SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
RECURS - LITIGIU CU PROFESIONISTI. INSOLVENTA. CONTESTATIE LA TABELUL PRELIMINAR DE CREANTE. ADMISIBILITATEA REDUCERII SUMEI PREVAZUTA IN CLAUZA PENALA. CONDITII.
-art.969, 970 Cod civil vechi;
-art.1066 - 1072 Cod civil vechi.
Decizia nr.114/C/12.02.2013 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.
Prin sentinta nr. 1473/F/2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondata exceptia tardivitatii formularii contestatiei invocate de catre creditorul S.C. A. S.R.L. B.
A admis in parte contestatiile formulate de debitorul S.C. D. I. S.R.L. O. in contradictoriu cu creditorii S.C. F. D.C.I. S.A. B., S.C. D. S.R.L. C. N., S.C. A. S.R.L. B., A. F. S.R.L. P., S.C. A. C. S.R.L. C. N. , M. C. N. si administratorul judiciar O. S. IPURL C.
A admis in parte contestatia formulata de creditorul S.C. F. D.C.I. S.A. B. in contradictoriu cu administratorul judiciar O. S. IPURL C. N.
A admis contestatiile formulate de creditorii S.C. N. C. S.R.L. C. N., S.C. C., S.D. C. S.R.L. H. T. si S.C. M. S.R.L. C. N. si administratorul judiciar O. S. IPURL C. N.
A respins ca nefondata contestatia formulata de creditorul S.C. D. S.R.L. C. N. in contradictoriu cu administratorul judiciar O. S. IPURL C. N.
A obligat administratorul judiciar sa examineze declaratiile de creanta ale creditorilor S.C. N. C. S.R.L., S.C. C., S.D. C. S.R.L. si S.C. M. S.R.L.
A dispus modificarea partiala a tabelului preliminar de creante al debitorului S.C. D. I. S.R.L. dupa cum urmeaza :
- creditorul S.C. F. D.C.I. S.A. va fi inscris cu suma de 2.398.721, 16 lei la categoria creditori garantati si cu suma de 2.629.769, 77 lei la categoria creditori chirografari;
- creditorul M. C. N. va fi inscris cu suma de 10.771 lei.
- creditorul S.C. A. S.R.L. va fi inscris cu suma de 1.832.449, 6 lei;
- creditorul S.C. D. S.R.L. va fi inscris cu suma de 208.131 lei la categoria creditori chirografari.
A respins ca nefondate celelalte pretentii.
Analizand actele si lucrarile dosarului judecatorul sindic a retinut ca in urma examinarii declaratiilor de creanta si a probelor depuse in sustinerea lor administratorul judiciar a intocmit tabelul preliminar de creanta. Intrucat ele au fost contestate de catre debitor si creditori invocandu-se motive distincte, situatia fiecaruia s-a examinata separat.
1. Creditorul S.C. F. DCI S.A. a solicitat inscrierea in tabelul preliminar de creante cu urmatoarele sume : 73.109, 69 lei debit principal si 9.506, 71 lei dobanzi aferente ( contractul de cesiune de creanta nr. 170/8.03.2010 ), 187.140, 5 lei debit principal si 13.856, 15 lei dobanzi aferente ( contractul de cesiune de creanta nr. 220/8.04.2010 ), 120.333, 44 lei debit principal si 8.625, 09 lei dobanzi aferente (contractul de cesiune de creanta nr. 314/31.05.2010 ), 2.518, 59 lei debit principal si 33.672, 87 lei dobanzi aferente ( contractul de cesiune de creanta nr. 199/19.03.2010 ), 18.051, 81 lei debit principal si 2.612, 15 lei dobanzi aferente ( contractul de cesiune de creanta nr. 197/19.03.2010 ), 1.824.487 lei debit principal necesionat, 13.159, 28 lei penalitati de intarziere, 920.886, 26 lei penalitati conform protocolului din data de 2.11.2009 scadente si neincasate, 1.500.000 lei penalitati de intarziere conform aceluiasi protocol calculate pana la data de 2.11.2009, 787.358 lei discount acordat potrivit aceluiasi protocol.
In urma examinarii declaratiei de creanta si a inscrisurilor anexate administratorul judiciar a procedat la inscrierea partiala a creditorului la categoria creditori chirografari.
Din probele administrate in cauza judecatorul sindic a retinut ca intre cele doua parti s-a incheiat la data de 26.11.2007 contractul de vanzare-cumparare nr. 401 prin care debitorul se obliga sa cumpere si sa promoveze de la creditor produse farmaceutice, medicamente, aparatura, instrumentar si accesorii medicale, substante active si concentrate pentru obtinerea de produse comerciale, produse cosmetice si de toaleta si articole medicale in valoare totala de 3.300.000 lei. Pentru a preveni dificultatile legate de evaluarea judiciara a daunelor-interese s-a stipulat ca in cazul in care plata se face cu intarziere sunt datorate penalitati de intarziere in cuantum de 0, 2 % pe zi din suma neachitata, acestea putand depasi debitul principal ( art. 8.5 ).
Pe perioada executarii contractului datorita dificultatilor intampinate de debitor in executarea obligatiilor intre parti s-au incheiat patru contracte de cesiune de creanta (170/8.10.2010, 228/8.04.2010, 314/31.05.2010 si 199/19.03.2010) prin care acesta transmitea in favoarea creditorului drepturile de creanta izvorate din facturile cuprinse in anexa 2 pe care debitorul in calitate de cedent le avea de incasat de la CAS C. si B.. In nici unul dintre acestea nu se prevede in mod expres ca in urma incheierii sale creditorul pierde dreptul de creanta izvorat in temeiul contractului nr. 401/26.11.2007, ele fiind concepute ca un mecanism prin intermediul caruia sa se stinga o parte din datoriile acumulate de catre debitor.
De altfel, contractul nr. 199/19.03.2010 in anexa 3 cuprinde o clauza superflua care stipuleaza ca in cazul in care, din orice motive, cuantumul creantei cesionate este micsorat/modificat, cesionarul este indreptatit de a incasa contravaloarea facturilor fiscale prezentate in anexa 1 si accesoriile de la cedent. Singura modificare a raporturilor complexe stabilite intre acestea vizeaza cuantumul penalitatilor, ele fiind micsorate prin anexa amintita pentru intarzieri de pana la 90 de zile in raport de clauza penala inserata in contractul de vanzare-cumparare.
Asa fiind, cele patru contracte de cesiune de creanta nu au fost de natura sa majoreze sub aspectul debitului principal datoria inregistrata de catre debitor, ci au fost concepute in vederea diminuarii lui. Ele au intervenit ulterior incheierii de catre parti a protocolului din data de 2.11.2009 in cadrul caruia au fost cuantificate debitele restante inregistrate pana la acel moment de catre debitor si s-a incercat reamenajarea raporturilor pentru viitor.
In aceste conditii la data de 2.11.2009 debitorul avea o obligatie de plata principala izvorata din contractul de vanzare-cumparare cuantificata la suma de 2.463.750, 93 lei. Plata acesteia a fost stabilita ca va fi facuta prin intermediul a trei mecanisme : incheierea contractului de cesiune in data de 26.10.2009 pentru suma de 253.017, 4 lei, acordarea unui discount in cuantum de 712.860 lei inclusiv T.V.A. si emiterea a patru bilete la ordin cu scadenta in intervalul 5.12.2009-5.03.2010.
Ulterior semnarii protocolului partile au continuat raporturile contractuale, debitorul acumuland datorii ce au determinat, intre altele, incheierea contractelor de cesiune de creanta amintite anterior. De la acest moment decelarea drepturilor si a obligatiilor asumate corelativ de cele doua parti trebuie sa aiba in vedere continutul protocolului si a contractelor incheiate ulterior, raportarea la contractul de vanzare-cumparare nr. 401/26.11.2007 prezentand importanta numai pentru determinarea debitului principal inregistrat pana la acel moment, a penalitati de intarziere si a dobanzilor aferente.
Din aceasta perspectiva judecatorul sindic a retinut ca debitorul a depus in sustinerea contestatiei sale patru ordine de compensare incheiate la data de 1.03.2010 (nr. 3672808 pentru suma de 119.000 lei), 15.04.2010 ( nr. 3672810 pentru suma de 2.275, 29 lei ), 8.04.2010 (nr. 3673809 pentru suma de 146.628, 23 lei ) si 23.04.2010 ( nr. 9932431 pentru suma de 8.760, 78 lei ). Examinand anexele acestora in care se detaliaza facturile fiscale ce fac obiectul compensarii se poate observa ca numai primele doua cuprind facturile emise pana la data incheierii protocolului din 2.11.2009, celelalte fiind ulterioare.
Ca mijloc de stingere a obligatiilor reciproce dintre parti, compensarea presupune cunoasterea creantelor ce urmeaza a fi considerate stinse prin aplicarea acestui mecanism. Atata timp cat facturile fiscale din ultimele doua ordine de compensare au fost emise ulterior datei de 2.11.2009, iar debitorul invoca stingerea creantei principale la care acesta face referire, este neindoielnic ca ea nu poate fi primita intrucat se refera la o datorie nascuta ulterior.
Cat privesc primele doua ordine, judecatorul sindic a retinut ca facturile fiscale indicate in acestea nu au fost solicitate de catre creditor prin declaratia de creanta depusa, ele neregasindu-se in anexa la aceasta. Singura referire facuta vizeaza penalitatile de intarziere pe care creditorul este indreptatit sa le solicite in temeiul art. 8.5 din contractul de vanzare-cumparare nr. 401/26.11.2007 ca urmare a intarzierii la plata.
Aceeasi concluzie se impune si in ceea ce priveste platile facute de catre CAS C. ca urmare a contractelor de cesiune de creanta amintite. Comparand anexa adresei nr. 3352/29.02.2012 emisa de aceasta institutie publica cu anexa declaratiei de creanta se poate trage concluzia ca nu a fost solicitat debitul principal stins ca efect al platilor facute de catre institutia publica creditorului, ci numai penalitati de intarziere si dobanzi aferente. Tocmai de aceea, din debitul principal cuantificat prin protocolul de la data de 2.11.2009 considera ca debitorul datoreaza la data deschiderii procedurii suma de 916.127, 16 lei.
Determinarea penalitatilor aferente solicitate de catre creditor impune luarea in considerare a faptului ca ele sunt datorate in temeiul art. 8.5. din contractul de vanzare-cumparare initial. La momentul semnarii protocolului partile au prevazut in mod expres ca potrivit calculelor preliminare ale creditorului ele se situeaza intre 1.500.000 lei-1.750.000 lei si vor face obiectul unei negocieri si tranzactii separate pana la data de 15.11.2009.
Acordul de principiu exprimat cu acel prilej s-a materializat la data de 20.01.2010 cand partile au stabilit in mod expres ca suma certa, lichida si exigibila pe care debitorul o datoreaza cu titlu de penalitati de intarziere este de 700.000 lei, ea urmand a fi platita in 17 transe lunare in perioada 30.04.2010-31.08.2011.
Trimiterea pe care partile au facut-o in mod expres la cele doua acte juridice in cuprinsul fiecaruia conduce la concluzia certa ca numai in momentul semnarii tranzactiei a fost stabilit in mod clar si definitiv cuantumul acestora, prevederea cuprinsa in art. 7 din tranzactie fiind elocventa in acest sens. Ca atare, considera nefondata sustinerea creditorului in sensul ca penalitatile de intarziere s-ar cifra la suma de 1.500.000 lei.
Faptul ca art. 4 din tranzactie stipuleaza plata unor noi penalitati in cazul neexecutarii la termen a obligatiilor nu echivaleaza cu instituirea unui anatocism dupa cum sustine debitorul. Interdictia la care acesta face referire priveste dobanda si nu penalitatile de intarziere stabilite de parti prin intermediul unei clauze penale. De altfel, interdictia stabilita de art. 1089 alin. 2 din Vechiul Cod Civil la care face trimitere debitorul in mod implicit nu vizeaza materia obligatiilor comerciale, exprimarea legiuitorului neputand conduce la o concluzie contrara.
In aceste conditii, tinand seama ca nu a fost respectat termenul de plata a penalitatilor, considera ca este indreptatit creditorul sa pretinda aplicarea clauzei penale amintite, astfel incat cuantumul penalitatilor se cifreaza la suma de 1.482.600 lei.
Cat priveste debitul ulterior retine ca fiind in acelasi timp un act juridic, plata trebuie sa fie dovedita de catre cel care o invoca in conditiile art. 1169 din Vechiul Cod Civil. Debitorul a depus mai multe ordine de plata si chitante de incasare a unor sume de bani ( filele 129-143 ) pentru a dovedi acest aspect. Examinand cuprinsul lor se poate constata ca cele mai multe documente de plata nu specifica factura fiscala ce se doreste a fi stinsa, singurele referiri exprese in acest sens fiind facute in chitantele emise la data de 8.10.2010, 6.01.2010, 17.02.2010, 9.02.2010, 4.01.2010, 13.02.2010, 17.12.2009, 13.02.2010, 12.02.2010, 10.11.2009, 9.11.2009 si 18.11.2009 aflate la filele 134-143.
Compararea facturilor fiscale si a sumelor indicate cu continutul anexei declaratiei de creanta conduce la concluzia ca fie ele nu au fost solicitate de catre creditor, fie nu acopera in intregime debitul cumulat al acestora. Or, stingerea partiala a unei creante reflectate de o anumita factura fiscala nu echivaleaza cu stingerea in intregime a debitelor reflectate de toate facturile fiscale emise in desfasurarea raporturilor dintre parti, astfel incat considera ca debitul principal ulterior datei de 2.11.2009 este de 908.366, 23 lei.
In plus, tinand seama ca platile au fost efectuate cu intarziere fie ca urmare a decontarilor facute de CAS, fie in mod direct de catre debitor, creditorul este indreptatit sa solicite in temeiul art. 9 din protocol plata penalitatilor de intarziere in cuantum de 0. 2 % pe fiecare zi , ele cifrandu-se la suma de 934.045, 54 lei.
Referitor la suma de 787.358 lei solicitata cu titlu de discount acordat a retinut ca in cuprinsul protocolului se arata in mod expres ca nerespectarea CGVG cu amendamente si a planului de achizitie are ca efect restituirea marfii achizitionate si neachitate de catre debitor la care se adauga contravaloarea discountului ramas pentru produsele neachitate de acesta din motive culpabile. In conditiile in care debitorul nu a achitat contravaloarea marfii achizitionate, mentinerea discountului este lipsita de orice temei, acordarea lui urmarind in mod neindoielnic cresterea volumului de vanzari ca urmare a raporturilor dintre cele doua parti. Ca atare, creditorul este indreptatit la plata lui.
In ceea ce priveste caracterul garantat sau negarantat al creantei retine ca raporturile complexe dintre cele doua parti trebuie defalcate in doua perioade : cea anterioara incheierii protocolului din 2.11.2009 si cea ulterioara. Solutia se impune intrucat anterior acestui moment derularea lor a avut la baza contractul de vanzare-cumparare nr. 401/26.11.2007, iar ulterior acestuia protocolul, CGVC, amendamentele si planul de achizitii.
Fiind o procedura colectiva instituita in vederea acoperirii pasivului debitorului aflat in insolventa, Legea nr. 85/2006 instituie o serie de dispozitii derogatorii de la dreptul comun. Respectarea principiului specialia generalibus derogant impune ca normele acesteia sa se aplice cu prioritate si numai in masura in care nu este reglementata in mod expres vreo ipoteza sa fie incidente prevederile dreptului comun.
Astfel, in aceasta materie legiuitorul a inteles sa defineasca in mod diferit creanta garantata stabilind ca au o asemenea caracteristica creantele persoanelor care beneficiaza de o garantie reala asupra bunurilor debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau tert garantat fata de persoanele beneficiare ale garantiei reale (art. 3 pct. 9 ). Trecand peste greseala de redactare a acestei prevederi ( in mod corect ar fi fost tert garant si nu tert garantat intrucat numai in acest fel dispozitia are un inteles logic ) esential este faptul ca s-a realizat o restrangere a conceptului de garantie.
Ea priveste in cadrul acestei proceduri numai garantiile constituite asupra unor bunuri ce se afla in patrimoniul debitorului, restrangandu-se atat sub aspect obiectiv, cat si subiectiv sfera acestora. Numai in masura in care sunt intrunite cele doua conditii - bunul si debitor garant - se poate retine caracterul de creanta garantata, legea nefacand insa nici o distinctie in privinta bunului adus ca si garantie - mobil sau imobil.
Din aceasta perspectiva a retinut ca in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare nr. 401/26.11.2007 se prevede in mod expres ca a fost constituita in favoarea creditorului o garantie constand in gaj fara deposedare asupra stocului de bunuri fungibile in valoare de 3.300.000 lei, respectiv 275.000 lei lunar, garantie ce a fost inscrisa in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare in data de 2.09.2009. Aplicand regula caracterului translativ al contractului de vanzare-cumparare in materia bunurilor mobile s-a stipulat ( art. 5.1 ) ca dreptul de proprietate asupra produselor se transfera de la vanzator la cumparator odata cu predarea acestora de catre vanzator si semnarea de primire si stampilarea facturii de catre cumparator.
Din moment ce debitorul a devenit proprietar asupra bunurilor transmise in temeiul contractului de vanzare-cumparare, este neindoielnic ca acesta le putea afecta constituirii unei garantii de felul celei reglementate de Legea nr. 85/2006, astfel incat pentru creanta izvorata in temeiul acestuia considera ca se impune inscrierea creditorului la categoria garantati.
Trimiterea pe care creditorul a facut-o in cuprinsul contestatiei la incheierea contractelor de cesiune de creanta nu are nici o relevanta sub acest aspect intrucat semnarea lor a dus la transmiterea din patrimoniul debitorului in patrimoniul sau a dreptului de creanta pe care cel din urma il avea fata de CAS C. si B. Transferandu-se dreptul de proprietate, debitorul nu mai are calitatea de proprietar pentru a constitui o garantie reala in sensul definit de legea privind procedura de insolventa.
Aceeasi concluzie se impune si in ceea ce priveste dreptul de creanta nascut ulterior datei de 2.11.2009, in cuprinsul protocolului si a actelor aditionale neregasindu-se vreo dispozitie similara celei prevazute de art. XI din contractul de vanzare-cumparare. Faptul ca un tert a garantat executarea obligatiei sau ca au fost emise bilete la ordin avalizate nu are nici o importanta intrucat nu sunt indeplinite cele doua conditii cumulative amintite anterior : bunul si debitor garant.
Fata de toate acestea, a considerat intemeiata in parte contestatia formulata de creditorul S.C. F. D.C.I. S.A. si nefondata contestatia debitorului S.C. D. I.S.R.L., urmand ca acest creditor sa fie inscris cu suma de 2.398.721, 16 lei la categoria creditori garantati si cu suma de 2.629.769, 77 lei la categoria creditori chirografari.
2. Creditorul S.C. D. S.R.L. a solicitat inscrierea sa cu suma de 1.964.472 lei la categoria creditori garantati, intemeindu-si declaratia de creanta pe tranzactia incheiata de cele doua parti la data de 20.05.2010. In urma analizarii inscrisurilor depuse administratorul judiciar a dispus inscrierea cu suma de 998.109 lei.
Fiind rezultatul acordului de vointa exprimat de creditor si debitor, contractul de tranzactie a carui nulitate se solicita trebuie sa indeplineasca toate conditiile de valabilitate prescrise de art. 948 Vechiul Cod Civil. Debitorul a pretins incalcarea a doua elemente ce formeaza vointa juridica - consimtamantul si cauza.
Pentru a produce efectele juridice pe care partile le-au dorit, acesta trebuie, intre altele, sa nu fie alterat prin vicii. In acest sens art. 953 din Vechiul Cod Civil prevede ca nu este valabil consimtamantul dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol. Potrivit art. 954 din Vechiul Cod Civil eroarea atrage nulitatea actului juridic numai atunci cand vizeaza substanta obiectului conventiei. Ea poate atrage nulitatea absoluta numai in masura in care vizeaza identitatea obiectului actului juridic ( error in corpore ) in sensul ca una dintre parti considera ca obiect al actului juridic il constituie un anumit bun, iar cealalta crede ca obiect este un alt bun. Stabilirea incidentei acesteia presupune raportarea si la faza precontractuala intrucat in aceasta etapa se configureaza toate elementele pe care partile le vor fixa ulterior in contractul incheiat.
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca partile au incheiat contractul de tranzactie pe fondul existentei intre ele a unui litigiu vizand deschiderea procedurii de insolventa. Creditorul a conditionat incheierea lui si de plata cheltuielilor de judecata constand in onorariul avocatului ales in cauza, onorariu stabilit ca urmare a negocierilor directe purtate intre creditor si aparatorul sau.
Imprejurarea ca acesta a fost sau nu achitat nu are nici o influenta asupra valabilitatii consimtamantului intrucat debitorul a cunoscut identitatea obiectului actului juridic, fiind exclusa o falsa reprezentare asupra acestui element. Numai in masura in care s-ar fi pus in discutie cuantumul lui diferit din perspectiva celor doua parti, s-ar fi putut pune sub semnul indoielii valabilitatea consimtamantului. Or, din moment ce suma a fost clar identificata si modalitatea de plata stabilita in mod distinct considera ca nu poate fi retinuta eroarea-obstacol la care face referire debitorul, astfel incat sub acest aspect contestatia nu poate fi primita.
Referitor la cauza contractului, a retinut ca ea se compune din doua elemente : scopul imediat si cel mediat. Debitorul a pus in discutie valabilitatea celui din urma, el reprezentand motivul determinant al incheierii unui act juridic. El poate privi fie insusirile contraprestatiei, fie anumite calitati ale celeilalte parti, fiind un element subiectiv si variabil de la un act sau altul.
Deceland scopul mediat al contractului de tranzactie incheiat de parti judecatorul sindic a considerat ca acesta l-a constituit in privinta debitorului evitarea deschiderii procedurii de insolventa. Nici o proba administrata in cauza nu poate conduce la concluzia ca acesta ar fi fost de acord cu incheierea lui numai in masura in care s-ar fi facut dovada platii in prealabil a onorariului pretins de catre avocatul ales. Tocmai de aceea, a considerat ca nici acest motiv nu poate fi retinut.
Pe de alta parte, din continutul contestatiei formulate de catre debitor rezulta ca acesta considera cuantumul lui nejustificat atat in privinta debitului principal, cat si a penalitatilor de intarziere aferente. Pentru a preveni dificultatile legate de cuantificarea pe cale judiciara a daunelor-interese a fost stabilita o clauza penala conform careia neplata la termen a celor 12 transe saptamanale egale de 12.500 lei atrage plata unor penalitati de intarziere in cuantum de 3 % pe zi. In temeiul acestei clauze creditorul a si incasat suma de 91.869 lei, debitul principal fiind in prezent de 112.500 lei potrivit fiselor analitice partener ale celor doua parti.
Aplicabilitatea propriu-zisa a clauzei penale astfel cum a fost ea conceputa de catre parti presupune stabilirea imprejurarii daca este sau nu posibila reevaluarea sa judiciara. Legiuitorul a consacrat acestei institutii reglementari cuprinse in doua capitole diferite : despre diferitele tipuri de obligatii ( capitolul VI- sectiunea a VI-a ) si despre efectele obligatiilor ( capitolul VII ). In art. 1066-1072 Vechiul Cod Civil se consacra obligatia cu clauza penala, este definita aceasta si se contureaza regimul sau juridic, in timp ce art. 1087 Vechiul Cod Civil este cuprins in capitolul referitor la raspunderea contractuala si daunele-interese ce se cuvin creditorului in caz de neexecutare a obligatiilor asumate de catre debitor.
Reflectarea prin dispozitii distincte a aceleiasi institutii juridice este de natura sa imprime particularitati cu privire la cauza, obiectul si natura prestatiei executate de catre debitor in situatiile consacrate de cele doua categorii de reglementari. Astfel, primul grup de dispozitii se stipuleaza in vederea asigurarii executarii unei obligatii relevand caracterul coercitiv-sanctionator al clauzei penale ce o apropie de originile sale din dreptul roman, in timp ce a doua categorie se refera la o etapa ulterioara - neexecutarea obligatiilor si acoperirea unui prejudiciu - reflectand caracterul reparatoriu al acesteia.
Conexiunea dintre cele doua categorii de reglementari este data de art. 1069 Vechiul Cod Civil potrivit caruia clauza penala este o compensare a daunelor-interese ce creditorul sufera din neexecutarea obligatiei principale. Natura mixta a clauzei penale impune luarea in considerare a faptului ca desi cocontractantul este indreptatit sa obtina ce s-a stipulat in cuprinsul clauzei penale fara a i se pretinde sa dovedeasca existenta unui prejudiciu si intinderea lui, acestea reprezinta in acelasi timp cauza si limita pana la care pot fi acordate.
Concluzia se impune intrucat art. 1085 si 1086 Vechiul Cod Civil prevad in mod expres ca debitorul raspunde numai de daunele-interese care sunt consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei, chiar si in ipoteza in care vinovatia imbraca forma dolului. Tocmai de aceea, nu trebuie exclusa de plano posibilitatea instantei de judecata de a reduce sau majora cuantumul daunelor-interese stabilite atunci cand intre prejudiciul real suferit de catre creditor si suma stipulata exista o disproportie vadita.
O asemenea interventie nu este de natura sa infranga principiul fortei obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 Vechiul Cod Civil intrucat libertatea contractuala nu este identica cu una absoluta sau discretionara de a contracta. Un contract are putere de lege intre parti intrucat este prezumat a fi dominat de buna-credinta si utilitate pentru partile contractante. Forta juridica deplina este recunoscuta numai acelor conventii care nu intra in conflict cu principiul constitutional al bunei-credinte si cu bunele moravuri. In caz contrar el nu poate fi opus partilor, tertilor sau instantei de judecata.
Mai mult, nu trebuie omis ca art. 969 Vechiul Cod Civil nu are o existenta de sine statatoare in ansamblul dispozitiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 Vechiul Cod Civil, executarea cu buna-credinta a obligatiilor fiind rezultatul firesc al obligativitatii contractului. Un contract ramane legea partilor numai in masura in care nici una dintre acestea nu ignora sau incalca cu buna stiinta indatoririle care ii revin potrivit asumarii si executarii cu buna-credinta a prestatiilor.
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca a fost achitat de catre debitor o parte din debit, cuantumul penalitatilor pretinse in prezent ce catre creditor depasind de zece ori valoarea acestuia. Obligarea acestuia la plata intregii sume reprezinta o inzecita dezdaunare pentru acelasi prejudiciu izvorat din neexecutarea obligatiilor. Or, dupa cum s-a aratat anterior orice dauna-interes trebuie sa fie consecinta directa a neindeplinirii obligatiei de catre debitor.
Chiar daca nu poate fi anihilata componenta sanctionatorie, represiva pe care o presupune de lege lata orice clauza penala, ea nu trebuie sa duca la crearea unui dezechilibru major intre cele doua parti intrucat s-ar contraveni principiului executarii cu buna-credinta a obligatiilor. In absenta unui prejudiciu real retinerea exclusiva a caracterului punitiv al clauzei penale ar duce la negarea naturii sale mixte consacrate de legiuitor.
Din aceasta perspectiva s-a considerat ca executarea in intregime a clauzei penale astfel cum a fost ea stabilita de catre parti contravine art. 970 Vechiul Cod Civil si solidaritatii contractuale care trebuie sa insoteasca partile pe parcursul desfasurarii raporturilor juridice izvorate din contract. Admiterea solutiei contrare ar duce la o solutie absurda ca pentru creditor sa fie mai avantajoasa neexecutarea contractului decat executarea lui. Principiul fortei obligatorii a contractului trebuie examinat si interpretat in stransa legatura cu solidarismul contractual intrucat esenta contractului este alcatuita nu numai din vointa partilor contractante, ci si din interesul contractual al fiecareia dintre ele.
De altfel, pornind de la aceasta premisa art. 1070 Vechiul Cod Civil prevede ca penalitatea poate fi diminuata de catre judecator cand obligatia principala a fost executata in parte. Chiar daca prin art. 1087 Vechiul Cod Civil s-ar parea ca legiuitorul a abolit aceasta posibilitate, nu trebuie omis ca acest articol, desi este imperativ, nu este de ordine publica intrucat prin intermediul sau se urmareste protejarea unui interes individual si numai in subsidiar a unuia general.
Asa fiind, judecatorul sindic a considerat ca raportat la cele aratate anterior se impune reevaluarea sumelor inserate de parti intr-o maniera care sa asigure atat dezdaunarea creditorului, cat si sanctionarea rezonabila a debitorului. O asemenea operatiune nu poate ignora faptul ca neexecutarea intocmai a obligatiilor asumate a intervenit pe fondul unei crize economice extinse la nivel european, fara a se putea retine reaua-credinta a debitorului. Tocmai de aceea, obligarea debitorului la plata cu titlu de daune-interese a unei sume echivalente cu debitul principal restant este de natura sa dea eficienta naturii juridice a clauzei penale astfel cum a fost ea conceputa de legiuitor. Pe cale de consecinta, a dispus inscrierea creditorului in baza acestor clauze cu suma de 208.131 lei.
Cat priveste caracterul garantat sau negarantat al creantei, a retinut ca in cuprinsul contractului de tranzactie au fost stipulate doua garantii reale asupra unor bunuri care nu se afla in patrimoniul debitorului. Aceasta imprejurare este de natura sa inlature din perspectiva Legii nr. 85/2006 caracterul de creditor garantat ( supra punctul 1 contestatia fata de creanta creditorului S.C. F.D.C.I. S.A. ), astfel incat va ramane inscris la categoria celor chirografari.
3. Creditorul S.C. A. S.R.L. a solicitat inscrierea in tabelul preliminar de creante cu suma de 345.815, 57 lei debit principal in baza incheierii din 18 iunie 2009 pronuntate de Tribunalul Bucuresti, 651.972, 3 lei penalitati de intarziere aferente, 313.116, 7 lei in baza declaratiei notariale date la BNP I. S. si 542.638, 15 lei penalitati de intarziere aferente. In urma examinarii inscrisurilor atasate administratorul judiciar a dispus inscrierea cu intreaga suma pretinsa.
Potrivit art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 impotriva tabelului preliminar de creante debitorul, creditorii si orice alta persoana interesata pot formula contestatii in termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului preliminar atat in procedura generala, cat si in procedura simplificata. Fiind vorba de un termen stabilit in vederea desfasurarii procedurii, el are natura unuia de decadere, astfel incat depasirea lui impiedica examinarea motivelor invocate in sustinerea cererii ( art. 103 alin. 1 Cod procedura civila ).
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca la data de 24 ianuarie 2012 ( conform datei inscrise pe plicul aflat la fila 7 dos. 12556/111/2011 a1 ) debitorul a depus contestatiile la tabelul preliminar de creante. Dintr-o eroare administrativa o parte din acestea au fost expediate altor parti decat cele vizate in mod direct prin contestatie, imprejurare ce a si determinat judecatorul sindic sa puna in vedere debitorului redepunerea lor.
Concluzia rezulta din adresele comunicate de S.C. A. C. S.R.L. si S.C. A. F. S.R.L. ( filele 19 si 21 din acelasi dosar ) in care se face referire la contestatia depusa de debitor fata de inscrierea creditorului S.C. A. S.R.L., respectiv S.C. F. DCI S.A. Raportat la aceasta imprejurare, tinand seama ca a fost publicat tabelul preliminar de creante in data de 17.01.2012 prin aplicarea regulilor de calcul al termenelor stabilite pe zile ( art. 101 alin. 1 si 5 Cod procedura civila ) considera ca formularea contestatiei s-a facut in interiorul termenului stabilit de lege, astfel incat a respins ca nefondata exceptia tardivitatii.
Referitor la fondul litigiului a retinut ca la data de 11 mai 2010 cele doua parti au incheiat doua contracte de cesiune de creanta prin care debitorul transmitea creditorului creanta in cuantum de 81.855, 94 lei pe care acesta o avea de incasat in baza contractului de furnizare se servicii medicale nr. 128/2009 , respectiv creanta in cuantum de 51.162, 21 lei pe care acesta o avea de incasat in baza contractului de furnizare se servicii medicale nr. 82F/2009. In ambele contracte se prevede in mod expres ca prin semnarea lor creditorul renunta la orice pretentie de orice natura fata de creditor derivate sau care ar putea sa derive din valoarea produselor cumparate si neachitate de catre acesta ( art. 8 ).
Inserarea acestei clauze conduce la concluzia certa ca in baza ei a operat si stingerea datoriei pe care debitorul o avea la acel moment fata de creditor pana la concurenta celor doua sume, partile neconditionand in mod expres acest efect extinctiv de vreo alta imprejurare. Cu toate acestea, nu trebuie omis ca la art. 6 s-a stipulat ca in patrimoniul debitorului creanta transmisa exista in mod valabil, neintervenind vreo cauza de stingere a acesteia. Tocmai de aceea, in masura in care prin fapta sa anterioara sau ulterioara debitorul ar fi impiedicat creditorul sa-si incaseze creanta de la debitorul cedat, efectul extinctiv pe care partile l-au prevazut nu poate fi retinut.
Asa fiind, trebuie precizat ca in vederea efectuarii publicitatii cesiunii de creanta impuse de art. 1393 Vechiul Cod Civil creditorul a procedat la notificarea incheierii ei catre CAS Transporturi, acesta reziliind contractul de furnizare de servicii medicale nr. 82F/2009 incheiat cu debitorul. Nici o dispozitie contractuala nu a stabilit in sarcina creditorului interdictia de a recurge la prevederile legale mai sus amintite, partile facand numai referire la inexistenta unei obligatii de plata ca urmare a cesiunii in sarcina debitorului cedat.
In conditiile in care continutul contractului de furnizare de servicii medicale nr. 82F/2009 era cunoscut de catre debitor, respectarea principiului bunei-credinte ar fi impus acestuia sa atraga atentia creditorului asupra faptului ca incheierea contractului de cesiune de creanta atrage rezilierea contractului amintit. Invocarea incalcarii unei obligatii pe care debitorul si-a asumat-o initial pentru a paraliza actiunea creditorului S.C. A. S.R.L. in recuperarea creantei sale contravine principiului nemo propriam turpitudinem allegans, astfel incat considera ca aceasta aparare nu poate fi retinuta. Ca atare, suma de 51.162, 21 lei pe care acesta o avea de incasat in baza contractului de furnizare de servicii medicale nr. 82F/2009 nu poate fi scazuta din debitul principal.
Stabilirea exacta a debitului datorat de catre debitor impune luarea in considerare a faptului ca datoria initiala stabilita prin incheierea pronuntata la data de 18 iunie 2009 de catre Tribunalul Bucuresti in dos. nr. 33948/3/2008 se ridica la 528.774, 27 lei. Cumuland sumele inserate in ordinele de plata depuse de catre debitor rezulta ca acesta a facut plati directe in cuantum total de 120.217 lei.
La aceasta suma se adauga creanta cesionata in cuantum de 81.855, 94 lei pe care debitorul o avea de incasat in baza contractului de furnizare de servicii medicale nr. 128/2009 si in privinta careia nu poate fi retinuta vreo clauza de reziliere similara celei amintite anterior. Raportat la debitul principal stabilit prin hotararea judecatoreasca si la penalitatile de intarziere aferente, considera ca debitorul datoreaza in prezent suma de 326.701, 33 lei, respectiv 649.993, 42 lei, suma la care se adauga cea izvorata din declaratia notariala data la BNP I. S.
Fata de toate acestea, a admis in parte contestatia formulata de debitor si a dispus inscrierea creditorului cu suma de 1.832.449, 6 lei.
4. Creditorul S.C. A. C. S.R.L. a solicitat inscrierea sa cu suma de 91.759, 81 lei debit principal, 461.856, 94 lei penalitati de intarziere aferente, 988 lei cheltuieli de executare silita si 34.616, 97 lei despagubiri in baza contractului de inchiriere nr. 128/3.04.2007 incheiat intre cele doua parti. In urma examinarii inscrisurilor anexate administratorul judiciar a procedat la inscrierea creditorului cu intreaga suma solicitata.
Fiind rezultatul acordului de vointa liber exprimat al celor doua parti, contractul de inchiriere se impune a fi respectat atat de acestea, cat si de instanta de judecata. Art. 5 din contract detaliaza cuantumul chiriei ce urma sa fie perceputa pentru spatiul ocupat si modalitatea concreta in care se va face plata, partile stabilind ca locatarul este obligat la plata in avans a chiriei pana cel mai tarziu in data de 20 a lunii premergatoare.
Contestarea sumei aferente lunii septembrie 2010 si retinerea inexistentei datoriei prin prisma acestei clauze ar fi presupus dovedirea de catre debitor ca pana in data de 20 august 2010 a achitat chiria aferenta lunii septembrie. Imprejurarea ca acesta a fost sau nu evacuat efectiv din spatiu nu are nici o relevanta intrucat partile nu au legat exercitarea folosintei in luna urmatoare de executarea obligatiei de plata in luna precedenta.
De altfel, din cuprinsul inscrisurilor aflate la filele 325-326 si 329-330 rezulta in mod clar ca in luna septembrie 2010 debitorul mai ocupa inca imobilul ce a fost transmis in folosinta in baza contractului de inchiriere. Nici unul dintre inscrisurile anexate contestatiei sau intampinarii nu pot duce la concluzia certa ca s-a si procedat la evacuarea lui din spatiu, procesul-verbal intocmit de executorul judecatoresc vizand numai instituirea sechestrului asupra bunurilor aflate in acesta.
In plus, in masura in care debitorul ar fi fost evacuat este greu de inteles de ce acesta a propus creditorului in data de 2.11.2010 ca folosinta spatiului sa fie preluata de o alta societate comerciala ce ar fi urmat sa achite debitul restant. Tocmai de aceea, tinand seama ca a fost stabilit cuantumul chiriei in chiar cuprinsul contractului de inchiriere si ca nu s-a facut dovada platii lui, a considerat contestatia nefondata si a respins-o ca atare.
5. Creditorul S.C. A. F. S.R.L. a solicitat inscrierea sa cu suma de 573.705, 15 lei in baza contractului de furnizare produse farmaceutice nr. 473/1.10.2008, administratorul judiciar procedand la inscrierea intregii sume.
Pe parcursul executarii acestui contract partile au incheiat la data de 5.11.2009 o conventie prin care s-a stabilit modalitatea concreta de plata a datoriilor acumulate pana la acel moment de catre debitor in baza contractului initial. Cu acel prilej s-a stabilit ca datoria inregistrata de debitor pana la acel moment era in cuantum de 1.425.770, 07 lei. Fiind recunoscuta in mod expres, judecatorul sindic a considerat ca orice cauza de stingere a acesteia invocata de catre debitor trebuie raportata la suma initiala.
Din aceasta perspectiva a retinut ca prin cumularea sumelor inserate in cuprinsul proceselor -verbale de compensare ( cele aferente soldului de 85.172, 48 lei si 30.216, 21 lei fiind depuse de doua ori ) se ajunge la cuantumul de 634.791, 70 lei. Trimiterea facuta de parti la cesionarea creantei in valoare totala de 204.276, 99 lei pe care debitorul o avea de incasat de la CAS C. nu are efect extinctiv in privinta obligatiei amintite a acestuia in raport cu creditorul.
Concluzia se impune intrucat partile au stabilit ca numai in ipoteza acceptarii de catre institutia publica a decontarii sumei catre creditor, ea va fi scazuta din debitul datorat de catre creditor. In conditiile in care nu s-a facut o asemenea dovada sau a imprejurarii ca debitorul a virat suma respectiva creditorului, judecatorul sindic considera ca nu se poate retine stingerea partiala a debitului prin intermediul mecanismului conceput de parti.
Mai mult, reprezentand atat un mijloc de stingere a obligatiilor, cat si un act juridic, dovada platii trebuie facuta in conditiile prescrise de art. 1169 din Vechiul Cod Civil. Debitorul, desi a pretins plata in numerar a sumei de 140.575 lei nu a depus nici o dovada in sustinerea acestei afirmatii. Ca atare, prin raportare la aceste dispozitii legale si la principiul idem est, non esse et non probari considera ca nu s-a facut dovada sustinerilor sale, astfel incat nici sub acest aspect contestatia nu este fondata.
Faptul ca s-a pretins de catre creditor plata penalitatilor de intarziere nu este decat consecinta directa a respectarii principiului fortei obligatorii a contractului, nici o clauza din conventia incheiata la data de 5.11.2009 necuprinzand exonerarea de la plata lor stabilita prin capitolul IV din contractul de furnizare produse farmaceutice nr. 473/1.10.2008. Pe cale de consecinta, a respins contestatia ca nefondata.
6. Creditorul M. C. N. a solicitat inscrierea sa cu suma de 78.005 lei reprezentand impozit pe cladire, teren, taxa afisaj si majorari aferente, taxa judiciara de timbru si amenda contraventionala, administratorul judiciar procedand la inscrierea intregii sume.
In cuprinsul inscrisului depus de catre debitor ( fila 6 din dos. nr. 12556/111/2011 a1 ) se precizeaza in mod expres ca imobilul pentru care a fost calculat impozitul figureaza pe lista monumentelor istorice. In aceste conditii devin incidente prevederile art. 41 din Legea nr. 422/2001 care excepteaza de la plata impozitului imobilul in ansamblul lui ( cladire si teren ). Tocmai de aceea, considera ca se impune ca acest creditor sa figureze in tabelul preliminar de creante numai cu suma de 10.771 lei izvorata din taxa judiciara de timbru si amenda contraventionala, sens in care a admis contestatia.
7. Creditorii S.C. M. S.R.L., S.C. N. C. S.R.L. si S.C. C. S.D. C. S.R.L. au solicitat inscrierea lor in tabelul preliminar de creante cu sumele indicate in declaratiile de creanta, insa administratorul judiciar a considerat ca ele au fost depuse tardiv. Solutionarea acestor contestatii presupune retinerea in primul rand a faptului ca prin incheierea nr. 2632/F/2011 judecatorul sindic a stabilit ca si data limita pentru depunerea declaratiilor de creanta 27 decembrie 2011. In baza atributiilor ce au fost stabilite in sarcina administratorului judiciar, acesta a procedat la expedierea notificarilor creditorilor indicati in lista anexa, precum si la publicarea anuntului referitor la deschiderea procedurii in Buletinul Procedurilor de Insolventa si ziarul "A. T.".
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 potrivit carora citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin Buletinul Procedurilor de Insolventa. De la aceasta regula alineatul 3 al aceluiasi articol instituie doua exceptii : comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii, ambele urmand sa se faca potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Intrucat exista insa posibilitatea ca nu toti creditorii sa fie identificati in etapa incipienta a procedurii, teza a II-a a acestui alineat reinstituie regula prescrisa de alineatul 1 al art. 7.
Legiuitorul nu face nici o distinctie in functie de categoria din care face parte creditorul, citarea prin publicitate instituita cu titlu general de art. 95 Cod procedura civila, fiind inlocuita cu modalitatea speciala prevazuta de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Respectarea celor doua modalitati de citare reprezinta o conditie necesara si suficienta pentru ca prezumtia instituita de lege referitoare la deschiderea procedurii si termenele care incep sa curga sa isi gaseasca aplicabilitatea. De altfel, art. 61 alin. 1 si 3 prevede in mod expres ca in urma deschiderii procedurii administratorul judiciar ca trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de debitor.
Interpretarea dispozitiilor amintite conduce la concluzia ca numai in masura in care a fost depusa lista respectiva, incumba administratorului judiciar obligatia de a proceda la notificarea individuala a fiecarui creditor. In ipoteza in care lista nu a fost depusa, notificarea facuta prin cele doua mijloace de publicitate - ziar de larga circulatie si Buletinul Procedurilor de Insolventa - suplineste notificarea individuala.
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca administratorul judiciar a respectat cele doua modalitati de publicitate instituite de lege, astfel incat fata de acesti creditori ar fi incidenta prezumtia referitoare la cunoasterea deschiderii procedurii din momentul realizarii ei. Cu toate acestea, nu trebuie omis ca art. 104 Cod procedura civila prevede in mod expres ca actele de procedura trimise prin posta instantelor de judecata se socotesc indeplinite in termen daca au fost predate la oficiul postal inainte de implinirea lui.
Creditorul S.C. M. S.R.L. a predat declaratia de creanta catre S.C. N. S.R.L. ( serviciu de curierat ) in data de 23 decembrie 2011 ( fila 2 din dos. nr. 12556/111/2011 a6 ) anterior expirarii termenului fixat prin incheierea de deschidere a procedurii. In aceste conditii in mod gresit a considerat administratorul judiciar ca a fost depasit termenul amintit, contestatia creditorului fiind intemeiata.
Pe de alta parte, nu trebuie omis ca regula instituita de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 primeste o exceptie importanta prin alineatul 3 teza intai care prevede ca se realizeaza conform Codului de procedura civila comunicarea actelor de procedura si notificarea deschiderii procedurii. Contestatorul S.C. N. C. S.R.L. a fost indicat in lista depusa de catre debitor, astfel incat acestuia nu ii sunt incidente dispozitiile tezei a II-a, subzistand exceptia prevazuta in teza intai.
Asa fiind, judecatorul sindic a retinut ca notificarea se impunea a fi facuta cu respectarea exigentelor prescrise de Codul de procedura civila, respectiv a dispozitiilor art. 100. Potrivit acestuia procesul-verbal incheiat de cel insarcinat cu inmanarea actului de procedura trebuie sa cuprinda, inter alia¸ numele si calitatea celui caruia i s-a facut inmanarea. Fiind instituita sub sanctiunea nulitatii nerespectarea acestei obligatii atrage incidenta ei.
Din cuprinsul dovezii atasate de catre administratorul judiciar rezulta ca pentru acest creditor comunicarea a fost preluata de catre o persoana a carei identitate nu a fost stabilita si care si-a declinat calitatea de ingrijitor. Trecand peste faptul ca orice act de procedura trebuie comunicat functionarului sau persoanei imputernicite cu primirea corespondentei ( art. 91 Cod procedura civila ) si ca in cazul unei persoane juridice conceptul de "ingrijitor" este greu de retinut, judecatorul sindic a retinut ca nu s-a indicat numele si prenumele acestuia.
In aceste conditii nu a fost comunicata in mod legal notificarea deschiderii de procedura, astfel incat nu se poate retine curgerea fata de acesta a termenului pentru depunerea declaratiilor de creanta. Concluzia se impune intrucat decaderea, ca orice sanctiune, presupune retinerea in sarcina celui fata de care se aplica, a unei culpe in realizarea obligatiilor procesuale. Ca atare, s-a apreciat ca, contestatia acestuia este intemeiata.
Referitor la creditorul S.C. C. S.D. C. S.R.L. a retinut cu titlu preliminar ca art. 64 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileste in mod expres ca toti creditorii au in principiu obligatia de a depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in cuprinsul sentintei de deschidere a procedurii, ele urmand a fi inregistrate intr-un registru care se va pastra la grefa tribunalului. Dispozitia legala nu instituie in mod direct obligatia ca respectiva declaratie de creanta sa fie depusa numai la tribunal, ea facand referire la inregistrarea ei de catre tribunal intr-un registru.
Chiar daca cele doua momente pot coincide - depunerea si inregistrarea - sub aspectul institutiei unde se realizeaza, nimic nu impiedica un creditor ca cererea sa fie adresata in mod direct administratorului judiciar, urmand ca acesta sa o depuna in vederea inregistrarii la tribunal. Or, aplicarea unei sanctiuni presupune existenta unei obligatii clare in sarcina partii fata de care este invocata.
In plus, nu trebuie omis ca prin decizia nr. 737/2008 Curtea Constitutionala a constat ca prevederea cuprinsa in art. 302 Cod procedura civila prin care se sanctioneaza cu nulitatea absoluta depunerea recursului la o alta instanta decat cea a carei hotarare se ataca, apare ca un formalism inacceptabil de rigid, de natura sa afecteze grav efectivitatea exercitarii caii de atac si sa restranga nejustificat accesul liber la justitie. Ratiunea avuta in vedere de instanta de contencios constitutional cu acel prilej este incidenta si in prezenta cauza, astfel incat aplicand principiul ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet considera ca depunerea declaratiei de creanta direct catre administratorul judiciar nu este de natura sa atraga decaderea creditorului, sens in care a admis contestatia.
Totodata, tinand seama ca nu au fost examinate declaratiile de creanta de catre administratorul judiciar prin raportare la evidenta contabila a debitorului, considera ca nu este posibila inscrierea directa a creditorilor in tabelul preliminar de creante, ci stabilirea obligatiei de analiza a lor in sarcina acestuia.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs creditoarele SC D. SRL Cluj Napoca si M. C. N. - D. T. I. L. si debitoarea SC D. I. SRL O.
A. Prin cererea sa de recurs creditoarea SC D. SRL C. N. a solicitat modificarea Sentintei nr. 1473/F/2012 in sensul respingerii contestatiei formulata de debitoare impotriva tabelului preliminar al creantelor, in ceea ce priveste creanta sa, admiterea contestatiei sale si mentinerea inscrierii sale in tabelul preliminar cu suma de 1.964.472 lei conform tranzactiei din 20.05.2010, cu cheltuieli de judecata in sarcina intimatei debitoare.
In motivarea recursului sau, creditoarea a aratat ca sentinta este netemeinica si nelegala avand in vedere urmatoarele:
Administratorul judiciar a inscris aceasta creditoare in tabelul preliminar cu suma de 998.109 lei si nu cu suma de 1.964.472 lei din declaratia de creanta.
La contestatia formulata de ea la tabelul preliminar de creante administratorul judiciar al debitoarei a depus la 08.02.2012 intampinare, prin care a solicitat admiterea in parte a contestatiei creditoarei si inscrierea sa in tabelul preliminar cu suma de 1.910.103 lei reprezentand debit principal si penalitati aferente.
Debitoarea a formulat si ea contestatie la tabelul preliminar, solicitand in principal, eliminarea creantei acestei creditoare, considerand ca nu-i datoreaza nici o suma de bani, precum si doua actiuni in anularea tranzactiei din 20.05.2010, anulate ca netimbrate.
a) Referitor la valabilitatea tranzactiei incheiata la 20.05.2010 intre debitoare si creditoarea recurenta (fosta SC F. SRL), recurenta invedereaza urmatoarele :
- Contestatoarea debitoare a semnat tranzactia in deplina cunostinta de cauza, luand act de obligatiile pe care si le asuma si prin aceasta si anume achitarea onorariului datorat cabinetului de avocatura care a reprezentant creditoarea in negocieri, respectiv penalitati de intarziere de 3% pe zi de intarziere calculate de la data semnarii tranzactiei asupra intregului debit restant. Totodata a consimtit si la garantarea executarii tranzactiei, prin semnarea unui contract de ipoteca si a unui contract de garantie reala mobiliara.
- Debitoarea nu a fost obligata sau constransa in nici un fel sa semneze tranzactia si celelalte documente incheiate in legatura cu aceasta, inclusiv contractul de ipoteca aferent si contractul de garantie reala imobiliara neexistand nici un motiv de nulitate a tranzactiei. Eroarea la care face referire debitoarea in contestatie nu a existat in nici un moment, aceasta exprimandu-se explicit in acceptarea conditiilor tranzactiei atat anterior, in cadrul negocierilor, cat si prin semnarea acesteia.
- Creditoarea recurenta si-a indeplinit obligatiile asumate prin tranzactie, in sensul renuntarii la judecata in dosarul nr. 282/1285/2010 a Tribunalului Comercial C. Onorariul de avocat datorat de reclamanta in urma incheierii tranzactiei a fost negociat liber intre creditoare si avocat, pe care debitoarea s-a obligat sa-l plateasca.
b) In ce priveste clauza penala inserata in tranzactia incheiata la data de 20.05.2010 intre recurenta si debitoare au fost invederate urmatoarele aspecte de catre recurenta:
- In temeiul art. 1066 din vechiul Cod civil "clauza penala este aceea prin care o persoana, spre a da asigurare pentru executarea unei obligatii, se leaga a da un lucru in caz de neexecutare din parte-i";
- Printr-o clauza penala, in vederea inlaturarii dificultatilor ce pot interveni prin aprecierea in justitie a cuantumului daunelor interese si raportandu-se la faptul ca evaluarea prejudiciului, la momentul producerii sale, poate fi costisitoare si dificila, intre ea si debitoare s-a realizat o evaluare conventionala a despagubirilor;
- Prin incheierea tranzactiei, autonomia de vointa a dus la crearea raportului obligatiilor asumate de parti;
- La momentul incheierii tranzactiei debitoarea era in cunostinta de cauza cu privire la forma reparatiei si la valoarea despagubirilor ce aveau sa-i incumbe in situatia neexecutarii obligatiilor asumate prin tranzactie;
- Confirmarea valabilitatii tranzactiei s-a facut si prin Sentinta civila nr. 1473/F/2012 recurata, in care s-a retinut in mod corect ca la momentul incheierii tranzactiei, consimtamantul debitoarei nu a fost afectat de vreun viciu, fiind exclusa eroarea obstacol, iar sub aspectul cauzei contractului, s-a concluzionat valabilitatea scopului mediat, contestat de debitoare;
- Fiind in fata unei tranzactii valabile, apreciaza ca trebuie respectat principiul obligativitatii contractului reglementat de art. 969 alin. 1 Cod civil .
c) Referitor la posibilitatea reductibilitatii clauzei penale de catre instanta de judecata, recurenta a aratat urmatoarele:
- Art. 1087 Cod civil vechi consacra ireductibilitatea clauzei penale, cuantumul daunelor interese stabilit prin clauza penala, potrivit normei legale, nu putea fi schimbat de catre instanta, reglementandu-se imperativ regula intangibilitatii judiciare a clauzei penale;
- Legea nu confera putere instantei in sensul posibilitatii moderarii sau maririi penalitatii convenite de catre cocontractanti;
- Scopul clauzei penale este determinarea anticipata a cuantumului despagubirilor ce vor fi platite de catre debitor si nu crearea unei posibilitati pentru debitor de a se libera de obligatia principala asumata printr-o alta prestatie;
- In temeiul principiului " pacta sunt servanda", instanta nu avea posibilitatea de a reduce sau de a mari cuantumul clauzei penale, decat inlaturand insusi scopul clauzei, respectiv inlaturarea apelului la justitie pentru fixarea daunelor si incalcand rolul esential al clauzei, de a constrange debitorul la executarea obligatiei. In acest fel s-ar fi pierdut insasi utilitatea clauzei penale, pentru ca indiferent de cuantumul ei, in caz de neexecutare, debitorul ar fi fost obligat doar la valoarea prejudiciului , suma pe care oricum ar fi datorat-o si in lipsa clauzei penale;
- Raportat la caracterul primitiv instituit de legiuitor clauzei penale, recurenta a apreciat ca in cauza cuantumul penalitatilor de 3% pe zi de intarziere, nu a fost stabilit in mod excesiv, sens in care s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 671/2006 cu privire la o clauza penala cu penalitati de 6% pe zi de intarziere;
- Legiuitorul nu a stabilit criterii limitative, ci unul generic: prejudiciul pe care partile l-ar fi putut prevedea la incheierea contractului, iar prin tranzactie nu s-a stabilit o alta prevedere contractuala prin care partile sa creeze limitari penalitatilor, practica judiciara, anterior intrarii in vigoare a noului Cod civil fiind unanima in a refuza, in lipsa unui temei, reducerea clauzelor penale;
- Cu privire la aprecierea instantei privind criza economica, apreciaza ca decizia instantei trebuia raportata la momentul la care penalitatea era exigibila li nu la unul ulterior;
- Marirea patrimoniului creditoarei recurente pe seama patrimoniului debitoarei nu este lipsita de temei juridic, avand la baza clauza penala, neputandu-se retine ca inscrierea a la masa credala cu suma de 1.964.472 lei ar reprezenta o imbogatire fara justa temei.
In cazul neindeplinirii obligatiei asumate de catre debitor, creditorul este indreptatit sa obtina daunele prevazute in clauza penala, nefiind nevoie ca aceasta sa dovedeasca intinderea prejudiciului.
In drept au fost invocate prevederile art. 274, 3041 Cod procedura civila, art. 953, 954, 969, 1066, 1073 si 1087 din vechiul Cod civil, art. 12 din Legea nr. 85/2006.
B. Prin cererea sa de recurs creditoarea M. C. N. - D. T. I. L. a solicitat modificarea in parte a aceleiasi sentinte in sensul inscrierii sale in tabelul preliminar de creante asupra averii debitoarei si a creantei in cuantum de 7.899 lei, reprezentand impozit pe cladire si teren.
In motivarea recursului sau, creditoarea a aratat ca a solicitat inscrierea pe tabelul preliminar al creantelor debitoarei cu suma de 78.005 lei, reprezentand impozit cladire, impozit teren, taxa afisaj firma, taxa judiciara de timbru si amenda contraventionala. Ulterior, urmare a aprobarii la data de 06.02.2012 a cererii de scutire formulata de debitoarea insolventa, pentru cladirea situata in C. N. , B-dul E. nr. , pe motiv ca acesta este monument istoric, cu exceptia incaperilor folosite pentru activitati economice, a procedat la recalcularea impozitului pe cladire si teren datorate de debitoare si la formularea declaratiei rectificative de creanta nr. 3224/496/14.02.2012 prin care a invederat Tribunalului Bihor faptul ca debitele pentru incaperile in care se desfasoara activitati economice la data deschiderii procedurii sunt in cuantum de 7.555 lei impozit pe cladire si 344 lei impozit p teren, rezultand astfel un total de 18.670 lei(taxa afisaj firma, taxa judiciara de timbru, impozit pe cladire, impozit pe teren, amenda contraventionala).
Din declaratia nr. 322/04.01.2012 depusa de debitoare la creditoare, rezulta ca in imobilul monument istoric, detinut de aceasta in proprietate, pe o suprafata de 68 mp se desfasoara activitati economice. In baza acestei declaratii, a fost emisa si comunicata debitoarei Decizia de impunere nr. 45698/492/10.02.2012 prin care a fost stabilit in sarcina sa obligatia de a achita impozitul pe partea de cladire in care se desfasoara activitati economice, in temeiul art. 249 alin. 1 coroborate cu teza finala a art. 250 pct. 2 din Legea nr. 571/2003. Decizia de impunere nu a fost contestata de debitoare in baza prevederilor art. 205 si urmatoarele din OG nr. 92/2003, devenind astfel titlu executoriu.
Raportat la aceasta stare de fapt si de drept expusa, recurentul apreciaza ca obligatia fiscala in cuantum de 7.899 lei reprezentand impozit pe cladirea si terenul situate in C. N. , B. E. nr., este datorata de debitoare, fata de dispozitiile Legii 422/2001 si ale Legii 571/2003 care prevad contrariul celor retinute de instanta de fond. De altfel art. 41 alin. 2 din Legea nr. 422/2001 prevede scutirea de la plata impozitului doar cu privire la terenul ocupat de cladire si nu cu privire la intregul teren aferent cladirii monument istoric, cum a retinut in mod eronat instanta de fond, interpretand trunchiat prevederile art. 1 din Codul fiscal, in sensul ca a omis exceptia de la scutire prevazuta de teza finala a art. 41 alin. 1 si 2 din Legea nr. 422/2001.
In drept au fost invocate prevederile art. 299 Cod procedura civila si art. 8 din Legea nr. 85/2006.
C. Debitoarea SC D. I. SRL O., prin administratorul special, prin cererea de recurs formulata a solicitat repunerea in termenul de declarare a recursului, admiterea acestuia si modificarea sentintei in ceea ce priveste admiterea in totalitate a contestatiilor depuse de ea referitor la sumele cu care creditorii M. C. N. - D. T. I. L., SC D. SRL, SC F. DCI SA, SC A. F. SRL, SC A. SRL si SC A. C. SRL au fost inscrisi in tabelul preliminar, fara cheltuieli de judecata.
In motivarea recursului sau debitoarea a aratat ca la data promovarii contestatiilor a ales sediul procedural la sediul cabinetului sau avocatial, intrucat la sediul social din O. , str. G. E. P., nr., de regula nu se gaseste nici o persoana, existand riscul de a nu putea lua cunostinta despre actele de procedura realizate in cauza. Cu toate acestea, hotararea a fost transmisa la sediul social, astfel ca despre aceasta a aflat numai dupa ce noul avocat i-a adus la cunostinta ca a fost comunicata la sediul social, astfel ca la 14.11.2012 a solicitat si i s-a pus la dispozitie din sistemul ECRIS o copie a sentintei.
Pe fondul cauzei, debitoarea a aratat ca, existau argumente pentru a-i fi admise in totalitate contestatiile depuse, considerand ca, creditorul M. C. N. - D. T. I. L. - S. I. C., Informatii baze de date, nu este indreptatit la sumele reprezentand impozit pe cladire, intrucat imobilul pentru care au calculat acest impozit face parte din cladirile declarate monumente arhitecturale si istorice pentru care proprietarii, obligati sa le mentina in starea actuala sunt exonerati de plata impozitului pe cladiri.
Recurenta considera ca, instanta de fond, desi a redus suma datorata de ea cu titlu de penalitati de intarziere si dobanzi creditorilor SC D. SRL, SC F. DCI SA, SC A. F. SRL, SC A. SRL si SC A. C. SRL, in mod gresit a mentinut cuantumul penalitatilor acordate si despre care a dispus analizarea si trecerea lor in tabelul preliminar.
In ceea ce priveste creanta SC F. DCI SA, apreciaza ca nu se impune inscrierea acesteia in categoria creantelor garantate. Considera ca trebuie facuta distinctia intre creantele acestui creditor, respectiv cele nascute anterior incheierii protocolului din 02.11.2009 care din start nu pot fi creante garantate si cele nascute ulterior acestui moment.
Referitor la creantele nascute ulterior acestui moment considera ca se impune a se face urmatoarea distinctie: garantia reala mobiliara s-a instituit asupra unor bunuri fungibile si se poarta numai asupra actelor bunuri si nu asupra creantelor pe care ea la randul ei le are asupra Casa de Asigurari de Sanatate B. si C., cu atat mai putin cu cat nu exista o certitudine ca aceasta creanta s-a nascut din livrarea produselor afectate de garantia mobiliara. Conform Legii nr. 99/1999 Titlul VI- considera ca dreptul de urmarire a creditorului garantat se intinde numai asupra acelor produse si nu a creantei nascute din livrarea acelor produse.
In drept au fost invocate prevederile art. 103 (1) si (2) Cod procedura civila si art. 8 (2) din Legea nr. 85/2006.
Intimata SC A. C. SRL, prin intampinarea depusa la dosar, a invocat exceptia tardivitatii recursului debitoarei, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neintemeiat, reiterand motivele din intampinarea depusa la instanta de fond.
Debitoarea, prin intampinarea formulata, a solicitat respingerea recursului formulat de SC D. SRL cu motivarea ca nici una din criticile formulate de catre aceasta nu este fondata, judecatorul sindic facand o aplicare corecta a dispozitiilor art. 1070 din Codul civil vechi prin reducerea penalitatilor.
M. C. N. - D. T. I. L., prin intampinarea formulata, a solicitat respingerea ca neintemeiat a recursului debitoarei cu motivarea ca aceasta este de rea credinta fata de depunerea la creditoare a declaratiei din care rezulta faptul ca in imobilul detinut de ea, pe o suprafata de 68 mp se desfasurata activitati economice, declaratie in baza careia s-a emis Decizia de impunere nr. 45698/498/10.02.2012, necontestata in conditiile art. 205 si urmatoarele Cod procedura fiscala.
Verificand sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs formulate de creditoarea SC D. SRL C. N. , curtea a retinut urmatoarele :
A. Motivele de recurs formulate de creditoarea recurenta SC D. SRL C. N. se refera la necesitatea respectarii principiului obligativitatii contractului valabil incheiat intre parti si la posibilitatea reductibilitatii clauzei penale de catre instanta de judecata.
Prin tranzactia incheiata intre recurenta si debitoare in scopul stingerii pe cale amiabila a dosarului nr. 282/1285/2010, aflat pe rolul Tribunalului C. la 20.05.2010, partile au stipulat in art. 2 plata de catre debitoare a cheltuielilor de judecata in cuantum de 150.000 lei in 12 transe saptamanale egale de 12.500 lei/saptamana, in ziua de joi a fiecarei saptamani incepand cu data de 27.05.2010 precum si clauza penala potrivit careia in cazul intarzierii cu mai mult de 3 zile a platii unei rate saptamanale, esalonarea de plata va deveni nula, iar creditoarea va fi indreptatita la recuperarea pe calea executarii silite a debitului restant, la care se vor adauga penalitati de intarziere de 3% / zi de intarziere cal