Intre parata - si reclamanta s-a incheiat contractul de credit nr. -, avand ca obiect acordarea unui credit de nevoi personale in suma de 61 000 euro.
Contrar sustinerilor paratei, nu s-a facut dovada in cauza a modificarii contractului de credit prin acceptarea tacita a actului aditional propuse de parata in baza OUG nr. 50/2010, in conditiile in care nu s-a facut dovada comunicarii actului aditional imprumutatului.
Cu privire la comisionul de administrare, potrivit art. 8 din contractul de credit –conditii speciale si art. 4.1b din conditiile generale, clientul datoreaza bancii un comision lunar de gestionare/administrare a creditului in valoare de 0,15% din soldul creditului, pentru monitorizarea de catre banca a indeplinirii obligatiilor asumate de catre client.
Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede o excep?ie de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevazut in cadrul sistemului de protec?ie a consumatorilor pus in aplicare prin aceasta directiva, dispozi?iei respective trebuie sa i se dea o interpretare stricta (Hotararea Kásler ?i Káslerné Rábai, C 26/13, EU:C:2014:282, punctul 42).
Curtea a statuat ca clauzele contractuale care se circumscriu no?iunii „obiectul [principal al] contractului”, in sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie in?elese ca fiind cele care stabilesc presta?iile esen?iale ale acestui contract ?i care, ca atare, il caracterizeaza. Dimpotriva, clauzele care au un caracter accesoriu in raport cu cele care definesc esen?a insa?i a raportului contractual nu pot fi circumscrise no?iunii men?ionate de obiect principal al contractului. Revine instan?ei de trimitere sarcina sa aprecieze, avand in vedere natura, economia generala ?i prevederile contractului de imprumut vizat, precum ?i contextul juridic ?i factual in care se inscrie acesta, daca respectiva clauza constituie un element esen?ial al presta?iei debitorului care consta in rambursarea sumei puse la dispozi?ia sa de imprumutator (a se vedea in acest sens Hotararea Kásler ?i Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 49-51).
In cauza Matei contra VOLKSBANK ROMANIA SA(C-143/2013), analizand natura “comisionului de risc”, Curtea a definit criteriile pe care sa le foloseasca instanta pentru a aprecia daca o clauza stabileste una dintre presta?iile esen?iale prevazute de contractele in discu?ie in litigiul principal sau daca are un caracter accesoriu in raport cu clauzele care definesc esen?a insa?i a raportului contractual.
In cadrul acestei aprecieri, instan?a de trimitere va trebui sa ?ina seama in special de scopul esen?ial urmarit de „comision”.
In speta, analizand scopul comisionului de administrare, avand in vedere economia generala ?i prevederile contractului de imprumut vizat, instanta retine ca acesta are drept scop asigurarea verificarii lunare a starii creditului acordat, a indeplinirii celorlalte conditii ale contractului in afara celei principale de plata credit si dobanda( plata rate asigurare, transferul sumelor), astfel cum rezulta din insasi sustinerile din intampinare ale paratei, astfel incat aceasta clauza nu constituie un element esen?ial al presta?iei debitorului care consta in rambursarea sumei puse la dispozi?ia sa de imprumutator si, deci, instanta poate sa cerceteze aceasta clauza sub aspectul caracterului abuziv.
Prevederile incidente din Legea nr. 193/2000 sunt:
- art. 1 al. 3 - se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 - o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor;
- art. 4 al. 2 - o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv;
Instanta retine ca prevederea contractuala nu a fost negociata direct cu consumatorul, in sensul dispozitiilor legale de mai sus, avand in vedere ca, asa cum afirma insasi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferente dintre ele nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nicio clauza din contract, intregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de catre banca. Conform art. 4 alin.ultim din Legea nr. 193/2000, bancii ii revenea obligatia de a dovedi ca a negociat in mod direct aceasta clauza cu imprumutatul, ceea ce nu s-a intamplat in cauza.
Pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie sa nu creeze, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Instanta constata ca contractul de credit nr. - a fost incheiat in conditiile OUG 50/2010 prin care s-a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care prevede la art. 36 ca acest comision este legal si se percepe pentru monitorizarea /inregistarea /efectuarea de operatiuni de creditor in scopul utilizarii/ rambursarii creditului acordat consumatorului.
Avand in vedere caracterul directivei ca instrument juridic, in cazul in care s-ar sustine ca acest comision este nelegal, aceasta sustinere ar avea semnificatia invocarii implementarii necorespunzatoare a Directivei 2008/48/CE, aspect care nu poate fi invocat decat in conditiile angajarii raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin netranspunerea in termen sau transpunerea necorespunzatorare a directivei, nicidecum in raporturile dintre particulari. Prin urmare, in conditiile in care contractul de credit nr. 587/ 30.06.2010 a fost incheiat in baza OUG 50/2010 prin care s-a transpus Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului, care prevede legalitatea comisionului de administrare, prejudiciul poate fi reclamat de catre petenta numai de la Statul Roman si numai in situatia in care sunt indeplinite cerintele angajarii raspunderii pentru transpunerea necorespunzatoare a Directivei, iar nu de la cocontractant, in speta Banca, care a fost de buna-credinta, intemeindu-se pe legislatia in vigoare la data incheierii contractului.
Instanta retine ca respectivul comision are o functie economica, are la baza o prestatie o Bancii -verificarea lunara a starii creditului acordat, a indeplinirii celorlalte conditii ale contractului( plata rate asigurare, transferul sumelor din contul clientului in contul asiguratorilor sau plata din conturile proprii, in numele clientului a primelor de asigurare pentru a nu se ajunge la rezilierea contractului), aspecte care sunt asimilabile monitorizarii / efectuarii de operatiuni de creditor in scopul utilizarii/ rambursarii creditului acordat consumatorului.
.
De asemenea, instanta apreciza ca, in conditiile pachetului contractual, in care s-a acordat o rata a dobanzii mai mica decat cea practicata pe piata de bancile concurente, cuantumul nu creeaza dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorului.
De asemenea, prin includerea acestui comision atat in contract, sub forma procentuala cat si in graficul de rambursare semnat de catre reclamanta, prin indicarea cuantumului concret lunar, ?inand seama de nivelul de aten?ie care poate fi a?teptat din partea unui consumator mediu, normal informat ?i suficient de atent ?i de avizat, instanta apreciaza ca reclamanta putea sa prevada consecin?ele economice care rezulta din aceasta in ceea ce o prive?te.
Fata de aceste considerente, instanta va respinge cererea de anulare prevederii contractuale si de repunere in situatia anterioara, ca neintemeiata.