Raspunderea disciplinara. Individualizarea sanctiunii

Raspunderea disciplinara. Individualizarea sanctiunii
Raspunderea disciplinara este de natura contractuala. Aceasta raspundere are caracter intuitu personae, fiind imposibila o raspundere disciplinara pentru fapta altuia sau o transmitere a acestei raspunderi asupra mostenitorilor salariatului.Ea exercita o functie sanctionatorie , preventiva si educativa.
Decizia de concediere disciplinara a fost emisa de catre intimata ca urmare a savarsirii, de catre salariata, a unei abateri grave, de natura a perturba in mod serios activitatea bancii angajatoare si de a avea efecte negative importante in ceea ce priveste imaginea acesteia. Latura obiectiva - fapta, obiectul abaterii disciplinare -a fost dovedita, in mod indubitabil, de angajator, caruia, in temeiul dispozitiilor art.287, ii revine sarcina probei iar individualizarea sanctiunii se face atat in raport de circumstantele reale (imprejurarile obiective in care s-a savarsit fapta), cat si de cele personale (imprejurarile subiective, care au legatura cu salariata), circumstante ce au fost avute in vedere in mod corect de catre angajator.
Decizia Civila Nr.4415/R din 16 iunie 2009
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a - Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, contestatoarea PCG a solicitat a se constata nulitatea absoluta a Ordinului nr.xx/13.02.2008, emis de Presedintele executiv al intimatei RB - S.A., prin care i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca si, in consecinta, reincadrarea sa in munca, pe aceeasi functie pe care a detinut-o anterior si obligarea intimatei la plata contravalorii salariului, de la momentul incetarii raporturilor de munca si pana la data reintegrarii efective, precum si la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr.5777 din data de 18.09.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a-VIII-a - Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, a respins contestatia ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept :
Reclamanta a fost salariata intimatei, initial, in calitate de economist debutant, incepand cu data de 05.01.2004, iar, ulterior, in calitate de manager relatii cu clientii, incepand cu data de 01.01.2008.
Prin ordinul nr.xx/13.02.2008, intimata a stabilit ca, incepand cu data de 13.02.2008, inceteaza contractul individual de munca al contestatoarei, in temeiul dispozitiilor art.61 lit. a) din Codul muncii.
Articolul 61 lit. a) din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea pentru motive ce tin de persoana salariatului, in cazul in care acesta a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara. Potrivit art.62 alin.21 din Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa fie intocmita cu respectarea dispozitiilor art.263 - 268 din Codul muncii.
Contestatoarea a invocat nulitatea deciziei de concediere, motivand ca actul nu cuprinde mentiunile privind prevederile din regulamentul intern, din contractul colectiv de munca aplicabil, privind motivele pentru care au fost inlaturate apararile sale si privind instanta competenta, iar, in ceea ce priveste abaterea constatata, a sustinut ca fapta nu se incadreaza in reglementarile enumerate in ordin, ca nu constituie abatere grava, sanctiunea aplicata fiind mult prea severa.
Prin actele depuse la dosar, s-a dovedit ca masura concedierii, ca sanctiune disciplinara, a fost dispusa ca urmare a efectuarii cercetarii disciplinare, prin parcurgerea procedurii reglementata de art.267 din Codul muncii.
Astfel, cercetarea disciplinara a avut loc la data de 07.02.2008, salariata exprimandu-si punctul de vedere cu privire la fapta cercetata.
Verificand continutul deciziei de concediere, instanta constata ca aceasta cuprinde mentiunile obligatorii reglementate de art.268 alin.2 din Codul muncii, decizia de concediere fiind intocmita cu respectarea conditiilor de forma prevazute de lege.
In continutul ordinului, sunt mentionate incalcarea Contractului Colectiv de Munca si a Regulamentului de Organizare si Functionare a intimatei, recunoasterea de catre salariata a savarsirii faptei, precum si posibilitatea contestarii la instanta judecatoreasca in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta salariata, prevederile obligatorii enumerate de art.268 alin.2 lit. "b", lit."c" si lit."f" regasindu-se in cuprinsul deciziei. Faptul ca nu sunt enumerate textele din actele interne incalcate, ca nu este indicata concret instanta judecatoreasca ce are competenta de a solutiona contestatia si ca mentiunea recunoasterii savarsirii faptei este falsa nu este de natura sa atraga nulitatea actului de concediere, de vreme ce sunt enumerate.
S-a retinut, in decizia de sanctionare, ca, la data de 17.01.2008, salariata a initiat, condus si finalizat operatiunile scriptice si tehnico - informatice de natura a permite desfiintarea unui cont de depozit si transferul sumei de 2.428.330 lei, din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, in contul bancar al altei persoane, deschis la Sucursala Tr.
Contestatoarea a recunoscut ca a transferat suma de bani din contul unei cliente, in contul bancar al altei persoane, insa a considerat ca fapta nu se incadreaza in reglementarile enumerate in ordin, ca nu constituie abatere grava si ca sanctiunea aplicata este mult prea severa. Desi reclamanta a sustinut ca nu a cunoscut Fisa postului, iar intimata nu a depus la dosar acest document si nu a dovedit ca a instiintat salariata despre atributiile prevazute in aceasta fisa, instanta constata ca, prin declaratia data la sediul intimatei la data de 17.02.2008 (fila 32), reclamanta a recunoscut ca avea obligatia de a verifica identitatea persoanelor care apelau la serviciile bancii, respectiv care doreau desfiintarea conturilor. In consecinta, a considerat ca nu se poate retine lipsa de vinovatie in savarsirea faptei pentru care salariata a fost sanctionata.
Aceasta fiind situatia de fapt si stabilind dispozitiile legale si cele interne aplicabile, instanta de fond a apreciat ca fapta de a desfiinta un cont de depozit si de a transfera suma de 2.428.330 lei din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, in contul bancar al altei persoane, fara a verifica daca persoana avea calitatea de a solicita si obtine o astfel de operatiune, constituie abatere disciplinara grava, fiind indeplinite conditiile raspunderii disciplinare, intrucat reclamanta a actionat cu vinovatie, stiind ca intra in atributiile sale verificarea identitatii persoanelor care apelau la serviciile bancii. S-a mai retinut ca, la aprecierea gravitatii faptei, se au in vedere si consecintele abaterii disciplinare, intrucat prejudiciul, atat material, cat si cel de imagine, al bancii intimate, este considerabil.
Impotriva acestei sentinte, a declarat recurs, motivat in termenul legal, recurenta-reclamanta criticand sentinta pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
- Instanta de fond a trecut cu vederea, existenta unor motive de nulitate ale Deciziei de sanctionare mentionate, decurgand din incalcarea unor norme imperative prevazute de Codul muncii, relativ la procedura de sanctionare.
- Niciuna dintre dispozitiile legale mentionate in Ordin nu arata ce anume s-a incalcat.
- In conformitate cu dispozitiile art. 268 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii, in cuprinsul Ordinului, tot sub sanctiunea nulitatii acestuia, trebuie inscrise "motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile". Or, dupa cum se poate constata, in declaratiile date la data de 30.01.2008 si la data de 07.02.2008, salariata a afirmat ca, prin actiunile sale, a procedat conform dispozitiilor legale si reglementarilor bancare referitoare la desfiintarea unui cont de depozit, inclusiv prin instiintarea personalului ierarhic superior. La pct. III, alin. 2 din Ordinul nr.xx/13.02.2008, in loc sa ii fie inlaturate apararile, astfel cum prevad dispozitiile art.268 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii, este precizat faptul ca, prin declaratiile date, ea ar fi recunoscut fapta comisa si incalcarile dispozitiilor legale si reglementarilor bancare incidente in cauza, fapt cu totul neadevarat.
- In conformitate cu dispozitiile art.268 alin. 2 lit. "f" din Codul muncii, in cuprinsul Ordinului, tot sub sanctiunea nulitatii acestuia, trebuie mentionata instanta competenta la care poate fi contestata sanctiunea. Ori, la art.3 din Ordin este stipulat doar ca acesta "va putea fi contestat la instanta judecatoreasca in a carui circumscriptie doamna PCG isi are domiciliul", nefiind mentionata concret care este instanta competenta, in sensul ca a fost precizata numai competenta teritoriala a instantei, dar nu a fost precizata si competenta materiala a acesteia. Recurenta considera ca protectia salariatului se realizeaza prin posibilitatea acestuia de a ataca decizia de desfacere a contractului individual de munca, aceasta fiind singura modalitate prin care el si poate sustine cauza in fata unei instante de judecata.
- Sentinta pronuntata de prima instanta este nelegala si netemeinica, intrucat se bazeaza pe un probatoriu insuficient, insuficienta datorata tocmai limitarii nejustificate, de catre instanta de fond, a probelor solicitate a fi incuviintate.
- Insuficienta probatorie generata de neadmiterea, in mod nejustificat, a probelor solicitate a generat o retinere distorsionata a situatiei de fapt, cu o consecinta succesiva, in lant, respectiv pronuntarea unei hotarari eronate, netemeinice si nelegale.
- Neadministrarea intregului probatoriu si nerespectarea normelor legale relative la aceasta materie a condus la retinerea eronata a situatiei de fapt pe care, ulterior, instanta si-a cladit argumentatia juridica.
Analizand actele si lucrarile dosarului, din perspectiva criticilor formulate in cererea de recurs, prin prisma apararilor invocate prin intampinare, precum si, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozitiilor art.3041 din Codul de procedura civila, Curtea constata ca recursul este nefondat, astfel ca, in temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 din Codul de procedura civila, il va respinge ca atare, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse in cuprinsul prezentei decizii:
Intrucat recurenta-reclamanta nu a indicat temeiurile juridice ale cererii sale de recurs, invocand doar generic dispozitiile art.299 - 316 din Codul de procedura civila, Curtea, facand aplicarea dispozitiilor art.306 alin.3 din Codul de procedura civila, apreciaza ca dezvoltarea motivelor de fapt formulate face posibila incadrarea acestora in dispozitiile art.304 pct.8 si pct.9 din Codul de procedura civila, astfel ca va analiza prezentul recurs prin prisma acestor temeiuri de drept.
Cat priveste recursul, Curtea are in vedere ca prin legea-cadru - Codul muncii (adoptat prin Legea nr.53/2003) -, se instituie cadrul si conditiile in ceea ce priveste initierea, executarea si incetarea raporturilor juridice de munca, solutionarea conflictelor de munca, precum si antrenarea raspunderii juridice a salariatilor, inclusiv a raspunderii disciplinara, cum este cazul in speta.
Raspunderea disciplinara intervine in cazurile in care o persoana incadrata in munca intr-o unitate sau intr-o institutie savarseste, cu vinovatie, o abatere de la obligatiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportare.
Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.
Definitia legala a raspunderii disciplinare rezulta din dispozitiile art.263 alin.1 din Codul muncii, care prevad ca:
"(1) Angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.".
Abaterea disciplinara este definita in alin.2 al aceluiasi articol dn Cod:
"(2) Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.".
Raspunderea disciplinara este de natura contractuala.
Obligatia salariatului de a respecta toate regulile care configureaza disciplina muncii se transpune intr-o constrangere materiala sau de ordin moral.
Aceasta raspundere are caracter intuitu personae, fiind imposibila o raspundere disciplinara pentru fapta altuia sau o transmitere a acestei raspunderi asupra mostenitorilor salariatului.
Ea exercita o functie sanctionatorie , preventiva si educativa.
Fata de cele expuse si de dispozitiile legale sus-citate, sub aspectul legalitatii masurii concedierii disciplinare, Curtea retine ca, in speta, decizia intitulata Ordin, avand nr.xx/13.02.2008, prin care a fost incetat contractul individual de munca al recurentei-contestatoare incepand cu data de 13.02.2008, in temeiul dispozitiilor art.61 lit. a) din Codul muncii, este legala, intrucat aceasta intruneste cerintele referitoare la efectuarea cercetarii disciplinare prealabile, prevazute de dispozitiile imperative ale art.267 din Codul muncii, cat si cerintele de fond si de forma, prevazute de dispozitiile, de asemenea, imperative, ale art.268 din Codul muncii.
Sub aspectul temeiniciei, Curtea retine ca decizia de concediere disciplinara a fost emisa de catre intimata ca urmare a savarsirii, de catre salariata, a unei abateri grave, de natura a perturba in mod serios activitatea bancii angajatoare si de a avea efecte negative importante in ceea ce priveste imaginea acesteia.
Abaterea savarsita de salariata consta in fapta acesteia, savarsita la data 17.01.2008, de a initia, conduce si finaliza operatiunile scriptice si tehnico - informatice de natura a permite desfiintarea unui cont de depozit si de a transfera suma de 2.428.330 lei, din contul unei cliente-deponent a Sucursalei T, in contul bancar al altei persoane, deschis la Sucursala Tr, fapta ce a fost recunoscuta de aceasta, care a invocat, insa, ca fapta nu se incadreaza in reglementarile enumerate in ordin, ca nu constituie abatere grava si ca sanctiunea aplicata este mult prea severa.
Curtea apreciaza ca in mod justificat prima instanta a apreciat ca apararile salariatei nu se sustin, astfel ca, in mod corect, le-a inlaturat ca nefondate.
Aceasta intrucat, in speta, sunt intrunite conditiile raspunderii disciplinare.
Astfel, in ceea ce priveste latura obiectiva - fapta, obiectul abaterii disciplinare - aceasta a fost dovedita, in mod indubitabil, de angajator, caruia, in temeiul dispozitiilor art.287, ii revine sarcina probei in prezentul conflict de munca.
In speta, obiectul abaterii disciplinare este reprezentat de valoarea sociala lezata (perturbarea serioasa a activitatii bancii angajatoare si efectele negative importante asupra imaginii acesteia), ca urmare a incalcarii disciplinei la locul de munca, prin exercitarea necorespunzatoare a atributiilor curente de serviciu, de unde rezulta caracterul ilicit al faptei salariatei, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si rezultatul daunator, precum si gradul mare de periculozitate sociala a abaterii disciplinare.
Ca urmare, este vorba despre incalcarea, cu vinovatie, de catre salariata, a atributiilor sale obisnuite de serviciu, respectiv de incalcarea reglementarilor bancare cu care aceasta opera in mod curent, aspect in raport de care Curtea constata ca este intrunita latura subiectiva a raspunderii disciplinare - vinovatia, subiectul fiind salariata in cauza.
De asemenea, Curtea constata ca nu se regaseste, in speta, nici una dintre cauzele de exonerare de raspundere disciplinara si anume: constrangerea fizica, starea de necesitate, legitima aparare, eroarea de fapt, forta majora, cazul fortuit, sau constrangerea morala, executarea ordinului de serviciu emis in mod legal .
Cat priveste sustinerile salariatei recurente-contestatoare in sensul ca sanctiunea ce i-a fost aplicata ar fi prea severa in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite, Curtea apreciaza ca si aceste critici sunt nefondate, astfel ca le va inlatura ca atare.
Astfel, Curtea are in vedere criteriile de stabilire a sanctiunii disciplinare, care sunt expres prevazute dispozitiile art.266 din Codul muncii, potrivit carora:
"Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite
de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.".
Asadar, din textul de lege suscitat rezulta ca individualizarea sanctiunii se face atat in raport de circumstantele reale (imprejurarile obiective in care s-a savarsit fapta), cat si de cele personale (imprejurarile subiective, care au legatura cu salariata), circumstante ce au fost avute in vedere in mod corect de catre angajator, precum si de catre instanta de fond, care, in mod justificat, a respins contestatia formulata de salariata si a mentinut masura concedierii disciplinare a acesteia.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza ca hotararea fondului este legala si temeinica, astfel ca o va mentine ca atare.
In consecinta, in temeiul dispozitiilor art.312 alin.1 Cod proc. civila, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamanta.