Potrivit dispozitiilor art. 249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, „Orice persoana care in proprietate o cladire situata in Romania datoreaza anual impozit pentru acea cladire”, iar potrivit art.26 din OG nr.92/2003 privind Cod procedura fiscala „platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati … impozite”. In consecinta plata impozitului facuta in baza unui contract de o alta persoana decat proprietarul spatiului comercial este valabila.
Prin sentinta civila nr. 623/CA din 21 mai 2010, pronuntata de Tribunalul Brasov – sectia comerciala si de contencios administrativ s-a admis in parte actiunea avand ca obiect „anulare act fiscal” formulata si precizata de contestatoarea SC D.P.G. SRL in contradictoriu cu intimata D.F.Bv. si in consecinta, s-a anulat in parte Dispozitia nr.113/07.06.2007, Decizia de impunere nr.54379/29.03.2007 si Raportul de inspectie fiscala nr.10/54374/29.03.2007, emise de intimata, cu privire la obligatia de plata a sumei de 13.403 lei, reprezentand: 8.467 lei – impozit pe cladiri, 3.238 lei –dobanzi, 936 lei –penalitati de intarziere si 762 lei –majorari de intarziere; s-au respins restul pretentiilor contestatoarei; a fost obligata intimata sa plateasca contestatoarei suma de 914 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata; s-au respins cererile de chemare in garantie, formulate de contestatoarea SC D.P.G. SRL in contradictoriu cu SC D.A.SRL, SC A.P.SRL si SC A.I.SRL ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii acestor cereri.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin Decizia de impunere nr.54379/29.03.2007, intocmita ca urmare a raportului de inspectie fiscala nr.10/54374/29.03.2007, parata D.F.Bv. a stabilit in sarcina contestatoarei SC D.P.G. SRL obligatia de plata a impozitului pe cladiri in cuantum de 34.032 lei –impozit aferent perioadei 01.01.2001-31.03.2006, precum si accesoriile acestora: 9.086,00 lei reprezentand dobanzi calculate pentru perioada 01.01.2001- 01.01.2005, 2.646,00 lei reprezentand penalitati calculate pentru perioada 01.01.2001- 01.01.2005 si 2.787,00 lei reprezentand majorari calculate pentru perioada 31.12.2005- 31.03.2006.
Prin Dispozitia nr.113/07.06.2007 parata D.F.Bv.a respins contestatia administrativa nr.71536/02.05.2007 formulata de contestatoarea SC D.P.G. SRL, ca urmare a constatarii autoritatii lucrului judecat, motivat de faptul ca Decizia de impunere nr.54379/29.03.2007 a fost emisa ca urmare a Dispozitiei nr.1/19.01.2007 prin care s-a admis in parte contestatia nr.188552/20.12.2006 si s-a dispus desfiintarea partiala a Deciziei de impunere nr.176168/30.11.2006, astfel ca sunt incidente dispozitiile art.180 alin.2 din OG nr.92/2003.
Tribunalul nu a putut fi de acord cu motivarea paratei din Dispozitia nr.113/07.06.2007, deoarece, chiar daca Decizia de impunere nr. 54379/29.03.2007 a fost intocmita ca urmare a admiterii in parte a unei alte contestatii, aceasta din urma nu a mai facut obiectul controlului administrativ, astfel ca ea putea fi contestata, ceea ce s-a si intamplat in cauza. De aceea, tribunalul a analizat motivele de fond ale contestatiei.
Conform precizarilor contestatoarei in cauza, obiectul contestatiei vizeaza doua categorii de sume: 13.403 lei, ce reprezinta dubla impunere, si suma de 21.542 lei, ce reprezinta impunerea pentru care proprietarii si-au asumat obligatia de plata a impozitului concomitent si odata cu incheierea contractelor de vanzare-cumparare.
Cu privire la dubla impunere, tribunalul a retinut din Raportul de expertiza contabila judiciara nr.491372/17.11.2009 intocmit de d-nul expert P.F., completat prin Raspunsul la obiectiuni din data de 15.02.2010 si Suplimentul la acesta ca o parte din impozitul pretins de intimata, pentru trim. IV 2003 si 2004, in cuantum de 8.767 lei, plus accesoriile la aceasta suma, au fost deja achitate de catre cumparatorii spatiilor 1A, 2A, 4A, 1B si 12B, societatile D. A. SRL, A.P.SRL, A.I.SRL si A. SRL.
Pentru aceasta suma, prin Decizia de impunere nr.54379/29.03.2007 s-a realizat o dubla impunere, astfel ca se impune anularea acestei decizii, a raportului de control si a Deciziei de solutionare a contestatiei pentru suma de 13.403 lei (8.467 lei –impozit, 3.238 lei –dobanzi, 936 lei –penalitati de intarziere, 762 lei –majorari). S-a apreciat ca raporturile dintre contestatoare si persoanele juridice care au platit acest impozit trebuie sa fie reglementate pe cale separata, dar nu se poate impune contestatoarei sa plateasca din nou aceste sume.
Cu privire la impunerea unui impozit pentru spatii comerciale vandute de contestatoare - nr.8A, 3B, 7B, 8B, pentru perioada dintre data incheierii contractelor de vanzare-cumparare si data la care cumparatorii au devenit proprietari, s-a retinut ca contestatoarea SC D.P.G.SRL a incheiat cu fiecare dintre cumparatori acelasi gen de contract, potrivit caruia taxele si impozitele legale privind intregul drept de proprietate asupra spatului comercial vandut revin de la data autentificarii contractului in sarcina cumparatorilor.
Motivat de aceste dispozitii contractuale contestatoarea sustine ca nu datoreaza impozitul pentru perioada trim. IV 2003 - trim.I 2006.
S-a retinut insa ca prin aceleasi contracte s-a stipulat ca „dreptul de proprietate va fi dobandit de cumparatori … in momentul achitarii integrale a pretului contractului de vanzare-cumparare”.
Or, potrivit dispozitiilor art. 249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, „Orice persoana care in proprietate o cladire situata in Romania datoreaza anual impozit pentru acea cladire”, iar potrivit art.26 din OG nr.92/2003 privind Cod procedura fiscala „platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati … impozite”.
Din aceste dispozitii legale rezulta ca proprietarul imobilului este cel care datoreaza impozitul anual, iar prin intelegerea partilor nu pot fi eludate dispozitiile legale. Art. 969 Cod civil arata ca „conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante”, deci nu fata de terti, asa cum a sustinut contestatoarea. Aceste dispozitii nu pot veni peste cele din Codul fiscal si Cod procedura fiscala descrise mai sus si nu pot sa o exonereze pe contestatoare de plata impozitului pentru perioada cuprinsa intre data incheierii contractelor de vanzare-cumparare si data la care cumparatorii au devenit proprietari.
Pentru suma de 21.542 lei contestatia a fost respinsa ca nefondata.
Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept si in temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, tribunalul a apreciat fondata in parte contestatia, astfel ca a admis-o in parte.
In temeiul art. 274 si 276 Cod procedura civila, a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata avansate in cauza de contestatoare, proportional cu pretentiile admise –30% din totalul cheltuielilor de 2.740,3 lei, respectiv pentru suma de 913,43 lei.
Ca urmare a admiterii exceptiei inadmisibilitatii cererilor de chemare in garantie formulate de contestatoare, prin incheierea din data de 16.03.2010, cererile de chemare in garantie a SC D.A.SRL, SC A.P.SRL si SC A. I.SRL formulate de contestatoare au fost respinse.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs atat reclamanta SC D.P.G.SRL si parata D.F.Bv criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie in ceea ce priveste partea de actiune respinsa respectiv admisa.
In dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a aratat ca potrivit contractelor incheiate cumparatorii erau obligati ca de la data incheierii contractelor sa plateasca impozitele legale, deci debitorul obligatiei nu este SC D.P.G.SRL ci debitori sunt beneficiarii contractelor de vanzare cumparare. Considera ca se impunea si obligarea la plata integrala a cheltuielilor de judecata si nu doar partial cum s-a dispus.
In drept isi intemeiaza recursul pedispozitiile art. 304 pct 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila.
Recurenta parata D.F.Bv. considera ca in mod gresit s-a admis in parte actiunea deoarece ea corect a stabilit obligatia de plata in sarcina proprietarului spatiilor comerciale, conform contractelor dreptul de proprietate de la vanzatoare la cumparatori se transmite doar la momentul achitarii integrale a pretului contractului. Considera ca concluziile expertului contin o dubla eroare pe care se bazeaza si sentinta primei instante. Considera ca impozitul datorat/ achitat de cele patru societati comerciale dobanditoare nu poate face obiectul dezbaterii in acest dosar, ea a calculat impozitul pentru spatiile comerciale cat timp au fost in proprietatea reclamantei.
Analizand actele si lucrarile dosarelor, sentinta civila recurata raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constata ca ambele recursuri sunt nefondate.
Situatia de fapt dedusa judecatii a fost corect stabilita de prima instanta.
Prin Decizia de impunere nr.54379/29.03.2007, intocmita ca urmare a raportului de inspectie fiscala nr.10/54374/29.03.2007, parata D.F.Bv a stabilit in sarcina contestatoarei SC D.P.G.SRL obligatia de plata a impozitului pe cladiri in cuantum de 34.032 lei –impozit aferent perioadei 01.01.2001-31.03.2006, precum si accesoriile acestora: 9.086,00 lei reprezentand dobanzi calculate pentru perioada 01.01.2001- 01.01.2005, 2.646,00 lei reprezentand penalitati calculate pentru perioada 01.01.2001- 01.01.2005 si 2.787,00 lei reprezentand majorari calculate pentru perioada 31.12.2005- 31.03.2006. Prin Dispozitia nr.113/07.06.2007 parata D.F.Bv. a respins contestatia administrativa nr.71536/02.05.2007 formulata de contestatoarea SC D.P.G.SRL. Contestatoarea s-a adresat instantei de judecata cu prezenta cerere solicitand anularea actelor administrativ fiscale contestate.
Reclamanta a aratat ca potrivit contractelor de vanzare cumparare a spatiilor comerciale , obiect al impozitarii, cumparatorii erau obligati ca de la data incheierii contractelor sa plateasca impozitele legale, deci debitorul obligatiei nu este SC D.P.G. SRL, vanzatorul spatiilor ci debitori sunt beneficiarii contractelor de vanzare cumparare.
Prin expertiza tehnica efectuata in cauza s-a retinut ca o parte din impozitele datorate de reclamanta si stabilite ca fiind restante la plata prin actele administrativ fiscale contestate au fost deja achitate de catre cumparatorii spatiilor 1A, 2A, 4A, 1B si 12B, societatile D. A.SRL, A.P.SRL, A.I.SRL si A. SRL. Sumele platite (cuantumul lor) nu au fost contestate.
Temeiul de drept aplicabil in cauza a fost corect indicat de prima instanta si de parata. Intr-adevar, potrivit dispozitiilor art. 249 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, „Orice persoana care in proprietate o cladire situata in Romania datoreaza anual impozit pentru acea cladire”, iar potrivit art.26 din OG nr.92/2003 privind Cod procedura fiscala „platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati … impozite”.
In speta obligatia de plata a impozitului pe cladiri revine proprietarului imobilului care era la datele respective reclamanta. Conform contractelor invocate, dreptul de proprietate de la vanzatoare la cumparatori se transmite doar la momentul achitarii integrale a pretului contractului, pret ce s-a stabilit a fi platit in rate. Acest aspect a fost corect retinut de parata fata de care clauzele din contractele de vanzare – cumparare nu produc efecte.
Dar legea nu interzice ca platile reprezentand impozite pe imobile sa se faca de o alta persoana decat titularul dreptului de proprietate in baza unor relatii contractuale cu proprietarul. Platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care in numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plati. Contractul legal facut are putere de lege intre partile contractante si in baza acestei „legi” a partilor societatile D.A. SRL, A.P.SRL, A. I.SRL si A.SRL. au achitat impozitul. In speta, respectand clauzele contractuale, o parte din cumparatorii spatiilor comerciale au achitat sumele datorate ca impozit pentru acestea. Corect a retinut prima instanta ca prin actele administrativ fiscale contestate s-a realizat in cazul acestor spatii comerciale o dubla impunere.
Ceilalti cumparatori nu au platit impozitele, organul fiscal nu are posibilitatea de a-i obliga pe acestia la plata, el impoziteaza proprietarul.
Pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre ceilalti cumparatori, care au condus la emiterea deciziei de impunere si calcularea de dobanzi si penalitati, reclamanta are posibilitatea sa se indrepte pe calea dreptului comun impotriva acestora cu actiune in raspundere contractuala.
Nici critica reclamantei privind acordarea partiala a cheltuielilor de judecata nu este intemeiata. Corect s-a facut aplicarea dispozitiilor art. 276 Cod procedura civila care prevede „ Cand pretentiile fiecarei parti au fost incuviintate numai in parte, instanta va aprecia in ce masura fiecare din ele poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata, putand face compensarea lor”.Modul de solutionare al cererilor de chemare in garantie nu a fost criticat de catre reclamanta in consecinta nu va fi analizat prin hotararea de fata.
Fata de toate considerentele aratate, Curtea in baza art. 312 alin 1 raportat la art. 304 pct. 9 si 304 indice 1 Cod procedura civila a respins ambele recursuri formulate ca neintemeiate si a mentinut sentinta civila recurata cu completarea motivarii din prezenta decizie.
Vazand si prevederile art. 274 Cod procedura civila.
Decizia nr. 1158/R /9.11.2010- red. M.C. Dosar nr. 5403/62/2007