Actiune in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare incheiat in temeiul Legii nr.112/1995 si in revendicare imobiliara. Existenta unei hotarari judecatoresti de revendicare anterioara incheierii contractului. Efecte cu privire la aplicabilitatea prevederilor Legii nr.112/1995.
Cod Civil, art.480;
Legea nr. 112/1995, art.1;
Primul protocol aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.1;
Sentinta prin care s-a admis actiunea in revendicare formulata de reclamante in contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucuresti a fost pronuntata la o data anterioara aceleia la care a fost incheiat contractul de vanzare - cumparare intre parati, astfel ca in mod corect s-a retinut ca, intrucat se constatase ca apartamentul in litigiu nu a trecut in mod valabil in proprietatea statului, in speta nu isi gaseau aplicarea prevederile Legii nr.112/1995, apartamentul neindeplinind conditiile prevazute de art.1 din lege, respectiv preluarea cu titlu valabil de catre stat, astfel incat nu putea face obiectul vanzarii in favoarea fostului chirias, autorul recurentilor-parati.
Mai mult decat atat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, a retinut ca exista un fundament suficient pentru existenta sperantei legitime, atunci cand dreptul de proprietate al fostului proprietar a fost confirmat definitiv printr-o hotarare irevocabila care constata nevalabilitatea titlului Statului, chiar si atunci cand aceasta a survenit ulterior vanzarii imobilului catre chirias in baza Legii 112/1995 (cauza Strain si altii impotriva Romaniei - paragraful 38, cauza Porteanu impotriva Romaniei - paragraful 33, cauza Rateanu impotriva Romaniei - paragraful 23).
Prin urmare, nu prezinta importanta momentul in care s-a confirmat dreptul de proprietate al fostului proprietar, in sensul ca nu este necesar ca, la momentul chemarii in judecata a chiriasului dobanditor, sa existe deja constatarea nevalabilitatii titlului Statului printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, ci, este suficient ca nevalabilitatea titlului statului sa fie confirmata definitiv in cadrul aceluiasi litigiu in care fostul proprietar se judeca in contradictoriu cu chiriasul dobanditor, asa cum este cazul si in pricina dedusa judecatii. (decizia civila nr.36R din data de 25.01.2011, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala)
Prin cererea inregistrata initial pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sub in anul 2005, reclamantele A.M. si P.I.I. au chemat in judecata paratii Municipiul Bucuresti, prin Primarul General si G.I., solicitand instantei ca, prin sentinta civila ce se va pronunta, sa se dispuna obligarea paratilor sa lase reclamantelor in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.12 situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr...., et.5, sectorul 1; sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare cumparare nr. 6065/31987/01.06.2000 incheiat intre Primaria Municipiului Bucuresti, prin SC Herastrau Nord SA si paratul G.I.; repunerea reclamantelor in termenul de prescriptie pentru a solicita constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare sus-mentionat, in temeiul art.19 din Decretul nr.167/1958; iar in subsidiar, in cazul in care va fi mentinut contractul de vanzare cumparare, instanta sa procedeze la compararea titlurilor de proprietate asupra apartamentului, urmand a da preferinta titlului reclamantelor, ca fiind mai bine caracterizat, cu consecinta admiterii actiunii in revendicare.
In motivarea cererii, reclamantele au aratat ca sunt proprietarele apartamentului nr.12 situat in Bucuresti, Calea Dorobanti nr..., et.5, sectorul 1, in baza contractului de vanzare cumparare, autentificat sub nr.1050/17.01.1942 de Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat si transcris la nr. 257 si in baza certificatului de mostenitor nr. 18/18.02.1997 emis de BNP F., ca imobilul a fost dobandit de autorul lor, A.I., care a cumparat suprafata de 412,22 mp teren in Parcul Mornand, situata in Bucuresti, intre Soseaua Jianu, Calea Dorobanti si str. Aviator Demetriade, pe care apoi a construit un corp de cladire, compus din subsol, parter, 5 etaje si 2 garaje, in baza autorizatiei de construire nr.100D/19.06.1942, emisa de Primaria Municipiului Bucuresti si a certificatului de aliniere nr. 120/D/942/17.01.1942.
Au mai aratat ca apartamentul revendicat a fost preluat de stat in baza Decretului nr.92/1950, pozitia 331, desi proprietarul era exceptat de la nationalizare, fiind intelectual (inginer), deci imobilul a fost preluat fara titlu de catre stat, ca A.I. a solicitat restituirea imobilului in temeiul Legii nr.112/1995, iar dupa decesul sau, reclamantele au continuat demersurile, astfel ca, din actele dosarului nr..., introdus pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti impotriva Consiliul General al Municipiului Bucuresti, au aflat ca majoritatea apartamentelor erau vandute in temeiul Legii nr.112/1995, fiind libere doar apartamentele 8, 12 si cele de la subsol, reclamantele restrangandu-si actiunea in revendicare doar la aceste apartamente.
Prin sentinta civila nr. 5740/24.03.2000 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul sus-mentionat, s-a admis actiunea reclamantelor si a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa le lase acestora in deplina proprietate si linistita posesie cele 3 apartamente - 8,12 si subsol, sentinta care a ramas definitiva si irevocabila prin respingerea apelului (decizia civila nr. 1500/01.06.2001 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a) si a recursului (decizia civila nr. 404/10.06.2004 a C.A.B. Sectia a III-a Civila), a fost investita cu formula executorie si s-a cerut executarea sa.
Prin Dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti nr. 1208/10.06.2005, s-a dispus insa restituirea numai a subsolului, apartamentele nr. 8 si 12 fiind vandute in baza Legii nr.112/1995, punerea in posesie fiind facuta doar cu privire la subsol, conform procesului verbal CGMB/AFI nr.13066/14.07.2005.
Reclamantele au precizat ca Dispozitia Primarului General le-a fost comunicata la data de 23.06.2005, pana la aceasta data, acestea necunoscand ca apartamentul 12 a fost vandut, astfel ca nu au putut cere constatarea nulitatii contractului de vanzare cumparare in termenul de prescriptie prevazut de Legea nr.10/2001.
S-a mai aratat ca vanzarea-cumpararea apartamentului nr.12 este lovita de nulitate absoluta, invocand drept cauze de nulitate lipsa obiectului, lipsa cauzei si frauda la lege, intrucat vanzatorul nu avea calitatea de proprietar, fiind in fapt o vanzare a bunului altuia, cu rea-credinta.
La data de 29.09.2005, reclamantele au solicitat introducerea in cauza, in calitate de parati, a numitilor R.M. si R.M., invederand ca apartamentul revendicat este ocupat de acestia, parati care au formulat intampinare prin care au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei R.M., intrucat proprietar al apartamentului nr.12 este doar paratul R.M. (in baza certificatului de legatar cu titlu particular nr. 140/28.09.2004 emis de BNP M.G.O.); au mai invocat exceptia puterii lucrului judecat pentru capatul de cerere avand ca obiect revendicare, indicand ca parata pe Primaria Municipiului Bucuresti, intrucat, prin sentinta civila nr.5740 pronuntata in dosarul nr.19530/1999, definitiva la data de 10.06.2004, Primaria Municipiului Bucuresti a fost obligata sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul in litigiu reclamantelor.
De asemenea, paratii au invocat exceptia prescriptiei dreptului de a cere constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare, reclamantele neinvocand un motiv intemeiat care sa le fi impiedicat sa ceara in termenul legal constatarea nulitatii.
Cu privire la cererea de comparare a titlurilor, paratii au solicitat respingerea ei, cu motivarea ca reclamantele nu au titlu pentru apartamentul revendicat, intrucat autorizatia de construire nr.100/19.06.1942 de care acestea se prevaleaza, se refera la un imobil cu doar 4 etaje si nu este insotita de procesul verbal de receptie, iar in evidentele Administratiei Financiare, imobilul este inscris cu doar 3 etaje, neterminate.
Prin sentinta civila nr. 14031/29.09.2006, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei R.M., a respins cererea reclamantilor privind repunerea in termenul de prescriptie pentru a cere constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare - cumparare nr.6065/31987/01.06.2000 si a admis exceptia prescrierii dreptului la actiune privind cererea de constatare a nulitatii absolute a contractului anterior mentionat, respingand cererea reclamantilor pentru constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.6065/31987/01.06.2000.
De asemenea, instanta a respins actiunea in revendicare, retinand ca reclamantele nu au facut dovada ca imobilul situat in Calea Dorobantilor nr..., sector 1 Bucuresti, proprietatea tatalui lor A.I., a avut 5 etaje si 12 apartamente, din acte reiesind ca lucrarile de constructie s-au oprit inainte de a ajunge la etajul 5.
Prin decizia civila nr. 909A/03.07.2007, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, a fost admis apelul formulat de reclamante impotriva sentintei civile nr. 14031/29.09.2006, dispunandu-se desfiintarea sentintei apelate si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeasi instanta. Pentru a hotari astfel, instanta de apel a apreciat ca cererea reclamantelor privind constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare a fost formulata in termen legal si ca motivul invocat de reclamante este temeinic justificat, de vreme ce reclamantele au fost puse in imposibilitatea de a cunoaste situatia juridica reala a apartamentului in litigiu, astfel ca a fost admisa cererea de repunere in termen si respinsa exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
De asemenea, in considerentele deciziei s-a retinut ca prima instanta a apreciat gresit asupra calitatii de proprietar al autorului reclamantelor, atata timp cat prin sentinta civila nr.5740/2000 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea in revendicare formulata de reclamante in contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucuresti, pe care a obligat-o la restituirea imobilului in litigiu, iar prin decizia civila nr.476/2004 pronuntata in recurs, CAB Sectia a III-a Civila a retinut ca, desi autorizatia de construire pentru imobilul situat in Calea Dorobantilor nr.... se refera la 4 etaje, intreaga constructie este prezumata, in lipsa unor dovezi contrare, ca apartinand proprietarului terenului, respectiv autorul reclamantelor.
Recursul declarat de paratii R.M. si R.M. impotriva deciziei civile nr.909A din 03.07.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a Civila a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 48R/29.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala.
Instanta de recurs a retinut ca dezlegarea data de tribunal asupra cererii reclamantelor de repunere in termenul de formulare a cererii de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare nr.6065/31987/01.06.2000 este legala.
De asemenea, Curtea a constatat ca in mod corect instanta de apel a avut in vedere ca prin decizia civila nr.476/19.05.2004 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca autorul reclamantelor a fost proprietarul intregului imobil situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., sector 1, chiar daca autorizatia de constructie se refera la un imobil compus din parter si 4 nivele.
Cauza a fost reinregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 06.05.2008, iar la termenul de judecata din data de 03.10.2008, paratul R.M. a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei R.M., exceptia autoritatii de lucru judecat pe capatul de cerere privind revendicarea, raportat la sentinta civila nr.5740/24.03.2000, exceptia prescriptiei dreptului material la actiune privind nulitatea contractului de vanzare-cumparare si exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare.
La termenul de judecata din data de 27.02.2009, instanta a constatat ca exceptia prescriptiei dreptului la actiune referitor la constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare a fost solutionata deja cu autoritate de lucru judecat, avand in vedere ca prin decizia instantei de apel s-a admis cererea de repunere in termen si s-a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune pe acest capat de cerere, solutie ce a fost mentinuta de instanta de recurs.
Prin sentinta civila nr. 3764/06.03.2009 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei R.M., a admis actiunea precizata privind pe reclamantele A.M. si P.I.I., in contradictoriu cu paratii R.M., R.M., si Municipiul Bucuresti prin Primarul General, a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr. 6065/31987/01.06.2000 si a obligat paratii sa lase reclamantelor in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.12 din imobilul situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., et. 5, sector 1.
Pentru a hotari astfel instanta de fond a retinut ca exceptia autoritatii de lucru judecat invocata de parati este neintemeiata, intrucat puterea de lucru judecat a sentintei civile nr.5740/24.03.2000 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, definitiva si irevocabila prin respingerea apelului si a recursului, prin care instanta a admis actiunea formulata de reclamantele A.M. si P.I.I. in contradictoriu cu paratul Consiliul General al Municipiului Bucuresti si a obligat paratul sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentele nr. 8, 12, la etajul 5 si subsol din imobilul situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., sector 1, nu constituie un impediment pentru judecarea prezentei cauze, ce are ca finalitate restituirea de catre paratii persoane fizice a apartamentului nr. 12.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare, instanta a retinut ca, avand in vedere dispozitiile art.6 paragraful 1 din CEDO, respingerea ca inadmisibila a actiunii ar reprezenta o incalcare a dreptului de acces la o instanta, astfel ca a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii in revendicare.
Referitor la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei RM, instanta a apreciat ca si aceasta este neintemeiata, deoarece actiunea in revendicare poate fi formulata impotriva oricarui posesor al apartamentului, indiferent daca acesta invoca sau nu un titlu asupra imobilului.
Pe fondul pricinii, prima instanta a retinut ca prin actul de vanzare - cumparare autentificat sub nr.1050/17.01.1942 de Tribunalul Ilfov - Sectia Notariat, A.I. a dobandit in proprietate un teren viran in suprafata de 412,22 mp, situat in Bucuresti, Parcul Mornand, in perimetrul Sos. Jianu, Calea Dorobantilor si str.Aviator Demetriade, parte componenta din parcelele 12 si 11 situate in Calea Dorobanti nr..., ca pe acest teren, a edificat o constructie, asa cum reiese din autorizatia de construire nr.100/19.06.1942 eliberata de Primaria Municipiului Bucuresti si ca imobilul fost preluat de stat in baza Decretului nr.92/1950, poz.331, astfel cum rezulta din adresa AFI nr.7991/24.03.2000.
A mai retinut ca la data de 25.10.1996 a decedat A.I., mostenitoarele acestuia fiind reclamantele A.M. si P.I.I., conform certificatului de mostenitor nr.18/18.02.1997 eliberat de Biroul Notarial Fiducia si ca prin sentinta civila nr.5740/24.03.2000 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, ramasa definitiva si irevocabila, instanta a admis actiunea formulata de reclamantele A.M. si P.I.I. in contradictoriu cu paratul Consiliul General al Municipiului Bucuresti si a obligat paratul sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentele nr. 8, 12, la etajul 5 si subsol din imobilul situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., sector 1.
De asemenea, a avut in vedere ca in timpul procesului, Primaria Municipiului Bucuresti prin SC Herastrau Nord - SA a vandut numitului G.I. ap. 12 situat in imobilul din Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., et. 5, sector 1, conform contractului de vanzare - cumparare nr.6065/31987/01.06.2000, ca la data de 10.08.2004 acesta a decedat, apartamentul respectiv fiind transmis paratului R.M. prin testamentul autentificat sub nr.1579/16.08.2000 de Biroul Notarilor Publici G.M.O. si A.J.A.
Avand in vedere ca sentinta civila anterior mentionata a fost pronuntata la o data anterioara celei la care a fost incheiat contractul de vanzare - cumparare nr.6065/31987/01.06.2000, instanta a retinut ca, intrucat se constatase ca apartamentul 12 din imobilul situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr...., sector 1 nu a trecut in mod valabil in proprietatea statului, in speta nu isi gaseau aplicarea prevederile Legii nr.112/1995, apartamentul neindeplinind conditiile prevazute de art.1 din lege, respectiv preluarea cu titlu valabil de catre stat, astfel incat nu putea face obiectul vanzarii in favoarea fostului chirias, G.I.
Instanta de fond a avut in vedere si faptul ca prin decizia civila nr. 48R din 29.01.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala, instanta de recurs a retinut ca in mod corect tribunalul a avut in vedere ca prin decizia civila nr. 476/19.05.2004 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civila s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca autorul reclamantelor a fost proprietarul intregului imobil situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., sector 1, chiar daca autorizatia de constructie se refera la un imobil compus din parter si 4 nivele, iar dezlegarile date de instanta de recurs sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
Sustinerile paratilor, in sensul ca actul juridic de instrainare este valabil, intrucat cumparatorul G.I. a fost de buna-credinta la data incheierii actului, nu au fost retinute de instanta, intrucat atat Legea nr.112/1995, cat si Legea nr.213/1998 statuau cu valoare de principiu, ca actele juridice de trecere a imobilelor in proprietatea statului sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii, ceea ce inseamna ca, in cazul in care actul de instrainare a fost intocmit cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare la data incheierii sale, instrainarea este si ramane lovita de nulitate, indiferent de buna sau reaua credinta a dobanditorilor.
Prima instanta a mai retinut si ca revendicarea presupune o comparare a titlurilor reclamantelor si paratului, iar titlul subdobanditorului de buna-credinta care provine de la stat nu poate fi preferabil in raport de dreptul adevaratului proprietar, deoarece buna-credinta a dobanditorului valoreaza titlu de proprietate doar in materia bunurilor mobile li poate constitui un mod de dobandire a proprietatii numai daca sunt indeplinite conditiile uzucapiunii de scurta durata, respectiv o posesie utila exercitata timp de 10-20 de ani, bazata pe un just titlu, conditii care nu sunt indeplinite in speta.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel paratul Municipiul Bucuresti, prin Primar General si paratii R.M. si R.M., criticand solutia instantei de fond pentru nelegalitate si netemeinicie, cauza fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a Civila la data de 27.07.2009.
In dezvoltarea motivelor de apel, paratul Municipiul Bucuresti, prin Primar General a aratat ca in mod gresit instanta a admis actiunea reclamantelor, netinand seama ca imobilul in litigiu a fost trecut in proprietatea statului cu titlu valabil, in baza Decretului nr.92/1950, titlu nedesfiintat printr-o hotarare judecatoreasca, ca in aceste conditii nu se poate retine ca partile contractante au fost de rea credinta la incheierea contractului de vanzare cumparare si ca instanta in mod gresit s-a apreciat ca reclamantii sunt indreptatiti la restituirea imobilelor, deoarece restituirea in natura sau acordarea de despagubiri pentru imobilele vizate de Legea nr.10/2001, este un atribut ce revine in exclusivitate unitatilor detinatoare, singurele in masura sa solutioneze notificarea.
A mai sustinut si ca orice actiune privind restituirea unui imobil preluat abuziv, inregistrata pe rolul instantelor de judecata dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, este inadmisibila din perspectiva necompetentei generale a instantelor judecatoresti in solutionarea unei astfel de cereri care implica cercetarea valabilitatii preluarii de catre stat, fostul proprietar fiind obligat sa urmeze procedura administrativa speciala prevazuta de aceasta lege, in temeiul art.6, alin. 2 din Legea nr.213/1998 si ca reclamantelor le revenea sarcina sa rastoarne prezumtia bunei credinte prin administrarea de probe, ceea ce nu s-a intamplat.
In dezvoltarea motivelor lor de apel, paratii R.M. si R.M. au aratat ca instanta de fond nu a cercetat fondul, nu s-a pronuntat asupra tuturor probelor administrate in aparare, a nesocotit adresa nr.702002/1961/06.03.2008, in mod gresit a apreciat ca prin sentinta nr.476/19.05.2004, s-a stabilit cu putere de lucru judecat ca autorul reclamantelor este proprietarul intregului imobil, ca nu li se poate retine buna credinta, considerand ca imobilul era trecut in proprietatea statului prin titlul valabil, nedesfiintat printr-o hotarare judecatoreasca, imobilul cumparat de autorul lor indeplinind toate conditiile prevazute expres de Legea nr.112/1995 la achizitionarea sa, si ca in mod gresit s-a apreciat ca reclamantele au titlu valabil, fara sa faca precizarea care este acesta si daca este publicat, asa cum este necesar la o comparare de titluri.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV a Civila, prin decizia civila nr. 364A/18.03.2010, a respins ca nefondate apelurile formulate de paratii Municipiul Bucuresti prin Primarul General, R.M. si R.M.
Pentru a hotari astfel, tribunalul a retinut, ca si instanta de fond, ca atat cumparatorul cat si vanzatorul au fost de rea-credinta, care rezulta cu atat mai mult cu cat, in anul 1999, reclamantele au formulat cerere de chemare in judecata avand ca obiect revendicare imobiliara, iar prin sentinta civila nr.5740/24.03.2000 a fost obligat Consiliul General al Municipiului Bucuresti sa lase in deplina proprietate si linistita posesie reclamantelor apartamentul nr.12, iar vanzarea apartamentului s-a realizat ulterior pronuntarii sentintei de fond; or, potrivit dispozitiilor art.1 din Legea nr.112/1995, apartamentul nu putea sa fie supus vanzarii, deoarece preluarea nu a fost una cu titlu valabil.
A fost apreciata ca nefondata si critica apelantului parat Municipiul Bucuresti, care a sustinut ca dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, fostul proprietar nu mai are deschisa calea actiunii in revendicare, ci este obligat sa urmeze procedura administrativa prevazuta de lege, deoarece cererea de chemare in judecata are ca obiect constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare cumparare incheiat in temeiul Legii nr.112/1995, temeiul de drept al cererii fiind reprezentat de dispozitiile art.46 alin.2 din Legea nr.10/2001, lege ce permite formularea unei astfel de cereri, iar aplicabilitatea procedurii prevazute de Legea nr.10/2001, pentru restituirea in natura a imobilului preluat in mod abuziv, presupune ca situatie premisa, existenta in patrimoniul statului a imobilului, or, la data formularii notificarii in temeiul Legii nr.10/2001, imobilul nu se mai afla in patrimoniul statului.
Tribunalul a mai retinut ca notificarea formulata in temeiul Legii nr.10/2001 nu a fost solutionata de catre apelantul parat si, prin urmare, nu se poate considera ca pentru imobilul trecut in proprietatea statului s-a primit o despagubire efectiva de catre reclamanta, iar preluarea imobilului nu poate fi considerata decat una fara titlu valabil, instanta fiind abilitata sa examineze valabilitatea titlului statului, in temeiul art.6 alin.3 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
Tribunalul a retinut ca se impune concluzia nevalabilitatii titlului statului cu privire la imobilul in litigiu, chiar si in cazul in care instanta ar aborda problema Decretului nr.92/1950, plecand de la premisa ca acesta si-a produs efectele in mod corect, fiind concordant cu ordinea constitutionala instaurata in anul 1948 si ca imobilele preluate in temeiul sau, cu privire la care titlul statului nu este valabil, sunt numai acelea in cazul in care prevederile decretului de fata au fost incalcate.
Astfel, s-a apreciat ca Decretul nr.92/1950 este contrar Declaratiei Universale a Dreptului Omului (adoptata de Adunarea Generala ONU la 10.12.1948) la care Romania era parte semnatara, ca incalca si dispozitiile art. 481 Cod civil, asa incat, trecerea imobilului in proprietatea statului in conditiile Decretului nr.92/1950 nefiind subsumata cerintelor unei exproprieri in sensul art.481 Cod civil, nu reprezinta un mod valabil de dobandire a proprietatii, neputand constitui un titlu al statului (in sensul art.645 C.civ.), ci are valoarea doar a unui instrument probatoriu autoconstituit de catre stat pentru a justifica deposedarea proprietarului.
A mai retinut instanta de apel ca aplicarea principiului anularii actului subsecvent, ca urmare a anularii actului initial, nu poate fi inclusa in cazul imobilelor care cad sub incidenta Legii nr.10/2001, in situatia in care preluarea imobilelor in patrimoniul statului s-a realizat in baza unui titlu nevalabil, iar "buna-credinta" nu trebuie sa fie comuna ambelor parti, adica bilaterala, acestei notiuni fiindu-i aplicabile, prin analogie, dispozitiile art.1898 Cod civil, conform carora buna credinta este reprezentarea pe care o are achizitorul ca adevaratul proprietar i-a transmis dreptul, fiind suficient sa fie existat la momentul incheierii actului.
Analizand atitudinea subiectiva a paratilor la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare in litigiu, instanta a apreciat ca in speta, nu sunt intrunite conditiile stricte care ar justifica lipsirea reclamantelor in calitate de mostenitori ai adevaratilor proprietari, de dreptul lor, in favoarea tertului subdobanditor, fata de imprejurarea ca acestia au achizitionat bunul in conditii ce nu le sunt ireprosabile incat, s-au angajat fara precautii in cumpararea unui bun preluat de statul comunist in conditii notoriu indoielnice din punct de vedere juridic, cu atat mai mult cu cat preluarea s-a facut in mod abuziv, actul s-a incheiat in anul 2000, cand deja intrase in vigoare si Legea nr.213/1998 ce definea ce inseamna imobil preluat cu titlu valabil si fara titlu valabil, si se formase o practica judiciara constanta in ceea ce priveste preluarea abuziva a acestor imobile.
Tribunalul a avut in vedere si ca, la momentul incheierii contractului, cumparatorul putea cunoaste cu minime diligente ca titlul statului era contestat prin cererea de restituire in natura a imobilului depusa de fostii proprietari in temeiul Legii nr.112/1995 si nesolutionata pana la data incheierii contractului de vanzare-cumparare, astfel ca, in conditiile in care proprietarii au facut demersuri pentru restituirea in natura a imobilului, au introdus o actiune judecatoreasca pentru revendicarea imobilului, chiriasul ar fi trebuit sa se abtina de la cumpararea bunului, iar vanzatorul de a instraina un imobil, despre care nu stia cu certitudine ca ii apartine.
Tribunalul a constatat ca cererea reclamantilor privind revendicarea apartamentului vandut este intemeiata, deoarece titlul de proprietate al reclamantilor asupra imobilului produce in continuare efecte, preluarea fiind una fara titlu valabil, acestia au un bun actual in sensul art.1 din CEDO, paratii persoane fizice neputand opune titlul lor de proprietate, pentru ca provine de la un neproprietar, a fost constatat nul absolut de catre instanta, deci nu mai au titlu de proprietate asupra imobilului si astfel, in temeiul art.480 Cod Civil actiunea in revendicare a fost apreciata ca fondata.
Referitor la dreptul de proprietate al reclamantelor, tribunalul a retinut ca acestea au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat in patrimoniul autorului lor, prin contractul de vanzare cumparare nr.1050/17.01.1942 privind terenul, autorizatia de constructie nr.100D/19.06.1942 si certificatul de aliniere 120D/942/17.01.1942 privind constructia.
Impotriva deciziei civile nr.364A/18.03.2010 in termen legal, a declarat recurs Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, apreciind ca fiind data cu incalcarea si gresita aplicare a legii, conform dispozitiilor art.304 pct.9 Cod procedura civila, intrucat in speta nu se poate retine reaua credinta la incheierea contractului de vanzare-cumparare nr.6065/31987/01.06.2000, deoarece titlul statului nu era desfiintat, iar chiriasul indeplinea toate cerintele prevazute in mod expres in Legea nr.112/1995 la momentul achizitionarii imobilului situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., etaj 5, ap.12, sector 1.
In opinia recurentului, in mod gresit instanta a considerat ca intimatele-reclamante A.M. si P.I.I. sunt indreptatite la restituirea in natura a imobilului sus-mentionat, apreciind ca orice actiune privind restituirea in natura a unui imobil preluat abuziv este inadmisibila dupa intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001, iar fostul proprietar nu mai are deschisa calea actiunii in revendicare direct la instanta de judecata ci, este obligat sa urmeze procedura administrativa prevazuta de legea speciala, calea actiunii in justitie fiind deschisa numai in conditiile si cu respectarea termenelor prevazute de legea speciala.
Recurentul a subliniat ca s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.6065/31987/01.06.2000 inainte de a se emite dispozitia de restituire a imobilului in litigiu, acest aspect sustinand buna credinta a partilor la incheierea contractului.
Si apelantii-parati R.M. si R.M. au declarat recurs impotriva deciziei pronuntata de tribunal, sustinand ca au intrat in posesia imobilului in litigiu prin mostenire testamentara de pe urma defunctului G.I., care a fost cumparator de buna credinta, intrucat, desi a intreprins numeroase demersuri pentru a se asigura ca imobilul nu este cerut spre retrocedare si nici nu este revendicat, ca sa se asigure ca achizitionarea va fi legala si sigura din punct de vedere juridic, nu a primit nicio notificare cu privire la o eventuala cerere de revendicare din partea cuiva.
Au mai aratat recurentii ca actiunea in revendicare trebuia timbrata la valoarea imobilului, conform legii taxelor de timbru, deoarece in cadrul revendicarii se solicita imobilul de la o persoana fizica si legea obliga ca toate actiunile in revendicare sa fie supuse timbrajului.
In alta ordine de idei, recurentii au sustinut ca actiunea reclamantelor nu mai poate fi judecata dupa dispozitiile dreptului comun, respectiv Codul Civil, deoarece acest proces trebuie guvernat de legea speciala - 10/2001, asa cum a fost ea modificata prin Legea nr.1/2009, care trebuie sa se aplice cu prioritate, deoarece deroga de la dreptul comun, ceea ce face ca o astfel de actiune sa fie inadmisibila.
Examinand decizia recurata, prin prisma criticilor formulate, in raport de dispozitiile legale incidente in cauza, Curtea a constatat ca recursurile sunt nefondate.
Analiza deciziei pronuntata de instanta de apel, ce se impune a fi facuta de instanta de recurs, presupune controlul judiciar in raport de cazul de nelegalitate prevazut de dispozitiile art.304 punctul 9 Cod procedura civila, invocat de ambii recurenti, respectiv de a verifica, in primul rand, daca au fost corect interpretate si aplicate dispozitiile legale in ceea ce priveste admisibilitatea actiunii in revendicare intemeiata pe dreptul comun, dupa aparitia Legii nr. 10/2001.
Curtea a apreciat ca fiind nefondata acesta critica, prin care se sustine de catre recurentii parati ca, dupa aparitia Legii nr. 10/2001, ar fi inadmisibila actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun, deoarece legea speciala nu cuprinde dispozitii care sa stabileasca expres ca, dupa intrarea ei in vigoare, nu mai pot fi promovate cereri de revendicare fondate pe art.480 C.civil, ci Legea nr.10/2001 reglementeaza doar masurile reparatorii ce pot fi acordate in cadrul raportului juridic dintre persoana indreptatita si unitatile detinatoare, respectiv organe ale administratiei publice, regii autonome si societati care au fost privatizate, nefiind vizate raporturile existente intre fostul proprietar ce a fost deposedat de bunul sau in regimul anterior si unitatea detinatoare a imobilului.
Curtea a constatat ca actiunea in revendicare, formulata de reclamante si intemeiata pe teza compararii de titluri, este admisibila in raport de datele concrete ale cauzei.
Art.480 din Codul Civil consacra dreptul proprietarilor de a dispune in mod exclusiv si absolut de bunul lor, putand cere tuturor celorlalti sa respecte acest drept iar prin art. 481 Cod civil se prevede ca unica situatie in care proprietatea poate fi cedata este cea reclamata de utilitatea publica, ceea ce nu s-a dovedit in speta .
Apararea paratilor potrivit careia este inadmisibila compararea titlurilor, nu poate fi retinuta, deoarece promovarea unei actiuni in revendicare nu este conditionata de desfiintarea anterioara a unuia sau altuia dintre titlurile ce se compara, aceasta operatiune presupunand titluri deopotriva valabile juridic, dar cu relevanta diferita.
In ceea ce priveste sustinerea recurentilor, potrivit careia dreptul pretins de reclamante poate fi valorificat numai in cadrul procedurii instituite de Legea nr.10/2001, fiind exclusa calea unei actiuni directe in justitie, se constata ca aceasta contravine dispozitiilor art.21 din Constitutie, concordante cu art.6 pct.1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat, desi rezolvarea concursului intre legea generala si cea speciala se solutioneaza in favoarea legii speciale, astfel cum a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr.33 din 09.06.2008, pronuntata in cadrul unui recurs in interesul legii, instanta suprema face referire la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, intrucat rezolvarea acestui concurs trebuie sa se faca prin raportare la dispozitiile acestui Tratat, obligatoriu pentru instanta, conform art.20 din Constitutie.
Astfel, in cauza Faimblat impotriva Romaniei (cererea nr.23066/02, hotararea din 13 ianuarie 2009), Curtea a constatat incalcarea art. 6 si 1 din Conventie, ca urmare a respingerii ca inadmisibile a actiunii reclamantilor, avand ca obiect constatarea caracterului nelegal al nationalizarii imobilului, intrucat legea speciala nu a asigurat reclamantilor o rezolvare eficienta a cauzei lor, concluzie care se poate aplica mutatis mutandis in speta, intrucat reclamantii urmaresc restituirea bunului.
In al doilea rand, Curtea a constatat ca instanta de apel a retinut in mod just reaua credinta a autorului paratilor la incheierea contractului de vanzare-cumparare, deoarece acestia nu au dovedit ca au efectuat niciun demers in vederea aflarii situatiei juridice a imobilului si, de asemenea, nu au depus diligente pentru a afla cine era proprietarul imobilului, care urma sa formeze obiectul contractului de vanzare cumparare, cumparand astfel pe riscul lor.
Daca ar fi depus un minim de diligente pentru a afla daca imobilul intra sau nu in categoria imobilelor carora li se aplicau dispozitiile Legii nr.112/1995, respectiv daca acesta fusese sau nu preluat cu titlu de catre Statul Roman, ar fi constatat ca reclamantele au obtinut sentinta civila nr.5740/24.03.2000 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, prin care s-a admis actiunea in revendicare formulata de reclamante.
Aceasta sentinta, asa cum au retinut si instantele de fond, a fost pronuntata la o data anterioara aceleia la care a fost incheiat contractul de vanzare - cumparare nr.6065/31987/01.06.2000, astfel ca in mod corect s-a retinut ca, intrucat se constatase ca apartamentul 12 din imobilul situat in Bucuresti, Calea Dorobantilor nr..., sector 1 nu a trecut in mod valabil in proprietatea statului, in speta nu isi gaseau aplicarea prevederile Legii nr.112/1995, apartamentul neindeplinind conditiile prevazute de art.1 din lege, respectiv preluarea cu titlu valabil de catre stat, astfel incat nu putea face obiectul vanzarii in favoarea fostului chirias, G.I., autorul recurentilor-parati R.M. si R.M.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea nu va primi nici sustinerea recurentului-parat Municipiul Bucuresti, prin Primarul General, potrivit careia la data incheierii contractului de vanzare-cumparare nr. 6065/31987/01.06.2000, titlul statului nu era desfiintat, iar chiriasul indeplinea toate cerintele prevazute in mod expres in Legea nr.112/1995, la momentul achizitionarii imobilului, deoarece din analiza probatoriului administrat in cauza, rezulta ca Primaria Municipiului Bucuresti a ignorat faptul ca pe rolul Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti era inregistrat dosarul nr..../1999, in care parat figura Consiliul General al Municipiului Bucuresti, cauza solutionata prin sentinta civila nr.5740/24.03.2000 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, avand o atitudine contrara dispozitiilor art.13 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, a dispozitiei nr.1449/08.10.1996 a Primarului Municipiului Bucuresti si a Hotararii nr.117/1996 a Comisiei Municipiului Bucuresti de Aplicare a Legii nr.112/1995, care prevedeau ca actele de vanzare-cumparare a imobilelor nationalizate nu pot fi incheiate, decat dupa clarificarea situatiei juridice a acestora.
Pe de alta parte, faptul ca a fost incheiat contractul de vanzare-cumparare nr.6065/31987/01.06.2000, inainte de a se emite dispozitia de restituire a imobilului in litigiu, nu poate fi opus ca un argument in sustinerea bunei-credinte, asa cum solicita recurentul-parat Municipiul Bucuresti, cata vreme emiterea dispozitiei de restituire reprezinta un act final, prin care se incheie demersurile judiciare efectuate pentru solutionarea cererii de restituire in natura si de care, asa cum s-a mentionat anterior, cu minime diligente, autorul recurentilor-parati ar fi putut avea cunostinta.
Referitor la critica recurentilor R.M. si R.M., privitoare la necesitatea timbrarii actiunii in revendicare, raportat la valoarea imobilului, Curtea arata ca potrivit art. 15 lit. r din Legea nr.146/1997, sunt scutite de taxele judiciare de timbru, inclusiv in caile de atac, cererile introduse de proprietari sau succesorii acestora, pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cererile incidente si accesorii.
Intr-o ultima analiza a criticilor recurentilor, Curtea are in vedere ca reclamantele au un titlu de proprietate ce provine de la adevaratul proprietar, spre deosebire de parati, care detin un titlu de la o persoana al carui titlu nu a existat, ceea ce inseamna ca, in prezenta cauza, paratii opun un titlu care provine de la un "non dominus".
Astfel, avand in vedere ca titlul Municipiului Bucuresti este unul nevalabil, intrucat preluarile de imobile in temeiul Decretului nr.92/1950 au fost considerate abuzive, acesta nu putea instraina autorului recurentilor-parati R., un drept pe care nu il avea in patrimoniu.
Mai mult decat atat, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa, a retinut ca exista un fundament suficient pentru existenta sperantei legitime, atunci cand dreptul de proprietate al fostului proprietar a fost confirmat definitiv printr-o hotarare irevocabila care constata nevalabilitatea titlului Statului, chiar si atunci cand aceasta a survenit ulterior vanzarii imobilului catre chirias in baza Legii 112/1995 (cauza Strain si altii impotriva Romaniei - paragraful 38, cauza Porteanu impotriva Romaniei - paragraful 33, cauza Rateanu impotriva Romaniei - paragraful 23).
Prin urmare, nu prezinta importanta momentul in care s-a confirmat dreptul de proprietate al fostului proprietar, in sensul ca nu este necesar ca, la momentul chemarii in judecata a chiriasului dobanditor, sa existe deja constatarea nevalabilitatii titlului Statului printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, ci, este suficient ca nevalabilitatea titlului statului sa fie confirmata definitiv in cadrul aceluiasi litigiu in care fostul proprietar se judeca in contradictoriu cu chiriasul dobanditor, asa cum este cazul si in pricina dedusa judecatii.
In raport de aceste considerente, Curtea constata ca hotararea instantei de apel a fost pronuntata cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor legale invocate, neexistand motive de modificare a hotararii, conform art.304 pct.9 Cod procedura civila, astfel incat recursurile au fost respinse ca nefondate, in baza dispozitiilor art.312 alin.1Cod procedura civila.
1