Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Reabilitare judecatoreasca Sentinta penala nr. 201 din data de 09.04.2013
pronunțată de Judecatoria Moinesti

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 14.03.2013 sub nr. 1562/260/2013 petentul D C G domiciliat in C, jud.B, a solicitat instantei sa dispuna reabilitarea judecatoreasca cu privire la condamnarile dispuse prin sentinta penala nr.725 din 5.09.2000 a Judecatoriei M si sentinta penala nr.568 din 9.04.2003 a Judecatoriei M.
In motivarea cererii, petentul a aratat ca nu a mai suferit nicio condamnare.
In sustinerea cererii petentul a depus la dosar, certificat de cazier judiciar eliberat de IPJ Bacau, copie carte de identitate si cele 2 sentinte penale.
Cererea nu a fost intemeiata in drept.
La solicitarea instantei, IPJ B a eliberat fisa de cazier judiciar a petentului. De asemenea, la dosarul cauzei a fost atasat spre consultare dosarul nr. 635/2003 al Judecatoriei M in care s-a pronuntat sentinta penala nr.568 din 9.04.2003.
Din analiza materialului probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr. 725 din 5.09.2000 pronuntata in dosar nr. 1459/2000 al Judecatoriei M ramasa definitiva la data de 20.02.2001 prin respingerea apelului si recursului formulat impotriva acesteia, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 2 ani si 6 luni, pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala prevazuta de art. 181 C.pen.
Prin sentinta penala nr. 568 din 9.04.2003 pronuntata in dosar nr.635/2003 al Judecatoriei M ramasa definitiva la data de 20.10.2003 prin decizia penala nr. 1217/A/2013 a Tribunalului B, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin 1 C.pen rap. la art. 209 alin 1 lit i C.pen.
A fost revocata suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 6 luni inchisoare aplicata prin s.pen nr. 725 din 5.09.2000 a Judecatoriei M.
Conform art. 1 din Legea 543/2002, au fost gratiate pedepsele de 6 luni inchisoare si 3 ani inchisoare.
Verificand in speta indeplinirea conditiilor privind reabilitarea judecatoreasca a condamnatului, instanta constata urmatoarele:
Termenul de reabilitare, se socoteste in functie de pedeapsa cea mai grea care este de 3 ani inchisoare.
In conformitate cu dispozitiile art. 135 alin 1 lit.a C.pen, termenul de reabilitare este de 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate, deci de 5 ani si 6 luni.
In caz de gratiere totala a pedepselor, cum este cazul in speta, termenul de reabilitare se calculeaza de la data actului de gratiere-art. 136 alin 3 C.pen. Din sentinta penala nr. 568 din 9.04.2003 pronuntata in dosar nr.635/2003 al Judecatoriei M rezulta ca pedepsele de 6 luni inchisoare si 3 ani inchisoare la care a fost condamnat petentul au fost gratiate prin Legea 543/2002 publicata in MOf Partea f nr. 726 din 04.10.2002.
De la data de 4.10.2002 se socoteste astfel termenul de reabilitare de 5 ani si 6 luni care s-a implinit la data de 4.04.2008.
De asemenea, instanta constata ca in cauza sunt indeplinite si celelalte conditii impuse de lege pentru reabilitarea judecatoreasca, respectiv: conform fisei de cazier judiciar petentul nu a mai suferit nicio condamnare in cursul termenului de reabilitare; conform mentiunilor Biroului executari penale inscrise pe sentinte petentul a achitat cheltuielile judiciare la care a fost obligat; de la data eliberarii si pana la momentul formularii cererii, petentul a avut asigurate mijloacele de existenta in mod onest.
Fiind indeplinite astfel conditiile reabilitarii judecatoresti impuse de dispozitiile art. 136-137 C.pr.pen, instanta va admite cererea de reabilitare formulata de catre petentul D C G.
In temeiul art. 498 C. pr. pen. raportat la art. 135 alin. 1 lit. a C.pen si art. 137 C. pen va dispune reabilitarea judecatoreasca a petentului cu privire la pedepsele de 6 luni inchisoare si de 3 ani inchisoare, la care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 725 din 5.09.2000 pronuntata in dosar nr. 1459/2000 al Judecatoriei M definitiva la 20.02.2001 si prin sentinta penala nr. 568 din 9.04.2003 pronuntata in dosar nr. 635/2003 al Judecatoriei M definitiva la data de 20.10.2003.
In baza art.502 C.pr.pen va dispune efectuarea mentiunilor corespunzatoare pe sentintele penale prin care a fost condamnat petentul, dupa ramanerea definitiva a prezentei hotarari.
In baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramane in sarcina acestuia.

Sursa: Portal.just.ro