In speta este aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen., constand in aceea ca inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Pericolul concret pentru ordinea publica este determinat de natura si imprejurarile comiterii faptei (asupra unei minore, profitand de imposibilitatea partii vatamate de a se opune in mod efectiv actiunii inculpatului, pe fondul consumului de bauturi alcoolice), urmarea imediata produsa si consecintele viitoare asupra psihicului partii vatamate, dat fiind varsta partii vatamate, valoarea sociala careia i s-a adus atingere (inviolabilitatea sexuala), rezonanta sociala negativa a acestui gen de fapte. Fapta de care este acuzat inculpatul este de natura sa determine in randul colectivitatii un sentiment de insecuritate, mai ales ca fapta a fost comisa asupra unei minore. Organele judiciare trebuie sa reactioneze prompt, inclusiv prin mijloacele procesual penale, pentru a asigura respectarea imperativului ordinii publice, date fiind natura si gravitatea faptei.
Masura arestarii preventive respecta si prevederile art.5 pct.1 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, referitoare la cazurile de exceptie in care o persoana banuita de comiterea unei infractiuni poate fi lipsita de libertate, aceasta fiind necesara pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, dar si pentru desfasurarea in bune conditii a procesului penal, fara a reprezenta o executare anticipata a pedepsei si fiind proportionala scopului urmarit.
Prin incheierea nr. 100/16.09.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 11588/118/2010 s-a dispus, in baza art.1491 alin.9 teza a II-a Cod.proc.pen. respingerea, ca nefondata, a propunerii formulate de PARCHETUL DE PE LANGA TRIBUNALUL CONSTANTA privind arestarea preventiva a inculpatului R.N.
Prima instanta a retinut ca prin rezolutia nr.1556/P/2010, din data de 09.09.2010, a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta s-a confirmat rezolutia de incepere a urmaririi penale fata de invinuitul R.N. pentru savarsirea infractiunii de viol, prev. de art.197 alin.1 si 3 Cod.pen.
Inceperea urmarii penale marcheaza momentul de pornire a activitatilor care formeaza obiectul urmaririi penale, dar si a procesului penal.
Dupa inceperea urmarii penale se naste cadrul legal de exercitare a drepturilor si obligatiilor procesuale recunoscute participantilor la urmarirea penala, persoana impotriva careia se efectueaza cercetarea penala avand calitatea de invinuit.
Potrivit art.6 Cod.proc.pen., organul de urmarire penala este obligat sa-l informeze de indata si inainte de a-l audia pe invinuit despre fapta pentru care este cercetat si sa-i asigure posibilitatea pregatirii si exercitarii apararii.
Desi in cauza nu exista o dovada ca s-a dispus citarea si in calitate de invinuit a numitului R.N., consideram ca organul de urmarire penala s-a aflat in imposibilitate de a da curs dispozitiilor art.6 Cod.proc.pen., intrucat din procesul verbal incheiat la data de 10.09.2010 reiese ca s-a procedat la cautarea invinuitului, rezultand ca acesta a plecat de la domiciliu de la sfarsitul lunii august.
Ulterior, prin ordonanta nr.1556/P/2010, din data de 13.09.2010, a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul R.N. pentru savarsirea infractiunii de viol, prev. de art.197 alin.1 si 3 Cod.pen.
Din momentul in care s-a emis ordonanta de punere in miscare a actiunii penale, invinuitul devine inculpat, parte in proces, capata drepturile procesuale recunoscute de lege inculpatului in cursul urmaririi penale, dar si obligatiile acestuia, ca persoana trasa la raspundere penala. Regula este ca la punerea in miscare a actiunii penale inculpatul este ascultat.
Astfel, potrivit art.237 alin.2 Cod.proc.pen., daca procurorul a pus in miscare actiunea penala, organul de cercetare penala il cheama pe inculpat, ii comunica fapta pentru care este invinuit si ii da explicatii cu privire la drepturile si obligatiile pe care le are.
In literatura juridica este unanim admis ca, desi legea nu prevede expres, din economia intregului text al art.237 Cod.proc.pen., se deduce faptul ca, in cazul in care a fost pusa in miscare actiunea penala, organul de urmarire penala este obligat sa procedeze la audierea inculpatului.
Inculparea, reprezentand o acuzatie in sensul art.6 din Conventia europeana ce antreneaza consecinte importante in privinta persoanei cercetate, trebuie adusa la cunostinta inculpatului in mod detaliat.
Dispozitiile mai sus mentionate nu se aplica daca inculpatul este disparut, se sustrage de la cercetare sau nu locuieste in tara; in aceste cazuri cercetarile continua fara audierea inculpatului.
In cauza de fata, in conditiile in care dupa punerea in miscare a actiunii penale nu s-a mai procedat la citarea inculpatului, s-a considerat ca nu s-a facut dovada existentei vreunuia dintre cazurile prev. de art.237 alin.4 Cod.proc.pen., pentru a se putea sustine ca organul de urmarire penala s-a aflat in imposibilitatea de a da curs dispozitiilor privind obligativitatea audierii inculpatului.
In jurisprudenta CEDO s-a subliniat in mod constant ca asigurarea respectarii dreptului la un proces echitabil include si faza de urmarire penala.
Pe de alta parte, in cauza de fata fiind vorba despre o propunere de arestare preventiva, trebuia mentionat ca obligatia ascultarii inculpatului potrivit art. 237 Cod.proc.pen., dupa punerea in miscare a actiunii penale, nu se confunda cu obligatia ascultarii inculpatului in procedura prevazuta de art. 236 cu referire la art.1491 Cod. proc. pen., intrucat cele doua reglementari, fiind distincte, se refera la indatoriri distincte.
Potrivit art.136 alin.1 Cod. proc. pen. in cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu detentiunea pe viata sau cu inchisoarea, pentru a se asigura buna desfasurare a procesului penal ori pentru a se impiedica sustragerea invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei se poate lua fata de acesta una dintre urmatoarele masuri preventive:retinerea, obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara sau arestarea preventiva.
Dispozitiile art.1491 alin.1 Cod.proc.pen. prevad ca procurorul, din oficiu, sau la sesizarea organului de cercetare penala, daca sunt intrunite conditiile prevazute de art.143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute in art.148, cand considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea inculpatului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, intocmeste propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului.
Fiind cea mai grava masura preventiva si de cea mai lunga durata, s-au creat garantii puternice care sa inlature erorile si abuzurile cu privire la libertatea individuala a celor urmariti sau judecati.
O garantie a libertatii persoanei fata de care se desfasoara un proces penal este si aceea a obligativitatii ascultarii acesteia mai inainte de formularea propunerii avand ca obiect luarea masurii arestarii preventive, in toate cazurile in care aceasta este posibil.
Daca dupa examinarea cauzei procurorul constata ca sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru luarea masurii arestarii si considera ca masura este justificata de buna desfasurare a urmaririi penale, ia masuri pentru aducerea inculpatului in vederea ascultarii acestuia, asigurand in acelasi timp asistenta juridica, ce poate fi facuta de avocatul ales sau de un avocat numit din oficiu.
In cazul in care inculpatul nu se afla intr-una dintre situatiile prevazute de art.150 Cod.proc.pen., respectiv este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarire, cand ascultarea nu este in mod obiectiv posibila, arestarea acestuia fara a fi ascultat este ilegala.
Nici in acest caz organul de urmarire penala nu a facut dovada ca s-a aflat in imposibilitatea de a proceda la ascultarea inculpatului, in conditiile in care dupa cum am mai aratat, ulterior punerii in miscare a actiunii penale si mai inainte de a se formula propunerea de arestare preventiva acesta nu a fost citat. Prin urmare, in cauza nu s-a facut dovada ca inculpatul este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarirea penala.
Astfel, in opinia instantei nu s-a facut dovada ca ascultarea inculpatului nu a fost in mod obiectiv posibila, luarea masurii arestarii preventive in aceste conditii ducand la incalcarea flagranta a dispozitiilor art.6 din Conventia europeana relative la dreptul la un proces echitabil.
Desi nu s-ar mai impune, s-a analizat si fondul propunerii de arestare preventiva.
Conform dispozitiilor art.148 alin.1 Cod.proc.pen. masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt intrunite conditiile prevazute in art.143 Cod.proc.pen. si daca exista vreunul dintre cazurile de la art.148 lit.a - f Cod.proc.pen.
Art.143 Cod.proc.pen. prevede ca masura arestarii preventive a inculpatului poate fi luata daca sunt probe sau indicii temeinice ca a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
Sunt indicii temeinice, conform art.681 Cod.proc.pen., atunci cand din datele existente in cauza rezulta presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.
Indiciile temeinice exista atunci cand dupa aparenta lucrurilor si datelor furnizate de faptele prezente, exista banuiala si posibilitatea ca cel urmarit a comis o fapta prevazuta de legea penala. Aceasta banuiala trebuie sa fie mai mult decat suficienta si de natura a forma convingerea organului judiciar de justetea ei.
In art.5 paragraf 1 lit.c) din Conventia europeana, una din conditiile prevazute pentru masurile privative de libertate este sa existe "motive verosimile" de a banui ca persoana a savarsit o infractiune. Prin motive verosimile Curtea Europeana a Drepturilor Omului intelege motive plauzibile, acestea bazandu-se pe fapte care trebuie sa fie nu doar sincere si autentice, ci ele trebuie sa poata convinge un observator independent ca persoana fata de care s-a luat masura este posibil sa fi comis respectiva infractiune.
In cauza de fata ceea ce rezulta cu certitudine la acest moment este faptul ca inculpatul a intretinut relatii sexuale cu partea vatamata minora, aspect recunoscut de catre acesta in fata martorilor audiati in cauza. Analizand insa probele administrate pana in prezent apreciem ca imprejurarile si modalitatea concreta in care s-a comis infractiunea nu au fost pe deplin lamurite. Nu rezulta indicii temeinice ca partea vatamata a intretinut relatii sexuale impotriva vointei ei, avand in vedere numeroasele contradictii care exista intre declaratiile partii vatamate, intre declaratiile partii vatamate si declaratiile martorilor, dar si intre declaratiile martorilor.
Prin urmare, se impune administrarea de noi probe care sa lamureasca cauza sub toate aspectele.
Impotriva incheierii nr. 100/16.09.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 11588/118/2010 a declarat recurs Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. In motivele de recurs s-a aratat ca audierea inculpatului nu s-a realizat, intrucat acesta se sustrage urmaririi penale, fiind incidente dispozitiile art. 237 alin. 4 C. Pr. Pen.; s-a solicitat luarea masurii arestarii, deoarece exista indicii temeinice de comitere a faptei si sunt incidente cazurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. a,f C. Pr. Pen.
Examinand legalitatea si temeinicia incheierii recurate, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, conform art. 385 ind. 6 alin. 3 C. Pr. Pen., curtea constata ca recursul formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta este fondat.
Potrivit art. 1491 alin. 1 C. pr. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penala, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, cand considera ca in interesul urmaririi penale este necesara arestarea inculpatului, numai dupa ascultarea acestuia in prezenta aparatorului, intocmeste propunerea motivata de luare a masurii arestarii preventive a inculpatului.
Se constata ca propunerea de arestare preventiva a inculpatului trebuie sa fie precedata de audierea inculpatului, obligatie procedurala instituita si de dispozitiile art. 150 C. Pr. Pen. potrivit cu care masura arestarii inculpatului poate fi luata numai dupa ascultarea acestuia de catre procuror si de catre judecator, afara de cazul cand inculpatul este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarire sau de la judecata ori se afla in una dintre situatiile prevazute in art. 1491 alin. 6.
Asadar, dispozitiile procedurale instituie exceptii de la obligativitatea audierii inculpatului de catre procuror, anterior formularii propunerii de arestare preventiva.
Prima instanta a apreciat ca procurorul nu a facut dovada ca s-a aflat in imposibilitate de a proceda la ascultarea inculpatului, in conditiile in care dupa punerea in miscare a actiunii penale si mai inainte de a se formula propunerea de arestare preventiva inculpatul nu a mai fost citat.
In opinia primei instante, demersurile din care rezulta ca inculpatul este disparut, se afla in strainatate ori se sustrage de la urmarirea penala (in cauza aceasta fiind invocata de procuror aceasta din urma ipoteza), trebuie sa fie efectuate dupa punerea in miscare a actiunii penale si inainte de propunerea de arestare preventiva.
Curtea constata ca aceasta interpretare data de prima instanta nu corespunde nici literei si nici spiritului dispozitiilor art. 1491 alin. 1 C. Pr. Pen. si art. 150 C. Pr. Pen.
Textele de lege invocate impun ascultarea inculpatului de catre procuror inainte de a se formula propunerea de arestare preventiva, aratand si situatiile in care este posibila formularea propunerii de arestare preventiva fara ascultarea inculpatului.
In speta s-a invocat de procuror drept motiv al neascultarii inculpatului sustragerea de la urmarirea penala, asa incat vom analiza doar aceasta ipoteza ce poate fi incidenta in cauza.
Partea vatamata H.L.R. a formulat plangere penala impotriva inculpatului R.N. la data de 29.08.2010 pentru savarsirea infractiunii de viol, in perioada imediat urmatoare fiind efectuate acte premergatoare ce au constat in audierea partii vatamate, conducerea in teren a partii vatamate, audierea numitilor I,C. s.a. De asemenea, au fost efectuate demersuri pentru audierea inculpatului R.N., care a fost citat la datele de 30.08.2010 si 07.09.2010, fiind intocmite si procese verbale din care reiese ca inculpatul R.N. nu se afla la domiciliu din data de 28.08.2010.
Prin rezolutia nr. 1556/P/2010 din data de 09.09.2010 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta s-a confirmat rezolutia din data de 09.09.2010 de incepere a urmaririi penale fata de invinuitul R.N. pentru savarsirea infractiunii de viol, prev. de art.197 alin.1 si 3 Cod.pen.
Dupa inceperea urmaririi penale au fost administrate mijloace de proba si s-au continuat demersurile pentru identificarea inculpatului, organele de politie cautandu-l din nou la domiciliu in data de 10.09.2010, insa rudele inculpatului au precizat din nou ca inculpatul nu a mai venit la domiciliu din ultima sambata a lunii august 2010, ceea ce inseamna data de 28.08.2010.
Dupa punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatului R.N., in baza ordonantei nr. 1556/P/2010 din data de 13.09.2010 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, si pana la formularea propunerii de arestare preventiva in data de 14.09.2010 nu au mai fost efectuate cercetari pentru depistarea inculpatului.
Desi inculpatul R.N. nu a mai fost citat sau cautat de organele de urmarire penala dupa punerea in miscare a actiunii penale, curtea retine ca datele existente in posesia organelor de urmarire penala indreptateau a concluziona ca inculpatul se sustrage urmaririi penale. Aceasta apreciere nu se intemeiaza doar pe constatarea ca inculpatul a plecat de la domiciliu in mod intempestiv chiar imediat dupa comiterea faptei reclamate de partea vatamata, fara a incunostiinta membrii de familie asupra plecarii sale si a destinatiei finale, ci se au in vedere si declaratiile martorilor audiati in cauza din continutul carora rezulta ca inculpatul era speriat dupa ce a aflat varsta partii vatamate si faptul ca aceasta a plecat impreuna cu un lucrator de politie, respectiv numitul I.C., ceea ce implica o posibila incercarea acestuia de a pleca de la domiciliu pentru a se sustrage cercetarile.
Din succesiunea acestor date se poate retine ca inculpatul se sustrage cercetarilor penale, in conditiile in care din reactiile avute in dimineata de 29.08.2010 si din faptul ca nu a mai venit la domiciliu in perioada de dupa data de 29.08.2010 rezulta ca inculpatul a anticipat posibilele consecinte penale ce se pot rasfrange asupra sa, urmare incidentului avut cu partea vatamata.
In referire la dovezile privind sustragerea de la urmarirea penala, curtea retine ca acestea pot rezulta din datele colectate atat inainte, cat si dupa punerea in miscare a actiunii penale, intrucat dispozitiile art. 150 C. Pr. Pen. impun constatarea existentei unei stari de fapt - sustragerea de la urmarire penala - care poate exista si anterior punerii in miscare a actiunii penale, aceasta cu atat mai mult cu cat intre data punerii in miscare a actiunii penale si a formularii propunerii de aretare preventiva, pe de o parte si efectuarea verificarilor privind sustragerea, pe de alta parte, a trecut un interval foarte scurt de timp, cum este cazul in speta.
In consecinta, curtea retine ca in cauza sunt incidente dispozitiile art. 150 teza finala C. Pr. Pen., cand arestarea preventiva poate fi luata fara ascultarea inculpatului, fara a se aduce atingere dreptului la aparare al inculpatului, ca si componenta a dreptului la un proces echitabil, dat fiind ca situatia juridica a inculpatului este urmarea propriei sale conduite.
Se impune precizarea ca critica adusa de prima instanta privind nerespectarea dispozitiilor art. 1491 alin. 1 C. Pr. Pen. si art. 150 C. Pr. Pen. de catre procuror este aplicabila chiar pentru prima instanta. Dispozitiile art. 150 C. Pr. Pen. impun si pentru judecator sa procedeze la ascultarea inculpatului inainte de a solutiona propunerea de arestare preventiva, ceea ce implica luarea unor masuri procesuale pentru aducerea inculpatului in fata instantei, in masura in care acesta nu se prezinta in mod voluntar. Prima instanta a procedat la solutionarea propunerii de arestare preventiva fara a lua masuri pentru aducerea inculpatului, prin emiterea unui mandat de aducere, potrivit art. 183 alin. 1 C. Pr. Pen., text de lege care prevede in mod expres posibilitatea aducerii unei persoane pe baza unui mandat de aducere, atunci cand ascultarea este necesara, cum era cazul si in speta.
Neprocedand in acest fel prima instanta nu a respectat dispozitiile art. 150 C. Pr. Pen. si nu a verificat in ce masura ipoteza sustragerii de la urmarire penala mai este de actualitate, asa cum s-a sustinut in propunerea de arestare preventiva.
Curtea constata ca in faza recursului a fost emis un mandat de aducere a inculpatului in fata instantei, iar din procesul verbal intocmit de organele de politie in executarea mandatului de aducere rezulta aceleasi aspecte din faza de urmarire penala, anume ca inculpatul R.N. nu a mai venit la domiciliu din data de 29.09.2010, element care vine sa confirme imposibilitatea obiectiva de ascultare a inculpatului.
In atare situatie, curtea retine ca lipsa ascultarii inculpatului nu poate constitui un impediment pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului R.N., in masura in care sunt indeplinite cerintele impuse de art. 143 alin. 1 C. Pr. Pen. si este incident unul din cazurile prev. de art. 148 alin. 1 C. Pr. Pen.
Curtea constata ca sunt indeplinite cerintele art. 143 alin. 1 C. Pr. Pen. si sunt incidente cazurile prev. de art. 148 alin. 1 lit. a,f C. Pr. Pen.
Dispozitiile art. 143 alin. 1 C. pr. pen. impun existenta unor indicii temeinice de comitere a unei fapte prevazute de legea penala de catre inculpat. Prin indicii temeinice se intelege, conform art. 68 ind. 1 C. pr. pen., presupunerea rezonabila ca persoana fata de care se efectueaza acte premergatoare sau acte de urmarire penala a savarsit fapta.
Astfel, luarea masurii arestarii preventive se intemeiaza pe existenta indiciilor temeinice de comitere a unei fapte prevazute de legea penala, fara ca masura preventiva sa infranga prezumtia de nevinovatie, consacrata de art. 5 ind. 2 C. Pr. Pen. si art. 66 alin. 1 C. Pr. Pen., intrucat, potrivit legislatiei nationale si jurisprudentei Curtii Europene, pentru luarea masurii arestarii preventive nu este necesar sa se stabileasca in mod clar ca o infractiune s-a comis sau care este natura exacta a infractiunii comise. Obiectul preocuparilor pe parcursul privarii de libertate este acela de a continua cercetarile in scopul de a confirma sau de a inlatura temeiurile arestarii. Faptele ce au dat nastere suspiciunii nu trebuie sa fie la acelasi nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzatie ce trebuie sa existe la un moment procesual ulterior in cadrul urmaririi penale (cauza Brogan s.a. contra Marii Britanii - CEDO).
Drept urmare, indiciile temeinice de comitere faptei nu impun a se clarifica pe deplin acuzatia penala adusa inculpatului si a se lamuri intreaga stare de fapt, asa cum in mod gresit a retinut prima instanta, care a facut referire la necesitatea lamuririi cauzei sub toate aspectele. Scopul procesului penal il constituie constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, dar acest scop trebuie atins pe masura ce procesul penal avanseaza, iar nu de la momentele imediate inceperii urmaririi penale si chiar punerii in miscare a actiunii penale ori pentru luarea unei masuri preventive.
Curtea constata ca din declaratiile partii vatamate H.L.R., procesul verbal de conducere in teren a partii vatamate, declaratiile martorilor I.C. s.a., raportul de constatare medico-legala nr. 64/AI S /2010/07.09.2010 emis de S. M. L. Constanta rezulta suficiente elemente de fapt pentru a aprecia ca rezonabila acuzatia penala adusa inculpatului R.N.
Prima instanta face referire la contradictiile existente in declaratiile persoanelor audiate in cauza, dar nu le individualizeaza, asa incat nu pot fi verificate de curte.
Curtea retine din declaratiile partii vatamate H.L.R. ca in seara de 28.08.2010 a plecat impreuna cu numitii P.G. s.a. si cu inculpatul R.N. in Statiunea Mamaia, cu un autoturism condus de inculpat. Dupa ce au ajuns in Statiunea Mamaia, pe plaja, intr-un moment cand a ramas singura cu inculpatul, acesta i-a propus sa intretina un raport sexual, dar partea vatamata a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o, insa revenirea celorlalte persoane care ii insoteau a stins conflictul dintre cei doi. Dupa o perioada de timp, cand persoanele care insoteau partea vatamata si inculpatul au dorit sa plece, inculpatul R.N. a comunicat celorlalti ca mai ramane impreuna cu partea vatamata, context in care cei doi au ramas singuri, iar inculpatul, prin exercitarea de violente fizice, a intretinut un raport sexual cu partea vatamata. Dupa consumarea raportului sexual, partea vatamata a spus ca vrea sa plece acasa, indreptandu-se catre soseaua din apropierea plajei, ce face legatura intre localitatile Constanta si Navodari, inculpatul mergand dupa aceasta. Ajungand la drumul pubilic, partea vatamata a fost observata de numitul I.C., care a luat-o in masina sa si a dus-o la o unitate medicala.
Discutiile dintre partea vatamata si inculpat, propunerile facute de inculpat, eventualul raport sexual dintre parti nu pot fi obiectiv confirmate de alte persoane, intrucat nu mai era nimeni prezent, insa elementele de fapt indirecte rezultate din declaratiile martorilor I.C. s.a. contureaza presupunerea rezonabila de comitere a faptei. Martorii P.G. s.a. confirma faptul ca partea vatamata si inculpatul au ramas o perioada singuri pe plaja, langa autoturism, in prima parte a perioadei analizate, iar in final cei doi nu au plecat cu restul persoanelor cu care sosisera pe plaja; se mai confirma ca inculpatul a lovit-o pe partea vatamata, chiar daca martorii nu fac o conexiune cu eventuale propuneri cu tenta sexuala ale inculpatului, dar atesta ca partea vatamata plangea. De asemenea, martorii mentionati au aflat de la inculpat ca acesta a intretinut un raport sexual cu partea vatamata, dar fara a cunoaste contextul in care a avut loc raportul sexual.
Numitul I.C. declara ca in dimineata de 29.08.2010 se deplasa cu autoturismul pe relatia Navodari - Constanta, iar in apropierea taberei Navodari a observat-o pe partea vatamata plangand, iar o persoana de sex masculin o impingea, motiv pentru care a oprit, iar partea vatamata s-a urcat in autoturismul sau si i-a comunicat ca a fost batuta si violata.
Din raportul de constatare medico-legala nr. 64/AI S /2010/07.09.2010 emis de S. M. L. Constanta rezulta ca partea vatamata a prezentat leziuni de violenta care s-au putut produce prin comprimare interdigitala si frecare de planuri dure rugoase, pot data din 28/29.08.2010; totodata, se confirma posibilitatea intretinerii de raporturi sexuale recente, intrucat s-au evidentiat spermatozoizi la examenul de laborator.
In concluzie, datele rezultate din cercetarile efectuate in faza de urmarire penala confirma existenta unor indicii temeinice de comitere a faptei de viol de catre inculpatul R.N. Din datele actuale nu se poate retine ca exista indicii temeinice privind cunoasterea de catre inculpat a varstei partii vatamate, dar chiar si in acest context se pot retine indiciile temeinice de comitere a unei fapte penale, intrucat este incriminat ca infractiune de viol actul sexual realizat prin constrangerea victimei, indiferent de varsta acesteia; varsta sub 15 ani a victimei determina, din punct de vedere al dreptului substantial, doar retinerea formei agravate a infractiunii de viol.
Referitor la cazurile prev. de art. 148 alin. 1 C. Pr. Pen., din considerentele mai sus enuntate, curtea retine incidenta cazului prevazut la litera a, respectiv inculpatul a fugit, in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala. Conditiile in care a plecat inculpatul de la domiciliu, imediat dupa noaptea de 28/29.08.2010, fara un motiv intemeiat, fara a-si anunta membrii de familie, dupa ce a realizat ca partea vatamata are o varsta sub 15 ani si era virgina (asa cum le-a declarat martorilor P.G. s.a.) indreptateste aplicarea cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. a C. Pr. Pen.
Curtea retine ca aplicabil cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen., constand in aceea ca inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica. Pericolul concret pentru ordinea publica este determinat de natura si imprejurarile comiterii faptei (asupra unei minore, profitand de imposibilitatea partii vatamate de a se opune in mod efectiv actiunii inculpatului, pe fondul consumului de bauturi alcoolice), urmarea imediata produsa si consecintele viitoare asupra psihicului partii vatamate, dat fiind varsta partii vatamate, valoarea sociala careia i s-a adus atingere (inviolabilitatea sexuala), rezonanta sociala negativa a acestui gen de fapte. Fapta de care este acuzat inculpatul este de natura sa determine in randul colectivitatii un sentiment de insecuritate, mai ales ca fapta a fost comisa asupra unei minore. Organele judiciare trebuie sa reactioneze prompt, inclusiv prin mijloacele procesual penale, pentru a asigura respectarea imperativului ordinii publice, date fiind natura si gravitatea faptei.
Masurii arestarii preventive respecta si prevederile art.5 pct.1 lit. c din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, referitoare la cazurile de exceptie in care o persoana banuita de comiterea unei infractiuni poate fi lipsita de libertate, aceasta fiind necesara pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, dar si pentru desfasurarea in bune conditii a procesului penal, fara a reprezenta o executare anticipata a pedepsei si fiind proportionala scopului urmarit.
Pentru aceste considerente, in baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C. Pr. Pen. curtea va admite recursul formulat de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta impotriva incheierii nr. 100/16.09.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta in dosarul nr. 11588/118/2010.
Se va casa incheierea penala recurata si, rejudecand, va fi admisa propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta privind luarea masuri arestarii preventive a inculpatului R.N.
In baza art. 1491 C. Pr. Pen. raportat la art. 143 alin. 1 C. Pr. Pen. si art. 148 alin. 1 lit. a,f C. Pr. Pen. se va dispune arestarea preventiva a inculpatului R.N. pe o perioada de 30 zile, calculata de la data punerii in executare a mandatului de arestare preventiva.
In baza art. 151 C. Pr. Pen. se va dispune emiterea de indata a mandatului de arestare preventiva a inculpatului R.N.
Se vor inlatura dispozitiile art. 1491 alin. 9 teza a II-a C. Pr. Pen. si vor fi mentine celelalte dispozitii ale incheierii penale recurate.
In baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.