Personal auxiliar de specialitate din cadrul instantelor. Spor de calculator.
Legea nr.50/1996
O.G. nr.8/2007
CEDO-art.14
Pentru a beneficia de protectia legii interne cat si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul intr-un act normativ, ori in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins deoarece instanta trebuie sa aplice legea nu sa o creeze.
Articolul 14 din Conventie asa cum CEDO a statuat in jurisprudenta sa (cazul Thimmenos v/s Greciei) nu are o existenta independenta, intrucat "are efect doar in relatie cu drepturile si libertatile protejate de prevederile Conventei si Protocoalele sale", or dreptul la diverse sporuri nu este in mod evident un drept fundamental aparat si garanta de Conventie.
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale - Decizia civila nr. 883/21 septembrie 2009
Constata ca prin sentinta civila nr. 676/16.06.2008 pronuntata de Tribunalul SIBIU in cauza s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, invocata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
S-a admis in parte, actiunea civila formulata de reclamantii D.E s.a.m.d impotriva paratilor M.J.L.C, T.S si C.A. Alba Iulia si in consecinta: au fost obligati paratii sa plateasca despagubiri constand in spor de lucru la calculator de 15 % din salariul de baza brut, incepand cu data de 01 octombrie 2006 si in continuare, sume actualizate cu rata inflatiei incepand cu data nasterii dreptului si pana la data platii efective reclamantilor; a fost obliga parata C.A. Alba Iulia la efectuarea cuvenitelor mentiuni in carnetele de munca ale reclamantilor; au fost respinse celelalte cereri.
S-a respins actiunea civila formulata de reclamanti, impotriva paratului C.N.C.D. ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesuala.
Pentru a hotara astfel, instanta de fond, a retinut lipsa calitatii procesual pasive a C.N.C.D, care potrivit O.G. nr. 137/2000 este o institutie abilitata si investita sa aplice dispozitiile legislatiei in materie de nediscriminare, neputand fi obligata la repararea vreunui prejudiciu sau restabilirea situatiei anterioare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a retinut, in esenta, cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca actiunea reclamantilor este intemeiata, in ce priveste sporul de calculator de 15%, deoarece acestia desfasoara zilnic activitatea permanenta in fata calculatorului, pe parcursul celor 8 ore de program, astfel ca, in conditiile in care un atare spor a fost recunoscut si acordat prin dispozitii legale speciale unor categorii de salariati care lucreaza in alte domenii de activitate, reclamantii in cauza au suferit o discriminare in sensul O.G. nr. 137/2000.
Cu referire la capatul de cerere referitoare la acordarea a 3 zile de concediu in plus la concediu de odihna, tribunalul a retinut ca reclamantii beneficiaza anual, potrivit dispozitiilor Legii nr. 567/2004 de un concediu de odihna platit de 30 zile lucratoare si nici H.G. nr. 1028/2006 si nici Legea nr. 319/2006 nu prevad obligatia angajatorului de a acorda un astfel de concediu suplimentar; ca atare acest capat de cerere a fost respins ca neintemeiat.
Impotriva acestei sentinte, au declarat, recurs in termenul legal prev. de art. 80 din Legea nr.168/1999, paratii M.J.L.C. si C.A. Alba Iulia, aducandu-i critici de nelegalitate si netemeinicie, solicitand admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii actiunii formulate in cauza.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurentul M.J.L.C. arata ca hotararea atacata este data cu aplicarea gresita a legii, deoarece art.1 si 21 alin.1 din O.G. nr.137/2000 pe care se fundamenteaza hotararea au fost declarate neconstitutionale de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 818/2008, iar pe de alta parte, sporul de lucru la calculator pretins de reclamantii nu poate fi calificat altfel decat un spor pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase si nu un spor distinct; spor care nu este reglementat ca atare in favoarea reclamantilor prin nici un act normativ.
In drept se invoca art.304 punct 9, raportat la art.312 Cod procedura civila.
In ce priveste recursul paratei C.A. Alba Iulia se critica solutia primei instante ca fiind data cu interpretarea gresita a legii , motivandu-se ca pretentiile reclamantilor nu au un temei legal, iar reglementarile din celelalte domenii invocate de acestia nu pot fi aplicate sistemului justitiei.
CURTEA, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cat si din oficiu conform cerintelor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, in limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedura civila a retinut ca recursurile promovate sunt fondate, pentru urmatoarele considerente:
Pentru a beneficia de protectia legii interne cat si a normelor europene, un drept trebuie sa-si aiba izvorul intr-un act normativ, ori in lipsa normei legale, instanta nu poate recunoaste dreptul pretins deoarece instanta trebuie sa aplice legea nu sa o creeze.
In acest sens este si decizia nr. 819/03.07.2008 a Curtii Constitutionale prin care s-a admis exceptia de neconstitutionalitate si s-a statuat ca "prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1 din O.G. nr.137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, in masura in care din acestea se desprinde intelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii si sa le inlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederile cuprinse in alte acte normative".
De asemenea, prin Decizia nr.1325/04.12.2008, Curtea Constitutionala a constata ca: intelesul dispozitiilor O.G. nr.137/2000 prin care se confera instantelor judecatoresti competenta de a desfiinta norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse in alte acte normative este neconstitutional, intrucat incalca principiul separatiei puterilor.
Cu referire la jurisprudenta europeana este de reliefat, ca sporul salarial pretins nu poate fi apreciat ca "un bun" in sensul art.1 din Protocolul nr.1, aditional la Conventia pentru Apararea drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, intrucat in absenta prevederilor legale referitoare la modul de stabilire prin norma interna a unui atare spor "bunul" nu este definit si nici nu poate naste, in privinta reclamantilor, nici o speranta legitima in a-l obtine.
Articolul 14 din Conventie asa cum CEDO a statuat in jurisprudenta sa (cazul Thimmenos v/s Greciei) nu are o existenta independenta, intrucat "are efect doar in relatie cu drepturile si libertatile protejate de prevederile Conventei si Protocoalele sale", or dreptul la diverse sporuri nu este in mod evident un drept fundamental aparat si garanta de Conventie.
In cazul reclamantilor, angajati personal auxiliar de specialitate in cadrul T.S., sporul de lucru la calculator pretins prin actiunea introductiva nu reprezinta altceva decat o reglementare sub nomen juris propriu a sporului pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase; iar nu un spor distinct, asa cum sustin acestia; spor care, de altfel, nu este reglementat ca atare in favoarea acestei categorii profesionale prin nici un act normativ.
Fiind beneficiarii unor legii speciale de salarizare nu pot pretinde decat drepturile recunoscute prin aceste legi. Cu referire la sporul pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase acesta a fost reglementat de art.48 din Legea nr.50/1996, ulterior prin art.22 din O.G. nr.8/2007 potrivit caruia"(1) Pentru conditii deosebite de munca, grele, vatamatoare sau periculoase, personalul salarizat potrivit prezentei ordonante beneficiaza de un spor de 15% din salariul de baza, proportional cu timpul efectiv lucrat in aceste conditii.
(2) Locurile de munca si categoriile de personal care beneficiaza de acest spor se aproba prin ordin al ministrului justitiei,__, in functie de conditiile deosebite, grele, vatamatoare si periculoase stabilite, potrivit legii."; reclamantii beneficiind de acest spor in conditiile legii.
In al doilea rand, urmeaza a fi inlaturat temeiul invocat de reclamantii ca fiind situatia de discriminare fata de alti salariatii care beneficiaza de acest spor, deoarece asa cum a statuat constant atat Curtea Constitutionala cat si Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, principiul egalitatii in drepturi si al discriminarii se aplica doar situatiilor egale ori analoage.
Potrivit Hotararii C.E.D.O., pronuntata in cauza Incze contra Austriei la 28.05.1995, notiunea de discriminare, in sensul dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cuprinde, in general, cazurile in care un individ sau un grup de indivizi se vede, fara justificare adecvata, mai bine tratat decat altul, chiar daca dispozitiile Conventiei nu impun sa-i fie acordat un tratament mai favorabil.
A distinge insa nu inseamna a discrimina. Astfel, exista situatii ale caror particularitati impun a fi tratate diferentiat. Diferenta de tratament devine discriminare, in sensul art. 14 din Conventie, doar atunci cand autoritatile statale "introduc distinctii intre situati analoage si comparabile", fara ca ele sa se bazeze pe "o justificare rezonabila si obiectiva" (Hotararea C.E.D.O., pronuntata in cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotararea C.E.D.O., pronuntata in cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotararea C.E.D.O., pronuntata in cauza Spadea si Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).
Conform art. 41 alin. 4 din Constitutie, art. 23 pct. 2 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 4 pct. 3 din Carta Sociala Europeana revizuita, art. 7 lit. a pct. I din Pactul International cu privire la drepturile economice sociale si culturale si art. 1 alin. 2 lit. i din O.G. nr. 137/2000, plata trebuie sa fie egala pentru munca egala.
In sistemul public, acest principiu este aplicabil in interiorul aceleasi ramuri, al aceluiasi domeniu sau la acelasi nivel, fiind posibile, insa, deosebiri intemeiate obiectiv si rezonabil intre ramuri, domenii sau nivele, fara a se pune problema discriminarii.
Salarizarea poate fi diferentiata dupa urmatoarele criterii: nivelul studiilor; importanta si complexitatea muncii; functia, postul sau meseria indeplinita; cantitatea, calitatea si valoarea muncii; conditiile de munca, care pot fi vatamatoare, grele sau periculoase; vechimea in munca.
Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, legiuitorul este in drept sa instituie anumite sporuri la indemnizatiile si salariile de baza, premii periodice, prime si alte stimulente, pe care le poate diferentia in functie de categoriile de personal carora li se acorda, le poate modifica in diferite perioade de timp, suspenda sau chiar anula.
Ca atare, sistemele diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac sa nu poata fi retinuta o situatie comparabila intre categoriile profesionale distincte-magistrati, functionari publici, demnitari, alti salariatii etc.; diferenta de tratament instituita prin reglementarile care guverneaza sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale avand o justificare obiectiva prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
Cu referire la zile de concediu de odihna solicitate in plus, este de asemenea, de mentionat ca intimatii reclamanti beneficiaza anual potrivit art.65 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor si parchetelor de pe langa acestea de un concediu de odihna platit de 30 zile lucratoare, iar H.G. nr.1028/2006 si Legea nr. 319/2006 nu prevad obligatia angajatorului de a acorda un astfel de concediu suplimentar. Cum legea speciala de salarizare a acestei categorii profesionale reglementeaza dreptul la un concediu de odihna, intr-un numar de zile oricum superior numarului de zile reglementat de dreptul muncii; potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant, reclamantii sunt indreptatiti si au beneficiat ca atare de concediu de odihna in limita prevederii din legea speciala.
Pentru considerentele expuse, curtea constatand ca solutia tribunalului, in prima instanta reflecta o interpretare si aplicare gresita a legii, astfel incat in baza art. 312 alin.1 Cod procedura civila coroborat cu art.304 punct 9, cu aplicarea art.81 din Legea nr. 168/1999, a admis ca fondate recursurile declarate de paratii, a modificat sentinta atacata in sensul respingerii pretentiilor reclamantilor, ca nelegale si netemeinice.