Prin cererea inregistrata in data de 16.06.2014 pe rolul Judecatoriei M., sub nr. 2088/260/2014, reclamanta POA a chemat in judecata paratul P.C., solicitand obligarea acestuia la plata unei pensii de intretinere in favoarea sa, majorata in raport cu veniturile realizate de parat.
In motivarea actiunii reclamanta a aratat ca prin sentinta civila nr. 2332/28.09.2005 pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr. 4619/2005 acesta a fost obligat sa plateasca reclamantei o pensie de intretinere in cuantum de 50 lei pana cand aceasta va deveni majora.
Reclamanta a mai aratat ca solicita majorarea pensiei de intretinere raportat la veniturile pe care paratul le realizeaza in prezent.
In drept, au fost invocate prevederile art. 513 si urmatoarele din Codul civil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei inscrisuri.
La termenul din 25.02.2016, reclamanta a aratat ca solicita majorarea pensiei de intretinere calculata la venitul minim pe economia nationala.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila nr. 2332/28.09.2005 pronuntata de Judecatoria M. in dosarul nr. 4619/2005 paratul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei POA, nascuta la 05.04.1991, in cuantum de 50 lei lunar, incepand cu 08.07.2005 si pana la majoratul acesteia.
Din inscrisurile depuse de reclamanta la dosarul cauzei reiese ca la data de 05.04.2009 aceasta a devenit majora(fila 7 dosar) si se afla in continuarea studiilor conform adeverintei nr. 3220/28.05.2014(fila 6 dosar).
Instanta retine ca potrivit art. 499 alin. 3 cod civil “parintii sunt obligati sa-l intretina pe copilul devenit major, daca se afla in continuarea studiilor, pana la terminarea acestora, dar fara a depasi varsta de 26 de ani“, descendentul avand drept de intretinere atat timp cat se afla in nevoie, neputandu-se intretine din munca sa, cat timp este minor, precum si pentru perioada in care, devenind major, se afla in continuarea studiilor.
Reclamanta, desi a implinit varsta de 18 ani la data de 05.04.2009 se afla in continuarea studiilor, fiind inscrisa la Colegiul „Mihai Eminescu” din B, asa cum rezulta din adeverinta nr. 3220/28.05.2014 eliberata de aceasta institutie de invatamant, astfel incat, avand in vedere dispozitiile legale invocate, precum si faptul ca reclamanta nu poate sa-si asigure existenta prin munca, fiind eleva, instanta retine ca reclamanta este indreptatita la pensie de intretinere, pana la terminarea studiilor, dar nu mai tarziu de 26 de ani.
Din inscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezulta ca paratul realizeaza venituri din munca.
La stabilirea cuantumului pensiei de intretinere se vor avea in vedere prevederile art. 529 cod civil, potrivit carora cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumatate pentru trei sau mai multi copii.
Cuantumul lunar al pensiei de intretinere trebuie stabilit astfel incat sa asigure un just echilibru intre nevoile de intretinere ale reclamantului si cheltuielile obiectiv necesare pe care le are paratul, instanta apreciind ca stabilirea unui cuantum al pensiei de intretinere de 180 lei lunar, raportat la venitul minim pe economia nationala de 785 lei valabil de la 01.07.2015, si totodata avand in vedere ca paratul nu mai are in intretinere alti copii minori, este de natura a asigura pastrarea acestui echilibru, motiv pentru care va dispune in acest sens.
In consecinta, instanta va admite cererea formulata de reclamanta, astfel cum a fost precizata, si va dispune majorarea pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr. 2332/28.09.2005 pronuntata de Judecatoria M in dosarul nr. 4619/2005 in sarcina paratului PC si in favoarea reclamantei POA, nascuta la 05.04.1991, de la 50 lei lunar la 180 lei lunar, indexabila de drept, trimestrial in functie de rata inflatiei, incepand cu data de 16.06.2014, data introducerii actiunii si pana la terminarea studiilor, dar fara a depasi varsta de 26 de ani.
Sisteaza de la aceeasi data efectele sentintei civile nr. 2332/28.09.2005 pronuntata de Judecatoria M in dosarul nr. 4619/2005 in ceea ce priveste pensia de intretinere datorata reclamantei POA.
Ia act ca reclamanta nu solicita cheltuieli de judecata.
Pensie de intretinere
Sentinta civila nr. 312 din data de 25.02.2016
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro