Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Vatamare corporala grava Sentinta penala nr. 12 din data de 13.02.2012
pronunțată de Judecatoria Buhusi

SENTINTA PENALA NR. 12
SEDINTA PUBLICA DE LA 13 FEBRUARIE 2012

Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Buhusi nr. 101/P/2010/14.06.2011, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului A. C. R.pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala grava din culpa prev. de art. 184 al. 2,4 Cod penal.
Prin s.p. 94/24.10.2011 a Judecatoriei Buhusi, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni inchisoare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
Prin aceeasi sentinta, instanta a disjuns latura civila a cauzei.
Instanta retine ca partea vatamata L. C. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 200.000 de lei din care 50.000 lei daune materiale reprezentand cheltuieli cu tratamentul, ingrijirea, transportul, medicamentele, cu insotitorul pentru munca de zi cu zi, diminuarea salariului intrucat nu mai poate munci dupa acelasi program, diminuarea veniturilor familiei precum si 150.000 lei daune morale reprezentand suferinta fizica pe care a suportat-o si o suporta, ca o consecinta a traumatismului la coloana vertebrala pentru care a stat 7 luni in concediu medical.
In dovedirea laturii civile, partea vatamata a depus inscrisuri (filele 32-58 dosar) si a solicitat proba cu martorii I. F.si P. M..
Asiguratorul de raspundere civila a depus intampinare solicitand ca despagubirile materiale sa se acorde in masura in care vor fi dovedite iar, in privinta daunelor morale, a solicitat ca acestea sa fie stabilite exclusiv in acord cu practica Curtii de Apel Bacau si in concordanta cu principiile consacrate in practica uzuala a CEDO.
Din depozitia martorei I. F. rezulta ca aceasta a ajutat partea vatamata in gospodarie de la jumatatea lunii februarie 2010 pana la sfarsitul lunii iulie 2010, aceasta venea de 3 ori pe saptamana si a fost platita cu 50 lei pe zi.
Partea vatamata a fost ajutata de mama si sotul sau. Aceasta nu se putea ridica singura, purta corset si mergea insotita. Si inainte de accident martora ajuta partea vatamata in gospodarie.
Martora P. M. a relatat ca partea vatamata are dureri si in prezent iar, datorita programului de la serviciu, si-a dat demisia.
Aceasta a fost ajutata de parinti si o alta persoana (care a fost platita) dar si de sotul acesteia care a venit in tara. Inainte de accident partea vatamata nu a avut probleme medicale.
Partea vatamata a depus acte medicale, retete si a dovedit ca a stat in concediu medical 7 luni. De asemenea, a cheltuit cu transportul la Iasi pentru a fi expertizata din punct de vedere medical, a achitat expertiza in suma de 66,19 lei, a achitat 50 lei contravaloarea consultatiei la Iasi si 26 lei contravaloarea certificatului medico-legal. Partea vatamata a fost internata si la Spitalul Judetean Bacau- Sectia Ortopedie traumatologie in perioada 11.02.-15.02.2010.
Instanta apreciata ca partea vatamata nu a dovedit in totalitate prejudiciul material, instanta retinand ca a cheltuit 3700 lei.
In ceea ce priveste daunele morale, instanta retine ca partea vatamata a suferit un traumatism vertebral cu fractura - tasare corpvertebral T12 pentru care s-a practicat imobilizare in corset gipsat, iar leziunile au necesitat 80-90 zile ingrijiri medicale. De asemenea, la data efectuarii expertizei medico-legale la IML Iasi aceasta prezenta o incapacitate adaptiva de 10%, fara deficienta functionala si cu capacitate de munca pastrata. Aceasta a depasit 90 zile de concediu medical fiindu-i prelungit acest concediu de DMPS - Cabinetul de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de munca, pana la data de 09.08.2010.
Fata de numarul de zile de ingrijiri medicale, de afectiunile suferite, instanta apreciaza ca partea vatamata este indreptatita la plata daunelor morale dar intr-un cuantum mai mic, asa cum a fost apreciat de instanta.
Potrivit art. 49 din Legea 136/1995, „asiguratorul acorda despagubiri in baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asiguratorul raspunde fata de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule […] si pentru cheltuielile facute de asigurati in procesul civil”.
Urmeaza ca instanta sa admita in parte actiunea civila si, in temeiul art. 14,146 Cod pr.penala si 1357 Cod civil raportat la art. 49-50 din Legea 136/1995, va obliga asiguratorul de raspundere civila SC Carpatica Asigurari SA Sibiu la plata daunelor materiale si morale, asa cum au fost dovedite si respectiv apreciate de instanta.
Partea vatamata a fost transportata cu ambulanta la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau- unde a fost internata.
Serviciul de ambulanta Bacau s-a constituit parte civila cu contravaloarea cheltuielilor de transport cu ambulanta in suma de 432,4 lei. La randul sau, Spitalul Judetean de Urgenta Bacau s-a constituit parte civila cu contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale partii vatamate in suma de 627,71 lei.
Urmeaza ca instanta, in temeiul art. 13 din Legea 95/2006 raportat la art. 49-50 din Legea 136/1995, sa oblige acelasi asigurator la plata despagubirilor civile catre cele doua parti civile.
In temeiul art. 193 coroborat cu art. 49 -50 din Legea 136/1995 va obliga acelasi asigurator la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vatamata reprezentand onorariu aparator.

Sursa: Portal.just.ro