Respingerea cererii de inapoiere a minorului la resedinta sa obisnuita in conditiile retinerii situatiei de exceptie reglementate de prevederile art.13 din Conventia de la Haga.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.3293/3/2011 – DECIZIA CIVILA NR.705/06.06.2011)
La data de 17 ianuarie 2011 s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a V a Civila sub nr. dosarul 3293/3/2011, cererea reclamantului M.J. in calitate de Autoritate Centrala pentru aducerea la indeplinire a prevederilor Conventiei de la Haga din 1980, respectiv reprezentat al reclamantului B.A., prin care a chemat in judecata pe parata N.E., in contradictoriu si cu Autoritatea Tutelara din cadrul Primariei V., judetul B., solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta, sa dispuna obligarea paratei sa inapoieze pe minora B.C.M., nascuta la data de 20 decembrie 2007, la Asti, Italia, la resedinta obisnuita in Italia, Castello din Annone, Fraz, Poggio nr. 19, la tatal sau.
In motivarea cererii, s-a aratat ca minora este fiica din afara casatoriei, a numitilor A.B. – cetatean italian si E.N. – cetatean roman, iar potrivit prevederilor Codului civil italian art. 316, 317 – 317 bis, parintii minorei detin in comun custodia asupra acesteia, or parata a procedat la o deplasare ilicita a copilului in sensul art. 3 din Conventia de la Haga asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, fara acordul tatalui, pe teritoriul Romaniei, parasind domiciliul din Italia, la data de 07 septembrie 2010, in prezent minora aflandu-se la locuinta bunicilor materni din V., str.P., judet B..
Parata a luat astfel, o decizie in mod unilateral, care a determinat privarea tatalui de dreptul de a avea legaturi personale cu minora si pe care acesta le exercita efectiv, inainte de a fi survenit imprejurarea deplasarii ilicite.
In acest caz, nu se pot retine motive temeinice de natura a primejdui dezvoltarea fizica, psihica, intelectuala sau morala a copilului, iar neintelegerile dintre soti, indiferent de ce natura sunt – s-a mai aratat – nu trebuie sa afecteze relatiile firesti ale tatalui de a avea legaturi personale cu minora ori de a veghea la bunastarea si dezvoltarea sa.
In drept s-au invocat prevederile art. 3, 12 si 18 din Conventia de la Haga.
S-au atasat dovezi de comunicare a cererii privind inapoierea copilului prin Serviciul cooperare judiciara internationala in materie civila si comerciala nr. 112148 din 17 noiembrie 2010, spre stiinta paratei, cererea formulata de tatal minorei, B.A., si inscrisurile insotitoare depuse la M.J. din Italia – Roma ca Autoritate centrala privind aplicarea Conventiei – Departamentul de minori, certificatul de nastere al minorei eliberat de Primaria Asti, o adeverinta privind domiciliul si componenta familiei – minora si cei doi parinti avand locuinta in Fraz Poggio nr.19, potrivit evidentelor Primariei Costello di Annone – Provincia Asti, o sesizare la Chestura din Asti – Oficiul Preventie Generala si Ajutor Public in denuntul de disparitie formulat de A.B. cu privire la concubina sa N.E. si minora B.C. – in limba italiana si in traducere in limba romana.
La data de 18 februarie 2011 (prin fax) si inregistrare de primire la 21 februarie 2011 (fila 60 dosar fond), s-a depus o intampinare la dosar de catre parata N.E., prin care a solicitat respingerea cererii de inapoiere, intrucat a avut loc „o deplasare ilicita, nu insa si nejustificata legal”, fiind incidente prevederile art. 13 din Conventia de la Haga potrivit carora, instanta poate refuza inapoierea copilului, in cazul in care exista un risc grav ca inapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca in orice alt chip, sa-l situeze intr-o situatie intolerabila – avand in vedere interesul superior al copilului.
In motivare s-a aratat ca parata s-a cunoscut cu tatal minorei in 2002, acesta avand doi copii din prima casatorie, iar in 26 august 2007 s-au casatorit la Primaria V., judetul B., la data de 20 decembrie 2007 nascandu-se copilul acestora, minora B.C.M. (in Italia – nota red.).
Intrucat tatalui copilului nu-i placea sa munceasca, schimband des locurile de munca, dar determinand-o si pe parata sa-si lase serviciul pe motiv de gelozie – ei au intampinat diverse probleme financiare in perioada in care au locuit impreuna, acumulandu-se sume importante de plata a chiriei locuintei, a utilitatilor, a gradinitei copilului etc., parata fiind deseori jignita, lovita si amenintata cu moartea sa ori cu sinuciderea reclamantului – acesta necontribuind la cheltuielile de crestere si educare a minorei.
Relatiile dintre cei doi soti au culminat cu un scandal de revelionul anului 2009, cand parata a fost jignita si lovita, astfel ca al ora 400 dimineata a plecat din domiciliu impreuna cu minora, prezentandu-se de indata la medicul legist, neformuland plangere, intrucat ar fi pierdut procesul, reclamantul avand relatii in justitie, astfel cum a si fost sfatuita de avocati.
Continuand aceeasi stare de nesiguranta financiara din Italia, familia ei riscand in orice moment sa fie evacuata din locuinta inchiriata si neavand o alta locuinta si pe fondul continuarii momentelor de furie al sotului sau (jigniri, loviri, amenintari), parata si-a luat fetita si s-a intors in tara, la locuinta parintilor sai din V., unde are un loc de munca, o locuinta corespunzatoare, copilul integrandu-se in climatul stabil oferit, inclusiv de cursurile gradinitei din localitate, fiind in interesul superior al minorei, de a nu fi readusa in domiciliul din Italia, avand in vedere comportamentul tatalui care-i va putea afecta grav cresterea si dezvoltarea, expunandu-l pe copil unui pericol psihic, in sensul art. 13 al Conventiei.
S-a mai aratat ca s-a obtinut, potrivit art. 581 Cod de procedura civila si art. 16 din Conventia de la Haga, o hotarare judecatoreasca de incredintare spre crestere si educare a minorei, catre mama, pronuntata de Judecatoria Brasov, sentinta civila nr. 347 din 19 ianuarie 2011, care coroborata cu celelalte probe – ancheta sociala efectuata de Primaria V. in aceasta cauza, inscrisurile administrate in prezentul litigiu – justifica refuzul remiterii copilului din partea instantei.
S-au inaintat la dosar si inscrisurile: caracterizare de la gradinita din V., adeverinta de la locul de munca al paratei, biletele de amenintare, adeverinta medicala de la Serviciul de Urgenta din Italia din 01 ianuarie 2010, sentinta civila nr. 347 din 19 ianuarie 2001 a Judecatoriei Brasov si raportul de evaluare psihologica a minorei, din 23 februarie 2011, ulterior pronuntarii din 03 martie 2011, respectiv 04 martie 2011.
Cererea paratei de lipsa de aparare si formulare de probe cu inscrisurile sus-mentionate – depuse o data cu intampinarea, a fost respinsa la termenul din 28 februarie 2011, avandu-se in vedere urgenta cauzei, retinuta astfel in pronuntare, pronuntarea fiind amanata la data de 03 martie 2011 si pentru depunerea de note scrise la dosar de catre parata.
S-a solicitat – de urgenta, din oficiu – de catre instanta, potrivit art. 129 Cod de procedura civila, efectuarea unei anchete sociale la locuinta minorei, Primaria V. a comunicat raportul de ancheta sociala efectuat la data de 18 noiembrie 2010, la domiciliul paratei, din care rezulta conditiile optime de locuinta, dezvoltare si crestere a minorei in locuinta bunicilor materni sai din comuna V., judetul B., copilul fiind inscris la gradinita din V., propunandu-se incredintarea spre crestere si educare a copilului, mamei care se ocupa de copil – cu precizarea ca situatia nu s-a schimbat, astfel ca se mentin concluziile acestui raport in prezenta cauza, efectuat la solicitarile Judecatoriei Zarnesti si Ambasada Italiei la Bucuresti – timpul – fiind prea scurt pentru efectuarea unei noi anchete.
Prin sentinta civila nr. 456 din 03 martie 2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a V a Civila, in dosarul nr. 3293/3/2011, s-a admis cererea formulata de reclamantul M.J., in calitatea de Autoritate centrala pentru aducerea la indeplinirea a prevederilor Conventiei de la Haga; si reprezentantul legal al reclamantului B.A., in contradictoriu cu parata N.E. s-a dispus inapoierea minorei B.C.M., nascuta la data de 20 decembrie 2007, la resedinta obisnuita din Italia, Castello din Annone, Fraz, Poggio nr. 19; s-a fixat termen pentru executarea obligatiei de inapoiere, doua saptamani de la ramanerea irevocabila a prezentei, sub sanctiunea unei amenzi civile in favoarea Statului Roman de 2.000 lei, in sarcina paratei.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul Bucuresti, analizand actele si lucrarile dosarului a retinut urmatoarele considerente:
Minora a locuit in Italia, impreuna cu ambii parinti, avand asadar in aceasta tara, resedinta obisnuita.
La data de 07 septembrie 2010, pe fondul unor neintelegeri ivite intre cei doi concubini, parata a parasit domiciliul comun si a plecat, impreuna cu minora in Romania.
Asa cum rezulta din referatul de ancheta sociala, in prezent copilul se afla la domiciliul bunicilor materni, fiind inscris la gradinita.
La solutionarea cererii de fata, instanta a avut in vedere dispozitiile Conventiei de la Haga din 15 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii, la care Romania a aderat prin Legea nr.100/1992, Legea nr. 369/2005 instituind totodata unele reguli in aplicarea Conventiei mentionate.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Conventie, deplasarea sau neinapoierea unui copil se considera ilicita cand are loc prin violarea unui drept privind incredintarea, atribuit unei persoane, unei institutii sau oricarui alt organism actionand fie separat, fie impreuna, prin legea statului in care copilul isi avea resedinta obisnuita imediat inaintea deplasarii sau neinapoierii sale si daca, la vremea deplasarii sau neinapoierii, acest drept era exercitat in mod efectiv, actionandu-se separat sau impreuna ori ar fi fost astfel exercitate daca asemenea imprejurari nu ar fi survenit.
Dreptul privind incredintarea poate rezulta, intre altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotarare judecatoreasca sau administrativa sau dintr-un acord in vigoare potrivit dreptului acelui stat.
Pentru a stabili existenta unei deplasari ilicite in acceptiunea art. 3, instanta poate tine seama in mod direct de legea sau hotararile judiciare ori administrative recunoscute sau nu in mod formal, in statul in care se afla resedinta obisnuita a copilului, fara a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoasterea hotararilor straine care ar fi altfel aplicabile.
Tribunalul a constatat ca, in raport cu situatia de fapt expusa, sunt intrunite cerintele impuse de Conventia de la Haga din 1980, fiind vorba de o deplasare ilicita a copilului de catre mama sa, ce a avut loc in septembrie 2009.
La momentul deplasarii, resedinta obisnuita a copilului se afla pe teritoriul statului italian, unde locuia impreuna cu parintii sai, ambii exercitand deopotriva, potrivit legii statului in care locuiau, atat dreptul de a hotari asupra locului resedintei minorei, cat si dreptul de a acorda ingrijirile cuvenite acesteia.
In sensul art. 3 alin. ultim din Conventie, dreptul privind incredintarea, expus anterior, este relevat de prevederile referitoare la autoritatea parinteasca cuprinse in legislatia italiana in materie, potrivit carora se recunoaste ambilor parinti autoritatea comuna ce se exercita de acestia asupra copilului; se recunoaste ca este in interesul superior al minorului ca acesta sa aiba acces la ambii parinti, asa incat este exclusa posibilitatea unuia dintre acestia de a lua decizii unilaterale cu privire la starea copilului, vizand chiar si schimbarea resedintei acestuia.
Nesocotind aceste dispozitii legale, care reflecta o atribuire de plin drept a autoritatii parentale ambilor parinti, atata vreme cat printr-o hotarare judecatoreasca nu s-a hotarat asupra custodiei, parata a savarsit o deplasare ilicita a copilului, hotarand in mod unilateral, fara consimtamantul celuilalt parinte, schimbarea resedintei obisnuite a minorei.
Prin urmare, instanta de judecata a retinut aplicabilitatea Conventiei de la Haga din 1980, transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 100/1992 si Legea nr. 369/2004 privitoare la aplicarea dispozitiilor conventiei, observand totodata ca cererea de inapoiere a copilului a fost formulata in conditiile art.12 alin. 1 din Conventie, adica inainte expirarea termenului de un an de la data deplasarii.
S-a constatat ca nici parata, prin intampinarea depusa dupa ramanerea cauzei in pronuntare, nu a contestat ca a savarsit o deplasare ilicita a minorei, sustinand insa ca a fost determinata sa paraseasca domiciliul obisnuit din Italia, pe fondul unor neintelegeri cu reclamantul, ce a supus-o la agresiuni fizice si verbale si nu contribuia material la cheltuielile de intretinere, neavand venituri si nici un loc de munca. Aceste argumente reprezinta insa, aspecte de fond ce pot fi avute in vedere cu ocazia solutionarii cererii de incredintare a minorei, neputand constitui impedimente in ce priveste aplicabilitatea dispozitiilor Conventiei de la Haga.
Chiar daca a invocat prevederile art. 13 lit. b din Conventia de la Haga, parata nu a facut dovada unui pericol grav si iminent in care s-ar gasi minora in situatia inapoierii sale la resedinta obisnuita din Italia. De asemenea, nici pronuntarea unei ordonante presedintiale de incredintare a minorei catre mama nu poate fi luata in considerare, avand in vedere dispozitiile art. 16 si 17 din Conventie.
Asa fiind, Tribunalul a retinut ca minora are dreptul sa se reintoarca la resedinta sa obisnuita, considerand ca prin aceasta se restabileste situatia pe care ambii parinti au avut-o initial in vedere, anterior deplasarii minorei in Romania, ca fiind in interesul superior al acesteia, fara ca prin aceasta sa se puna in dezbatere, fondul dreptului privind incredintarea.
Retinand toate cele ce preced, Tribunalul a admis cererea de inapoiere a copilului la resedinta sa obisnuita din Italia, urmand ca, in temeiul art. 11 alin. 2 din Legea nr. 369/2004, sa fixeze termen pentru executarea obligatiei de inapoiere, doua saptamani de la data ramanerii irevocabile a hotararii, sub sanctiunea unei amenzi civile de 2.000 lei in sarcina paratei.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs parata N.E., criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivarea recursului, s-a aratat ca in mod gresit instanta de fond a retinut faptul ca recurenta ar fi depus intampinarea la dosar dupa ramanerea in pronuntare, in fapt, dimpotriva, a depus intampinarea prin fax la 18 februarie 2011, cu 10 zile inainte de termen si prin care solicita probe care urmau a fi incuviintate, iar la urmatorul termen – administrate, mai mult, avocata sa a solicitat prin fax un termen de amanare, fiind intr-o cauza cu arestati la alta instanta, fiind propuse si probe spre a fi administrate.
Instanta nu s-a pronuntat asupra nici unei cereri, incalcandu-i dreptul la aparare si la administrarea de probe in prezenta cauza, la un proces echitabil.
S-a solicitat si repunerea cauzei pe rol, fiind depuse inscrisuri la dosar, in aparare, constatand ca dimpotriva, instanta a ramas in pronuntare la 28 februarie 2011.
S-au adus critici si cu privire la solutia pe fond, aratandu-se ca in mod gresit au fost interpretate afirmatiile paratei, in sensul recunoasterii deplasarii ilicite a minorei in tara. Astfel, s-a aratat ca nu se contesta ca ar fi vorba de o deplasare ilicita in sensul art. 3 al Conventiei de la Haga, dar asa cum sugereaza si art. 13 din Conventie, in unele situatii, exista exceptiile de la regula exprimata in art. 3, de refuz de deplasare, daca interesul copilului o cere – risc grav care sa-l expuna unui pericol fizic, psihic, de orice alt fel, care sa-l situeze intr-o situatie intolerabila, pe copil, astfel cum a incercat sa dovedeasca, in sensul:
- ca partile nu au o locuinta stabila in Italia; la ultima locuinta avand datorii mari la plata chiriei, riscand sa fie evacuati, sa ramana pe strada in orice moment, ceea ce este intolerabil, pentru buna crestere si dezvoltare a fetitei;
- in ultimele luni petrecute in Italia, copilul nu avea ce manca, sotul nu lucra, singura care intretinea familia, fiind recurenta – parata;
- sotul a amenintat-o cu moartea ori ca se va sinucide – sens in care a atasat biletele respective la dosar;
- de revelion in decembrie 2009 a fost jignita si lovita de reclamant – in fata minorei care plangea, astfel ca la ora 400 dimineata a fost nevoita sa-si ia fetita si sa mearga la serviciul de urgenta, depunand inscrisul doveditor la dosar;
- fetita nu putea sa adoarma cu tatal ei, pana nu venea recurenta de la serviciu, care o prefera pentru ingrijire.
Pentru a dovedi ca nu este in interesul copilului a se intoarce in Italia, a apelat la cabinetul psihologului pentru a analiza starea fetitei, iar raportul psihologic efectuat la 23 februarie 2011 a constatat ca minora avea momente de confuzionalitate cu substrat anxiogen pe o tema ce gravita in jurul „lacrimilor mamei”, tablou in care tatal avea un rol activ, iar acest substrat anxiogen se coabiteaza in subconstientul minorei, se origineaza in disolutia familiei, in scenele de violenta domestica la care minora a asistat, astfel ca decuplarea surselor de stres din jurul copilului, sunt prioritati absolute in demersul asigurarii unui climat sanatos si a unei dezvoltari armonioase.
Mai arata ca minora este inscrisa la gradinita unde si are prieteni si se dezvolta armonios, are conditii foarte bune de locuit, iar tatal nu a contribuit cu nici un ban la cresterea copilului, din septembrie 2010 pana in prezent, iar intoarcerea fetitei in Italia, ar expune-o unui pericol grav de ordin psihologic, ar pune-o intr-o situatie intolerabila, in sensul art. 13 din Conventie.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentintei ca nelegala si netemeinica si retinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinta respingerii cererii de inapoiere a copilului in Italia.
La termenul de judecata din data de 09 mai 2011, constatandu-se lipsa partilor, Curtea a avut in vedere timpul scurt acordat, de numai trei zile inainte de termen, astfel ca, pentru a da posibilitate partilor, sa-si pregateasca apararile, a acordat un nou termen – cu citarea legala – la data de 06 iunie 2011.
Pentru termenul acordat, intimatul M.J. in calitate de Autoritate Centrala pentru aplicarea Conventiei de la Haga din 1980 si reprezentat legal al tatalui minorei, B.A. (dintr-o evidenta eroare materiala mentionandu-se domnul J.C.P.O.), a formulat intampinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si judecarea cauzei in lipsa conform art. 242 pct. 2 Cod de procedura civila – sentinta recurata fiind temeinica si legala, pentru argumentele retinute in motivarea sa:
Astfel, prima instanta a procedat legal din punct de vedere procedural, astfel ca prima critica din recurs nu este fondata.
Referitor la fondul cauzei, astfel cum a retinut si prima instanta, argumentele aduse in sprijinul aplicarii art. 13 lit. b din Conventia de la Haga, atat la fond, cat si in prezentul recurs, pot avea relevanta intr-un proces avand ca obiect incredintarea minorei, dar nu in prezenta cerere de inapoiere la resedinta obisnuita, intemeiata pe dispozitiile Conventiei de la Haga din 1980, totodata nu s-au adus dovezi in sensul ca tatal ar avea un comportament necorespunzator, fata de aceasta (de minora, nota red.), care sa o expuna unui pericol fizic sau psihic de orice natura, in concret, prin aplicarea Conventiei urmarindu-se doar reintegrarea copilului in mediul lui obisnuit de viata.
A admite cererea de recurs – s-a mai aratat – ar insemna ignorarea unuia din obiectivele majore ale Conventiei de la Haga din 1980, astfel cum rezulta din Raportul explicativ Vera-Perez, care urmareste tocmai crearea unui mijloc eficient de descurajare a rapitorului, care pretinde ca actiunea sa sa fie legalizata de autoritatile statului de refugiu, iar aplicarea art. 13 din Conventie nu se impune, este o posibilitate a judecatorilor, de a refuza inapoierea, in functie de imprejurarile concrete ale spetei.
S-a constatat inregistrarea in cauza – fila 49 – si a unei cereri formulata la data de 03 iunie 2011 in numele cetateanului italian B.A. cu domiciliul ales in Romania la Societate de Avocati „A. & A.”, semnata si stampilata in numele acestei societati, pentru cauza pendinte, de acordare a unui termen de judecata, pentru ca intimatul sa ia cunostinta de motivele de recurs si pentru a-si formula apararile, mentionandu-se posibilitatea realizarii unei intelegeri intre parti.
Cererea nu a fost primita in cauza, constatandu-se ca deja s-a acordat un termen de o luna pentru a se lua cunostinta de motivele de recurs, comunicate Ministerului Justitiei – reprezentantul legal al intimatului si Autoritatea Centrala pentru aplicarea Conventiei de la Haga din 1980 – cadrul procesual fiind conturat in cauza, inca de la sesizarea instantei de judecata, iar dovezi privind reprezentarea printr-o societate de asociati a intimatului, in prezenta cauza nu s-au administrat in speta, admiterea unei astfel cereri intr-o cauza apreciata in mod legal ca fiind urgenta, neputand constitui, decat un mod de tergiversare de solutionare a cauzei.
Nu s-au administrat noi probe in recurs.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmeaza:
Critica privind ignorarea cererii recurentei de probatorii pe care o formulase, alaturi de cererea de lipsa de aparare, este fondata, intrucat instanta nu s-a pronuntat asupra ei, desi parata aratase in clar mijloacele de proba in sustinerea intampinarii, si pe care le-a si depus prin fax la dosar, ajunse dupa retinerea cauzei, in pronuntare: adeverinta medicala de la Serviciul de Prim ajutor din Italia, referat de ancheta sociala, sentinta nr.347/2011 de incredintare provizorie a copilului, raport psihologic al minorei din 23 februarie 2011.
Se constata ca totusi, in motivare, instanta a facut referire, la inscrisurile depuse de parata, in sensul ca acestea nu ar justifica respingerea cererii introductive de instanta. Este si argumentul pentru care, avand in vedere ca in intampinare si in cererea de probatorii depuse la dosar, parata solicitase incuviintarea probelor sus-mentionate, asupra carora instanta a facut aprecieri in considerentele sentintei pronuntate, inscrisurile administrate de parata urmeaza a fi avute in vedere in analiza prezentului recurs, printr-o reapreciere a intregului probatoriu administrat in cauza de catre parti, potrivit art. 3041 Cod de procedura civila.
Criticile vizand solutia gresita de admitere a cererii reclamantului si inapoierea de catre parata a minorei B.C.M., nascuta la data de 20 decembrie 2007, la resedinta obisnuita din Italia, sunt fondate, dupa cum urmeaza:
Interpretarea sustinerilor paratei din intampinarea de la fond, in sensul recunoasterii deplasarii ilicite a minorei in tara, este gresita, in conditiile unei exprimari defectuoase a paratei, intrucat recunoasterea deplasarii ilicite in sensul art. 3 din Conventia de la Haga din 1980, este dimpotriva, una calificata, nuantata, in sensul - „nu insa si nejustificata legal” – critica din recurs fiind intemeiata.
Prin invocarea justificarii deplasarii copilului in tara, practic se neaga integral caracterul ilicit al deplasarii.
Din reaprecierea intregului probatoriu in cauza, Curtea constata totodata, ca deplasarea in tara a copilului, s-a facut fara acordul tatalui, dar in conditiile in care acesta intretinea in familie un climat de stres, provocand scandaluri la adresa locuintei obisnuite, jignind-o pe mama copilului si lovind-o, chiar in prezenta minorei.
Acest aspect este probat de inscrisul de la dosar care atesta prezentarea la Serviciul de Prim ajutor din Italia, a recurentei – parate la data de 01 ianuarie 2010, determinata de o astfel de atitudine necorespunzatoare a reclamantului in locuinta acestora, in chiar noaptea revelionului 2009/2010, sa paraseasca domiciliul impreuna cu fetita.
Din raportul psihologic al minorei efectuat in februarie 2011 depus la dosar, rezulta constatarea din partea psihologului, ca in subconstientul minorei coabiteaza un substrat anxios avand la baza disolutia familiei, scenele de violenta domestica in care rolul activ il are tatal, pe o tema ce graviteaza in jurul „lacrimilor mamei” (filele 107 – 108 dosar fond).
In rest, copilul este puternic atasat de mama, este afectuos, dezvoltat armonios, foarte deschis, mama fiind preocupata de echilibrul si bunastarea lui.
Curtea nu poate ignora aceste constatari, nerasturnate in cauza de dovezi contrare, in aprecierea climatului de stabilitate si de echilibru pe care, ar trebui sa o indeplineasca „locuinta obisnuita” din Italia, in care ar trebui sa fie inapoiat copilul, la tatal sau, pe care nu il asociaza ca un factor de echilibru, judecatorii fiind chemati a aprecia, in raport de datele concrete ale cauzei, daca este in interesul superior al copilului, pentru dezvoltarea lui fireasca, normala, din punct de vedere fizic, dar si psihic, de a fi reintegrat in vechiul climat al familiei din Italia,
Din ancheta sociala inaintata la dosar, efectuata de Primaria V., judetul B., rezulta dimpotriva, ca minora este inscrisa la gradinita din V. la cursurile grupei mici, se exprima in limba romana, pe care o intelege, invatand si poezii, legand prietenii, mama fiind cea care se preocupa de fetita, ele locuind in conditii foarte bune la parintii materni, copilul fiind atasat de mama.
Rezulta ca in circa noua luni de zile, pana la data solutionarii recursului, fetita s-a reintegrat in familia mamei sale din Romania, unde are dezvoltat un climat echilibrat afectiv si material care sa-i asigure o dezvoltare fizica si psihica – corespunzatoare.
La sustinerile recurentei – parate din intampinarea de la fond, respectiv din recursul declarat, nu s-au administrat probe care sa rastoarne aceste sustineri, de catre intimatul – tata, si care sa dovedeasca dimpotriva: existenta unui climat stabil si echilibrat in „locuinta obisnuita” din Italia, fara datorii acumulate la chiria pentru locuinta, dar si la utilitati – gaz, electricitate etc., care sa nu stea sub iminenta unei evacuari; un loc de munca asigurat al intimatului ori venituri ale acestuia menite sa sustina material cresterea copilului la momentul reinturnarii sale, in Italia.
Toate aceste elemente sunt menite sa contureze, in aprecierea Curtii, ca in speta, sunt incidente si prevederile art. 13 din Conventia de la Haga din 1980, privind refuzul instantei de a dispune reintoarcerea copilului la tata, in Italia, nefiind in interesul superior al acestuia, de a se reintegra in mediul lui obisnuit de viata, anterior lunii septembrie 2010, cand a fost adus in tara de catre mama sa, fara acordul tatalui, dar intr-o atmosfera tensionata in relatiile dintre cei doi parinti ai copilului, determinate si de problemele financiare dificile pe care mama copilului le-a reclamat, nerasturnate prin cererea introductiva si probatoriul administrat de catre intimatul – reclamant.
Fara indoiala ca, potrivit art. 17 din Conventie, ordonanta presedintiala de incredintare vremelnica a minorei, spre crestere si educare, mamei, nu are inraurire decat asupra unui proces de fond vizand custodia minorei, nu intr-o cauza de rapire internationala de copii in sensul art. 3 din Conventie, in acelasi timp insa, in analiza concreta a cazului dat, instantele nu pot ignora circumstantele parasirii domiciliului – „locuinta obisnuita” din Italia de catre mama impreuna cu fetita sa si deplasarea in tara, fara acordul tatalui, intr-o locuinta care sa asigure copilului un climat de stabilitate si echilibru, pentru o dezvoltare normala, fizica, dar si psihica a copului, potrivit dovezilor administrate: inscrisul de la Serviciul de Prim ajutor din Italia – Spitalul din Asti (fila 89 dosar fond), referatul de ancheta sociala din V., judetul B., caracterizarea de la gradinita din V.– prescolari si raportul de evaluare psihologica a minorei din 23 februarie 2011 (filele 107 – 108 dosar fond) care fac vorbire de coabitarea in subconstientul copilului a unui substrat anxios pe fondul violentei domestice in „locuinta obisnuita” din Italia si indicii si simptome specifice femeii abuzate emotional, cu privire la mama fetitei.
Si intreaga legislatie interna in materie statueaza ca la baza oricaror masuri, avand in vedere minorii, luate inclusiv de catre instanta de judecata, trebuie sa stea respectarea deplina a principiului interesului superior al copilului – principiu avut in vedere si in prevederile Conventiei de la Haga din 1980.
Potrivit art. 97 din Codul familiei, ambii parinti au aceleasi drepturi fata de copiii lor, drepturi parintesti exercitate „numai in interesul copiilor”.
Potrivit art. 100 din Codul familiei, copilul minor locuieste la parintii sai, iar daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia decid de comun acord, cu privire la care dintre ei va locui copilul, in caz de neintelegere, instanta judecatoreasca (sau autoritatea tutelara, dupa caz) dispunand, „tinand seama de interesele copilului”.
Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea dreptului copilului „Principiul interesului superior al copilului va prevala in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, intreprinse de autoritatile publice si de organismele private autorizate, precum si in cauzele solutionate de instantele judecatoresti”(sublin,. red.).
In lumina reglementarii Conventiei de la Haga din 1980, a legislatiei speciale in materie de minori, dar si a Raportului explicativ invocat Vera – Perez, pentru situatia concreta a cazului minorei B.C.M., Curtea stabileste astfel, ca este in interesul superior al copilului de a nu fi inapoiat in „locuinta statornica” din Italia, la tatal sau – potrivit cu prevederile art. 13 lit. b teza a II-a din Conventie, pentru considerentele retinute pe larg mai sus, in sensul ca o decizie de inapoiere a copilului l-ar pune pe acesta intr-o situatie intolerabila – climatul violentei domestice manifestata in relatiile dintre parinti, in prezenta copilului, cu consecinte asupra dezvoltarii afectiv – psihologice a acestuia.
In consecinta, potrivit art. 312 Cod de procedura civila, va fi admis recursul, modificata sentinta recurata, in sensul respingerii actiunii, ca neintemeiate.