Prin rechizitoriul intocmit in dosarul cu numarul …/P/2016 al Parchetului de pe langa Judecatoria … a fost dispusa trimiterea in judecata in stare de arest preventiv a inculpatului P.A., fiul lui … si …, nascut la data de …, in orasul …, jud. …, domiciliat in municipiul …, jud. …, CNP: …, fara ocupatie, recidivist pentru comiterea infractiunii de talharie calificata, prev. de art. 234 alin. (1) lit. a) Cod pen. rap. la art. 233 C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. d) C.pen. si art. 41 alin.(1) din C. pen., fapta constand in aceea ca, in ziua de …, in jurul orei 17:00, impreuna cu numitul P.A., a sustras bunurile persoanei vatamate M.M., iar pentru pastrarea acestor bunuri si pentru a-si asigura scaparea, a exercitat acte de violenta asupra persoanei vatamata M.M.(in varsta de 75 ani).
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Moinesti la data de 09.05.2016, sub numarul …/260/2016.
Prin incheierea judecatorului de camera preliminara din data de 06.06.2016 a fost constatata legalitatea sesizarii instantei, a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si a fost dispusa inceperea judecatii fata de inculpat pentru infractiunea de care a fost acuzat.
Conform rechizitoriului parchetului ,
In ziua de …, persoana vatamata M.M. se afla pe terasa barului …, din mun. …, unde asezat pe o banca, astepta un mijloc de transport in comun, care sa il duca spre locuinta sa, din cartierul …. Persoana vatamata avea asupra ei o sacosa cu mai multe bunuri, respectiv cartea de identitate, carnetul de membru CAR Pensionari, cardul de sanatate, un card bancar, o brosura, o revista, doua ziare, doua recipiente cu mancare, toate valorand aproximativ 150 lei.
La un moment dat, persoana vatamata si-a lasat bunurile in grija martorului E.V., plecand pentru o scurta perioada de timp la toaleta. Apoi, in decurs de cateva minute, au patruns in interiorul barului inculpatul P.A. alaturi de fratele sau minor, P.A. (in varsta de 13 ani).
Acestia au observat imediat sacosa cu bunurile persoanei vatamate si crezand ca este nesupravegheata, s-au decis sa o sustraga. Astfel, inculpatul i-a ordonat fratelui sau sa ia sacosa de pe banca. Vazand acest lucru, martorul E.V. a intervenit, solicitandu-le celor doi sa lase bunurile in locul in care se aflau, deoarece acestea erau in grija sa. Atunci, inculpatul P.A. l-a lovit cu pumnul pe martor, iar apoi a scos un cutit cu lama de 25-30 cm, repezindu-se spre martorul E.V. cu intentia de a-l rani. Acesta a fugit de frica.
Momentul in care inculpatul P.A. a savarsit cele descrise mai sus, au fost surprinse si de martorii L.V. si M.F., ale caror declaratii se coroboreaza cu cea a martorului E.V.
Dupa incidentul desfasurat intre inculpat si martorul E.V., a revenit persoana vatamata chiar in momentul in care inculpatul si fratele sau incercau sa paraseasca locul savarsirii faptei. Vazand ca cei doi aveau asupra lor sacosa cu bunurile ei, persoana vatamata le-a solicitat acestora sa i-o predea. Atunci, inculpatul, in continuarea rezolutiei infractionale adoptate si urmarind sa pastreze bunul sustras anterior, i-a aplicat persoanei vatamate o lovitura cu pumnul, in zona fetei, aceasta cazand din cauza intensitatii loviturii. Martorul Lazar Vasile a relatat ca a fost nevoie de ajutorul celorlalte persoane de pe terasa pentru ca persoana vatamata sa se ridice de pe podea.
Inculpatul a parasit locul savarsirii faptei alaturi de fratele sau, fiind depistat mai tarziu de organele de cercetare penala.
Desi martorii E.V. si L.V. nu ii cunosteau personal pe cei care au savarsit infractiunea, ulterior, la sediul Politiei mun. …, i-au recunoscut pe acestia din plansele fotografice intocmite. Totodata, inculpatul si fratele sau minor au fost surprinsi la momentul si in zona savarsirii faptei, de catre camerele de supraveghere montate pe raza mun. …. Imaginile cu cei doi, coroborate cu recunoasterile efectuate din plansele fotografice si cu declaratiile martorilor audiati, conduc la concluzia certa ca inculpatul P.A. a savarsit infractiunea pentru care este cercetat.
Conform rechizitoriului, inculpatul a avut o atitudine necooperanta pe parcursul urmaririi penale si nu a recunoscut savarsirea faptei.
Din actele de cercetare efectuate in faza de urmarire penala, conform actului de sesizare, situatia de fapt expusa se dovedeste cu urmatoarele mijloace de proba: -declaratia persoanei vatamate: declaratia persoanei vatamate M.M. fl.25/26; -declaratii martori E.V., L.V., M.F.; -procesul-verbal de cercetare la fata locului si plansa fotografica intocmita-fl.17-20; -dovezi predare bunuri fl.22 si 24; -raport de expertiza medico-legala nr. 4 din …; -procese-verbale de prezentare pentru recunoastere dupa fotografii si plansele fotografice aferente- fl.31-34 si fl.50-52; -proces-verbal de vizionare a inregistrarilor video si plansa fotografica aferenta –fl.36-48; -declaratii suspect/inculpat P.A.- fl.; proces-verbal de interventie la sesizare.
Probele administrate la urmarirea penala nu au fost contestate si nici din oficiu nu au fost identificate nelegalitati in administrarea lor, pentru a fi inlaturate. Aceste probe vor fi avute in vedere de instanta , in cadrul intreg al ansamblului probatoriu.
Cu ocazia audierii inculpatului de catre instanta la data de …, inculpatul a recunoscut fapta de insusire a unei sacose apartinand persoanei vatamate la data de …, fara exercitarea de acte de violenta pentru a-si asigura scaparea.
A fost audiat de catre instanta in calitate de persoana vatamata si in calitate de parte civila M.M., acesta neconstituindu-se parte civila, prejudiciul creat fiind acoperit in timpul urmaririi penale prin restituirea bunurilor. Au fost audiati martorii de la urmarirea penala, cu exceptia martorului E.V. care nu se mai afla in tara, declaratiei acestuia dandu-i-se citire de catre instanta .
Din probele administrate in faza de urmarire penala, precum si din cele administrate in faza cercetarii judecatoresti, instanta constata ca inculpatul P.A. in ziua de …, in jurul orei 17:00, impreuna cu fratele sau minor - P.A., a sustras bunurile persoanei vatamate M.M., iar pentru pastrarea acestor bunuri si pentru a-si asigura scaparea, a exercitat acte de violenta asupra persoanei vatamata M.M.(in varsta de 75 ani). Aceasta fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de talharie prevazuta de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit.d Cod penal si art.41 alin.(1) C.pen.
Sub aspectul laturii obiective a infractiunii savarsite, instanta retine faptul ca elementul material al infractiunii de talharie a constat in lovirea persoanei vatamate M.M., actiune exercitata pentru ca inculpatul sa pastreze posesia bunurilor sustrase din proprietatea persoanei vatamate si pentru a-si asigura scaparea. Urmarea imediata produsa a constat in crearea unei stari de pericol pentru relatiile sociale ocrotite de legiuitor, legatura de cauzalitate dintre actiunea exercitata si urmarea imediata rezultand din materialitatea faptei savarsite.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a savarsit fapta cu intentie directa, acesta prevazand rezultatul faptei sale si urmarind producerea lui.
Nu se va retine de catre instanta in sarcina inculpatului savarsirea infractiunii de talharie calificata, in ipoteza prev. de art. 234 alin. (1) lit.a) Cod pen., deoarece din intregul ansamblu probatoriu nu a rezultat ca inculpatul s-a folosit de un cutit pentru a facilita sustragerea bunurilor persoanei vatamate. Declaratia martorului L.V. lasa loc la dubiu in ceea ce priveste existenta vreunui cutit in posesia inculpatului, pe care acesta sa-l fi purtat la spate si de care sa se fi folosit pentru a-i ameninta pe cei din jur, pentru a-si asigura scaparea. Fata de acest aspect urmeaza a fi recalificata fapta retinuta , din cea cuprinsa in actul de sesizare, in infractiunea de talharie prevazuta de art. 233 Cod penal.
In baza art.386 C.proc.pen., instanta va schimba incadrarea juridica a faptei retinute in sarcina inculpatului P.A., recidivist, din infractiunea de talharie calificata prev. de art.233- art.234 alin.(1) lit.a9 Cod penal, cu aplicarea art.77 alin. (1) lit.d9 Cod penal si art.41 alin.(1) C.pen., in infractiunea de talharie prevazuta de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 77 alin. (1) lit.d Cod penal si art.41 alin.(1) C.pen.
In baza art.233 Cod penal, cu aplicarea art.77 alin.(1) lit.d) Cod penal si art.41 alin.(1) C.pen., cu referire la art.396 alin.(1), (2) C.proc.pen., va condamna inculpatul P.A. la pedeapsa de 2 (doi) ani inchisoare.
Instanta constata ca infractiunea din prezenta cauza a fost comisa in termenul de incercare de 3 ani stabilit prin sent. pen. nr…./… dispusa in dosar nr…. al Judecatoriei …, definitiva prin nerecurare la data de ….
In baza art. 96 alin.(4) C.pen., instanta va revoca suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 2 (doi) ani inchisoare dispusa prin sent. pen. nr. …/… a Judecatoriei … si dispune executarea acesteia.
In baza art.96 alin.(5) C.pen., raportat art.40 alin.(1) C.pen. cu referire la art.39 alin.(1) lit.b) C.pen., inculpatul P.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani inchisoare la care va fi adaugat un spor de 1/3 din cealalta pedeapsa de 2 ani inchisoare. Pedeapsa unica rezultanta pe care o va executa inculpatul P.A. va fi de 2 (doi) ani si 8 (opt) luni inchisoare.
In temeiul art.72 alin.(1) Cod penal, va fi scazuta din durata pedepsei, perioada retinerii si arestului preventiv a inculpatului P.A.(de la … la zi).
In baza art.399 alin.(1) Cod proc.pen.,instanta va mentine masura preventiva a arestului preventiv dispusa fata de inculpatul P.A. in cauza.
Va aplica inculpatului P.A. pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art.66 alin.(1) lit. a) si b) Cod pen., pe o perioada de 3 (trei) ani, in conditiile prevazute de art.68 alin.(1) lit.c) Cod pen.
Va aplica inculpatului P.A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art.66 alin.(1) lit.a) si lit.b) C.pen., in conditiile prevazute de art.65 alin. (1), (3) Cod pen.
In baza art.25 C.proc.pen, art. 397 C.proc. pen., va lua act ca persoana vatamata M.M. nu se constituie parte civila in cauza.
Va lua act ca inculpatul a avut angajat aparator in faza camerei preliminare si a judecatii - avocat E.G.
Onorariul aparatorului desemnat din oficiu, in suma de 360 lei - av. R.A.M. in faza de urmarire penala, ramane in sarcina Ministerului Justitiei.
In baza art.274 alin.(1) Cod proc.pen.,va obliga inculpatul P.A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in suma de 350 lei.
Infractiunea de talharie calificata
Sentinta penala nr. 461 din data de 01.11.2016
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro