Antrenare raspundere patrimoniala a membrilor organelor de conducere a societatii in temeiul art. 137 lit. c si f din Legea nr. 64/1995 republicata - devenit art. 138 in Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei. Examinare conditii admisibilita... Decizie nr. 109/COM/ din data de 21.02.2008
pronunțată de Curtea de Apel Constanta

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la 5 iulie 2006 creditoarea DGFP Constanta a solicitat judecatorului sindic sa dispuna antrenarea raspunderii patrimoniale a paratilor N.N., D.I. si C.C. pentru fapta prevazute de art. 137, lit. c din Legea nr. 64/1995, in vederea recuperarii creantei sale de 424 992 lei.
Motivand cererea, creditoarea reclamanta DGFP Constanta arata ca paratii, in calitate de asociati ai debitoarei SC B.N. SRL (N.N. avand si calitatea de administrator), au dispus, in interes personal, continuarea activitatii societatii, desi aceasta ducea in mod vadit la incetarea de plati. De altfel, a precizat creditoarea ca in raportul final depus la dosar de lichidatorul judiciar SC M. SRL se arata ca exercitiile financiare ale anilor 1998 - 2002 s-au incheiat cu pierderi, datorita managementului defectuos al activitatii curente prin care nu s-au asigurat sursele necesare acoperirii obligatiilor exigibile.
Ulterior, la data de 07.07.2006 a fost inregistrata cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale formulate de creditoarea AVAS Bucuresti in contradictoriu cu paratii D.I., N.N. si C.C., pentru faptele prevazute de art. 137, lit. c si f din Legea 64/1995.
Motivand cererea creditoarea AVAS Bucuresti invedereaza, in esenta, faptul ca, raspunderea actioneaza pentru toate persoanele din conducerea societatii care au contribuit la ajungerea debitoarei in stare de insolventa, pentru cea mai usoara culpa, iar managementul financiar deficitar prin care au fost angajate credite ce au fost administrate necorespunzator a reprezentat una din cauzele de declansare a insolventei.
In drept, cererea a fost intemeiata pe prevederile art. 137 si 139 din Legea nr. 64/1995, art. 998, 1080 si 1082 C. civ, art.374 si urm c. proc. civ, art. 73 din Legea nr. 31/1990.
Prin intampinarea depusa la data de 17.07.2006 parata C.C. a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, aratand ca nu a avut calitatea de asociat in cadrul societatii debitoare.
Paratul N.N. a solicitat prin intampinarea depusa la data de 05.09.2006 respingerea cererilor de antrenare a raspunderii ca nefondate, cauzele care au determinat intrarea debitoarei in faliment fiind de natura obiectiva, iar conditiile raspunderii civile delictuale nu pot fi retinute in persoana sa.
Paratul D.I. a invocat in intampinarea depusa la data de 18.12.2006 exceptia lipsei calitatii procesuale active a DGFP Constanta si AVAS Bucuresti, aratand ca legitimare procesuala activa in cauza o are administratorul sau lichidatorul judiciar, exceptia prescriptiei dreptului la actiune al reclamantelor, in raport de data deschiderii procedurii, respectiv 29.03.2000, iar pe fond a solicitat respingerea cererilor ca neintemeiate, intrucat cauzele identificate de lichidatorul judiciar in raportul sau final nu se circumscriu celor indicate de reclamante ca temei al cererilor lor, iar calitatea de administrator la SC B.N. SRL a fost doar fictiva.
Prin incheierea de sedinta din 29.01.2007 judecatorul sindic a respins ca nefondate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantelor si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, incuviintand totodata pentru parati proba cu inscrisuri si pe cea cu expertiza contabila cu obiectivele precizate prin inscrisul de la fila 56.
Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C.C. a fost unita cu fondul cauzei prin incheierea de sedinta din 23.10.2006.
Creditoarele reclamante nu au formulat probe in dovedirea sustinerilor sale.
Raportul de expertiza contabila efectuat in cauza a fost depus la dosar.
Prin sentinta civila nr.5433/COM/22.10.2007, Tribunalul Constanta - Sectia comerciala, judecatorul sindic, respinge exceptia lipsei calitati procesual pasiva a paratei C.C. ca nefondata, respingand si cererea de antrenare a raspunderii patrimoniale formulata de reclamanta creditoarea AVAS BUCURESTI, precum si de reclamanta creditoare DGFP Constanta.
Pentru a aprecia de aceasta maniera, instanta retine in esenta, urmatoarele:
In referire la, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C.C., cu respectarea prevederilor art. 137 Cod proc. Civ, se arata ca, raspunderea patrimoniala reglementata de prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, in vigoare la momentul formularii cererilor deduse judecatii (preluat in prezent de art.138 din Legea nr. 85/2006) poate fi suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, astfel ca judecatorul sindic este tinut a verifica daca parata care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive se incadreaza in sfera de aplicare a acestei forme a raspunderii civile delictuale.
In certificatul constatator emis pe numele SC B.N. SRL de Oficiul Registrului Comertului Constanta la data de 29.06.2006 este reliefata calitatea de administrator a lui C.C., pe o durata nedeterminata, iar reclamanta DGFP Constanta a formulat precizari prin care a invederat ca a solicitat chemarea in judecata a tuturor paratilor in calitate de administratori. De altfel, si creditoarea AVAS Bucuresti a aratat in petitul cererii sale ca paratii au calitatea de fosti administratori ai SC B.N. SRL, astfel ca sustinerile paratei in sensul ca nu a detinut calitatea de asociat la societatea debitoare sunt neintemeiate, exceptia urmand a fi admisa pentru aceste considerente.
Pe fondul cauzei, instanta retine:
Faptele pretinse de creditoare ca fiind imputabile paratilor administratori sunt cele individualizate la art. 138, lit. c si f din Legea nr. 85/2006, respectiv " dispunerea, in interes personal, a continuarii activitatii care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati", precum si "folosirea unor mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati".
Raportul final intocmit de M. SPRL, in calitate de lichidator judiciar al SC B.N. SRL, releva in concluziile sale ca societatea a intrat in lichidare ca o necesitate de ordin economic, cauzele care au determinat insolventa fiind:
- livrarea cu intarziere a utilajelor agricole, care nu au produs conform previziunilor si care au generat dobanzi penalizatoare;
- anul agricol 1998 declarat an calamitat;
- lipsa resurselor interne pentru restituirea creditului in valuta si angajarea unui credit in lei pentru restituirea acestuia;
- dobanzi mari la credite, inclusiv consolidarea in USD a creantei AVAS preluata de la B.A. SA;
- managementul financiar deficitar care a angajat credite cu o administrare necorespunzatoare a activelor, ceea ce a facut imposibila rambursarea creditului si suportarea costurilor aferente.
Prin raportul de expertiza contabila depus la dosar s-a constatat ca, managementul deficitar retinut de lichidatorul judiciar in concluziile sale nu a contribuit la intrarea societatii in faliment, cauzele identificate de expertul contabil desemnat de judecatorul sindic si de expertul parte S.L. fiind de natura obiectiva si extrinseci vointei administratorilor SC B.N. SRL.
Raspunderea patrimoniala reglementata de legea insolventei deriva din institutia raspunderii civile delictuale, fiind necesar a se antrena doar in masura indeplinirii cumulative a conditiilor prevazute de art.998- 999 c. civ, raportate la norma speciala (legea nr. 85/2006).
Prin probele administrate in cauza reclamantele creditoare, carora le revenea sarcina de a dovedi indeplinirea acestor conditii, nu au putut proba existenta unui raport de cauzalitate intre faptele administratorilor statutari indeplinite in exercitarea functiei lor si prejudiciul cauzat, astfel cum acesta a fost inscris in tabelul obligatiilor debitoarei.
Coroborand concluziile raportului final al lichidatorului judiciar Maestro SPRL cu cele ale raportului de expertiza contabila, reiese ca ajungerea societatii in stare de faliment nu s-a datorat faptelor reclamate de DGFP Constanta si AVAS Bucuresti, astfel cum acestea sunt descrise de art. 138, lit. c si f din Legea nr. 85/2006.
Fata de neindeplinirea cumulativa a tuturor conditiilor prevazute pentru antrenarea raspunderii patrimoniale a paratilor administratori judecatorul sindic respinge cererile deduse judecatii, ca nefondate.
Impotriva sus-mentionatei hotarari a formulat recurs creditoarea reclamanta AVAS Bucuresti, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, cu urmatoarea motivatie, in esenta:
- hotararea pronuntata de instanta de fond a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a legii, deoarece nu a fost examinata totalitatea argumentelor ce justificau aplicarea prevederilor art.138 lit."c" si "f" din Legea nr.85/2006, in cazul de fata, fostii administratori au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura fonduri societatii, in scopul intarzierii incetarii de plati;
- nu au fost avute in vedere concluziile raportului de expertiza efectuat in cauza si care, probau intentia de fraudare a creditorilor inscrisi la masa credala de catre administratorii debitoarei;
- aflandu-ne pe taramul raspunderii contractuale, sustine recurenta ca, culpa intimatilor parati era prezumata, iar raspunderea acestora trebuia apreciata "in abstracto", cu mai multa rigurozitate, avand in vedere ca, acestia au actionat in temeiul unui mandat comercial;
- in ceea ce priveste vinovatia administratorilor, potrivit teoriei si practicii judiciare, raspunderea delictuala opereaza pentru cea mai usoara culpa.
Prin intampinare, intimatul parat D.I. solicita respingerea recursului ca nefondat, cu motivatia in esenta ca, in sarcina sa nu poate fi retinuta antrenarea vreunei raspunderi, deoarece cauzele care au dus la incetarea de plati nu se circumscriu faptelor nominalizate expres si limitativ in continutul art.137 din Legea nr.64/1995, devenit art.138 din Legea nr.85/2006.
La randul sau, prin intampinare, intimata parata C.C. solicita respingerea recursului ca nefondat, aratand ca, din raportul final intocmit de lichidatorul judiciar, precum si din raportul de expertiza contabila efectuat in cauza, rezulta cu claritate faptul ca nu exista elemente care sa poata duce la atragerea raspunderii patrimoniale a fostilor administratori, si cu atat mai mult a sa, care nu a avut calitatea de administrator al societatii debitoare, intrucat a avut calitatea de angajat al SC E. SA, pozitie in care era imposibil a deveni administratorul debitoarei.
Recursul este nefondat, urmand a fi respins in baza art.312 Cod pr.civila, pentru urmatoarele considerente, in esenta:
Prin cererea dedusa judecatii, recurenta creditoare a solicitat antrenarea raspunderii paratilor administratori, in conformitate cu disp.art.138 lit."c" si "f" din Legea nr.85/2006, ce fac referire la "au dispus in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati" si "au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati".
Este statuat ca, raspunderea prevazuta de art.138 poate fi contractuala sau delictuala, deoarece raporturile juridice dintre persoana juridica aflata in stare de insolventa si persoanele cu vocatie la raspunderea reglementata de art.138, sunt diferite, in functie de felul activitatii derulate de persoana in cauza (administrator, director, cenzor sau alta persoana).
Ca natura juridica, raspunderea civila a persoanelor implicate in conducerea, supravegherea sau activitatea debitorului, daca au comis vreuna din faptele ilicite enumerate limitativ de lege, este o raspundere civila, iar in functie de izvorul obligatiei incalcate, raspunderea civila poate fi delictuala pentru fapta proprie sau contractuala.
Deci, in cazul in care raspunderea opereaza pentru comiterea unui delict civil, se poate spune ca suntem in prezenta unui tip special de raspundere civila delictuala pentru fapta proprie, deoarece legea vorbeste despre obligatia de plata a unei parti din pasivul averii debitorului, care sa se circumscrie dispozitiilor art.998 - art.999 Cod civil sub aspectul integralitatii, atat pentru prejudiciului efectiv (damnum emergens), cat si pentru beneficiul nerealizat (lucrum cesans), angajarea raspunderii persoanelor care au determinat starea de insolventa netrebuind a fi corelata cu totalul pasivului neacoperit, ci cu prejudiciul pricinuit averii debitorului si, implicit, creditorilor acestuia.
In atare conditii, in mod legal si temeinic instanta de fond a retinut ca, raspunderea patrimoniala reglementata de legea insolventei, deriva din institutia raspunderii civile delictuale, putand fi antrenata numai in masura indeplinirii cumulative a conditiilor prev.de art.998 - art.999 Cod civil, raportate la Norma speciala cuprinsa in continutul art.138, respectiv: savarsirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege; existenta prejudiciului; existenta legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia (culpa) persoanei care raspunde.
Este de notorietate ca, jurisprudenta a fost constanta in ceea ce priveste necesitatea probarii indeplinirii conditiilor raspunderii civile, indiferent de natura raspunderii, anume daca este raspundere delictuala sau contractuala, cu mentiunea ca, singura diferenta intre cele doua forme de raspundere civila nu se regaseste in materia conditiilor, ci a probatiunii .
Astfel, in timp ce in cazul raspunderii delictuale toate cele patru conditii trebuie dovedite, in cazul raspunderii contractuale una din ele este prezumata, si anume culpa, relativ daca in prealabil se face dovada ca, persoana in cauza a incalcat o obligatie contractuala.
Asa fiind, sustinerile facute de recurenta sunt in totalitate nefondate, in mod legal si temeinic instanta procedand la examinarea aspectelor referitoare la dovedirea indeplinirii tuturor conditiilor pentru retinerea raspunderii civile delictuale.
Din probele administrate in cauza rezulta ca, SC B.N. SRL a intrat in lichidare ca o necesitate de ordin economic, cauzele care au determinat insolventa fiind:
- livrarea cu intarziere a utilajelor agricole, care nu au produs conform previziunilor si care au generat dobanzi penalizatoare;
- anul agricol 1998 declarat an calamitat;
- lipsa resurselor interne pentru restituirea creditului in valuta si angajarea unui credit in lei pentru restituirea acestuia;
- dobanzi mari la credite, inclusiv consolidarea in USD a creantei AVAS preluata de la Banca Agricola SA;
- managementul financiar deficitar care a angajat credite cu o administrare necorespunzatoare a activelor, ceea ce a facut imposibila rambursarea creditului si suportarea costurilor aferente.
Sus-mentionata situatie de fapt, rezulta din concluziile raportului final intocmit de lichidatorul judiciar M. SPRL, precum si din concluziile raportului de expertiza contabila efectuat in cauza, ce face trimitere la natura obiectiva si extrinseca a vointei administratorilor in referire la intrarea societatii in lichidare.
Nu poate fi angajata raspunderea administratorilor debitoarei, daca nu se face dovada ca acestia au cauzat starea de insolventa, prin continuarea unei activitati in folos propriu, in sensul art.138 lit."c" din legea insolventei, cum de altfel nu poate fi atrasa raspunderea daca nu au fost produse dovezi din care sa rezulte ca, mijloacele ruinatoare constau in modalitati impovaratoare de obtinere a unor resurse, in vederea amanarii momentului incetarii platilor.
Caracterul ilicit al faptei este exclus in situatia in care este incidenta vreuna dintre cauzele justificative, iar in referire la culpa, examinarea acestei conditii - vinovatie - rezulta din continutul faptelor ilicite enumerate in art.138 si din continutul alineatului 3, care vorbeste despre "persoanele culpabile".
In atare conditii, chiar daca s-a savarsit o fapta (actiune sau inactiune care pericliteaza ori vatama o valoare sociala) periculoasa social, nu este suficient ca aceasta sa angajeze raspunderea civila, ci mai trebuie ca ea sa fie imputabila unei persoane (imputatio facti), deoarece fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu nu este o simpla descarcare de energie fizica, ci un act de conduita reprobabil.
Hotararea delictuoasa este etapa finala a laturii subiective a faptei si consta in luarea deciziei de savarsire a faptei ilicite.
Cu alte cuvinte, culpa persoanei care comite vreuna din faptele prevazute de art.138, consta in totalitatea conditiilor cerute de lege referitoare la atitudinea psihica a persoanei - sub raportul constiintei si vointei sale - fata de materialitatea faptei savarsite (actiune sau inactiune, prejudiciu, raport de cauzalitate) , pentru ca acea fapta sa poata angaja raspunderea civila delictuala.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotararii recurate, Curtea respinge recursul ca nefondat.