Dosar nr. 302/2005. Sentinta civila nr. 1243/23.11.2006. Actiune in revendicare. Comparare titluri.
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, la data de 24.02.2005 cu nr.302/2005, reclamantii Dumitrascu Vasile, Cirja Ana, Dumitrascu Ion, Dumitrascu Petrea, Dumitrascu Maria si Subea Ruxanda i-au chemat in judecata pe paratii Mrejeru Vasile si Mrejeru Ion si au solicitat instantei sa ii oblige pe parati sa le lase in deplina si linistita posesie suprafata de 2 ha teren situat in extravilanul comunei Farcasa, jud. Neamt, pct.”Fabrica Veche”, invecinat la V cu drum forestier, la N cu restul proprietatii lor, la S si E cu padurea statului si sa-i oblige la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea cererii au aratat:
In fapt, bunicul lor, Lupu Vasile a dobandit un drept de proprietate asupra terenului, prin improprietarire, potrivit titlului de proprietate nr. 1048 din 26.11.1930. Au dobandit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin mostenire, fiind nepotii acestuia. Prin sentinta civila nr. 980/1970, Judecatoria Piatra Neamt a admis actiunea in revendicare formulata de mama lor, Dumitrascu Eugenia si i-a obligat pe parati sa-i lase in posesie acest teren. Ea a fost pusa in posesia terenului la data de 14.01.1971, ca urmare a executarii silite a sentintei. Mama si, ulterior, ei au stapanit terenul pana in primavara anului 2004, cand paratii l-au ocupat cu ocazia punerii in executare a unei hotararii de partaj succesoral care nu le era opozabila cu ajutorul executorului judecatoresc.
Paratul Mrejeru Vasile a formulat intampinare prin care a solicitat instantei sa respinga actiunea ca nefondata. In motivarea intampinarii, a aratat urmatoarele :
Actiunea este inadmisibila intrucat autorul Lupu Vasile a avut doi mostenitori, respectiv pe fiica adoptiva Dumitrascu Eugenia si pe fratele sau Lupu Ion. Hotararea din anul 1970 nu a fost pronuntata in contradictoriu cu ei sau cu autorii lor, care erau decedati in acel an. Terenul respectiv nu a fost niciodata in posesia reclamantilor sau a autoarei lor si figureaza in patrimoniul sau inca din anul 1936, cand era detinut de mama sa Mrejeru Minodora. Stapaneste acel teren incepand din anul 1969, i-a fost atribuit prin hotararea de partaj succesoral si l-a intabulat in Cartea Funciara.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Prin eliberarea Titlului de Proprietate nr. 1048 la data de 26.11.1930, numitul Vasile Lupu a fost improprietarit cu suprafata de 28.170 mp teren situat pe raza comunei Farcasa, satul Galu, jud. Neamt, fapt dovedit cu copia acestui titlu, a schitei terenului si a procesului verbal de punere in posesie (vezi filele 4-6).
La data de 11.01.1946, Vasile Lupu si sotia sa Ruxanda Lupu, au adoptat-o pe numita Padure Eugenia, aceasta preluand numele de Eugenia Padure Lupu, care s-a casatorit cu numitul Dumitrascu Gheorghe, preluand numele de familie al acestuia, fapt dovedit cu copia extrasului din registrul starii civile al comunei Farcasa, depus la fila 8.
Reclamantii indicati in cerere sunt mostenitorii defunctei Dumitrascu Eugenia.
Paratii Mrejeru Vasile si Mrejeru Ioan sunt mostenitorii defunctei Mrejeru Minodora, care la randul ei este mostenitoarea defunctului Lupu Ion, fratele natural al numitei Dumitrascu Eugenia.
Prin sentinta civila nr. 980/1970 a Judecatoriei Piatra Neamt, ramasa definitiva, paratii Lupu Ana, Simionescu Pantelimon si Vasiliu Gheorghe au fost obligati sa-i lase in posesie numitei Dumitrascu Eugenia suprafata de teren sus-mentionat.
Lupu Ana era sotia numitului Lupu Ioan, fratele defunctului Lupu Vasile. Cei doi parati sunt nepotii numitei Lupu Ana.
Prin sentinta civila nr. 1821/2001 a Judecatoriei Bicaz, modificata prin decizia civila nr.792/AC/2003 a Tribunalului Neamt, paratilor Mrejeru Vasile si Mrejeru Ion le-a fost atribuita cate o suprafata de 10.000 mp din terenul sus-mentionat.
La data 30.04.2004 executorul judecatoresc Balan Ioan i-a pus in posesia terenurilor respective pe parati (vezi fila 44).
Paratul Mrejeru Vasile si-a inscris dreptul de proprietate asupra terenului in Cartea Funciara, prin incheierea nr. 670 din 30.06.2004 a Biroului de Carte Funciara din cadrul Judecatoriei Bicaz (vezi fila 43).
Raportul expertizei tehnice topografice efectuate in cauza a confirmat faptul ca terenul revendicat de reclamanti si ocupat de parati este unul si acelasi cu terenul cu care a fost improprietarit defunctul Vasile Lupu.
Instanta va respinge ca nefondata exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de parati prin aparator, derivata din aceea ca paratii au un drept de coproprietate asupra terenului revendicat in calitate de mostenitori ai defunctului Lupu Ion, care a venit la mostenirea fratelui sau Lupu Vasile, potrivit art. 309-324 Cod civil, anterior modificarii acestuia prin codul familiei, pentru urmatoarele considerente: aceste dispozitii invocate de parati si care au fost abrogate de Codul familiei, respectiv de legea din 15.03.1906, nu confereau un drept de mostenire al fratelui (Lupu Ion) alaturi de fiica adoptiva (Dumitrascu Eugenia).
Fata de cele retinute instanta constata ca actiunea este intemeiata si urmeaza sa o admita in temeiul disp. art. 480 Cod civil si ale art. 274 Cod proc. civila, pentru urmatoarele considerente:
Comparand titlurile invocate de parti, respectiv Titlul de Proprietate nr.1048/26.11.1930, sentinta civila nr.1821/2001 a Judecatoriei Bicaz, modificata prin decizia civila nr.792/AC/2003 a Tribunalului Neamt si certificatul de mostenitor nr.432/1969 eliberat de fostul Notariat de Stat Judetean Neamt, instanta constata ca este preferabil titlul de proprietate care este mai vechi, dovedeste dobandirea dreptului de proprietate printr-un mod originar, constitutiv de drepturi, in timp ce hotararile sus-mentionate, pronuntate intr-un partaj succesoral si certificatul de mostenitor sunt ulterioare si declarative de drepturi.
