Prin sentinta civila nr.6597/com/2006 pronuntata de judecatorul sindic in dosarul nr.3595/COM/2006 al Tribunalului Constanta a fost respinsa ca nefondata contestatia formulata de creditoarea D.G.F.P. Constanta in contradictoriu cu intimata debitoare SC P.P. SRL Constanta prin administrator judiciar P.M., privind inlaturarea partiala a creantei din tabelul obligatiilor debitoarei.
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul sindic a retinut ca rezultatul inspectiei fiscale constata o alta suma datorata de societatea debitoare fata de declaratia de creanta depusa de DGFP Constanta. A apreciat instanta ca, potrivit art.86 alin.1 din Codul de procedura fiscala, raportul de inspectie fiscala are preeminenta, iar raportul intocmit statueaza ca societatea debitoare inregistreaza debite in suma de 6.121 lei si accesorii in cuantum de 29.262 lei.
In ceea ce priveste ordinea de prioritate, judecatorul sindic a retinut ca legala masura administratorului judiciar de inscriere a creantei la ordinea prevazuta de art.122 pct.4 din Legea nr.85/2006, avand in vedere ca inscrierea creantei la Arhiva de Garantii Mobiliare nu confera caracter garantat in lipsa unui contract de garantie imobiliara in care sa fie descris bunul.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs creditoarea DGFP Constanta care a criticat solutia judecatorului sindic in ceea ce priveste mentinerea masurii administratorului judiciar de inscriere partiala a creantei.
A aratat recurenta ca a solicitat inscrierea in tabelul preliminar al obligatiilor debitoarei cu suma de 1.028.132,14 lei reprezentand obligatii stabilite conform fisei de platitor, urmare a declaratiilor facute de contribuabil, declaratia de creanta fiind insotita de titlurile executorii necontestate de debitoare conform prevederilor Codului de procedura fiscala. Dupa comunicarea raportului de inspectie fiscala, a fost intocmita o declaratie de creanta in suma de 4.171 lei, depusa la instanta la data de 11.04.2006 care cuprinde sume stabilite suplimentar fata de declaratiile efectuate de agentul economic.
A sustinut recurenta ca sumele cu care debitorul figureaza la organul fiscal arondat reprezinta sumele declarate de debitor urmare declaratiilor fiscale depuse lunar, trimestrial sau anual in timp ce raportul de inspectie fiscala efectuat a avut ca scop verificarea debitorului numai din punct de vedere al impozitelor si taxelor platite catre stat si nu a avut in vedere si fondurile datorate, respectiv CAS, CASS, Somaj, etc. In baza raportului de inspectie fiscala s-a formulat o declaratie suplimentara cu diferenta rezultata din reglarea fisei debitoarei, creanta totala fiind de 1.032.303,14 lei.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este fondat in parte.
Astfel, din raportul de inspectie fiscala incheiat la data de 6.04.2006 de SAF - Activitatea de Control Fiscal Constanta rezulta ca obligatiile de plata din evidenta contabila a societatii debitoare nu corespund cu cele din evidenta fiscala impunandu-se reglarea fisei fiscale de platitor cu evidenta fiscala. Conform balantei de verificare la 28.02.2006, data deschiderii procedurii, agentul economic datoreaza debite restante la bugetul general consolidat dupa cum urmeaza: TVA in suma de 76.388 lei, fond special de solidaritate sociala pentru persoanele cu handicap in suma de 5.860 lei, fond special pentru sustinerea invatamantului de stat in suma de 2.926 lei, impozit pe veniturile din salarii in suma de 6.121 lei si impozit pe profit in suma de 29.262 lei.
Prin acelasi raport de inspectie au fost stabilite suplimentar obligatii de plata in suma totala de 3.874 lei reprezentand impozit pe venit microintreprinderi si impozit pe veniturile din salarii, cu dobanzile si penalitatile corespunzatoare si 300 lei amenda.
Desi creditoarea avea obligatia de a regla fisa fiscala de platitor cu evidenta contabila a societatii, aceasta a procedat doar la inscrierea creantei suplimentare in valoare de 4.171 lei stabilita prin raportul de inspectie fiscala, mentinand debitele calculate in baza declaratiilor fiscale ale debitoarei, debite ce nu corespund evidentei contabile.
Intr-o atare situatie, in mod corect administratorul judiciar a procedat la recalcularea debitelor fiscale functie de sumele retinute in raportul de inspectie fiscala ca fiind datorate la data de 28.02.2006, conform balantei de verificare, debite ce se ridica la suma totala de 616.602 lei fiind inlaturata creanta in suma de 411.530 lei.
Curtea constata insa ca administratorul judiciar nu a inscris in tabelul preliminar al creantelor suma de 4.171 lei reprezentand debite suplimentare stabilite in urma inspectiei fiscale si pentru care creditoarea a formulat o declaratie de creanta la data de 11.04.2006. Aceasta suma este formata din impozit pe venit suplimentar in cuantum de 546 lei cu dobanzi si penalitati de intarziere in suma de 386 lei si penalitati de 103 lei si impozit pe veniturile microintreprinderilor in cuantum de 1.419 lei cu dobanzi si majorari de intarziere in suma de 1.128 lei si penalitati de 292 lei.
Avand in vedere ca aceste constatari ale organului de inspectie fiscala sunt obligatorii, masura administratorului judiciar de a inlatura respectiva creanta este neintemeiata.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele de recurs invocate sunt fondate in parte, Curtea admite recursul in baza art.312 alin.1 si 304/1 Cod de procedura civila si modifica in parte hotararea in sensul admiterii in parte a contestatiei si dispunerii inscrierii in tabelul creantelor si a sumei de 4.171 lei reprezentand obligatii fiscale stabilite suplimentar, conform art.123 pct.4 din Legea nr.85/2006.
Procedura insolventei. Contestatie privind inlaturarea partiala a creantei din tabelul obligatiilor debitoarei falite. Recalculare debite fiscale de catre administratorul judiciar - inlaturare debite suplimentare.
Decizie nr. 90/COM/ din data de 01.02.2007
pronunțată de Curtea de Apel Constanta
Sursa: Portal.just.ro