Obligarea Municipiului Bucuresti la contravaloarea lipsei de folosinta conform art.40 din Legea nr.10/2001 in situatia restituirii bunului prin hotarare judecatoreasca si nu prin act administrativ.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.7063/300/2007 - DECIZIA CIVILA NR.653/13.04.2009)
Asupra recursului civil de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 22.06.2007, sub nr.7063/300/2007, reclamanta A.V.E.V. a chemat in judecata pe paratii M.B. prin P.G. si P.G. al M.B., solicitand instantei pronuntarea unei sentinte prin care sa se dispuna obligarea paratilor la plata sumei de 1.000 RON pe zi de intarziere, incepand cu 08.12.2006 si pana la predarea posesiei asupra imobilului situat in B., str.M. nr.38, sector 2, compus din teren in suprafata de 190 mp si constructie in suprafata de 288 mp, reprezentand cota ideala de 1/3 din intreg imobilul teren in suprafata de 570 mp si din constructia in suprafata totala de 866 mp, cu cheltuieli de judecata.
Motivandu-si actiunea, reclamanta a sustinut ca prin sentinta civila nr.1468/08.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila, definitiva si irevocabila, paratii au fost obligati sa-i restituie in natura cota de 1/3 din imobilul situat in B., str.M. nr.38, sector 2, compus din teren in suprafata de 570 mp si constructie S+P+2 E+M in suprafata de 866 mp. Prin notificarea inregistrata la P.M.B. sub nr.616685/26.03.2007, reclamanta a solicitat emiterea dispozitiei de restituire si a procesului - verbal de punere in posesie, dar aceasta a ramas nesolutionata, situatie in care devin aplicabile, in opinia sa, dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, care sanctioneaza acest refuz cu obligarea la plata unei sume calculata pe fiecare zi de intarziere, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art.25 alin.5 din Legea nr.10/2001, care reglementeaza obligatia detinatorului actual al imobilului restituit de a incheia cu proprietarul un protocol de predare - preluare, in mod obligatoriu, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a dispozitiei de restituire si dispozitiile art.40 din aceeasi lege, care prevad sanctiunea aplicabila in cazul in care obligatia prevazuta de art.25 alin.5 nu este indeplinita in termenul prevazut de lege.
In dovedirea actiunii sale, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize contabile care sa stabileasca contravaloarea lipsei de folosinta pentru cota de 1/3 din imobilul mentionat in actiune pentru perioada 24.04.2007 la zi, proba apreciata de instanta de fond ca fiind utila si concludenta solutionarii cauzei, incuviintata prin incheierea de sedinta de la 28.09.2007.
Prin sentinta civila nr.2847/26.03.2008, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins actiunea reclamantei ca fiind neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, instanta a retinut ca, desi reclamantei nu i-a fost predat de catre M.B. imobilul, aceasta nu este indreptatita sa solicite obligarea paratilor la plata unei sume de bani reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta, in conformitate cu dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, deoarece art.25 alin.5 din acelasi act normativ stabileste ca obligatia de predare trebuie indeplinita in termen de 30 de zile daca bunul a fost restituit prin procedurile administrative, ori in prezenta cauza temeiul cererii reclamantei este o hotarare judecatoreasca si nu un act administrativ.
Impotriva sentintei instantei de fond a declarat recurs reclamanta, criticand-o pentru nelegalitate.
In motivarea recursului s-a sustinut ca instanta de fond a omis in analiza temeiurilor de drept invocate in actiune dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, conform carora "persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii, pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire". Asadar, exercitarea calitatii de proprietar, cu toate atributele recunoscute de lege, se exercita conform prevederilor Legii nr.10/2001, nu doar dupa primirea deciziei administrative, ci si ca urmare a unei hotarari judecatoresti prin care se dispune restituirea in natura.
S-a mai sustinut de recurenta ca instanta fondului a nesocotit si faptul ca restituirea imobilului a fost dispusa de o instanta judecatoreasca, dar in cadrul parcurgerii procedurii administrative instituite prin Legea nr.10/2001.
In opinia recurentei, limitarea aplicarii dispozitiilor Legii nr.10/2001 doar la solutionarea administrativa ar contraveni atat prevederilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, cat si principiului simetriei actelor juridice si a egalitatii cetatenilor in fata legii.
La termenul de judecata din 22.10.2008, tribunalul a calificat calea de atac exercitata de reclamanta ca fiind apel, in raport de valoarea pretentiilor ce formeaza obiectul litigiului si a pronuntat decizia civila nr.1304 A/2008, prin care a respins apelul ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat ca prima instanta a retinut corect faptul ca dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001 sunt inaplicabile in cauza, deoarece se refera exclusiv la imobilele cu privire la care obligatia de predare este reglementata de art.25 alin.5 din lege, respectiv la imobilele restituite prin decizie sau dispozitie motivata emisa de unitatea detinatoare.
S-a considerat ca sanctiunea pentru nerespectarea obligatiei de predare prevazuta de art.25 alin.5 din Legea nr.10/2001 a fost instituita de legiuitor ca un mijloc de constrangere a debitorului obligatiei de predare a imobilului la intocmirea protocolului prin care sa transmita bunul proprietarului, fiind justificata prin specificul procedurilor administrative. Spre deosebire de acestea, efectul imediat al restituirii unui bun imobil prin procedura judiciara il reprezinta posibilitatea proprietarului de a investi cu formula executorie hotararea judecatoreasca si de a trece la executarea silita, in cazul neexecutarii de buna voie a titlului executoriu.
Tribunalul a mai retinut ca dispozitiile art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001 nu pot fi considerate ca fiind temeiul de drept al cererii, astfel cum se doreste de apelanta - reclamanta, deoarece prin acestea nu se acorda despagubiri pentru lipsirea proprietarului de posibilitatea exercitarii dreptului sau intre data deposedarii abuzive si fara titlu valabil si data primirii deciziei, sau, dupa caz, a hotararii judecatoresti de restituire si nici nu conduce la alte consecinte juridice concrete, cu exceptia celei referitoare la predarea imobilului liber de orice sarcini.
Faptul ca apelanta - reclamanta a parcurs procedura administrativa prevazuta de lege pentru restituirea imobilului, s-a considerat ca nu poate duce la schimbarea sentintei instantei de fond, in conditiile in care recunoasterea dreptului de proprietate al acesteia nu s-a realizat in cadrul acestei proceduri, ci ca urmare a finalizarii procedurii judiciare, principiul simetriei actelor juridice si egalitatii cetatenilor in fata legii nereprezentand un argument in favoarea echivalarii acestor proceduri.
In final, s-a retinut ca cei care obtin o dispozitie de restituire ca urmare a procedurii administrative au posibilitatea de a constrange detinatorul bunului sa il restituie prin obligarea acestuia la plata unei sume calculate pe fiecare zi de intarziere, in timp ce beneficiarul restituirii imobilului in natura in temeiul unei hotarari judecatoresti are la dispozitie executarea silita a acesteia, inca de la momentul ramanerii definitive.
Impotriva acestei din urma hotarari, in termen legal si in temeiul dispozitiilor art.304 pct.7, 8 si 9 din Codul de procedura civila, reclamanta a formulat recurs, aratand ca, instanta a incalcat principiul rolului activ deoarece, desi investita cu o actiune in care se solicita plata lipsei de folosinta, instanta isi motiveaza respingerea apelului pe conditiile executarii silite.
Hotararea este data cu incalcarea dispozitiilor art.2 si gresita aplicare a dispozitiilor art.25 din Legea nr.10/2001. Ca si in cazul hotararii judecatoresti, dispozitia administrativa este titlu executoriu si poate fi pusa in executare imediat in conditiile dispozitiilor art.3741 din Codul de procedura civila.
Instanta interpreteaza gresit, sustine recurenta, efectele hotararii judecatoresti si a dispozitiei administrative si confera doua regimuri juridice distincte restituirii in natura dispusa prin unica procedura prevazuta de Legea nr.10/2001.
Desi investita cu o cerere de chemare in judecata prin care se solicita stabilirea lipsei de folosinta, instanta de apel decide ca o asemenea cerere nu este justificata, atata vreme cat recurenta are posibilitatea de a solicita si obtine punerea in executare a titlului.
In afara faptului ca asemenea considerente sunt straine de conditiile exercitarii unei actiuni prin care se solicita acoperirea unei pagube prin folosinta abuziva, instanta de apel nesocoteste in tot dispozitiile art.25 din Legea nr.10/2001.
In conditiile in care executarea silita poate fi obtinuta pentru ambele acte juridice, plata lipsei de folosinta poate fi obtinuta deopotriva pentru ambele situatii.
Conform prevederilor Legii nr.10/2001, nu exista nicio diferenta intre decizie si hotarare judecatoreasca, doar momentul nasterii dreptului de a beneficia de atributele dreptului de proprietate este diferit. Exercitarea calitatii de proprietar, cu toate atributele recunoscute de lege este diferita dupa cum restituirea in natura este dispusa prin decizie administrativa sau ca urmare a unei hotarari judecatoresti prin care se anuleaza decizia administrativa.
Chiar daca este vorba de o hotarare judecatoreasca, aceasta este consecinta procedurii speciale dispuse prin Legea nr.10/2001 si pentru care, contestatia, reprezinta calea de urmat pentru verificarea legalitatii procedurii administrative.
Limitarea aplicarii dispozitiilor acestei legi doar la solutionarea administrativa ar contraveni atat prevederilor art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, dar, mai ales, principiului simetriei efectelor actelor juridice si al egalitatii cetatenilor in fata legii.
Per a contrario, desi ambele sunt titluri executorii, ar insemna ca cei care obtin o dispozitie de restituire au dreptul la plata lipsei de folosinta in baza Legii nr.10/2001, iar cei care primesc o dispozitie de respingere sa nu aiba dreptul la plata lipsei de folosinta doar pentru ca restituirea este dispusa prin instanta. In acest sens, recurenta sustine ca sunt relevante decizia civila nr.XLVI/2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si decizia civila nr.2779/07.05.2008 pronuntata de aceeasi instanta.
Examinand cauza prin prisma criticilor invocate in motivarea recursului, avand in vedere inscrisurile administrate in cauza, Curtea, in opinie, majoritara, apreciaza ca recursul este fondat.
Astfel, prin actiunea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului contravaloarea lipsei de folosinta a imobilului restituit deoarece acesta din urma nu a inteles sa-si execute obligatia de restituire nici pana la data formularii actiunii.
Mai retine Curtea ca, prin decizia civila nr.1468 din 08.11.2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a admis contestatia formulata de A.V.E.V. in contradictoriu cu intimatii P.G. al M.B. si M.B. prin P.G. a dispus anularea dispozitiei nr.4021/2005 emisa de acestia si a obligat intimata sa restituie in natura contestatoarei cota de 1/3 aflata in proprietatea statului din imobilul din litigiu, respingand ca fiind ramas fara obiect capatul de cerere privind obligarea intimatei de a acorda contestatoarei un imobil in compensare.
Aceasta decizie a devenit irevocabila prin neapelare la data de 08.11.2006.
Potrivit cu dispozitiile art.25 din Legea nr.10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia de aprobare a restituirii in natura a imobilului face dovada proprietatii persoanei indreptatite asupra acestuia, are forta probanta a unui inscris autentic si constituie titlu executoriu pentru punerea in posesie, dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara.
Proprietarii carora, prin procedurile administrative prevazute de legea speciala, le-au fost restituite imobilele solicitate vor incheia cu detinatorii actuali ai acestora un protocol, de predare - preluare in mod obligatoriu, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a deciziei sau dispozitiei de restituire, termen dupa care, daca protocolul nu a fost semnat, se va incheia in prezenta executorului judecatoresc un proces - verbal de constatare unilaterala a preluarii imobilului.
Este de notorietate dispozitia art.2 din Legea nr.10/2001, dispozitie potrivit cu care, persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu valabil isi pastreaza calitatea de proprietar avuta la data preluarii pe care o exercita dupa primirea deciziei sau a hotararii judecatoresti de restituire, conform prevederilor acestei legi.
Din examinarea acestor dispozitii legale rezulta ca, dispozitia emisa in cadrul procedurii administrative este titlu executoriu la fel ca si celelalte inscrisuri carora dispozitiile art.374 din Codul de procedura civila le recunoaste acest caracter.
Potrivit cu dispozitiile normei generale, care este reprezentata de prevederile art.371 din aceasta lege, - si care vin sa completeze normele de drept special, astfel cum aceste isi gasesc reglementare in prevederile Legii nr.10/2001-, principiul care guverneaza materia executarii silite este acela al executarii obligatiei de catre debitor de bunavoie, iar in caz contrar, creditorul are posibilitatea executarii silite, in modalitatea pe care o considera eficace si care, asa cum am aratat, este la alegerea sa.
A considera ca cererea reclamantei este neintemeiata, intrucat aceasta a uzitat prevederile legii speciale (in cadrul careia a obtinut si titlul sau executoriu), si ca trebuia sa solicite punerea in executare a hotararii judecatoresti care a finalizat procedura administrativa, nu poate reprezenta, fata de dispozitiile legale precitate, decat un formalism excesiv si care impune reclamantei o sarcina exorbitanta constand in aceea ca aceasta urmeaza sa declanseze un alt litigiu consecinta tocmai a culpei intimatilor carora li s-ar recunoaste, printr-o asemenea solutie, temeinicia conduitei culpabile ce rezida in faptul ca nu au procedat la emiterea dispozitiei de restituire si a procesului - verbal de punere in posesie.
Prin urmare, in conditiile prevazute de dispozitiile art.40 din Legea nr.10/2001, dispozitii coroborate cu cele ale art.25 alin.5 din aceiasi lege, Curtea va aplica sanctiunea prevazuta de aceste norme urmand a obliga intimatii la despagubirea reclamantului pentru lipsa de folosinta asupra imobilului sau, astfel cum aceasta valoare a fost stabilita prin expertiza efectuata in fata instantei de fond de catre expert T.L..
Opinie separata, in sensul respingerii recursului ca nefondat, avand in vedere urmatoarele considerente:
Articolul 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 reglementeaza obligatia unitatii detinatoare si implicit dreptul proprietarilor carora le-au fost restituite imobilele prin procedura administrativa prevazuta de aceasta lege de a incheia un protocol de predare - preluare a imobilului, in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a deciziei/dispozitiei de restituire.
Textul are in vedere imobilele restituite in cadrul procedurii administrative prevazuta de aceasta lege speciala, cum in mod corect au retinut instantele anterioare si nu imobilele restituite in procedura judiciara, respectiv prin hotarare judecatoreasca.
In cauza dedusa judecatii, cota indiviza din imobil a fost restituita recurentei - reclamante prin sentinta civila nr.1468 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila la data de 08.11.2006 si printr-o decizie sau dispozitie motivata emisa de primar in procedura administrativa reglementata de Legea nr.10/2001.
Faptul ca aceasta hotarare judecatoreasca a fost pronuntata in cadrul unei contestatii impotriva dispozitiei nr.4021/2005 emisa de M.B. prin P.G. in baza Legii nr.10/2001 nu poate duce la concluzia restituirii imobilului in procedura administrativa si implicit la aplicabilitatea in cauza a dispozitiilor articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001, astfel cum se sustine de catre recurent.
Contestatia formulata de recurenta - contestatoare impotriva dispozitiei administrative se solutioneaza de catre instanta de judecata in cadrul unei proceduri judiciare, iar hotararea pronuntata intr-o astfel de procedura poate fi adusa la indeplinire, in caz de nevoie, pe calea executarii silite reglementata de dreptul comun si nu pe baza dispozitiilor articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 care isi gasesc aplicarea doar in cazul restituirii pe cale administrativa, prin dispozitie sau decizie motivata, ce nu poate fi adusa la indeplinire prin executare silita.
Simpla parcurgere de catre recurenta - reclamanta si a procedurii administrative prevazuta de Legea nr.10/2001 nu poate schimba caracterul unei astfel de restituiri din restituire pe cale judiciara in restituire administrativa, situatie recunoscuta chiar de recurenta, care la fila 3 din motivele de recurs alineat 7 vorbeste despre analizarea de catre tribunal (evident in cadrul solutionarii contestatiei sale) a "legalitatii finalizarii procedurii administrative", recunoscand implicit ca dispozitia emisa de intimat, supusa controlului judiciar sub aspectul legalitatii si temeiniciei sale, echivaleaza cu finalizarea procedurii administrative.
Dispozitiile articolului 2 din Legea nr.10/2001, in vigoare la data formularii actiunii, prevedeau pastrarea calitatii de proprietar avuta la data preluarii de catre persoanele ale caror imobile au fost preluate fara titlu si dreptul acestora de a exercita aceasta calitate dupa primirea deciziei sau hotararii judecatoresti de restituire. Textul nu face nici o referire la modalitatea in care proprietarul intra in posesia efectiva a bunului sau la despagubirile cuvenite acestuia pentru lipsa de folosinta, pentru a fi incident in solutionarea cauzei de fata.
Nici principiul simetriei actelor juridice si nici egalitatea cetatenilor in fata legii nu pot justifica transformarea procedurii judiciare desfasurata in fata instantei de judecata in procedura administrativa, astfel cum se sustine de catre recurenta. A considera altfel, ar insemna o incalcare a dispozitiilor articolului 128 din Constitutie care, referindu-se expres la procedura desfasurata in fata instantei de judecata, o denumeste procedura judiciara, fara a face distinctie intre actiunile de drept comun si cele privind controlul actelor administrative.
Pe de alta parte, invocand dispozitiile articolului 25 alin.5 din Legea nr.10/2001 si cele ale articolului 40 din aceiasi lege, recurenta a sustinut prin actiune ca desi a solicitat P.M.B. punerea in posesie, prin notificarea inregistrata sub nr.616685/26.03.2007, aceasta nu a emis protocolul de predare - preluare prevazut de articolul 25 alin.5 din lege, situatie in care ar fi incidente dispozitiile articolului 40 din lege.
La fila 14 din dosarul instantei de fond s-a depus insa copie de pe notificarea invocata, iar din cuprinsul acesteia rezulta ca s-a solicitat de recurenta - reclamanta emiterea dispozitiei de restituire in natura pentru cota de 1/3 din imobil si nu incheierea protocolului de predare - preluare prevazut de articolul 25 alin.5 din Legea nr.10/2001.
Mai mult de atat, conform articolului 25 alin.5 din lege, daca protocolul nu a fost semnat, proprietarul imobilului restituit urma sa incheie in fata executorului judecatoresc un proces - verbal de constatare unilaterala de preluare a imobilului, lucru pe care recurenta - reclamanta nu a dovedit ca l-ar fi solicitat.