Prin decizia civila nr. 1253 din 3 noiembrie 2010 a Curtii de Apel Bacau pronuntata in dosarul nr. 615/110/2009 s-a respins ca tardiv recursul formulat de recurenta – parata S.C. A S.R.L. Bacau impotriva sentintei civile nr. 696 din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Bacau si s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta T. S.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de recurs a retinut ca prin sentinta civila nr. 696/2010 a Tribunalului Bacau s-a admis in parte contestatia formulata de contestatoarea T.S. in contradictoriu cu intimatul S.C. A. S.R.L. Bacau, s-a anulat decizia nr. 14/31 decembrie 2009 si s-a dispus reintegrarea in munca a contestatoarei, fiind obligata intimata sa plateasca contestatoarei drepturile salariale si sporurile salariale de care ar fi beneficiat, in valoare actualizata la data platii efective, pentru perioada 22 ianuarie 2009 – 29 septembrie 2009. S-a respins ca neintemeiata cererea de acordare a daunelor morale.
S-a retinut ca impotriva acestei hotarari au declarat recurs ambele parti, iar recursul formulat de recurenta S.C. A. SR.L. Bacau s-a apreciat a fi tardiv formulat deoarece a fost declarat peste termenul de 10 zile prevazut de art. 80 din Legea 168/1999, hotararea instantei de fond fiind comunicata recurentei parate la data de 6 septembrie 2010 (fila 82 dosar de fond) iar recursul a fost declarat la data de 20 septembrie 2010.
Impotriva deciziei civile pronuntate in recurs, a formulat contestatie in anulare S.C. A. S.R.L. Bacau, contestatia fiind motivata si legal scutita de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. a din Legea 146/1997.
In motivarea contestatiei se arata, in esenta ca au depus recursul prin posta, la data de 17 septembrie 2010, adica inauntrul termenului de recurs, aspect ce rezulta din chitanta de posta pe care o anexeaza contestatiei formulate.
Sustine contestatoarea ca dezlegarea data de instanta este rezultatul unei greseli materiale si solicita suspendarea executarii hotararii deoarece executarea acesteia i-ar prejudicia activitatea.
Examinand cauza sub aspectul motivelor invocate Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Conform art. 318 cod pr. civila hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestatie, cand dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta respingand recursul sau admitandu-l numai in parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Greseala materiala la care se refera art. 318 alin.1 teza 1 cod pr. civila trebuie sa fie una evidenta savarsita de instanta ca urmare a omiterii sau confundarii unor elemente sau date materiale importante, determinate in solutia pronuntata de instanta a carei hotarare este atacata.
Textul se refera la erori materiale ale judecarii recursului in situatia in care la dosar se gasesc dovezi din care rezulta ca recursul a fost depus in termen – in speta de fata.
Astfel, contestatoarea a depus dovada de comunicare a recursului, din care rezulta o alta situatie decat cea retinuta de instanta de recurs abia in dosarul de contestatie in anulare, nu si in dosarul de recurs, unde aceasta dovada nu a existat instanta neputand aprecia asupra acesteia sau cu privire la care sa fi facut o omisiune sau sa se confunde anumite elemente.
De aceea, se va aprecia ca instanta de recurs la dezlegarea data recursului nu a facut nicio greseala materiala in intelesul legii, cu atat mai mult cu cat in recurs, instanta a pus in discutia partilor exceptia tardivitatii formularii recursului, iar reprezentantul societatii a lasat solutia la aprecierea instantei (fila 19 verso dosar recurs).
Se va aprecia ca legea nu a urmarit sa deschida partilor calea recursului la recurs, care sa fie solutionat de aceeasi instanta sub motivul gresitei stabiliri a starii de fapt, astfel de erori putand fi reparate doar de instanta care exercita controlul judiciar si numai in cadrul cailor de atac de reformare prevazute de lege.
Avand in vedere situatia retinuta Curtea de Apel in baza art. 318 cod pr.civila a respins ca nefondata contestatia in anulare, nefiind intrunite conditiile de admisibilitate prevazute de textul legal.
Contestatie in anulare - greseala materiala ca urmare a omisiunii sau confundarii unor date sau elemente importante, determinante in solutia pronuntata existente la dosar.
Sursa: Portal.just.ro
