Contestatie la executare. Netemeinicie.
Contestatia la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor intervenite in cursul executarii, cazurile fiind expres si limitativ reglementate de art.461 C. pr. pen.
In acest cadru procesual nu pot fi puse in discutie aspecte care tin de fondul cauzei, cum sunt cele invocate de petentul condamnat, care, practic, critica modalitatea de individualizare a pedepselor si tratamentul sanctionator ce i-a fost aplicat in mod definitiv ca urmare a aplicarii regulilor concursului de infractiuni.
- art.461 C. pr. pen.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A II-A PENALA,
DECIZIA NR. 968/R din 15.05.2012)
Asupra recursului penal de fata, retine urmatoarele:
Prin sentinta penala nr.287 din 06 aprilie 2012, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I-a penala, in dosarul nr.9025/3/2012, in baza art.460 Cod pr.penala a fost respinsa, ca nefondata, contestatia la executare formulata de petentul condamnat T.N., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a hotari astfel, instanta de fond a retinut ca petentul condamnat Tinjelaru Niculai a formulat contestatie la executare prin care a solicitat, in esenta, reducerea pedepsei aplicate, prin retinerea in favoarea sa de circumstante atenuante judiciare.
Prin sentinta penala nr.342/2011 a Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penala, inculpatul T.N. a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 12 ani inchisoare. Hotararea a ramas definitiva prin decizia penala nr.208 din 25.01.2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia penala, fiind emis M.E.P.I. nr.568/26.01.2012.
S-a retinut ca ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti produce un efect pozitiv, care constituie temeiul juridic al executarii dispozitivului hotararii si poarta denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronuntarii unei hotarari definitive, se produce un efect negativ, in sensul ca impiedica o noua urmarire si judecata pentru faptele si pretentiile astfel solutionate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscuta sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotararile penale definitive sunt susceptibile de modificari si schimbari in cursul executarii numai ca urmare a descoperirii unor imprejurari care, daca erau cunoscute in momentul pronuntarii hotararii, ar fi condus la luarea altor masuri impotriva faptuitorului ori ca urmare a unor imprejurari intervenite dupa ce hotararea a ramas definitiva.
Dreptul la un proces echitabil in fata unei instante, garantat de art.6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, trebuie sa fie interpretat in lumina preambulului la Conventie, care enunta suprematia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca solutia data in mod definitiv oricarui litigiu de catre instante sa nu mai poata fi supusa rejudecarii (Hotararea din 28 octombrie 1999, pronuntata in cauza Brumarescu impotriva Romaniei, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre parti nu este abilitata sa solicite reexaminarea unei hotarari definitive si executorii cu unicul scop de a obtine o reanalizare a cauzei si o noua hotarare in privinta sa.
Asadar, sustinerile petentului in sensul ca instantele au omis sa retina in favoarea sa circumstante atenuante nu se incadreaza in niciunul din cazurile expres si limitativ prev. de art.461 Cod pr.penala si ca atare, nu justifica un nou examen al cauzei sale pe calea contestatiei la executare.
S-a mai constatat ca aspectele invocate in prezenta cauza au constituit, totodata, si motive de apel, fiind avute in vedere de catre instanta de prim control judiciar la pronuntarea solutiei de respingere a caii de atac. S-a considerat ca sinceritatea manifestata de inculpat pe parcursul procesului penal nu poate conduce la reducerea pedepsei, aceasta atitudine profitand petentului condamnat prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs petentul condamnat T.N., prin care a reiterat solicitarile formulate in fata primei instante, apreciind ca se poate acorda o mai mare eficienta prevederilor art.74, 76 lit.a Cod penal, cu consecinta redozarii cuantumului pedepsei in a carei executare se afla.
Examinand hotararea recurata in raport de criticile formulate de catre contestator, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare.
Contestatia la executare nu este o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor intervenite in cursul executarii, cazurile fiind expres si limitativ reglementate de art.461 Cod pr.penala.
Prin limitarea cazurilor in care se poate folosi contestatia la executare, legiuitorul a urmarit sa nu transforme acest mijloc procesual intr-o cale de atac prin care sa poata fi reclamata nelegalitatea si/sau netemeinicia unei hotarari penale definitive, ci doar nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea in executare a hotararii.
Ca atare, in acest cadru procesual nu pot fi puse in discutie aspecte care tin de fondul cauzei, cum sunt cele invocate de petentul condamnat, care, practic, critica pe calea contestatiei la executare modalitatea de individualizare a pedepselor si tratamentul sanctionator ce i-a fost aplicat in mod definitiv ca urmare a aplicarii regulilor concursului de infractiuni.
In raport de cele mai sus expuse, in temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod pr.penala, recursul promovat de contestator va fi respins ca nefondat.
In temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penala, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Vazand si disp.art.82 alin.1 din Legea nr.51/1995, republicata,