Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Raspundere civila delictuala. Conditii. Repararea integrala a prejudiciului. Decizie nr. 236/COM din data de 05.07.2004
pronunțată de Curtea de Apel Constanta

Raspundere civila delictuala. Conditii. Repararea integrala a prejudiciului.

In situatia dovedirii indeplinirii conditiilor prevazute de dispozitiile art. 999 si 998 Cod civil raspunderea celui vinovat de producerea prejudiciului este integrala, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii delictului.

Prin cererea adresata la 30.05.2002, reclamantul N.C., in contradictoriu cu S.C. "T.C.S. 2001" S.R.L. Constanta, a solicitat obligarea paratei la plata contravalorii reparatiilor necesare readucerii in stare de functionare a autoturismului sau marca "Ford Sierra", ori la plata contravalorii unei asemenea masini, cu cheltuieli de judecata.
A motivat ca la 21 mai 2001 a achizitionat autoturismul "Ford Sierra" cu nr. CT-04-UFO, iar la 23 martie 2002 s-a deplasat la unitatea parata pentru efectuarea unor reparatii la autoturism.
Dupa efectuarea reparatiilor de catre societatea parata si S.C. "A.P.A." S.R.L. si S.C. "E.H." S.R.L., la data de 5 aprilie 2002, deplasandu-se pe sosea, autoturismul nu a mai putut fi controlat, rasturnandu-se si suferind deteriorari in proportie de 100%.
Prin sentinta civila nr. 7376/COM/10.10.2003 Tribunalul Constanta a admis actiunea restransa formulata de reclamant si a obligat parata la plata sumei de 3.480,75 Euro sau echivalentul in lei din ziua executarii platii, reprezentand contravaloarea pretului autoturismului si la 11.508.000 lei cheltuieli de judecata, luand act de renuntarea reclamantului la plata despagubirilor.
Pentru a se pronunta, tribunalul a retinut ca, potrivit dispozitiilor art. 998 Cod civil, "orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara", iar in conformitate cu art. 999 Cod civil, "omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa".
Pentru angajarea raspunderii civile delictuale, se cer a fi intrunite cumulativ, urmatoarele conditii:
a)existenta unui prejudiciu;
b)existenta unei fapte ilicite;
c)existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
d) existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constand in intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.
In speta, s-a constatat ca reclamantul in baza unei comenzi, a autorizat societatea parata sa-i efectueze reparatii de intretinere curenta a autoturismului marca Ford.
Parata, desi nu detinea autorizatie de reparatii-intretinere pentru marca Ford, fiind abilitata doar de a verifica si regla geometria rotilor directoare, a efectuat reparatii si a executat modificari constructive la sistemul de directie, care au concurat la siguranta circulatiei pe drumurile publice.
Modificarile efectuate de parata, astfel cum a opiniat expertiza, nu au fost efectuate in conformitate cu normele tehnice specifice de reparatii.
Conduita culpabila din care rezida fapta ilicita, a rezultat tocmai din executarea necorespunzatoare a lucrarilor de reparatii, precum si efectuarea de modificari la sistemul de directie, desi nu fusese abilitata in acest sens de catre reclamant.
Raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, in speta, exista intrucat pierderea controlului asupra directiei de deplasare s-a datorat nu numai modificarilor efectuate, dar si a montajului defectuos a casetei de directie, retine instanta, iar existenta prejudiciului, cat si atitudinea culpabila a paratei, constand in neglijenta cu care a actionat, au fost dovedite pe deplin cu raportul de expertiza instrumentat in cauza.
In referire la existenta si intinderea prejudiciului, instanta a retinut ca, intrucat nu mai este posibila efectuarea de reparatii la autoturismul marca Ford, fiind distrus in proportie de 80%, restabilirea situatiei anterioare savarsirii delictului, nu se poate realiza decat prin echivalent pecuniar, constand in valoarea de piata a autoturismului.
Impotriva sentintei civile nr. 7376/COM/10.10.2003 a Tribunalului Constanta, in termen legal, a formulat apel S.C. "T.C.S. 2001" S.R.L. Constanta, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Apelul nu este fondat.
Instanta de fond a retinut, intr-adevar ca, unele lucrari de reparatii nu au fost efectuate de societatea apelanta, ci de alte societati cu acelasi profil.
In acelasi timp insa, a retinut corect, in baza concluziilor raportului de expertiza (fila 49-61 dosar fond), raportului de contraexpertiza (fila 34-44 dosar apel) si raspunsului la obiectiuni (fila 89-90 dosar apel), ca reclamantul s-a adresat pentru repararea autoturismului numai societatii parate si aceasta a efectuat unele lucrari la celelalte SERVICE-uri, de care face vorbire, dar cu meseriasii proprii, lucrarile fiind coordonate numai de administratorul paratei C.S.
Pe de alta parte, raportul de expertiza - fila 61 dosar fond, face precizarea ca "modificarile efectuate de apelanta au influentat stabilitatea autoturismului si au putut conduce la rasturnarea acestuia".
La aceeasi concluzie ajunge si raportul de contraexpertiza (fila 43-44 dosar apel) precizand ca "prin interventiile efectuate la sistemul de directie, apelanta a modificat geometria de functionalitate reala a acestuia, incalcand normele impuse de tehnologia repararii mijloacelor de transport de orice natura, modificarile efectuate la sistemul de directie fiind cauza producerii accidentului, soldat cu avarierea autoturismului".
In raspunsul la obiectiuni (fila 90 dosar apel), expertii tehnici considera, de asemenea ca "intreaga responsabilitate revine reprezentantului societatii apelante - Culin Sorin, care a coordonat permanent lucrarile de reparatii ale autoturismului, pe care l-a deplasat si la celelalte service-uri".
In raport de toate aceste elemente, corect instanta de fond a retinut ca, in speta, sunt indeplinite toate conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a S.C. "T.C.S. 2001" S.R.L. Constanta, in sensul dispozitiilor art. 998-999 Cod civil si, admitand actiunea restransa a reclamantului, justificat a obligat-o la plata contravalorii pretului autoturismului, concluzioneaza instanta de control.

Decizia civila nr. 236/COM/5.07.2004

Sursa: Portal.just.ro