Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau in data de 22.05.2014, reclamantul a chemat in judecata pe S.C. V R S.A., solicitand instantei, ca prin hotararea ce o va pronunta, sa adapteze conventia de credit nr.x , sa constatate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art.5 lit.a) din Conventia de credit (referitoare la comisionul de risc), la pct.5 lit. d (referitoare la comisionul de gestiune), la pct. 4 lit. a si b (referitoare la comisionul de penalizare si la rata dobanzii penalizatoare)si sa oblige parata la recalcularea intregului credit datorat conform Ordonantei 50/2010 si sa compenseze partial creditul.
In motivarea in fapt a cererii, reclamantul a aratat ca, impreuna cu sotia sa B M, prin conventia de credit nr.x incheiata cu parata S.C. ., li s-a acordat un credit in valoare de 73.100 CHF pe o perioada de 300 luni cu dobanda fixa de 4,25 p.a. Pentru a garanta restituirea acestui imprumut au constituit o ipoteca in favoarea bancii asupra imobilului apartament situat in Bacau, la momentul constituirii acestei garantii, valoarea apartamentului excedand cu 15% creditul acordat.
A mai aratat reclamantul ca la acel moment contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa avand in vedere alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectarii contractului.
Sustine ca o perioada de patru ani de la incheierea contractului a executat intocmai si la timp platile datorate bancii, insa ulterior anului 2011, odata cu parasirea domiciliului de catre sotia lui si a cresterii foarte mari a valorii francului elvetian, nu a mai putut achita ratele, aspect care a determinat ca incepand cu 13.09.2013 sa fie incepute procedurile de executare silita impotriva lui, in prezent executarea silita aflandu-se in faza vanzarii imobiliare, in data de 10.06.2014 urmand a avea loc cea dea doua licitatie asupra imobilului adus in garantie si solicita instantei sa adapteze contractul de credit-in sensul inghetarii cursului de schimb valutar a monedei de credit la momentul incheierii contractului - in temeiul teoriei impreviziuni, intrucat la momentul incheierii contractului, francul elvetian era cotat la 1,9394 lei iar la data redactarii actiunii valoreaza 3.6318 lei (aproape dublu).
Arata ca avand in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a cresterii excesive a valorii francului elvetian valutar, in detrimentul consumatorului, determinand onerozitatea excesiva a executarii obligatiei de catre el, considera ca se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului asumat prin inghetarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor asumate de parti care sa corespunda manifestarii de vointa in sensul angajarii in acest raport juridic. Contractul de credit se supune regulilor generale prevazute de Codul civil cu privire la obligatii, din acest fapt decurgand anumite consecinte asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit este un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligatiilor partilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat partile se angajeaza din punct de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat initial acordul, aspect care exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecinta, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decat cele pe care partile au inteles sa le stabileasca, considera ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odata cu intrarea in vigoare a Noului cod civil, beneficiaza de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a solutiilor conturate in practica. Mai arata reclamantul ca nu mai putin importanta este o alta obligatie implicita a contractului de credit, aceea de cooperare contractuala, de solidarism contractual. Astfel, contractul pe termen lung sau contractul cu prestatii succesive este un parteneriat intre parti, acestea fiind solidar obligate sa asigure utilitatea contractului, fiecare parte este obligata sa puna co-contractantul in postura de a-si realiza interesele (emolumentul contractului), numai in acest fel, asigurandu-se perenitatea contractului. Solidarismul contractual inseamna legatura contractuala intrinseca si profunda pe care contractul o creeaza intre partile contractului, care sunt in solidar obligate sa realizeze continutul contractului, adica interesele fiecaruia dintre ele. In contractele pe termen lung sau cu executie succesiva, partile sunt adevarati parteneri la castig, fiecare dintre parti urmarind un emolument din incheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile presupuse la executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenta sau executarea contractului.
Fata de acest aspect reclamantul solicita sa se dispuna stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii contractului, curs care sa fie valabil pe toata durata contractului, stabilizare care ar corespunde in mod fidel acordului de vointa al partilor intrucat hiper-valorizarea CHF deturneaza contractul de la scopul in vederea caruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde vointei concordante a partilor.
In ce priveste cel de-al doilea capat de cerere, cel referitor la nulitatea absoluta a clauzelor care prevad comisionul de risc, comisionul de gestiune, comisionul de penalizare si rata dobanzilor penalizatoare, solicita instantei sa se constate caracterul abuziv al acestor clauze.
-pct. 5 lit.a) din conditiile speciale ale conventiei Sectiunea 3, pct.3.5 din conditiile generale ale conventiei reglementeaza un comision de risc constand in 0,17% aplicat la soldul creditului , platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada in derulare a conventiei de credit;
Apreciaza ca acest comision este ilegal, intrucat acesta nu este mentionat in lista de comisioane acceptate de OUG 50/2010, nefiind in realitate negociat prealabil cu unitatea de credit. Astfel, fata de aceste prevederi si avand in vedere Legea 193/2000, solicita sa se constate caracterul abuziv al acestui comision incasat ilegal de catre Banca timp de 4 ani. Precizeaza ca, conform art.4 alin.1 din legea nr.193/200, sunt clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate cu consumatorul si care creeaza intre parti un dezechilibru semnificativ al prestatiilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Arata ca acest comision nu a facut obiectul unei negocieri directe cu reprezentantii bancii, achitarea acestuia timp de 4 ani cauzandu-i un dezechilibru financiar semnificativ. Mai arata reclamantul ca nu intelege care este ratiunea instituirii unui asemenea comision, deoarece a adus in ipoteca, imobilul proprietate personala, tocmai in scopul de a garanta executarea contractului. .La pct.5 lit.d) din conditiile speciale ale conventiei se regasesc dispozitii referitoare la comisionul de gestiune. Solicita sa se constate caracterul abuziv ala acestei clauze, intrucat acest comision de gestiune nu se regaseste pe lista limitativa de comisioane agreata de OUG 50/2010. La pct.4 lit.a) si b) din Conditiile speciale se regasesc dispozitii (referitoare la comisionul de penalizare si rata dobanzii penalizatoare)- acestea reprezinta, in fapt o dobanda la dobanda, anatocism, interzis de legea materiala romana.
In drept, au fost invocate prevederile din Legea nr.193/2000 republicata, O.G. nr.50/2010.
In dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri si expertiza contabila si a depus la dosar, in copii conform cu originalul, conventia de credit, graficul de rambursare.
Cererea este legal scutita de plata taxei judiciare, in temeiul dispozitiilor art.29 lit.f) din O.U.G. nr.80/2013.
Parata S.C. Volksbank Romania S.A. a depus la dosarul cauzei intampinare, prin care a invocat, pe cale de exceptie, necompetenta materiala a Judecatoriei Bacau, prescriptia dreptului la actiune , lipsa de obiect a cererii, lipsa coparticiparii procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca nefondata, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.
Cu privire la exceptia necompetentei, parata a aratat ca cererea este evaluabila in bani si competenta apartine Tribunalului B , avand in vedere valoarea contractului de credit, respectiv 73.100 CHF.
Referitor la prescriptia dreptului material la actiune, s-a aratat ca in data de 01.08.2007 a fost incheiata de parti conventia de credit nr.x , prin care banca a acordat reclamantului un credit in suma de 73.100 CHF, pe o perioada de 300 luni, garantat cu ipoteca constituita asupra imobilului apartament.
A aratat parata ca actiunea in restituirea sumelor incasate are caracterul unei actiuni patrimoniale si personale si, in raport de prevederile art.8 alin.1 si 2 din Decretul nr.167/1958, reclamantul avea posibilitatea si trebuia sa cunoasca pretinsul prejudiciu inca de la momentul perceperii sumelor, astfel ca actiunea introdusa de acesta la data de 22.05.2014 este prescrisa.
In ceea ce priveste lipsa de obiect a cererii, parata a aratat ca, in conformitate cu dispozitiile art.95 din O.U.G. nr.50/2010, parata a propus reclamantului un act aditional conventiei de credit prin care a eliminat practic clauza referitoare la art.5 lit.a), nefiind modificat pretul total al contractului. A precizat parata ca actul aditional a fost propus si aplicat in mod tacit, intrucat reclamantul nu a formulat o notificare din care sa rezulte ca nu este de acord cu actul aditional. La data de 27.06.2012 a fost incheiat actul aditional nr. 2 prin care s-a modificat o serie de clauze. Conform acestui act aditional dobanda variaza doar in functie de indicele Libor CHF, banca avand o marja fixa de 4,25, in prezent comisionul de administrare nu se mai percepe.
Cu privire la lipsa coparticiparii procesuale active parata a precizat ca acest contract a fost semnat intre reclamant si sotia sa in calitate de imprumutati si banca in calitate de creditor. De regula coparticiparea procesuala are caracter facultativ, fiind lasata la libertatea de a hotari a partilor. Prin exceptie, sunt cazuri in care coparticiparea procesuala este obligatorie deoarece persoanele se gasesc intr-un raport juridic unic si indivizibil, cum este speta de fata.
Referitor la clauza prevazuta la art.5.a din Conditii speciale-comisionul de risc; Acest capat de cerere este lipsit de obiect intrucat a fost modificat prin actul aditional implementat tacit dupa o prealabila notificare a reclamantului, in prezent nemaiexistand comision de risc. Singurul comision care mai este cuprins in actul aditional la conventie este comisionul de administrare, prin actul aditional implementandu-se in concret dispozitiile OUG 50/2010.Parata arata ca reclamantul a optat pentru un credit garantat cu ipoteca asupra bunului imobil pentru refinantarea a 6 credite la 6 institutii bancare iar cu prilejul refinantarii reclamantul , este evident ca a consultat oferta bancii, ca a considerat-o mai avantajoasa comparativ cu cel putin alte 6 oferte si a apreciat ca raspunde necesitatilor lui, astfel incat nu se poate sustine ca nu a gasit-o cel putin multumitoare la momentul 2007 si avantajoasa fata de alte oferte. Creditul a fost garantat cu ipoteca asupra imobilului proprietatea reclamantului, iar cu prilejul luarii in garantie a imobilului respectiv a fost intr-adevar asigurat imobilul adus in garantie dar doar pentru anumite riscuri limitative prevazute, in acest context fiind desueta sustinerea reclamantului potrivit careia comisionul de risc nu are nicio acoperire in conditiile in care creditul este garantat.Prin urmare clauzele referitoare la dobanda, comisioane sau la costuri, fie ca acestea sunt percepute la termen sau anticipat, sunt elemente care formeaza costul total al creditului.Acest cost impreuna cu marja de profit (reliefata de o fractiune din rata dobanzii) a bancii formeaza pretul contractului de credit, acesta din urma reprezentand componenta esentiala a obiectului contractului de credit de consum.
Parata arata ca, clauza privind comisionul de risc a fost negociata; Avand in vedere ca reclamantul a semnat conventia si a stabilit conditiile generale si speciale impreuna cu reprezentantul bancii, nu se poate considera ca aceasta clauza nu a fost negociata. Mai mult, reclamantul nu a fost racolat de banca prin practici de management agresive, ci singur a venit la banca si a optat pentru un anumit produs bancar si nu exista o conventie incheiata cu vreo societate de asigurari pentru riscul de neplata intrucat acest produs bancar este garantat, iar reclamantul, la mai bine de 7 ani dupa incheierea conventiei de credit considera aceste clauze abuzive, abia la momentul in care a fost declansata executarea silita impotriva sa.
Parata sustine ca, in ceea ce priveste clauza referitoare la comisionul de risc, nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor si nu este contra bunei-credinte, iar reclamantul nu a facut dovada si nici nu a explicat modul in care se manifesta acel dezechilibru semnificativ si nici a modului in care ar fi contrar bunei-credite. Parata a imprumutat o suma (73.100 EUR) pe care spera sa o recupereze integral intr-un interval indelungat de timp (200 luni), din partea reclamantului nemaiexistand vreun risc de a nu obtine plata sumelor imprumutate, din partea paratei existand riscul de a nu mai primi sumele acordate si costurile sau profitul preconizat de aceasta prestatie.
Referitor la comisionul de gestiune art.5d din Conditii speciale, parata arata ca acest comision prevazut de art.5 lit.d) este in cuantum de 325 RON si se achita integral pentru reevaluarea imobilului adus in garantie conform pct.7 lit.a cel mai tarziu la data semnarii conventiei de credit si ca este absurd ca dupa 7 ani sa se solicite constatarea caracterului abuziv a unei clauze care prevede reevaluarea imobilului adus in garantie, reevaluare fara de care nu s-ar fi putut constitui garantia si nici acorda creditul. Apreciaza ca si acest capat de cerere este lipsit de obiect intrucat prin actul aditional nr.1/15.09.2010 nu mai exista comision de gestiune si oricum acesta se percepea doar o singura data la momentul evaluarii imobilului asupra caruia s-a constituit ipoteca.
Referitor la punctul 4 lit.a si b, parata arata ca este evident motivul pentru care reclamantul solicita constatarea caracterului abuziv al acestor clauze intrucat creditul este restant, fiind in executare silita. Clauza de la pct.4 lit.a prevede un comision de penalizare de 2% flat, dar cel putin 25CHF calculate la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadentele mentionate la punctul 6 „Rambursare”, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei, in aceasta perioada creditul fiind in continuare curent. Arata ca clauza de la pct.4 lit.b) prevede rata dobanzii penalizatoare compusa din rata dobanzii curente + 5% p.a. calculate incepand cu a 6-a zi de la data scadentei, corespunzator sectiunii 3.2 din Conditii generale; de la data calcularii dobanzii penalizatoare sumele devin restante. Arata ca desi obiectul este precizat in partea de inceput a cererii reclamantului, totusi acesta, in motivare solicita si inghetarea cursului CHF la momentul incheierii contractului motivand ca s-a produs un dezechilibru contractual, invocand solidarismul contractual. Cu privire la acest aspect parata arata ca legiuitorul a inteles sa excluda din categoria clauzelor potential abuzive, clauzele care permit modificarea pretului contractului, desi pretul final este „prea mare” in raport cu pretul convenit la momentul incheierii contractului, in cazul in care „pretul este legat de fluctuatiile unei rate de schimb pe piata financiara, pe care vanzatorul sau furnizorul nu le poate controla, tocmai datorita specificitatii acestor contracte, ca fluctuatia ratei de schimb nu poate fi controlata de nimeni, deci nici de parata care are calitatea de vanzator al unui produs banca, fiind aplicabila situatia de exceptie prevazuta de Legea 193/2000.Pe cale de consecinta, clauzele referitoare la stabilirea obligatiei de plata in functie de fluctuatia ratei de schimb nu pot face obiectul unei actiuni pentru constatarea nulitatii in conditiile Legii 193/2000.Contractul de credit a fost incheiat in conditii de deplina legalitate, cu respectarea tuturor conditiilor impuse de lege la momentul contractarii si cu respectarea normelor de credite aprobate de subscrisa si BNR. Mai mult, partile au exprimat un consimtamant neviciat, fiind de acord cu toate clauzele existente in contract.
In drept, parata a invocat prevederile art.969 Cod civil, Legea nr.193/2000, O.U.G. nr.50/2010, Legea nr.288/2010, art.453 din Noul Cod de procedura civila.
In dovedirea cererii, parata a solicitat administrarea probei cu inscrisuri, interogatoriu reclamantului si a atasat la dosarul cauzei o serie de inscrisuri (filele 60-102).
Prin incheierea din 27.11.2015, instanta a respins, ca neintemeiata, exceptia necompetentei materiale a J B , iar prin incheierea din data de 23.01.2015 a respins exceptia lipsei de obiect , exceptia lipsei litisconsortiului procesual activ obligatoriu si a unit cu fondul exceptia prescriptiei dreptului material, pentru motivele expuse in incheiere.
In cauza, instanta a incuviintat si administrat la solicitarea partilor proba cu inscrisurile depuse de acestea la dosar in sustinerea si combaterea cererii , interogatoriu partilor si proba cu expertiza contabila judiciara.
Analizand in mod coroborat materialul probator administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
Intre parata S.C. Volksbank Romania S.A., in calitate de banca si reclamantul B N i (impreuna cu sotia acestuia B M), in calitate de imprumutati, s-a incheiat Conventia de credit nr. x , in temeiul careia parata a acordat un credit in valoare de 73.100 CHF pe o durata de 300 de luni.(filele 18-28).
Restituirea acestui credit a fost garantata cu instituirea unui ipoteci de rangul I asupra imobilului - apartament cu 2 camere proprietatea reclamantului, situat in B . De asemenea, s-a cesionat in favoarea bancii o polita de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garantiei.
In Conditiile speciale ale acestei conventii este stabilita, in sarcina reclamantului, la art.5 lit.a) obligatia de a achita un comision de risc, in cuantum de 0,17% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei. In Conditiile generale se stipuleaza ca, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste pe toata perioada creditului, modul de calcul si scadenta fiind cele stabilite in conditiile speciale.
Creditul acordat urma a fi rambursat potrivit graficului de rambursare anexa la acesta(fl 29-33), in care este prevazuta, pentru fiecare luna, alaturi de valoarea lunara a creditului rambursat si dobanda aferenta, si valoarea comisionului de risc la care face referire art. 5 lit. a) din conventie.
Analizand situatia de fapt expusa mai sus, instanta investita cu prezenta cauza, retine ca reclamantul are calitatea de consumator in sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar parata S.C. Volksbank Romania S.A. are calitatea de comerciant - imprumutator incheind contractul de credit in cadrul activitatii sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeasi lege, deci cele conventia intra sub incidenta Legii nr. 193/2000. Instanta apreciaza ca interesul protectiei consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel ca incalcarea interdictiei de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absoluta.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicata, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Potrivit art. 4 alin 1 din aceeasi lege, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Asadar, pentru a se retine caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesara indeplinirea cumulata a urmatoarelor conditii: clauza sa nu fi fost negociata direct si sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede ca o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti, pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Instanta retine ca negocierea unei clauze implica posibilitatea consumatorului de a influenta natura clauzei contractuale iar, in cauza, nu au fost dovedite eventuale discutii referitoare la modificarea efectiva a clauzelor contestate
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, indicarea exacta a preturilor si tarifelor si, dupa caz, a conditiilor de garantie.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului (alin. 2).
Pentru a se putea trece insa la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor mai sus mentionate se impune o analiza a prevederilor care excepteaza anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere in dreptul national a cerintelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. La art. 4 alin.6 din lege se prevede ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil.
Acest text de lege transpune in legislatia nationala dispozitia comunitara, prevazuta la art. 4 alin. 2 conform careia: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la dobanzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit formeaza pretul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept nationale si comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, in raport cu serviciul furnizat, cu conditia ca aceste clauze sa fie clar si inteligibil exprimate. Comisionul de risc intra in sfera notiunii de „pret a contractului de credit”, de vreme ce reprezinta contraprestatii lunare solicitate de banca in virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definitiilor cuprinse la art.3 lit. g) si i) din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) „costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale...”; (i) dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului...”.
Riscul de credit este in stransa legatura cu riscul de diminuare a valorii creantei, riscul contrapartidei, riscul de pozitie, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfa, riscul reputational si riscul operational, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului.
Instanta apreciaza ca textul de lege indicat limiteaza interventia instantei in definirea notiunilor de obiect al contractului, de pret al contractului si de plata, insa nu interzice instantei sa evalueze modul cum se calculeaza o parte din pretul contractului.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene in hotararea din 26.02.2015, pronuntata in cauza C 143/13, in care a retinut, in imprejurari similare cauzei de fata, ca termenii „obiectul principal al contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,” din art. 4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, care prevad un „comision de risc” perceput de acesta.
In speta, in ceea ce priveste negocierea acestei clauze ca, desi parata a sustinut ca prevederile contractuale a caror nulitate absoluta se cere a fi constatata nu au caracter abuziv intrucat este o clauza negociata, cuprinsa in Conditiile Speciale ale contractului, prevederile din Conditiile Speciale prezentand toate caracteristicile unui contract cu forta obligatorie intre parti incheiat in urma exprimarii libere a vointei din partea ambilor cocontractanti, instanta nu este de acord cu aceasta sustinere, apreciind ca datele spetei conduc la o alta concluzie.
Astfel, analizand sectiunea Conditii Generale ale conventiei de credit intervenita intre parti, instanta constata ca art. 3.5 instituie obligatia reclamantului de a achita un comision de risc. Astfel, se stipuleaza ca, pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat soldului creditului, care se plateste pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale. Prin urmare, o eventuala negociere ce a avut loc intre parti s-a purtat exclusiv cu privire la modul de plata si termenele scadente, nu si asupra posibilitatii inserarii sau nu a obligatiei de plata a unei asemenea sume, reclamantul neputand astfel influenta nasterea unei asemenea obligatii in sarcina lui, conform art. 4 alin.2 din Legea nr. 193 din 2000.
Instanta apreciaza ca, in prezenta cauza, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerata ca fiind negociata direct cu reclamantul intrucat contractul incheiat cu acesta a fost tip, preformulat, cu clauze nenegociabile.
Imprejurarea invocata de parata prin intampinare si anume ca reclamantul a avut cunostinta atat de existenta cat si de intinderea obligatiilor ce-i reveneau, sub aspectul valorii si sub cel al perioadelor si au fost de acord, prin semnarea conventiei, cu plata comisionului de risc, dispunand de posibilitatea de a refuza semnarea conventiei daca nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidenta a prevederilor Legii nr.193/2000.
A valida un astfel de rationament ar echivala cu lipsirea, in mare parte, de aplicabilitate a dispozitiilor acestui act normativ, in conditiile in care, prin edictarea sa, legiuitorul a urmarit sa protejeze tocmai consumatorii care deja au incheiat contracte ce ar putea contine clauze abuzive. Codul civil consacra principiul libertatii contractuale, dar art. 969 Codul civil confera putere de lege doar conventiilor legal facute, Legea nr.193/2000 reglementand tocmai situatii in care clauze contractuale consimtite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Instanta va inlatura apararile paratei conform carora Legea nr.193/2000 instituie doar pentru clauzele standardizate o prezumtie de nenegociere, retinand ca toate clauzele unui contract de credit, indiferent ca sunt situate in partea speciala sau generala si ca sunt preformulate sau scrise olograf pot face obiectul analizei instantei pentru a se stabili daca sunt abuzive sau nu, paratei revenindu-i obligatia de a face dovada faptului ca au fost negociate.
De asemenea, nu se poate sustine ca dispozitiile Conditiilor generale reprezinta doar o carta a efectelor contractului, contract in sensul de negotium iuris fiind Conditiile speciale impreuna cu Conditiile Generale.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 in privinta dispozitiei de la pct. 5 lit. a din Conditiile speciale ale conventiilor de credit, se impune si ca aceasta clauza sa fi creat, in detrimentul reclamantului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.
Potrivit paratei, comisionul de risc prevazut la pct. 5 lit.a) din Conditiile speciale ale conventiilor de credit reprezinta un element al pretului bancii, pentru acoperirea riscului bancar, intrucat pe parcursul derularii conventiei exista posibilitatea ca banca sa sufere o pierdere, prin nerecuperarea sumelor acordate si ca aceste credite si ca imobilele aduse in garantie au fost asigurate doar pentru anumite riscuri.
Instanta nu contesta faptul ca acordarea de credite reprezinta o operatiune ce implica anumite riscuri pentru imprumutator, dar apreciaza ca aceste riscuri trebuie analizate raportat la situatia fiecarui imprumutat in parte, urmand a fi avuti in vedere factori precum solvabilitatea probabila viitoare a clientului sau garantiile acordate pentru aprobarea imprumutului, insa desfasurarea oricarei activitati comerciale implica o serie de riscuri pentru comerciant, pe care acesta trebuie sa si le asume odata ce a ales sa se implice in respectiva activitate.
Analizand continutul contractului incheiat de catre parti, instanta constata ca nu este mentionata destinatia comisionului de risc si nici justificarea perceperii acestuia, astfel incat pentru acordarea creditului, parata a perceput dobanda si comision fara evidentierea distinctiei dintre acestea, fiind astfel incalcate dispozitiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 ce impun exprimarea clauzelor intr-un limbaj usor inteligibil.
In plus, acest text afirma ca evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, insa in cazul de fata, dupa cum s-a aratat, Banca nu a oferit niciun produs sau serviciu in schimbul perceperii acestui comision, el reprezentand un beneficiu unilateral. Includerea sa expresa in „pretul contractului” ar fi dat posibilitatea consumatorului sa aprecieze in mod clar asupra naturii sale. Insa, desi el pare a fi destul de evident un element al pretului, problema este tocmai faptul ca Banca a incercat (si incearca in continuare) sa-i ofere o alta justificare decat dreptul sau de a face profit, ceea ce evidentiaza si mai mult caracterul deloc usor inteligibil al clauzei care il prevede. In consecinta, Banca nu poate beneficia de efectul exclusiv al art. 4 alin. 6, tocmai din cauza modalitatii sale de exprimare si explicare a comisionului de risc.
De asemenea, se retine ca parata nu a facut proba ca ar fi avut, la incheierea contractului, suspiciuni fondate cu privire la comportamentul viitor al reclamantului in desfasurarea raportului contractual in discutie, comportament de natura sa genereze o probabilitate crescuta de a prejudicia banca, astfel ca punerea in sarcina reclamantului, anticipat si nediferentiat, a tuturor riscurilor pe care le-ar putea intampina banca, contravine cerintelor bunei-credinte.
Mai mult, nu este stipulata in contract posibilitatea restituirii catre imprumutati a valorii, cel putin partiale, a comisionului de risc la finalul perioadei de derulare a conventiei, daca se constata ca riscurile pentru a caror acoperire a fost prevazut acest comision nu s-au produs.
Totodata, potrivit art. 8.1 lit. d) din Conditiile generale ale Conventiilor de credit, banca are posibilitatea de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, impreuna cu dobanda si toate celelalte costuri datorate de client, in cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator. Avand in vedere ansamblul acestor date, instanta nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus parata prin acordarea creditului, risc legat de persoana reclamantului.
Instanta retine si faptul ca potrivit planului de rambursare al creditului, cuantumul comisionului de risc este destul de ridicat raportat la valoarea totala a ratelor de credit si a dobanzilor. Acest fapt, coroborat si cu cele aratate mai sus, conduce la concluzia ca prin stipularea clauzei care prevede acest comision s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor contractante.
In ceea ce priveste comisionul de gestiune solicitat prin cererea de chemare in judecata, pentru determinarea acestuia si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele a fost administrata proba cu expertiza contabila primul obiectiv constand in mentionarea comisionului de risc si gestiune perceput de banca. Expertul desemnat in cauza nu a putut identifica decat comisionul de risc, transformat in comision de administrare, nu si comisionul de gestiune. Avand in vedere ca acesta nu a fost stabilit in raportul de expertiza, instanta urmeaza a respinge aceasta solicitare. Desi in concluziile scrise reclamantul a facut referire la comisionului de administrare, instanta nu se va pronunta asupra acestei chestiuni motivat in principal de omisiunea de a-l solicita atat prin cererea introductiva cat si prin cererea de completare, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilitatii.
Referitor la constatarea clauzelor contractuale referitoare la comisionul de penalizare si rata dobanzii penalizatoare, instanta urmeaza a respinge aceste solicitari intrucat acestea fac parte din pretul contractului. In plus prin actul aditional nr.1/15.09.2010 a fost modificat pct. 4 „Penalizari” in sensul ca acesta nu mai face referire decat la rata dobanzii penalizatoare nu si la comisionul de penalizare .
Potrivit art. 4 lit. a din conventie comisionul de penalizare reprezinta 2% flat, dar cel putin 25CHF, calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadentele mentionate la pct. 6) Rambursare, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei. Asa cum reiese din pct. 4 lit. b conventie, rata dobanzii penalizatoare este alcatuita din rata dobanzii curente + 5% p.a. calculata incepand din a sasea zi de la data scadentei, corespunzatoare Sectiunii 3.2 din Conditiile generale. Avand in vedere modalitatea de stabilire a comisionului de penalizare si a ratei dobanzii penalizatoare, se conchide ca aceste penalizari de percep doar in situatia in care sumele datorate nu sunt platite la scadenta, astfel incat nu poate fi vorba despre un anatocism.
O astfel de modificare incalca grav principiul fortei obligatorii al contractului reglementat de art.969 Cod civil in materia actului juridic si de art. 1578 Cod civil in materia specifica a contractului de credit, neputand fi primita de instanta de judecata chiar sub asa zisul temei al legislatiei protectiei consumatorilor.
„ 969. (1) Conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante
(2) Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de lege.
O astfel de modificare a obiectului contractului ar duce la lipsirea contractului de credit de cauza in ceea ce priveste pozitia paratei in contract, deoarece ar duce nu doar la modificarea conventiei in discutie, modificare nepermisa de lege, dar si transformarea acestora in contracte cu titlu gratuit. A interveni intr-un contract peste vointa ambelor parti, prin stabilirea unor prevederi prin raportare la vointa unei singure parti si in lipsa unor criterii obiective, inseamna a aduce atingere principiului libertatii contractuale.
Instanta va respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune avand in vedere faptul ca nu s-a implinit termenul general de prescriptie de 3 ani aplicabil dreptului la actiune. In prezenta cauza termenul prescriptiei dreptului la actiune este de 3 ani iar in ceea ce priveste momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, instanta retine ca, potrivit art. 7 alin.1 din Decretul nr. 167 /1958, prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune.
Cum dreptul de restituire al sumei mentionate incepe sa curga de la data nasterii dreptului la actiune, drept care coincide cu data constatarii nulitatii clauzelor contestate, cat timp constatarea nulitatii inca nu s-a realizat, ci formeaza obiectul prezentei actiuni, termenul de prescriptie nu s-a implinit.
In ceea ce priveste adaptarea conventiei de credit nr. 0114620/01.08.2007 instanta retine ca potrivit art.4.1 orice plata efectuata in baza Conventiei se va face in moneda creditului, astfel incat reclamantul si-a asumat riscul valutar asociat creditului in CHF. In cazul unui credit in alta valuta decat in cea nationala , riscul pe o perioada de 300 luni este suportat de ambele parti, dat fiind si variatiile de schimb pe o perioada asa de lunga. Banca suporta riscul garantiei, fiind de notorietate ca valorile imobilelor la momentul de fata au cunoscut o depreciere considerabila. Imprumutatul a primit o suma de bani in valuta si este obligat sa o restituie in aceeasi valuta. Contractul de credit valutar contine un element de risc valutar , insa acesta nu il transforma automat intr-un contract abuziv.
Atat Codul civil de la 1864 cat si Noul Cod civil consacra in materia imprumutului principul nominalismului monetar, conform caruia imprumutatul trebuie sa restituie suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
Nominalismul monetar presupune o egalitate cantitativa, in sensul ca debitorul obligatiei de restituire rezultata dintr-un contract de imprumut de consumatie avand ca obiect o suma de bani va fi eliberat prin plata sumei numerice prevazute in conventie, indiferent de fluctuatiile monedei convenite.
Art. 1271 din NCC reglementeaza in mod expres institutia impreviziunii, ca o exceptie de la principiul fortei obligatorii a contractelor. Astfel, art. 1.271 alin. (2) NCC dispune ca, daca pe parcursul executarii obligatiilor executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa, facand injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate interveni, pentru a dispune fie adaptarea contractului, fie incetarea acestuia. Totusi, art. 1.271 NCC precizeaza ca nu orice schimbare a consistentei obligatiei survenita dupa momentul incheierii contractului conduce la posibilitatea apelarii la mecanismul impreviziunii, ci textul stabileste ca schimbarea trebuie sa fie „exceptionala”, adica ea trebuie ea trebuie sa fie de o asemenea anvergura incat obligatia sa devina „excesiv de oneroasa”.
Potrivit art. 3 din Legea 71/2011 „actele si faptele juridice incheiate , ori dupa caz savarsite sau produse inainte de intrarea in vigoare a Codului civil , nu pot genera alte efecte juridice decat cele produse ori savarsite dupa intrarea sa in vigoare, precum si situatiilor juridice nascute dupa intrarea sa in vigoare.” Instanta va respinge sustinerile reclamantului referitoare la aplicabilitatea in prezenta speta a institutiei impreviziunii cuprinse in Noul Cod civil. Prin asumarea in mod expres a riscului valutar , dispozitiile legale referitoare la teoria impreviziunii nu ar fi fost aplicabile in cauza prin raportare la disp. art. 1271 al.3 lit. c din Noul Cod civil.
Reclamantul prin cererea de chemare in judecata a solicitat la pct. 3 obligarea paratei la recalcularea intregului credit datorat conform Ordonantei 50/2010 avand in vedere toate platile deja efectuate si sa le compenseze partial cu creditul neachitat. Instanta va respinge aceasta solicitare avand in vedere Actul aditional nr. 1/15.09.2010 care prevede ca partile au convenit modificarea/completarea Conventiei, in vederea aplicarii OUG 50/2010 si a respectarii cerintei stabilite in cuprinsul acesteia privind asigurarea conformitatii Conventiei cu noile prevederi legale.