Transformarea fatadei blocului intr-un spatiu de expunere necesita o autorizatie eliberata de autoritatea competenta, instanta fiind chemata sa verifice caracterul legal sau nelegal al constructiilor supuse desfiintarii.

Decizie nr. 1608R din data de 28.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

3. Transformarea fatadei blocului intr-un spatiu de expunere necesita o autorizatie eliberata de autoritatea competenta, instanta fiind chemata sa verifice caracterul legal sau nelegal al constructiilor supuse desfiintarii.

Art. 3 lit. h din Legea nr. 50/1991
Domeniu - obligatie de a face.

Recursul nu este fondat.
Instanta de recurs apreciaza ca, in aceasta procedura de autorizare a desfiintarii constructiei nelegale, formulata de catre administratia publica, este chemata sa verifice, independent de cele retinute in procesul-verbal de contraventie, caracterul legal sau nelegal al constructiilor supuse desfiintarii, deoarece aceasta obligatie de verificare rezulta implicit din lege, de vreme ce, de la data sanctionarii faptei prin procesul-verbal de contraventie si pana la data sesizarii instantei pentru desfiintarea constructiei nelegal realizate, contravenientul poate "intra in legalitate" prin "obtinerea autorizatiei necesare" potrivit art. 28*) alin. 3 din Legea nr. 50/1991.
De aceea, instanta nu considera ca procesul-verbal de contraventie este un titlu executoriu, deoarece in raport de datele spetei, la data sesizarii instantei, se poate constata inclusiv emiterea unei autorizatii pentru constructiile considerate anterior nelegale, in sensul ca au fost edificate fara autorizatie sau cu depasirea ori nerespectarea acesteia.
In contextul mentionat, in prezenta speta, discutia judiciara asupra legalitatii procesului-verbal de contraventie nu este necesara, deoarece instanta va verifica ea insasi, legalitatea sau nelegalitatea constructiei sau a lucrarilor edificate fara autorizatie.
Conform art. 3 lit. h din Legea nr. 50/1991, constructiile se pot realiza numai cu respectarea autorizatiei de construire precum si a reglementarilor privind proiectarea si executarea constructiilor pentru lucrari de constructii cu caracter provizoriu si anume, spatii de expunere, corpuri si panouri de afisaj, firme si reclame.
In fapt, situatie necontestata de catre recurent, acesta a amenajat, fara autorizatie, un spatiu de expunere, pe fatada unui bloc, in baza contractului nr. 4115/2008 incheiat cu A.P (fila 38 dosar recurs).
Obligatia de a obtine avizele necesare pentru transformarea in spatiu de expunere a fatadei blocului a fost asumata de recurenta SC C.C SRL prin contractul mentionat.
Astfel, desi avea obligatia legala, conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 59/1991 de a obtine o autorizatie de constructie pentru spatiul de expunere creat pe fatada blocului, recurenta nu a prezentat instantei nici o autorizatie, sustinand, inclusiv in faza recursului, ca lucrarile pe care le-a executat constand in montarea a "doua panze" nu necesita autorizatie.
Dar, si acest aspect este cel esential in proces, potrivit textului de lege mentionat, transformarea fatadei blocului intr-un spatiu de expunere necesita o autorizatie eliberata de autoritatea competenta, aspect ignorat de catre recurenta, care, in mod eronat, a considerat ca nu este necesara o autorizatie, cu toate ca legea se refera in mod explicit la spatiile de expunere ceea ce este echivalent, in principiu, cu notiunea de "spatiu publicitar" la care chiar recurenta a facut referire in contractul incheiat cu asociatia de proprietari.
De aceea, recursul analizat in baza art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, va fi respins ca nefondat.

. Decizia civila nr. 1608 R/28.09.2012, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a Civila

Sursa: Portal.just.ro