Revendicare imobil pe calea dreptului comun, dupa aparitia Legii nr. 10/2001
Curtea constata ca prin decizia civila nr.1865/21.11.2006 data in dosarul nr.17247/3/2006 , Tribunalul Bucuresti a respins apelurile declarate de paratele AM si LE impotriva sentintei civile nr. 3229/2004 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti. Prin aceasta sentinta s-a admis actiunea in revendicare promovata de mostenitorul fostului proprietar impotriva subdobanditorilor.
Pentru a pronunta aceasta decizie , Tribunalul Bucuresti a retinut urmatoarele :
Prin actiunea inregistrata la Judecatoria Sector 1 Bucuresti, reclamanta G.E. a chemat in judecata pe paratii A.M. si N.F., solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligate paratele sa lase in deplina proprietate si posesie apartamentele situate in B.
In speta dedusa judecatii, tribunalul constata ca actiunea introductiva de instanta nu are nici o legatura cu Legea nr.10/2001, fiind o actiune in revendicare, prin comparare de titluri, intre doua persoane fizice, neavand ca obiect revendicarea imobilului de la statul roman, prin vreuna din unitatile detinatoare pentru a fi incidenta procedura administartiva, prevazuta de Legea nr.10/2001.
In speta dedusa judecatii, obiectul litigiului este o actiune in revendicare formulata dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001 impotriva unor persoane care nu au calitatea sa retrocedeze administrativ bunul, astfel incat in mod evident nu se poate pune problema inadmisibilitatii actiunii formulate, fiind fara relevanta in ce masura reclamantii apelanti au urmat sau nu procedura prevazuta de Legea nr. 10/2001 sau daca aceasta s-a finalizat.
Asadar, tribunalul apreciaza ca actiunea nu poate fi respinsa ca inadmisibila, deoarece nici un text de lege nu interzice formularea unei asemenea actiuni (actiune in revendicare impotriva persoanei fizice detinatoare a imobilului), iar respingerea actiunii pentru acest motiv ar insemna, in mod evident, o incalcare a dreptului la acces in justitie a reclamantului.
Prin contractele de vanzare-cumparare cu plata in rate nr. 678/29340/04.11.1996
si nr. 679/29339/04.11.1996 PMB in calitate de vanzatoare, prin mandatara SC H SA a vandut numitei N.F. si numitului B.I., respectiv numitei S.M. in calitate de cumparatori, locuinta situata in B. ap.6, respectiv ap. fara numar, sector 1.
In speta dedusa judecatii, imobilul a intrat in proprietatea statului in baza Decretului 92/1950, pozitia 6633 de la autorii reclamantei
Prin urmare, trecerea imobilului in proprietatea statului in conditiile Decretului 92/1950 nefiind subsumata cerintelor unei exproprieri in sensul art.481 C.civ. nu reprezinta un mod valabil de dobindire a proprietatii, neputind constitui un titlu al statului (in sensul art.645 C.civ.), ci are valoarea doar a unui instrument probatoriu autoconstituit de catre stat pentru a justifica deposedarea proprietarului.
In lipsa acordului sau a de a transmite proprietatea, proprietarul este si ramine un simplu tert fata de titlul statului, putind opune titlul sau acestuia spre comparatie si spre a se stabili cui apartine dreptul.
Or, in speta dedusa judecatii, titlul autorului reclamantului este anterior, cu data mai veche (1919) fata de cel al statului si ca oricum titlul statului nu este valid (vezi consideratiile anterioare), astfel incit rezulta ca reclamantul este cea care isi justifica valabil dreptul de proprietate in raport cu statul si implicit cu piritii.
In consecinta, in raport de toate considerentele expuse in cele ce preced, tribunalul considera ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca titlul reclamantului este preferabil in raport de titlul piritelor care este ulterior, si nu provine de la adevaratul proprietar, astfel incit in temeiul art. 480 C.civ. a admis capatul de cerere privind revendicarea.
In cazul analizat, titlul subdobanditorului de buna-credinta provine de la stat. Dreptul acestuia din urma nu poate fi preferabil in raport cu titlul adevaratului proprietar pentru ca, prin ipoteza, trecerea bunului in posesiunea statului a fost abuziva. Rezulta ca in urma compararii titlurilor proprietarului deposedat abuziv si subdobanditorul de buna-credinta, actiunea primului va trebui admisa, daca cel din urma nu poate invoca in favoarea sa uzucapiunea, ca mod originar de dobandire a proprietatii.
O eventuala respingere a actiuni de revendicare impotriva cumparatorului in baza Legii 112/1995 pe considerentul ca in cauza s-ar aplica dispozitiile art.46 alin. 2 din Legea 10/ 2001 nu poate fi acceptata intrucat acest text de lege se poate aplica cel mult in materia nulitatii, deci in cazul in care reclamantul formuleaza ca unic capat de cerere constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, nu si in materia revendicarii.
Impotriva acestei decizii au formulat recurs in termen, paratele A.M. si L.E. , recursuri care au fost inregistrate pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, dupa care judecarea cauzei a fost stramutata la Curtea de Apel Pitesti si apoi , la Curtea de Apel Brasov , unde s-a inregistrat sub nr. 17247/3/2006.
Paratele au formulat au formulat recurs separat , insa motivele de recurs sunt identice si tind la modificarea deciziei pronuntate in apel, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
Se arata ca instanta de apel a pronuntat decizia atacata cu incalcarea dispozitiilor legii speciale de reparatie, anume Legea nr.10/2001. Se reintereaza sustinerea privind inadmisibilitatea actiunii in revendicare fondata pe dispozitiile art.480 si 481 Cod civ. dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001.
Recurentele considera ca reclamanta putea obtine reparatia numai dupa parcurgerea procedurii administrative obligatorii , instituita prin Legea nr.10/2001, pentru ca odata cu intrarea in vigoare a acestui act normativ raman fara aplicare dispozitiile dreptului comun invocat de reclamanta.
Se arata astfel, ca reclamanta a stat in pasivitate atat sub imperiul legii generale cat si dupa aparitia legii speciale, adica Legea nr.10/2001, introducand direct la instanta (11.12.2003 ), actiunea in revendicare imobiliara.
In acest context trebuie apreciat titlul statului de la care recurentele au dobandit dreptul de proprietate in conditiile Legii nr.112/1995 ca fiind consolidat retroactiv „ope legis” , data fiind lipsa de actiune a persoanei indreptatite, inainte de aparitia legilor speciale.
Daca nu se va aprecia ca inadmisibila actiunea reclamantei , instanta trebuie sa analizeze titlurile ambelor parti si sa constate ca titlul recurentelor este mai bine caracterizat deoarece , la data incheierii contractului de vanzare-cumparare pentru parate, statul avea aparenta ca este proprietar al bunului , iar dupa aparitia Legii nr.10/2001 , acesta a fost consolidat „ope legis”.
Titlul statului nu a fost pus la indoiala prin nici o actiune in justitie , deci nu exista nici o hotarare judecatoreasca pronuntata in ceea cu privire la imobilele ce fac obiectul prezentei actiuni.
Nu a fost adresata nici o notificare chiriasilor , iar buna credinta a recurentelor este perfecta deoarece la data vanzarii apartamentelor acestea aveau situatia juridica impusa de Legea nr.112/1995.
Se solicita ca instanta sa evalueze inscrisurile pe care reclamanta G.E. le produce in fata instantei pentru a face dovada calitatii de mostenitoare a fostului proprietar nationalizat R. , dovada din care rezulta ca aceasta o mosteneste pe T.M in calitate de nepoata de sora , in conditiile in care TE nu a avut niciodata o sora care sa o mosteneasca pe RM. in calitate de fiica. Singurii mostenitori ai acesteia au fost fiii sai RG si sora sa TE , care a decedat fara descendenti.
In consecinta , ambele recurente solicita admiterea recursului lor , intemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod proc.civ. si respingerea actiunii in revendicare aratand ca titlul lor de proprietate este mai bine caracterizat.
Intimata G.E. a formulat intampinare si a solicitat respingerea recursurilor, sustinand ca recurentele au reiterat apararile din cadrul apelului.
In ceea ce priveste calitatea procesuala activa si respectiv calitatea reclamantei de mostenitoare a fostei proprietare a celor 2 apartamente revendicate , solicita a se avea in vedere certificatul de mostenitor nr.1413/1992 si suplimentul acestuia nr.1484/1992.
Analizand recursurile formulate , instanta constata ca acestea sunt intemeiate, ducand la modificarea deciziei atacate.
Problema admisibilitatii actiunii in revendicare dupa aparitia Legii nr.10/2001 a fost lamurita prin Decizia nr.33/2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie , astfel ca instanta va respinge exceptia inadmisibilitatii actiunii si va analiza recursurile formulate pentru considerentele ce tin de solutionarea in fond a cauzei.
Actiunea in revendicare prin care se urmareste redobandirea unui imobil preluat de stat in perioada de referinta a Legii nr.10/2001, introdusa dupa intrarea in vigoare a legii speciale, nu poate fi solutionata potrivit dreptului comun cu aplicarea criteriilor de comparare a titlurilor, ci trebuia sa fie solutionata numai cu respectarea conditiilor si a prevederilor imperative ale legii speciale, care, altfel, ar fi eludata. Cata vreme, pentru imobilele preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite , nu se poate face abstractie de existenta sa si sa se aplice regulile specifice actiunii in revendicare, consacrate pe cale doctrinara si jurisprudentiala in aplicarea art.480 Cod civ.
Potrivit art.2 alin.(2), persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil, pastreaza calitatea de proprietar, avuta la data preluarii , pe care o exercita dupa primirea deciziei sau hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor acestei legi. Aceasta inseamna ca persoanele mentionate pot sa exercite actiunea in revendicare pentru ca si-au pastrat calitatea de proprietari, dar nu oricand, ci dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire si conform prevederilor legii speciale.
In Decizia nr.33/2008 data de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite , s-a aratat ca nu este de primit punctul de vedere conform caruia persoanele care nu au urmat procedura prevazuta de Legea nr.10/2001 sau care nu au declansat in termen legal o atare procedura ori care , desi au urmat-o , nu au obtinut restituirea in natura a imobilului, au deschisa calea actiunii in revendicare, intemeiata pe dispozitiile art.480 Cod civ.
Totusi, acest punct de vedere nu poate ignora principiul de drept care guverneaza concursul dintre legea speciala si cea generala , specialia generalibus derogant , si care , pentru a fi aplicat , nu trebuie reiterat in fiecare lege speciala.
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite , nu se poate sustine ca legea speciala , derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu acesta.
Acesta este punctul de vedere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie exprimat intr-o speta asemanatoare , avand ca obiect revendicarea unui imobil nationalizat dupa aparitia Legii nr.10/2001, fara a exista din partea reclamantului demersuri prealabile (Decizia nr.5715/19.05.2009).
Se constata ca in speta , reclamanta nu a formulat nicio actiune prealabila prin care sa atace titlul statului sau sa atace titlul subdobanditorilor, desi dupa 1990 putea beneficia de inca doua legi speciale pentru a-si atinge scopul , respectiv Legea nr.112/1995 si Legea nr.213/1998.
Compararea titlurilor de proprietate ale unor subiecti diferiti asupra aceluiasi imobil , poate fi efectuata numai intre titluri deopotriva actuale si deopotriva valabile.
Certificatul de mostenitor invocat de reclamanta nu constituie titlu de proprietate , ci confirma doar calitatea de mostenitor a reclamantei dupa TE , iar aceasta la randul ei justifica doar calitatea de mostenitoare dupa sotii R – proprietarii apartamentelor in cauza. Chiar daca recurentii sustin ca este interpretabila justificarea calitatii de mostenitoare a reclamantei dupa TE ca nepoata de sora , in conditiile in care TE nu a avut nici o sora , instanta nu poate inlatura efectele acestor certificate de mostenitor daca partile interesate nu au invocat si nulitatea lor.
In situatia in care titlul statului nu a fost atacat , contractele de vanzare-cumparare nu au fost anulate , vanzarea statului este consolidata.
Dat fiind ca actiunea in revendicare este cea promovata de proprietarul neposesor impotriva posesorului neproprietar , in cazul in care paratul opune un titlul a carui nevalabilitate nu s-a constatat , actiunea in revendicare se apreciaza ca fiind neintemeiata , in acest caz paratii neavand doar calitatea de posesor , ci chiar pe cea de proprietar.
Asa cum s-a retinut si de instanta europeana , prin admiterea actiunii in revendicare , chiar presupunand ca instantele ar repara o nedreptate , nu trebuie sa creeze alte prejudicii , adica noi neajunsuri disproportionate , deci sa nu se aduca atingere dreptului de proprietate al tertului dobanditor , afectandu-se astfel securitatea raporturilor juridice prin incalcarea dispozitiilor art.1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventia Europeana care are prioritate in aplicare.
Aceasta este si situatia in speta, deciziile CEDO invocate de intimata reclamanta ( Kats si Faimblat c/a Romaniei si Gingis c/a Romaniei) neputandu-se aplica in cauza deoarece situatia reclamantului din prezenta cauza este diferita de cea a reclamantilor acolo prezentati , care justificau existenta „unui bun” in sensul Conventiei in patrimoniul lor , sau existenta „sperantei legitime”.
Atunci cand exista neconcordante intre legea interna si Conventie , trebuie sa se verifice pe fond , daca si paratul din actiunea in revendicare , nu are la randul sau , un bun in sensul Conventiei , o hotarare judecatoreasca anterioara prin care i s-a recunoscut dreptul de a pastra imobilul ; o speranta legitima in acelasi sens dedusa din dispozitiile legii speciale , emisa cu o jurisprudenta constanta pe acest aspect – daca actiunea in revendicare impotriva tertului dobanditor de buna credinta poate fi admisa fara despagubirea tertului cu valoarea actuala de circulatie a imobilului.
Aceasta este optica instantei supreme exprimata in Decizia nr.33/2008 si o face ca in prezenta cauza sa fie validata securitatea raporturilor juridice deja create in baza contractelor de vanzare-cumparare care nu au fost atacate.
Pentru toate aceste considerente , in baza art. 304 pct. 9 instanta a admis recursurile si raportat la art.312 alin.1 Cod proc. civ. va modificat decizia in sensul admiterii recursurilor, a modificarii in tot a deciziei nr. 1865/ 21.11.2006 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a IV-a civila, in sensul ca:
A admis apelurile declarate de apelantele parate impotriva sentintei civile nr. 3229/2004 a Judecatoriei Sector 1 Bucuresti pe care a schimbat-o in tot, in sensul ca a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii, a respins cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta GE in contradictoriu cu paratii AM si NF, ulterior decedata, succedata de LE, avand ca obiect revendicare, ca neintemeiata.
Decizia nr. 1515/R/9 decembrie 2009