SC.90/13.01.2010
Pe rol solutionarea cauzei civile privind pe reclamantii P.I, P.M si pe paratii P.G., P.C., P.R., prin reprezentant legal P.G., avand drept obiect evacuare.
La apelul nominal facut in sedinta publica au raspuns reclamanta P.M, personal si asistata de aparator, cu imputernicire avocatiala la dosar, paratul P.G., personal si asistat de aparator, cu imputernicire avocatiala la dosar, parata P.C., reprezentata de aparator, cu imputernicire avocatiala l.a dosar si paratul P.R., reprezentat de aparator, cu imputernicire avocatiala la dosar; a raspuns martorul T.T..
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, care invedereaza ca s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratura, adresa nr.551698/20.11.2009 emisa de INEP referitoare la domiciliul paratei P.C., procesul-verbal intocmit de organele de politie cu privire la mandatul de aducere emis pentru martorul T.T. si o cerere prin care aparatorul reclamantei solicita reexaminarea amenzii ce a fost dispusa prin incheierea de sedinta de la termenul din data de 25.11.2009.
Aparatorul reclamantei P.M. depune la dosar chitanta nr.2077304/30.12.2009 emisa de INML si adresa emisa de S.U.U.B, exemplare ale acestora fiind inmanate aparatorul paratilor.
Se procedeaza la audierea martorului T.T. sub prestare de juramant religios, declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Aparatorul reclamantei P.M. solicita admiterea actiunii, astfel cum a fost precizata si evacuarea toleratilor din apartament pentru imposibila convietuire. Din inscrisul depus la dosar in copie la fila 68 reiese ca paratii nu locuiesc la adresa indicata. Din inscrisurile depuse la dosar si interogatoriul propus de catre reclamanta s-a dovedit ca exista intre parti raporturi de tolerat, neputand locui in acel apartament 5 persoane, suprafata fiind mult prea mica. Atitudinea paratului este aceea de a-si lovi mama, in loc de a se constitui intr-un ajutor in viata celor doi batrani, o persoana care doreste sa isi alunge mama pentru a locui in apartament doar cu familia sa.
Aparatorul paratilor solicita respingerea actiunii, aratand ca aceasta a fost promovata doar de catre reclamanta, in conditiile in care paratii se afla acolo pentru a-l ajuta pe reclamantul P.I. Singura vinovata de situatia creata este reclamanta. Este adevarat ca acesti „tolerati” nu au contract de inchiriere, insa deoarece nu s-a dovedit culpa paratilor de a se comporta abuziv fata de reclamanti solicita respingerea actiunii; fara cheltuieli de judecata.
In replica, aparatorul reclamantei P.M. arata ca exista la dosar inscrisuri depuse, care certifica atitudinea paratului. Nu exista un contract de inchiriere, dar paratii pot locui in apartament? Solicita a se aprecia asupra probelor si asupra declaratiei martorului ce are calitatea de administrator al blocului, martor care a fost platit de paratul P.G.. Cererea de chemare in judecata poate fi promovata de oricare dintre soti, fara acordul celuilalt.
In replica, aparatorul paratilor arata ca s-a facut vorbire despre faptul ca martorul – administrator al blocului a fost platit de paratul P.G., insa nu exista nicio dovada in acest sens si nu este inregistrata nicio plangere. Reclamantul P.I. nu si-a dat acordul pentru promovarea actiunii de fata, neexistand prezumtia de mandat tacit. La dosar se afla niste inscrisuri, care nu dovedesc faptul ca reclamanta a fost lovita de parati.
Reclamanta, personal, arata ca la data de 30.12.2009, a fost lovita de parata P.C.. In urma convorbirii telefonice purtate cu parata P.C., paratul P.G. a venit acasa si a lovit-o de asemenea.
INSTANTA,
Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 22.05.2009, reclamantii P.M. si P.I. au chemat in judecata pe paratii P.G., P.C. si P.R., pentru ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna evacuarea acestora din imobilul situat in Bucuresti, sector 5 pentru lipsa de titlu si imposibila convietuire.
In motivarea cererii de chemare in judecata, legal timbrata, reclamantii au aratat ca paratul P.G este fiul lor, care locuieste de 3 ani impreuna cu ei in apartamentul situat in Bucuresti, , alcatuit din trei camere, imobilul fiind proprietatea reclamantilor. S-a precizat ca a devenit imposibila convietuirea, deoarece paratii adreseaza reclamantilor cuvinte jignitoare, fiindu-le frica sa mai locuiasca in casa. Reclamanta a invederat ca a fost lovita de catre fiul sau, potrivit certificatelor medico-legale nr.A2/1832/18.03.2009 si nr. A2/1463/04.03.2009. S-a mai mentionat ca de la momentul la care fiul s-a mutat in apartament, reclamantii nu au fost ajutati, reclamanta fiind lovita in continuu, fiind nevoita sa formuleze plangeri la Secta 24 Politie.
Pentru dovedirea actiunii, s-a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu, declaratii de martori si expertiza.
Prin cererea precizatoare si completatoare a actiunii depusa la dosar la data de 15.10.2009, reclamanta P.M. a aratat ca paratii ocupa in mod nelegal si fara nici un titlu locuinta, precizand ca paratii au fost primiti in apartament din convingerea ca relatiile dintre parti se vor desfasura pe baza de respect reciproc si intelegere. S-a invederat ca potrivit doctrinei si practicii judiciare in materie, toleratul nu poate avea alte drepturi cu privire la suprafata locativa si este tinut sa respecte unele dintre obligatiile pe care le are cu privire la folosinta locuintei. Titularul suprafetei de locuit poate pune oricand capat folosintei spatiului ocupat de tolerat, fara nici o obligatie din partea sa ori a unui organ de stat. Prin urmare, in situatia in care toleratul nu da curs solicitarii titularului suprafetei locative de a parasi locuinta, acesta se poate adresa instantei de judecata cu o actiune in evacuare, urmand ca toleratul sa fie evacuat ca un detentor fara nici un titlu a suprafetei locative.
In drept, au fost invocate prevederile art.24 litz.b teza a III-a si art.61 din lege anr.114/1996, art.132 alin.2 pct.1 C.pr.civ.
La data de 09.09.2009, paratii au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea cererii, ca neintemeiata, aratand ca reclamantii sunt coproprietarii apartamentului in care locuiesc, in urma cu 5 ani fiind rugati de acestia sa se mute in acest imobil pentru a-i ajuta si pentru a se gospodari impreuna, intrucat sunt batrani si bolnavi. Au precizat paratii ca dupa o perioada de convietuire linistita, reclamanta P.M. a inceput sa aiba o serie de manifestari agresive, spunandu-le sa plece de acasa pentru ca o deranjeaza. Paratii au invederat ca reclamantul P.I. nu doreste insa ca acestia sa paraseasca apartamentul, acesta nesemnand actiunea, nefiind de acord cu evacuarea din apartament. Paratii au invocat exceptia nulitatii partiale a cererii de chemare in judecata fata de prevederile art.112 pct.6 C.p.c., precum si exceptia lipsei de interes si exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantului P.I..
In dovedire, s-a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, interogatoriu si declaratii de martori.
In drept, au fost invocate prevederile art.115 C.p.c.
Sub aspectul probatoriului, instanta a incuviintat pentru reclamanta P.M. proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratilor P.G. si P.C., proba cu declaratia martorului T.T., iar pentru parati proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul reclamantei P.M., proba cu declaratia martorului B.G., precum si proba cu declaratia martorului comun D.G., probe ce au fost administrate.
In cadrul probei cu inscrisuri, s-au depus la dosar, in copii, urmatoarele: adresa nr.1875104/11.03.2008 emisa de Sectia 24 Politie, contractul de vanzare-cumparare incheiat la data de 25.11.1991, inscrisuri medicale, certificatul medico-legal nr.A2/1832/18.03.2009 emis de INML „Mina Minovici", certificatul medico-legal nr.A2/1463/04.03.2009 emis de INML „Mina Minovici”, acte de stare civila, rezolutia din data de 26.10.2009 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti, adresa nr.551698/20.11.2009 emisa de INEP.
La termenul de judecata din 21.10.2009, instanta a admis exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata in raport de reclamantul P.I. si a constatat ca exceptia lipsei de interes si exceptia lipsei calitatii procesuale active in raport de acest reclamant, invocate, de asemenea, prin intampinare, au ramas fara obiect.
Analizand probatoriul administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Potrivit contractului de vanzare-cumparare nr.10660/25.11.1991, reclamantii P.M si P.I. au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului situat in Bucuresti, sector 5, alcatuit din trei camere, in suprafata utila de 63,15 m.p.
Astfel cum rezulta din declaratiile martorilor audiati in cauza, paratii P.G. – fiul reclamantilor – impreuna cu sotia acestuia, P.C. si copilul lor, P.R., locuiesc in apartamentul sus mentionat, in care s-au mutat in urma cu aproximativ doi-trei ani. Din aceleasi declaratii rezulta ca exista neintelegeri intre parti, reclamanta P.M. sustinand ca a fost lovita de mai multe ori de catre paratii P.G. si P.C..
Se constata ca actiunea in evacuare promovata in cauza este intemeiata pe doua motive: imposibila convietuire a partilor si lipsa titlului locativ al paratilor asupra imobilului.
Instanta retine ca imobilul sus mentionat este bun comun al sotilor-reclamanti, regimul juridic al acestuia fiind guvernat de regulile proprietatii comune in devalmasie. Ca urmare, atat dreptul de proprietate asupra bunului, cat si bunul in materialitatea sa apartin tuturor coproprietarilor impreuna. Legea reglementeaza exercitarea dreptului de proprietate devalmasa, stipuland ca sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele (art.35 C.fam). Oricare din soti pot exercita acte de folosinta asupra bunului, in virtutea dreptului sau de proprietar devalmas, insa exercitiul acestui drept nu trebuie sa aduca atingere dreptului celuilalt, deopotriva proprietar devalmas.
In cauza, din declaratiile martorilor audiati nu rezulta ca paratii P.G. si P.C. au exercitat acte de violenta asupra reclamantei P.M., astfel cum sustine aceasta, iar certificatele medico-legale depuse la dosar nu fac, prin ele insele, in lipsa altor probe, dovada atitudinii violente a paratilor. Astfel, conform declaratiilor martorului propus de parati, B.G. si conform declaratiei martorului comun, D.G., desi in locuinta partilor au loc scandaluri, martorii nu au invederat aspecte care sa conduca la concluzia ca paratii au aplicat lovituri ori au amenintat-o pe reclamanta. De asemenea, declaratia martorului propus de reclamanta nu este relevanta, deoarece martorul nu a asistat la vreun incident petrecut intre parti, cunoscand de la partea care l-a propus ca aceasta ar fi fost lovita de parati.
Pe de alta parte, paratii nu pot opune reclamantei un titlu locativ, acestia ocupand imobilul cu acordul reclamantei P.M., mutandu-se in imobil in urma cu aproximativ 2-3 ani. Nu rezulta din probatoriul administrat ca intre parti s-ar fi incheiat o conventie in baza carora paratii sa fi dobandit dreptul de folosinta asupra apartamentului pe un termen determinat sau nedeterminat ori in schimbul vreun prestatii, de orice natura, din partea acestora.
Prin urmare, in lipsa oricarui titlu care sa confere paratilor dreptul de a ocupa imobilul, in virtutea dreptului de proprietar devalmas, reclamanta poate oricand solicita evacuarea acestora si chiar in lipsa consimtamantului celuilalt proprietar devalmas. Sub acest din urma aspect, in raport de apararea paratilor in sensul ca reclamantul P.I. nu ar fi de acord cu evacuarea lor, instanta apreciaza ca o astfel de imprejurare nu prezinta relevanta in cauza. Astfel cum s-a retinut si in considerentele anterioare, fiecare proprietar devalmas are dreptul, in virtutea calitatii sale, de a folosi intregul bun, fara ca prin actele sau faptele intreprinse in acest sens sa aduca atingere dreptului celuilalt proprietar devalmas. Prin urmare, chiar si in cazul acordului reclamantului P.I. ca paratii sa locuiasca in imobil, un astfel de act nu confera paratilor titlu locativ, iar simpla manifestare de vointa a celuilalt in sens contrar, respectiv a reclamantei, este suficienta pentru ca actiunea in evacuare sa fie admisa. Dreptul de proprietate, astfel cum este consfintit de art.480 C.civ., indiferent de modalitatile juridice ale acestuia, este un drept absolut, conferind titularului exercitiul tuturor prerogativelor sale, limitarile acestui drept fiind strict determinate de lege. In lipsa incidentei in cauza a unei astfel de limitari legale, reclamanta P.M., in calitate de proprietar devalmas, are dreptul de a se bucura de bun, iar ocuparea de catre parati a imobilului, fara titlu locativ, constituie in ingerinta exercitarea dreptului de proprietate.
Pentru considerentele expuse, instanta va admite actiunea formulata de reclamanta P.M. si va dispune evacuarea paratilor din imobilul situat in Bucuresti, ca efect al admiterii exceptiei nulitatii cererii de chemare in judecata in raport de reclamantul P.I. prin incheierea de sedinta din 21.10.2009, se va anula cererea formulata de acesta.
Instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta P.M., domiciliata in Bucuresti, impotriva paratilor P.G., P.C. si P.R., prin reprezentant legal P.G., cu acelasi domiciliu.
Dispune evacuarea paratilor din imobilul situat in Bucuresti, sector 5.
Anuleaza cererea de chemare in judecata formulata de reclamantul P.I., domiciliat in...
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.01.2010.
