Faliment - actiune in anulare.
- Legea nr. 85/2006, art. 11 si art. 36
Actiunea in pretentii promovata de lichidatorul judiciar, indiferent ca se intemeiaza sau nu pe existenta unor acte de executare efectuate in conditiile dreptului comun, este o actiune dintre cele prevazute de art. 11 din Legea nr. 85/2006 si in mod legal si temeinic a fost deferita spre judecata judecatorului sindic. Executarea silita realizata asupra averii debitoarei dupa deschiderea procedurii insolventei incalca disp. art. 36 din Legea nr. 85/2006 fiind lovita de nulitate. Administratorul/lichidatorul judiciar nu trebuie sa solicite suspendarea actiunilor si executarilor silite pornite impotriva debitoarei, in conditiile in care art. 36 din Legea nr. 85/2006 reglementeaza o suspendare de drept.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 201/R din 20.01.2014)
Prin sentinta civila nr.3369/02.04.2013 Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a comerciala a admis cererea in anularea platii privind suma de 24.531,66 lei, cu consecinta anularii platii privind suma de 24.531,66 lei efectuata la 24.02.2011 din contul bancar al debitoarei S.C. B I C S.R.L., de catre parata CEC B SA si a obligarii paratei SC C A SA la plata catre debitoare a sumei mentionate.
Pentru a concluziona in acest sens, prima instanta a retinut ca prin sentinta comerciala nr.7033/09.11.2010 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a VII-a comerciala, pronuntata in dosarul nr.14651/3/2010, s-a dispus deschiderea procedurii insolventei in forma generala fata de debitoarea SC B I C SRL si in calitate de administrator judiciar a fost desemnat C I SPRL, cu atributiile prevazute de art.20 din legea insolventei, iar prin sentinta comerciala nr.2390/29.03.2011, pronuntata in acelasi dosar, s-a dispus intrarea debitoarei in faliment, in procedura generala, fiind desemnat in calitate de lichidator acelasi practician in insolventa.
Prin Serviciul registratura al sectiei, la data de 12.10.2011 lichidatorul CAPITAL INSOL SPRL a depus o actiune in anulare ce a fost inregistrata ca dosar civil distinct sub nr.66239/3/2011.
Obiectul cererii formulate de lichidator, in contradictoriu cu debitoarea SC B I C SRL, prin curator special T.D., si paratele SC C A SA, S C P E J D., C. & D. si CEC B UP Sucursala A O este anularea platii sumei de 24 531,66 lei, efectuata la data de 24.02.2011, din contul bancar al debitoarei, de catre parata CEC B SA – Sucursala A O si obligarea paratelor la restituirea sumei de bani mentionate.
Dispozitiile normative de la art.46 alin.1 din lege instituie sanctiunea nulitatii absolute a unor acte, operatiuni si plati incheiate de debitor ulterior deschiderii procedurii. Sanctiunea priveste toate actele, operatiunile si platile cu caracter neobisnuit, avand consecinte importante asupra patrimoniului (constand in diminuarea masei de active) si activitatii debitorului, care: i) depasesc conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente a debitorului, in sensul definit de art.49 alin.1 din lege; si ii) nu au fost in prealabil autorizate de catre administratorul judiciar/lichidator si nici de catre judecatorul-sindic.
Dispozitiile art.36 din lege instituie suspendarea de drept a oricaror actiuni judiciare ori masuri de executare silita pentru realizarea creantelor asupra bunurilor debitorului intrat in procedura insolventei, cu consecinta ca niciun creditor al unui astfel de debitor nu mai poate declansa o executare silita individuala asupra averii debitorului, potrivit dreptului comun (in baza codului de procedura civila ori celui de procedura fiscala), si, respectiv, orice acte executare silita deja initiate si realizate asupra debitorului, dupa deschiderea procedurii, trebuie lipsite de efecte juridice, iar averea acestuia trebuie reintregita.
Prin corelarea celor doua texte legale, rezulta ca legiuitorul a avut in vedere anularea atat a platilor voluntare facute de debitor dupa deschiderea procedurii, cat si a platilor silite, respectiv adjudecari de bunuri ori popriri executate dupa deschiderea procedurii in cadrul unei executari silite individuale initiate de un creditor.
In ambele cazuri, mijlocul procesual pentru a se dispune anularea acestor acte ori masuri de executare silite, indeplinite contrar normelor legale mentionate, este actiunea in anulare promovata de administratorul judiciar/lichidatorul debitorului in temeiul art.20 alin.1 lit.c) si, respectiv, art.25 alin.1 lit.c) din lege.
Consecinta anularii unor astfel de acte si masuri de executare este repunerea partilor in situatia anterioara si, dupa caz, obligarea concontractantului debitorului ori a tertului adjudecatar/creditorului popritor sa restituie averii debitorului bunul transferat/ valoarea prestatiilor primite ori bunul adjudecat/creanta incasata prin executarea popririi sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului/adjudecarii. Practic, legea prezuma in mod absolut ca executarile silite impotriva debitorului aflat in procedura insolventei, precum si actele neobisnuite si neautorizate ale debitorului au ca efect, prin micsorarea valorii activelor, prejudicierea drepturilor creditorilor ce alcatuiesc masa credala.
Instanta a retinut ca, ulterior datei de 09.11.2010, cand prin sentinta comerciala nr.7033/09.11.2010 s-a dispus deschiderea procedura insolventei fata de debitoarea SC BEST IMAGE CONSTRUCT SRL, la data de 24.02.2011 parata CEC B SA – Sucursala A O, la solicitarea paratei S C P E J D., C. & D., investite de parata-creditoare SC C A SA cu executarea silita a unui bilet la ordin emis de debitoare, dispune transferul bancar al sumei de 24 531,66 lei din contul debitoarei in contul executorului judecatoresc.
Instanta a apreciat ca executarea silita (poprirea din dosarul de executare silita nr.88/2011 al SCPEJ D., C. & D.) contravine dispozitiilor art.36 rap. la art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006 si a avut drept consecinta prejudicierea masei credale prin diminuarea patrimoniului debitoarei cu suma de bani ce a facut obiectul platii contestate. Prin poprirea executata la ordinul sau, parata SC C A SA a incalcat regimul special de executare silita aplicabil debitoarei intrate in procedura de insolventa, ignorand faptul ca unica modalitate legala pentru creditori de a-si realiza creantele banesti detinute impotriva unui debitor supus procedurii de faliment este, in raport de dispozitiile legale aratate, participarea la procedura colectiva si concursuala a insolventei, ceea ce inseamna ca niciun creditor al unui astfel de debitor nu mai poate declansa o executare silita individuala de drept comun (conform codului de procedura civila ori celui de procedura fiscala), si, respectiv, orice acte executare silita deja initiate de un creditor anterior deschiderii procedurii trebuie sa inceteze.
Instanta a avut in vedere totodata faptul ca suspendarea executarilor silite prevazuta de art.36 din lege intervine de drept, indiferent de buna ori reaua-credinta a participantilor la executarea silita desfasurata ulterior deschiderii procedurii insolventei, iar legiuitorul nu a conditionat aplicarea acestui text normativ de cunoasterea de catre creditori a faptului deschiderii procedurii. Eventuala imprejurare ca notificarea asupra acestui fapt, comunicata creditorilor de catre administratorul judiciar/lichidator, nu ajunge la acestia in termen util, inainte de valorificarea bunurilor debitorului pe calea executarii silite de drept comun, nu inlatura efectul ope legis ale dispozitiilor legale in discutie, incidente chiar din data deschiderii procedurii.
Fiind un act de executare silita realizat asupra averii debitoarei dupa deschiderea procedurii, poprirea executata cu privire la suma de 24 531,66 lei este inopozabila masei credale si trebuie lipsit de efect juridice in lumina dispozitiilor art.36 si art.46 alin.1 din lege, iar patrimoniul debitoarei trebuie reintregit cu suma mentionata.
Fata de aspectele retinute, vazand ca executarea silita contestata ca a fost nelegal indeplinita, in raport cu dispozitiile de ordine publica aratate mai sus, si a avut ca efect prejudicierea interesele creditorilor debitoarei SC B I C SRL, instanta a admis cererea formulata in contradictoriu cu parata SC C A SA si a dispus anularea transferului bancar privind suma de 24 531,66 lei si obligarea paratei la plata catre debitoare a acestei sume.
Impotriva sentintei civile a declarat in termen legal recurs S.C. C A S.A, prin care a solicitat modificarea in tot a hotararii, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii se arata ca, prin actiunea inregistrata la data de 12.10.2011 reclamanta C I SPRL a solicitat, in contradictoriu cu debitoarea SC B I C SRL-prin curator special T.D. si cu paratele SC C A SA, SCPEJ D., C. & D. si CEC B UP Sucursala A O, anularea platii sumei de 24.531,66 lei si obligarea paratelor la restituirea acestei sume de bani, invocand ca: executarea silita asupra debitoarei s-a facut nelegal, plata efectuata in data de 24.02.2011 catre creditoare fiind nelegala, deoarece la acea data, banca (tertul poprit) cunostea sau trebuia sa cunoasca ca avea interdictia de a face viramente din contul debitoarei fara autorizarea administratorului judiciar, asupra debitoarei fiind deschisa procedura insolventei.
In drept, reclamanta si-a intemeiat actiunea pe dispozitiile art. 46 si art. 79 din Legea nr. 85/2006, asa cum rezulta din cererea precizatoare aflata la fila 30 dosar fond.
Hotararea instantei de fond este pronuntata cu aplicarea gresita a legii, intrucat, in cauza de fata, procedura de executare silita a debitoarei a inceput anterior datei pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii insolventei.
In data de 04.12.2009 societatea a formulat o cerere de investire cu formula executorie a Biletului la ordin BACX3AA0226657 emis de debitoare, cerere inregistrata pe rolul Judecatoriei Alba-lulia, sub nr. Dosar 9785/176/2009, cerere care a fost incuviintata in data de 09.12.2009.
Raporturile de creanta dintre societatea recurenta si debitoare au luat nastere ca urmare a emiterii de catre debitoare in data de 16.03.2009 a unui bilet la ordin ce avea scadenta la data de 24.04.2009, prin emiterea acestui instrument de plata, debitoarea trebuia sa achita contravaloarea marfurilor/serviciilor livrate de societatea parata.
La data scadentei, banca a refuzat plata sumei stipulate in instrumentul de plata emis de debitoare, din lipsa totala de disponibil din contul debitoarei, imprejurare care a condus la demararea de catre societatea recurenta a procedurii de executare silita.
Executarea silita a debitoarei a continuat cu cererea adresata executorului judecatoresc, pentru executarea creantei, cerere inregistrata in data de 27.01.2011 la BEJ C. I. sub nr. Dosar 88/2011.
Se invedereaza faptul ca la aceasta data societatea recurenta nu avea cunostinta de situatia debitoarei, nu cunostea starea de insolventa a acesteia, nu a primit nici o notificare din partea administratorului judiciar prin care sa fie anuntata de intrarea in insolventa a debitoarei sau de posibilitatea de a se inscrie la tabelul creantelor cu datoria pe care o are de recuperat de la debitoare.
Dand curs cererii de executare, executorul judecatoresc a indeplinit formele de executare silita a debitoarei, in acest sens intocmind si proces-verbal de executare, in data de 08.02.2011, act de executare care a fost comunicat inclusiv debitorului.
Prin urmare, nici cu acesta ocazie, administratorul judiciar nu a anuntat ca debitoare este in insolventa si nu a facut contestatie la actele de executare intocmite de executor.
Mai mult, prin faptul ca nu si-a indeplinit obligatiile instituite in sarcina sa de lege, administratorul judiciar a prejudiciat societatea noastra, deoarece nu a notificat intrarea in insolventa a debitoarei, astfel ca societatea recurenta nu a putut face demersurile necesare in vederea formularii declaratiei de creanta si participarii la procedura colectiva de recuperare a creantelor.
Considera ca in speta nu pot fi aplicate dispozitiile art. 36 raportate la art. 46 alin 1 din Legea nr. 85/2006, asa cum in mod gresit a considerat instanta de fond, deoarece, executarea silita a debitoare fiind inceputa anterior deschiderii procedurii de insolventa, in cauza de fata suspendarea masurii de executare silita nu opereaza de drept, iar dispozitiile art 79 nu sunt incidente cauzei.
In ceea ce priveste scopul avut in vedere de legiuitor, administratorul judiciar sau lichidatorul avea obligatia de a formula cereri de suspendare a actiunilor existente pe rolul instantelor de drept comun avand ca obiect realizarea creantelor fata de averea debitorului supus acestei proceduri, mentionand totodata numarul dosarului de insolventa in cadrul careia creditorii pot formula eventuale cereri de inscriere a creantelor lor, aceleasi obligatii revenindu-i si in ceea ce priveste suspendarea actelor de executare silita aflate in curs la data deschiderii procedurii.
In cauza de fata, scopul avut de legiuitor la edictarea art. 36 nu a fost atins supendarea neputand opera de drept, ci doar ca urmare a indeplinirii obligatiei administratorului judiciar de a solicita suspendarea actelor de executare silita.
In cauza de fata, actele incheiate de executorul judecatoresc, in cadrul executarii silite impotriva debitorului nu intra sub incidenta dispozitiilor art. 46 din legea nr. 85/2006, ci pot fi anulate in cadrul unei contestatii la executare conform dispozitiilor art. 399 alin 2 cod proc. Civ, iar nulitatea se dispune de judecatorie, ca instanta de executare.
Nu sunt incidente dispozitiile art. 46 din Legea nr. 85/2006 deoarece o parte din actele de executare au fost facute inainte de data deschiderii procedurii insolventei, si nu au fost efectuate de debitor, ci de catre executor.
Masurile de executare silita la care face referire art. 36 din Legea nr. 85/2006 intreprinse impotriva debitoarei au inceput in prin pronuntarea incheierii din data de 09.12.2009 cand a fost investit cu formula executorie biletul la ordin emis de debitoare, deci anterior deschiderii procedurii insolventei.
Operatiunea de transfer a sumei de 24.531,66 lei din contul debitoarei, in contul SC C A SA, intervenita in data de 24.02.2011, deci dupa deschiderea insolventei, nu reprezinta o actiune judiciara de realizare a creantei fata de debitoare, aceasta operatiune reprezinta doar un fapt material de aducere la indeplinire a prevederilor cuprinse in procesul-verbal intocmit de executor.
Dispozitiile art. 46 invocat ca temei juridic de catre administratorul judiciar in cadrul actiunii se refera la faptul ca sunt nule acele acte, operatiuni si plati efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolventei, ori in cauza se solicita a fi anulate acte ce au fost incheiate de catre executorul judecatoresc, in cadrul unei executari silite impotriva debitorului.
Potrivit dispozitiilor art. 399 alin 1 cod proc.civ impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare.
Potrivit dispozitiilor art. 400 alin 1 cod proc. Civ, contestatia se introduce la instnta de executare.
Dispozitiile art. 373 alin 2 cod proc. Civ, instanta de executare este judecatoria in circumcriptia careia se va face executarea.
Prin urmare, in cauza ne aflam in ipoteza contestatiei impotriva actelor de executare intocmite de executorul judecatoresc, iar competenta materiala de solutionare apartine in prima instanta judecatoriei in circumscriptia careia s-au intocmit actele de executare, in speta Judecatoria Cornetu.
In raport de aceste motive, considera ca hotararea instantei de fond s-a dat cu incalcarea competentei materiale de solutionare in prima instanta a actiunii, fiind incidente dispozitiile art 304 pct 3 cod proc. Civ.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea urmeaza a analiza cu prioritate temeinicia motivelor de casare de natura sa implice rejudecarea cauzei in prima instanta.
Asupra motivului de nelegalitate referitor la judecarea cauzei de catre judecatorul sindic investit cu solutionarea procedurii insolventei deschisa impotriva debitoarei SC B I C SRL, Curtea constata ca art.11 Legea 85/2006 delimiteaza materia in care judecatorul sindic are specializarea sa judece, in sensul ca acesta solutioneaza oricare dintre cererile enumerate la literele a)-n), precum si orice alte actiuni, indiferent de titular, daca sunt aferente procedurii. Din interpretarea logica a prevederilor mentionate, Curtea constata ca instanta de insolventa solutioneaza numai acele actiuni referitoare la bunuri care apartin sau au apartinut patrimoniului debitorului la data deschiderii procedurii dar au iesit fraudulos din patrimoniul acestuia in dauna creditorilor, iar nu orice actiune cu caracter patrimonial apartinand acestuia, astfel cum este si actiunea promovata in prezenta cauza.
Actiunea promovata in cauza de catre lichidatorul C I SPRL actiune in pretentii, indiferent ca se intemeiaza sau nu si pe existenta unor acte de executare efectuate in conditiile dreptului comun, este o actiune dintre cele prevazute de art. 11 Legea 85/2006 si in mod legal si temeinic a fost deferita spre judecata unei instante specializate in aceasta materie, in cauza judecatorului sindic.
Astfel, avand in vedere ca maniera de distribuire a cauzelor in functie de o anumita specializare a magistratilor in anumite domenii si care reprezinta norme de organizare judecatoreasca, potrivit Legii nr.304/2004, dispozitii cu caracter organic si imperativ, a caror incalcare atrage pronuntarea unei hotarari nule si presupune imperativul rejudecarii cauzei de catre un judecator specializat in materia procesului determinata dupa natura obiectului sau,a fost respectata, Curtea urmeaza a aprecia ca neintemeiat acest motiv de nelegalitate a sentintei recurate.
Asupra fondului cauzei, Curtea constata ca executarea silita (poprirea din dosarul de executare silita nr.88/2011 al SCPEJ D., C. & D.) contravine dispozitiilor art.36 rap. la art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006 si a avut drept consecinta prejudicierea masei credale prin diminuarea patrimoniului debitoarei cu suma de bani ce a facut obiectul platii contestate. Astfel, din interpretarea logica a dispozitiilor speciale incidente in cauza, Curtea constata ca executarea silita realizata asupra averii debitoarei dupa deschiderea procedurii insolventei, cu incalcarea disp. art.36 Legea 85/2006 este lipsita de efecte juridice, iar anularea transferului bancar privind suma de 24.531,66 lei in mod legal si temeinic retinut, in conditiile in care, dupa data deschiderii procedurii singura modalitate legala pentru creditori de a-si realiza creantele banesti detinute impotriva unui debitor supus procedurii de faliment este, in raport de dispozitiile legale aratate, participarea la procedura colectiva si concursuala a insolventei, in conditiile legislatiei speciale prevazute de Legea 85/2006.
Curtea nu poate retine sustinerea recurentei in sensul ca lichidatorul sau administratorul judiciar trebuie sa solicite suspendarea actiunilor si executarilor pornite impotriva debitorului, in conditiile in care disp. art. 36 reglementeaza o suspendare de drept, suspendare care opereaza prin efectul legii si trebuie numai constatata, iar scopul acestei norme imperative, de ordine publica, este tocmai acela de a concentra toate litigiilor avand ca obiect averea debitorului, in competenta exclusiva a judecatorului sindic.
Sub alt aspect, asupra motivului de nelegalitate constand in faptul ca lichidatorul judiciar nu a notificat recurentei deschiderea procedurii pentru a se putea inscrie la masa credala, Curtea retine ca sustinerile creditoarei pot fi analizate prin formularea unei cereri de repunere in termenul de depunere a declaratiei de creanta, in conditiile disp. art. 76 alin. 1 Legea nr.85/2006,si nu fac obiectul prezentei actiuni.
Pentru aceste considerente, apreciind asupra legalitatii si temeiniciei sentintei recurate, in conformitate cu disp. art. 312 alin.1 C.proc. civ. a respins recursul ca nefondat.