Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune avand ca obiect plata unor daune morale pentru eliberarea cu intarziere a unui inscris necesar pentru dovedirea vechimii in munca. Natura litigiului. Competenta materiala a judecatoriei. Decizie nr. 3/CM/ din data de 09.01.2007
pronunțată de Curtea de Apel Constanta

O asemenea pretentie nu constituie un conflict de munca in sensul dispozitiilor Legii nr. 168/1999 si, prin urmare, nu atrage competenta materiala de solutionare in favoarea Tribunalului - Sectia conflicte de munca, ci constituie un litigiu civil, competenta fiind stabilita dupa valoarea pretentiei.

D.V. a declarat recurs la 7 noiembrie 2006 impotriva sentintei civile nr. 1580 pronuntata de Tribunalul Constanta la data de 9 august 2006, pe care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In fapt, prin cererea inregistrata la Tribunalul Constanta sub nr.2571/2006, reclamantul D.b., in contradictoriu cu parata F. Constanta, a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 5.000 RON reprezentand daune morale si materiale cauzate de parata prin faptul ca nu a eliberat o adeverinta care sa ateste vechimea si grupa de munca avuta de reclamant in perioada cat a fost salariatul paratei.
In motivare, reclamantul a sustinut ca prin sentinta civila nr.6745/2005 pronuntata de Judecatoria Constanta in dosar nr.3704/2005, parata a fost obligata la completarea carnetului de munca al reclamantului cu mentiunea grupei a II-a de munca pentru perioada 09.06.1969 - 01.08.1972.
Reclamantul a afirmat ca parata nu a adus la indeplinire sentinta civila, fapt care a cauzat cheltuieli ocazionate prin deplasari la sediul paratei unde, a afirmat reclamantul, i-a fost refuzata sistematic punerea in executare a sentintei.
Prin incheierea pronuntata la 14.06.2006 instanta a constatat natura cauzei ca fiind de dreptul muncii si a trimis cauza spre solutionare completului specializat in cauze privind litigii de munca din cadrul sectiei civile a Tribunalului Constanta.
La data de 9 august 2006 parata a depus la dosarul cauzei copia adeverintei nr.685/05.06.2006 si dovada comunicarii acesteia catre reclamant cat si copia sentintei civile nr.6745/2005 a Judecatoriei Constanta care a generat emiterea adeverintei privind grupa a II-a de munca.
Prin sentinta civila nr.1580 din 9 august 2006 Tribunalul Constanta a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamant.
Pentru a dispune astfel prima instanta a retinut ca parata a emis adeverinta nr.685/05.06.2006 prin care s-a consemnat perioada de timp lucrata de reclamant in grupa a II-a de munca, cum a fost obligata prin sentinta civila nr.6745 din 11.07.2005, parata comunicand reclamantului aceasta adeverinta asa cum reiese din copia recipisei aflata la dosar. Totodata a constatat ca reclamantul nu a dovedit prin nici un inscris sau alt mijloc de proba prejudiciul cauzat de parata.
Intrucat parata nu a avut obiectiuni privind acordarea grupei a II-a de munca iar intarzierea in eliberarea adeverintei s-a datorat unei comunicari defectuoase intre parti, instanta a respins actiunea reclamatului.
Critica sentintei prin motivele de recurs a vizat in esenta urmatoarele:
In mod gresit a apreciat Tribunalul Constanta ca nu a facut dovada cheltuirii sumei de bani pretinsa cu titlu de despagubire in conditiile in care s-a deplasat de nenumarate ori la "F." Constanta pentru a obtine adeverinta care sa-i ateste grupa a II-a de munca.
Intimata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat invederand, in esenta, imprejurarea ca nu se afla in culpa pentru ca reclamantul este cel care nu s-a prezentat pentru ridicarea adeverintei.
Instanta din oficiu, in raport de obiectul cererii de chemare in judecata, a pus in discutia contradictorie a partilor competenta de solutionare a cauzei in prima instanta.
Astfel, prin cererea de chemare in judecata adresata Tribunalului Constanta reclamantul a solicitat obligarea "F." Constanta la plata unei sume de 50 milioane lei cu titlu de daune morale cauzate de eliberarea cu intarziere a unei adeverinte ce ii era necesara pentru dovedirea vechimii de munca la grupa a II-a.
O asemenea pretentie nu imbraca caracterul unui conflict de munca in sensul dispozitiilor Legii nr.168/1999 si, prin urmare, nu atrage competenta materiala de solutionare in prima instanta in favoarea Tribunalului Constanta - Sectia conflicte de munca.
Potrivit art.1 Cod procedura civila, "Judecatoriile judeca: a) in prima instanta, toate procesele si cererile in afara de cele date de lege in competenta altor instante".
Rezulta ca judecatoria este instanta de drept comun in ceea ce priveste judecata in prima instanta, deci ori de cate ori nu se prevede competenta unei alte instante judecatoresti de a rezolva in prima instanta o anumita cerere, aceasta va fi judecata de judecatorie.
Prin urmare, in baza art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat de reclamantul D.V. impotriva sentintei civile nr. 1580 din 9.08.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta, va casa sentinta si, calificand corect competenta materiala, va trimite cauza spre competenta solutionare in favoarea Judecatoriei Constanta.

Sursa: Portal.just.ro