mod gresit s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infractiunea prevazuta de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, infractiune pentru care inculpatul nu a fost trimis in judecata. Inculpatul a fost trimis in judecata pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere precum si parasirea locului accidentului ca urmare a savarsirii unei infractiuni prevazuta de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 precum si pentru infractiunea de furt de folosinta, in forma calificata, prevazuta de art. 208 alin. 1-4 coroborat cu art. 209 lit. 1 Cod penal. Sesizand greseala in mentiunile efectuate, instanta a dispus la data de 15.12.2009 indreptarea erorii materiale din cuprinsul minutei pronuntata la data de 11.11.2009 si dispozitivul sentintei penale nr. 534/2009, in sensul ca a modificat cifra 7 cu cifra 9 de la art. 87. Gresita incadrare juridica a faptei din minuta nu poate fi considerata o eroare materiala in sensul art. 195 si 196 Cod procedura penala.
Inculpatul N C critica hotararea sustinand ca nu a furat autoturismul din firma ci cheile de la autoturism le-a primit de la patronul acestuia.
Examinand apelurile declarate prin prisma motivelor de apel precum si din oficiu, privind temeinicia si legalitatea lor, tribunalul a constatat apelul Parchetului de pe Langa Judecatoria Sibiu ca fondat si l-a admis, iar apelul inculpatului N C ca nefondat si l-a respins.
Starea de fapt a fost corect retinuta de catre instanta iar incadrarea juridica a fost partial legala si temeinica.
Critica hotararii formulate de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu a fost justificata, astfel ca s-a impus schimbarea incadrarii juridice a faptei din art. 87 in art. 89 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal.
S-a constatat ca pedeapsa aplicata se incadreaza in limitele legale ale textului de incriminare si s-a apreciat ca s-a realizat o justa individualizare a pedepsei aplicate pe care o mentine.
De asemenea s-a constatat ca aprecierea facut de catre instanta de fond cu privire la cuantumul cheltuielilor judiciare nu a fost corecta, motiv pentru care s-au majorat aceste cheltuieli de la suma de 650 lei la suma de 760 lei.
La apreciere s-a avut in vedere numarul termenelor de judecata, cheltuielile cu privire la asigurarea apararii din oficiu a inculpatului etc.
Critica hotararii formulate de catre inculpatul N C nu a putut fi insusita de catre instanta atata timp cat din probatoriul administrat in cauza nu a rezultat faptul ca i s-au predat inculpatului cheile autoturismului si prin aceasta i s-a dat si acceptul de a conduce acest autoturism in ciuda faptului ca nu poseda permis de conducere.
Nu s-a contestat in dosar ca acest autoturism nu s-a aflat la domiciliul inculpatului adus de conducatori auto cu permis dar cu scopul de a se efectua de catre inculpat anumite operatiuni cum ar fi vopsirea caroseriei si nicidecum pentru ca acesta sa il poata folosi.
Asa cum s-a aratat mai sus, infractiunile au fost savarsire de catre inculpat, individualizarea judiciara a pedepsei a fost legala astfel incat nu au existat motive pentru admiterea apelului formulat de catre inculpat.
Instanta a mentinut celelalte dispozitii ale hotararii atacate.
Asa fiind, instanta, in baza art. 379 Cod procedura penala, a respins apelul formulat de inculpatul N C si a admis apelul formulat de Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu, impotriva sentintei penale nr. 534 /.2009 pronuntata de Judecatoria Sibiu, , pe care a desfiintat-o in parte si a rejudecat in sensul celor de mai sus.
In baza art. 350 Cod procedura penala,a mentinut starea de arest a inculpatului N C, detinut in Penitenciarul Aiud si a dedus din pedeapsa aplicata, durata retinerii si arestului preventiv incepand cu 01.07.2009 la zi.
In baza art. 192 alin. 2,3 Cod procedura penala a admis cererea de scutire de la plata amenzii judiciare formulata de martorul M M M
A scutit martorul de la plata amenzii de 500 lei aplicata prin incheierea penala din 24.02.2010.
La luarea acestei decizii s-a avut in vedere ca martorul a justificat imprejurarea ca a fost in imposibilitatea de a se prezenta la instanta, la termenul la care a fost citat, fiind plecat din localitate in interesul serviciului.

Sursa: Portal.just.ro