Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata la data de 08.07.2014 pe rolul Judecatoriei Bacau, sub nr. …./180/2014, reclamanta L.T.M. a chemat in judecata pe parata S.C. BCR S.A. solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul abuziv al clauzelor nr. 5, 6, 9 lit. c si f) din contractul de credit bancar nr. ….. si art. 2.10 lit. c) si art. 3.7, 3.8, 3.9 din conditiile generale de creditare si in consecinta sa restituie catre reclamanta suma de 6547,52 lei incasata de banca in perioada 28.06.2007-13.02.2014 cu titlu de comision de risc si suma de 1169,20 lei incasata de banca in perioada 28.06.2007-13.02.2014 cu titlu de comision de administrare . Totodata, reclamanta a solicitat instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa constate caracterul abuziv al clauzelor nr. 1.1 si 1.2 din Actul aditional nr. ….. la contractul de credit nr. ……
In motivare s-a aratat ca la data de 28.06.2008, intre parti a fost semnat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. …. pentru suma de 31.600 lei. Banca s-a situat pe o pozitie de forta in raport de reclamanta, imprumutat al bancii, prin impunerea spre semnare a unui contract de adeziune, nenegociat, care contine clauze preformulate, abuzive, lovite de nulitate absoluta potrivit dispozitiilor Legii nr. 193/2000 .
Faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi( 193/2000) pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Referitor la clauza care reglementeaza plata unui comision de administrare calculat la valoarea initiala a creditului s-a aratat ca este abuziva. Cuprinderea acestei clauze in contracte preformulate creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, determinand nulitatea absoluta a acestei clauze abuzive. Acest comision, calculat si perceput lunar, disimuleaza de fapt un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand bancii un avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banei.
Reclamanta a mai invederat instantei ca acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientilor, aduce atingere si mediului concurential al bancii, dezavantajand bancile concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision. Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol.
In plus, reclamanta a aratat ca acest comision este calculat si perceput la valoarea initiala a creditului si nu la soldul acestuia, ceea ce va face in cazul creditelor acordate pe mai mult de 25 de ani ca dobanda aplicata la soldul creditului sa ajunga sa fie chiar mai mica decat comisionul care se va aplica la suma initiala imprumutata, indiferent de valoarea din credit rambursata deja la un moment dat.
In ceea ce priveste clauza care reglementeaza plata unui comision de urmarire riscuri calculat la valoarea initiala a creditului, reclamanta a aratat ca si aceasta este abuziva.
Conform clauzelor contractuale impuse de banca, clientii sunt obligati ca lunar, odata cu achitarea ratei din credit, sa achite si un comision de urmarire riscuri, intr-un cuantum calculat din valoarea initiala a creditului, ceea ce reprezinta uneori un cost mai mare chiar decat costul cu dobanda.
Reclamanta a sustinut ca acest comision este un alt tip de dobanda mascata, disimulata sub denumirea de comision, de aceea, toate argumentele relative la comisionul de administrare sunt valabile si in cazul acestui tip de comision. Dezechilibrul pe care-l genereaza aceasta clauza este dat de faptul ca acest comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci reprezinta o asigurare pe care banca si-o ia impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata. Prin urmare, acest cost este unul eventual si nu unul actual (cert) dar comisionul banca il incaseaza lunar si nu il returneaza consumatorului bun-platnic dupa unul sau mai multi ani de derulare a contractului fara incidente de plata.
A mai aratat reclamanta ca in situatia in care consumatorul isi indeplineste intocmai obligatiile de plata, in favoarea bancii va opera o imbogatire fara justa cauza, in defavoarea clientilor care, cu toate ca si-ar fi indeplinit obligatiile contractuale, vor fi platit lunar un comision de urmarire a riscului, fara ca riscul sa se fi materializat.
In plus, potrivit sustinerilor reclamantei, comportamentul contractual al imprumutatului nu este cunoscut de la inceput de catre banca, astfel ca a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de plati, nu a ridicat si nu ridica nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici la incheierea, nici cu ocazia executarii contractului, reprezinta un abuz din partea bancii.
Mai mult, banca isi asigura in toate contractele o serie de mecanisme de protectie impotriva riscului de neplata, ceea ce demonstreaza odata in plus ca acest comision de risc este abuziv.
Astfel, riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorii in cazul vanzarii este de asemenea suportat de catre imprumutat, care va raspunde cu toate bunurile sale.
Dreptul bancii de a-si recupera creanta nu se limiteaza la urmarirea garantiilor, ci se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garantiei afecteaza exclusiv, patrimoniul imprumutatului. In plus, bunurile sunt asigurate, iar banca impune intotdeauna societatea de asigurari, iar riscul de a nu-si incasa despagubirea de la asigurator, practic, este inexistent.
Avand in vedere aceste aspecte, reclamanta apreciaza ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul de urmarire riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.
Totodata, reclamanta a aratat ca art. 44 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, prevede ca imprumutatorii sunt obligati sa informeze clientii prin mentionarea posibilitatii modificarii, in sensul majorarii, a sumelor datorate, in cazul materializarii riscului valutar, a riscului de rata a dobanzii ori in cazul cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazute in contract. In primul rand reclamanta arata ca Regulamentul vorbeste despre materializarea riscului, in defavoarea imprumutatului, ceea ce exclude din start ideea ca ar fi permisa incasarea de catre banca in cazul opus, a unor sume care sa ii acopere propriul risc.
Textul Regulamentului impune bancii obligatia informarii fiecarui client in parte (fie prin graficul de rambursare, fie prin dispozitii contractuale) cu privire la posibilitatea majorarii sumelor pe care le va datora in temeiul contractului de credit, majorare determinata de: (i) materializarea riscului valutar sau a celui de rata a dobanzii (in cazul in care acestea se produc in defavoarea imprumutatilor) sau (ii) cresterii costului creditului provenind din comisioane si alte cheltuieli privind administrarea creditului prevazut in contract. Articolul 41 din Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune institutiilor de credit „sa isi organizeze activitatea de creditare astfel incat sa asigure separarea clara si efectiva a functiei de promovare si vanzare a produselor de creditare de functia de analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii. "
Totodata, reclamanta a mai invederat instantei ca ANPC, CJPC B a constatat caracterul abuziv al acestei clauze din contractul de credit
In drept, au fost invocate dispozitiile art. 4 Legea 193/2000 ; art. 1341(1), art. 1344, art. 1635. art. 1638 Cod civil, art. 411 (1) pct. 2 Cod procedura civila.
In dovedirea cererii, reclamanta a atasat, in copie , inscrisuri ( f.11-35).
Legal citata, parata a depus intampinare in cauza prin care a solicitat respingerea actiunii.
Parata a aratat ca reclamanta a incheiat la data de 28.06.2007 un contract de credit de 31.600 RON, pentru nevoi personale, pentru o perioada de 120 luni. Potrivit art. 5 din Contract: „La data incheierii contractului dobanda curenta este de 10,95% pe an si este revizuibila semestrial. Dobanda curenta este formata din dobanda de referinta revizuibila semestrial, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,2 p.p. Cotatia dobanzii de referinta revizuibila semestrial este cea de la 30 septembrie din fiecare an si se aplica de la 1 octombrie pana la 31 martie anul urmator, respectiv cea de la 31 martie din fiecare an si se aplica de la 1 aprilie pana la 30 septembrie din acelasi an”. Potrivit art. 9 din Contract: „Pentru creditul pus la dispozitie, banca percepe urmatoarele comisioane variabile in functie de evolutia pietei financiar - bancare:
c. Comision de administrare de 5,80 RON lunar, reprezentand un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat, prevazuta la punctul 1";
f. Comision de urmarire riscuri de 88,48 RON lunar, reprezentand un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1."
Totodata, parata a invederat instantei ca la data de 13.02.014 intre parti s-a semnat Actul Aditional nr. … prin care partile au modificat prevederile contractuale privitoare la dobanda si comisioane, fiind agreata o dobanda fixa de 13,25% si un comision de administrare in suma fixa de 5 lei si un comision de rambursare anticipata stabilit in conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, doar pentru situatia in care rata dobanzii este fixa. Astfel, incepand cu data semnarii Actului Aditional nr. ….. prevederile din Contractul de credit atacate de reclamanta, privind dobanda (art. 5). dobanda anuala efectiva (art. 6), comisionul de administrare (art. 9 lit. c), comisionul de urmarire riscuri (art. 9 lit. f) si prevederile corespondente acestora din Conditiile generale de creditare (art. 2.10.C, art. 3.7, 3.8, 3.9) nu mai produc efecte ca urmare a acordului de vointa al partilor.
Reclamanta critica insa atat prevederile din Contractul initial, privitoare la dobanda si comisioane, cat si prevederile din Actul Aditional nr. …., prin care dobanda si comisioanele au fost modificate, fiind agreata o suma fixa cu privire la fiecare, inlaturandu-se astfel orice variabila din contract.
Prin intampinare, parata a invocat o serie de exceptii.
I. Cu privire la exceptia lipsei de obiect a actiunii, reclamanta a solicitat prin actiunea formulata constatarea caracterului abuziv a unor clauze care nu mai produc niciun efect atat la data formularii actiunii, cat si in prezent, intrucat au fost modificate prin acordul de vointa al partilor, prin Actul Aditional nr. ….Contractul de credit. In aceste conditii, parata apreciaza ca reclamanta nu poate contesta pe calea actiunii in justitie, in temeiul prevederilor contractuale privind clauzele abuzive, clauze contractuale care nu mai exista la data introducerii cererii de chemare in judecata, fiind modificate prin vointa partilor. Instanta nu poate revigora clauzele care nu mai produc efecte si sa le modifice unilateral, incalcand astfel acordul de vointa al partilor. Scopul urmarit de legiuitor prin legea nr. 193/2000 este de restabilire a echilibrului contractual prin eliminarea pentru viitor, dintr-un contract a clauzelor abuzive constate de catre instanta.
Criticile reclamantei cu privire la clauze modificate integral, cu privire la care partile si-au executat prestatiile si au convenit pentru viitor aplicarea altor conditii contractuale (dobanda fixa, comision fix, eliminarea comisionului de urmarire risc) nu pot fi supuse analizei instantei sub aspectul caracterului abuziv.
Reclamanta urmareste deturnarea prevederilor legale de la scopul pentru care au fost edificate si obtinerea in mod nelegal a unor sume percepute in mod legal de catre banca, potrivit conventiei partilor si achitate de buna-voie de catre imprumutat.
Astfel, conditiile din Actul Aditional au fost convenite cu imprumutatul, au fost acceptate in mod expres, reclamanta considerand ca acestea sunt mai avantajoase decat prevederile din contractul initial, motiv pentru care a acceptat oferta bancii.
Desi contractul de credit incheiat de reclamanta a fost formulat in raport de tipul de dobanda solicitat de Reclamant (variabila, revizuibila semestrial) reclamanta critica variabilitatea dobanzii, a comisioanelor, invocand faptul ca nu poate sti cu exactitate nivelul dobanzii la care va fi supus creditul.
In plus, parata arata ca in intampinarea solicitarilor reclamantei, pentru inlaturarea oricarei variabile din contractul de credit, banca a stabilit impreuna cu Reclamanta un nivel fix al dobanzii si al comisioanelor aplicabile, renuntand totodata la perceperea comisionului de urmarire riscuri. Reclamanta a acceptat expres aceste conditii contractuale prin semnarea Actului Aditional, toate solicitarile reclamantei fiind inglobate in Actul Aditional nr. …. Contractul de credit.
Prin urmare, interesul reclamantei privind stabilirea unei dobanzi fixe, a unor comisioane fixe, a eliminarii comisionului de urmarire riscuri a fost atins prin semnarea Actului Aditional nr. …., motiv pentru care solicitarile reclamantei din prezenta actiune sunt lipsite de obiect.
II. Referitor la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, parata a aratat ca nulitatea ce intervine in cazul cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale este una relativa, avand la baza viciile de consimtamant care sunt invocate de catre clientii Bancii, considerate a fi existente in momentul incheierii contractelor de credit sau a actelor aditionale, si care nu pot fi apreciate decat de la caz la caz, in functie de situatia particulara a fiecarui client. Perioada in care o astfel de actiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimarii consimtamantului din momentul incheierii contractului, poate fi initiata, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (facem precizarea ca potrivit art. 6 alin. 4 din Codul Civil actual, prescriptiile incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi). Acest termen este suficient de indelungat pentru a permite consumatorului sa sesizeze discrepanta dintre conditiile in care a crezut ca a contractat, si conditiile pe care banca le aplica in fapt, fiind mai mult decat firesc ca pasivitatea consumatorului timp de 3 ani de zile sa fie sanctionata prin aplicarea prescriptiei. In raport de cele mai sus aratate parata apreciaza ca normele Legii nr. 193/2000 nu ocrotesc un interes general, ci unul particular, al consumatorului aflat in situatia in care (in mod cumulativ): nu a putut negocia clauzele contractului incheiat cu profesionistul; contractul astfel incheiat a fost afectat de un dezechilibru semnificativ in ceea ce priveste drepturile si obligatiile partilor; profesionistul a actionat cu vadita rea-credinta la momentul incheierii contractului.
Toate aceste conditii se evalueaza exclusiv prin raportare la un consumator dat, iar nu la consumatorul general si abstract, fiind evident ca interesul ocrotit este unul privat. Mai mult, s-a aratat ca nicio alta persoana nu ar putea sa invoce nulitatea clauzelor contractuale prin efectul dispozitiilor Legii 193/2000, ci numai consumatorul care se afla in situatia descrisa de lege si care reclama un prejudiciu, acesta fiind singura „persoana interesata".
Ocrotind un interes privat, dispozitiile Legii 193/2000 sunt unele de ordine privata iar sanctiunea care intervine pentru nesocotirea lor la incheierea unei conventii nu poate fi decat nulitatea relativa. Avand in vedere data incheierii Contractului de credit bancar nr. ….. parata apreciaza ca data limita pentru invocarea nulitatii unor clauze din contract era 28.06.2010, astfel incat dreptul material la actiune al reclamantilor (in ceea ce priveste primul capat de cerere) este prescris, cererea de chemare in judecata formulata de acestia impunandu-se a fi respinsa in consecinta.
II. Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata de modificare pentru trecut a pretului convenit de parti prin contract si de restituire a prestatiilor executate.
Parata apreciaza ca nu pot fi criticate prevederile privind pretul unui contract de credit, in virtutea unor dispozitii din legea nr. 193/2000, pentru a se cere practic, interventia judecatorului / tert fata de contract, in sensul stabilirii unui nou pret al creditului, cu nesocotirea vointei comune a partilor care se obliga prin el.Dobanda si comisioanele reprezinta pretul contractului, pret care nu poate fi stabilit/modificat de instanta, acesta putand fi determinat doar de catre parti. Interventia instantei ar presupune ignorarea principiului fortei obligatorii a contractului (art. 969 C.civ.), principiului autonomiei de vointa si principiului relativitatii efectelor contractului. Modificarea de catre instanta a clauzei privind pretul contractului, in lipsa acordului partilor, sau mai exact spus, peste acordul de vointe dat de parti la semnarea contractului initial, ar insemna, de abia cu acest prilej, dezechilibrarea contractului.
Cu privire la cererea reclamantei de restituire a sumelor achitate cu titlu de dobanda, comision de administrare si comision de urmarire riscuri, parata invoca inadmisibilitatea acesteia in raport cu natura juridica a contractului de credit (contract real, cu executare succesiva din partea imprumutatului). Astfel, constatarea nulitatii unei clauze nu poate produce efecte retroactive. Reglementarile speciale din dreptul consumului prevad o sanctiune specifica, distincta de nulitate, care nu opereaza cu efect retroactiv si care, prin urmare, nu permite restabilirea situatiei anterioare, incetarea producerii pentru viitor a efectelor acelor clauze, fara a se repune in discutie prestatiile deja executate, cum se intampla in cazul nulitatii.
Scopul urmarit de legiuitor este acela de a restabili echilibrul contractual si de continuare a contractului fara acea clauza, in ipoteza in care acest lucru este posibil, iar nu de modificare a unor prevederi contractuale care nu mai produc efecte intre parti, intrucat obligatiile au fost executate integral, de bunavoie.
Pe fondul cauzei, parata arata ca se impune respingerea actiunii, ca neintemeiata.
Potrivit sustinerilor paratei, pretul contractual este principalul element pe care un consumator trebuie sa il ia in calcul atunci cand incheie un contract. Legislatia referitoare la clauzele abuzive nu este menita sa largeasca sfera leziunii, ca sanctiune a dreptului civil, transformand toti consumatorii in incapabili.
Aflandu-ne in prezenta unui contract de credit, instanta va retine ca, potrivit dispozitiilor art. 3 litera g) si i) din Directiva 2008/48, pretul in cazul acestuia (costul total al creditului) este reprezentat de Dobanda anuala efectiva („DAE") formata din „toate costurile, inclusiv dobanda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de creditor..".
Raportat la datele concrete ale prezentei cauze, parata apreciaza ca prevederile contractuale pe care reclamanta le reclama a fi abuzive vizeaza in mod direct si exclusiv elemente constitutive al pretului contractului (comisioanele si dobanda creditului). Or, nici dispozitiile comunitare si nici legislatia nationala nu permit instantei ingerinte in determinarea pretului contractului, sub aspectul diminuarii acestuia. Legea 193/2000 interzice aprecierea caracterului abuziv al cuantumului pretului, dar si al clauzelor legate de modalitatea de plata sau de determinare a acestuia, art. 4.6 din Legea 193/2000 oprind aprecierea caracterului abuziv a tuturor clauzelor legate de definirea obiectului principal. Totodata, art. 4 al Directivei nr. 93/13 exclude pretul contractului de la controlul caracterului abuziv prin alineatul al doilea, dupa cum urmeaza: „ Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil". Excluderea se explica prin faptul ca, pe de o parte, controlul pretului este o chestiune ce tine de dreptul concurentei si de aceea nu ar trebui sa-si gaseasca locul intr-o reglementare privind protectia consumatorului, iar pe de alta parte, pretul este elementul cel mai bine inteles de catre consumator.
Astfel Curtea Suprema a Marii Britanii in cauza The Office of Fair Trading (Parati) v Abbey National pic & Others (Reclamant) s-a pronuntat in acest sens retinand ca notiunea de „pret" cuprinde orice suma, orice remuneratie care este datorata conform contractului. Mai mult, instanta suprema a decis ca acele comisioane bancare percepute pentru depasirea limitei de creditare, reprezinta o componenta esentiala a consideratiei bancilor, facand astfel parte din obiectul contractului de credit si, prin urmare, fiind excluse de la controlul caracterului abuziv. Curtea Suprema a Marii Britanii considera ca asa cum serviciile prestate de catre banca pot fi considerate ca un pachet, in acelasi mod poate fi privita si consideratia bancii.
Din practica instantelor din alte state, subliniem si decizia Curtii Supreme a Germaniei nr. XI ZR 167/96, care a aplicat dispozitia corespunzatoare din legislatia aplicabila si a considerat ca nu poate verifica caracterul abuziv al unor comisioane (in speta era vorba despre comisionul de retragere de la bancomat) si al clauzei prin care Banca isi rezerva dreptul de a modifica aceste comisioane in mod unilateral, considerand ca aceste clauze fac parte din obiectul insusi al Contractului si, mai mult, din pretul contractului.
Pe de alta parte, clauzele referitoare la dobanda sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a bancii formeaza pretul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei pe de o parte fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care acestea sunt clar si inteligibil exprimate. s
Totodata, potrivit Hotararii CJUE din Cauza Kasler - comisioanele si dobanda fac parte din obiectul principal al creditului si nu pot face obiectul cercetarii caracterului lor abuziv. Desi are un obiect determinat (variabilitatea cursului de schimb valutar aplicabil la acordarea/rambursarea unui imprumut) dezlegarile de principiu privind definirea obiectului principal al creditului si claritatea clauzelor, sunt relevante in cazul dedus judecatii.
Parata mai invoca incidenta in prezenta judecata a Hotararii pronuntate la data de 30.04.2014 de CJUE in cauza C-26/13 Arpad Kasler si Hajnalka Kaslerne Rabai impotriva OTP Jelzalogbank Zrt (in continuare denumita "cauza C-26/13" sau "cauza Kasler"), prin care s-a raspuns la 3 intrebari preliminare vizand interpretarea art. 4 alin. 2 (primele doua) si art. 6 alin. 1 (cea de a treia) din Directiva 93/13CEE.
Potrivit Hotararii CJUE din Cauza Kasler clauzele privind dobanda contractuala si comisioanele contractuale fac parte, in mod indubitabil, din "obiectul principal al contractului" pentru ca sunt cele care stabilesc prestatiile esentiale ale acestui contract si care ca atare, il caracterizeaza (in redactarea paragrafului 50 din Hotarare). Totodata, potrivit hotararii, comisioanele sunt excluse de la analiza caracterului lor abuziv, pentru ca ele sunt percepute in contrapartida unor servicii reale efectuate de banca, platile facute cu acest titlu avand caracterul unor "remuneratii" a serviciilor prestate.
Parata apreciaza ca dispozitiile contractuale sunt clar formulate, retinand ca obligatia de transparenta instituita de prevederile Legii nr. 193/2000 vizeaza reglementarea de clauze contractuale clare, fara echivoc pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.
Parata mai arata ca clauza contractuala privind dobanda a fost modificata prin acordul partilor, din dobanda revizuibila semestrial, in dobanda fixa.Clauza contractuala privind dobanda din Actul Aditional nr. …. este clara, stabilind o dobanda fixa, de 13,25 p.p.
A. Clauza contractuala privind dobanda din contractul initial era clara, tipul creditului contractat fiind ales de reclamanta, dobanda revizuibila semestrial, la data incheierii contractului fiind de 10,95%. Articolul 5 stabileste expres din ce este formata aceasta dobanda si care este cotatia dobanzii de referinta revizuibila semestrial.
Nici un act normativ aplicabil contractului de credit nu interzice stabilirea unei dobanzi revizuibile semestrial. O.G.nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor prevede ca "dobanda poate varia in functie de dobanda de referinta a furnizorului de servicii financiare" (art. 9 indice 3). Dobanda de referinta se stabileste in functie de costul resurselor de creditare ale bancii. La randul lui, costul resurselor de creditare are la baza urmatoarele elemente:
o indicele de referinta EUR1BOR/ROBOR/LI BOR (care este doar un element) - acest indice este influentat de gradul de lichiditate de pe piata interbancara si este in stransa legatura cu dobanda de politica monetara implementata de Banca nationala a Romaniei,
o costul cu rezerva minima obligatorie - este calculat ca procent din pasivele bancii cum ar fi depozitele clientilor constituie un cost al bancii. Rezerva minima obligatorie este tinuta in conturi deschise in evidentele BNR cu o rata de dobanda foarte mica, sub nivelul ratelor de piata.
o costurile de lichidate - element menit sa acopere diferenta de scadenta intre creditele pe termen lung acordate clientilor si scadenta pe termen scurt a surselor de finantare corespondente.
Toate aceste costuri se stabilesc si au la baza Reglementari ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi si a unor formule de calcul.
Clauza contractuala privind modificarea dobanzii de catre banca (art. 2.10.c) din Conditiile Generale nu da nastere unor obligatii concrete in sarcina imprumutatului, ci da o vocatie bancii de a modifica dobanda in functie de costul resurselor de creditare.
Clauza de la art. 6 din Contractul de credit prevede care este DAE a creditului la momentul semnarii contractului, precum si componentele DAE, evidentiindu-se ca in DAE sunt incluse toate costurile legate de contract.
B. Clauza contractuala privind comisionul de administrare si comisionul de urmarire riscuri este clara
Potrivit sustinerilor paratei, prin Actul Aditional nr. …… partile au convenit modificarea comisioanelor de administrare stabilite la art. 9 din Contractul de credit si stabilirea unui comision de administrare in suma fixa, de 5 RON, fiind eliminat comisionul de urmarire riscuri. Astfel, de la data semnarii Actului Aditional nr. …. prevederile art. 9 din Contractul initial nu mai produc niciun efect, nu mai exista in raporturile dintre parti. Potrivit art. 2.1 din Actul Aditional, in cazul in care intre prevederile contractuale cuprinse in Actul Aditional si clauzele din Contract exista diferente, se aplica dispozitiile din Actul Aditional.
In plus, s-a aratat ca prevederile referitoare la comisionul de rambursare anticipata sunt in acord cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 privitoare la comisionul de rambursare anticipata, respectiv acesta nu se percepe in ipoteza in care dobanda creditului este variabila.
Fara dubiu, prin Actul Aditional nr. …. partile au stabilit o dobanda fixa, prin urmare contractului ii este aplicabil comisionul de rambursare anticipata de 0,5%-1%, in raport de momentul rambursarii.
Cu privire la contractul initial, si prevederile acestuia stipulau in mod clar la art. 9 tipurile de comisioane percepute de banca aferente creditului contractat, respectiv perceperea unui comision de administrare de 15,8 RON lunar, reprezentand 0,05% din valoarea creditului contractat si a unui comision de urmarire riscuri de 88,48 RON lunar, reprezentand un procent de 0,28% din valoarea creditului.
Asa cum este si firesc, costurile activitatii de creditare, ca activitate financiar-bancara cu un caracter complex si care se prelungeste pe o perioada de timp indelungata, cuprind si alte elemente in afara de dobanda (aceasta reprezentand numai echivalentul lipsei de folosinta a capitalului). Pentru banci, activitatea de creditare presupune punerea in miscare a unui mecanism complex, care da nastere unor costuri de natura extrem de variata, depinzand atat de factori interni, cat si de o serie de factori externi. Pentru a-si asigura resursele financiare necesare, institutiile de credit instituie o serie de comisioane menite a compensa o parte din costurile activitatii de creditare, precum costurile de administrare a creditelor acordate.
Comisioanele nu reprezinta dobanzi mascate si nu afecteaza concurenta dintre banci, cat timp sunt practicate de toti furnizorii de servicii financiar-bancare, si cat timp adevaratul reper / punct de referinta il reprezinta valoarea DAE.
Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentand un element al pretului contractului, atat de legislatia interna (inclusiv de OUG 50/2010), cat si de cea europeana, si cad in mod uzual in sarcina imprumutatului.
In ceea ce priveste cuantumul comisioanelor, acesta se stabileste pe baza conventiei partilor. Prin semnarea contractului de credit, reclamanta si-a asumat obligatia de a suporta comisioanele in cuantumul prevazut in contracte, neexistand nicio dispozitie legala care sa interzica perceperea acestor comisioane sau care sa permita instantei sa modifice cuantumul lor, pentru ratiunile aratate anterior in intampinare.
Astfel, parata a aratat ca comisionul de administrare: se percepe pentru administrarea contului de credit; cuprinde costuri cu operatiunile bancare privind intretinerea aplicatiilor informatice de gestiune a creditului si informarea permanenta a clientului. Mai mult,Fiind un cost determinat de o activitate constanta ca volum si intensitate pe intreaga perioada de derulare a creditului, este firesc ca acest comision sa aiba aceeasi valoare, constanta, pe intreaga perioada.
De altfel, in graficele de rambursare remise reclamantei la incheierea contractului de credit s-au prevazut defalcat toate costurile creditului, comisioanele percepute fiind identificate separat de dobanda, astfel ca este in afara oricarei discutii neaducerea/neluarea la cunostinta a cuantumului acestor costuri, acceptate prin semnarea contractelor si executarea dispozitiilor acestora fara obiectii pana la momentul intampinarii unor dificultati financiare/mediatizarii O.U.G. nr. 50/2010.
Totodata, parata a invederat instantei ca si in masura in care clauzele ar face obiectul analizei caracterului abuziv, in cauza nu sunt indeplinite conditiile legale pentru calificarea acestora ca abuzive intrucat:
A. Clauzele contractuale criticate de reclamanta au fost negociate
Actul Aditional la Contractul de credit a fost incheiat prin acordul de vointa al partilor, pentru a satisface solicitarile reclamantei privind aplicarea unui cost fix al creditului. Toate clauzele negociate prin Actul Aditional nr. ….au inlocuit acordul de vointa al partilor din Contractul initial, au stins vechile obligatii si au dat nastere unor obligatii noi. Reclamanta nu poate invoca absenta negocierii in conditiile in care Actul Aditional nr. …., semnat de ambele parti, reprezinta o dovada clara a negocierii contractului in raport de cerintele reclamantei.
Faptul ca in general contractele de credit contin si clauze standard, preformulate, nu duce la concluzia ca indiferent de situatie, consumatorul nu a cunoscut conditiile de creditare, cat timp acestea au fost clar prevazute in contract. La fel de eronata este si ipoteza ca in astfel de situatii consumatorul nu poate influenta clauzele respective.
Se arata ca institutiile de creditare prezinta publicului diferite pachete/optiuni de creditare, consumatorii fiind liberi sa opteze pentru un pachet sau altul. Reclamanta este cea care a formulat cererea de credit, alegand BCR din multitudinea de banci existente pe piata, precum si tipul de dobanda, atat in cererea initiala de credit cat si din Actul Aditional nr. …. iar banca nu are nici posibilitatea si nici interesul de a forta imprumutatul sa convina la conditii contractuale cu care acesta nu este de acord.
Aceasta cu atat mai mult cu cat clientul poate oricand compara oferta bancii cu ofertele altor banci, folosindu-se de acestea atat ca puncte de reper, cat si ca parghii utile in negocierea unor conditii cat mai avantajoase, urmand ca, in final, sa opteze pentru acea oferta care raspunde cel mai bine cerintelor sale.
Parata mai arata ca elementul de comparatie intre ofertele a doua banci distincte il constituie dobanda anuala efectiva („DAE"). Fara a fi supusa vreunei presiuni din partea bancii, Reclamanta a optat pentru semnarea conventiei de creditare cu Subscrisa, declarand ca a inteles clauzele contractuale si ca si le insuseste in intregime, astfel cum reiese din ultimul paragraf al contractului incheiat.
Acest mecanism de incheiere a contractelor comerciale nu numai ca nu este interzis, dar este chiar recomandat. In acest sens, Avizul privind accesul Ia credite pentru consumatori si familii emis de Comitetul Economic si Social European prezinta argumente in favoarea sistemului de Conditii generale, standardizate, care permit publicului un acces usor la informatii si care pot fi oricand supuse unei analize de catre orice persoana sau organism interesat. Consumatorul este primul avantajat de acest sistem, caracterizat prin transparenta si previzibilitate.
Realitatea economica actuala, in care numarul de raporturi economice este unul covarsitor, in care piata este populata de numerosi agenti cu oferte multiple si in care societatile actioneaza pe piete extrem de extinse, contractele preformulate au devenit o regula, nu o exceptie. Tocmai de aceea acest tip de contracte sunt chiar incurajate la nivelul Uniunii Europene, considerandu-se ca permit o cunoastere mai buna si mai usoara a conditiilor de contractare.
Totodata, tipul dobanzii a fost clar prevazut in contract, fiind acceptat de imprumutat. Reclamanta avea posibilitatea ca in raport de dobanda de referinta a BCR de la acordarea creditului sa estimeze valoarea dobanzii aplicabile contractului sau dupa primele 12 luni.
In acest context. Reclamanta a avut posibilitatea de a verifica conditiile in care poate contracta cu BCR si de a decide in deplina cunostinta de cauza. Reclamanta a avut la dispozitie toate informatiile de care avea nevoie, si a beneficiat de timpul necesar atat pentru a verifica oportunitatea contractarii in conditiile oferite de BCR, cat si pentru a compara aceasta oferta cu altele asemanatoare existente pe piata, pentru a lua decizia cea mai buna din punct de vedere economic.
Mai mult decat atat, parata arata ca lipsa oricarui demers de negociere a clauzelor din contractul initial referitoare la pret, in ciuda existentei unei astfel de posibilitati, nu este imputabila bancii, ci chiar reclamantei. Or, nimeni nu-si poate invoca propria turpitudine.
Mai mult decat atat, mecanismul de formare a contractului de credit (perioada precontractuala si perioada contractuala) este menit sa asigure informarea si accesul imprumutatului la toate clauzele ce vor fi incluse in contractul de credit, pentru studierea si intelegerea acestora.
Ori, perioada scursa de la data cererii de credit pana Ia semnarea contractului de credit a oferit reclamantului ragazul necesar pentru a analiza conditiile de creditare oferite de banca. La data formularii cererii de credit banca i-a pus la dispozitie reclamantei si un grafic de rambursare pentru a avea reprezentarea exacta a costului creditului si a decide cu privire la incheierea contractului in acele conditii.
Reclamantul a beneficiat de un termen de reflexie (de gandire) inainte de semnarea contractului si nu a uzat de dreptul de a nu trage suma imprumutata in 7 de zile de la data semnarii contractului. Potrivit art. 14 din Conditiile speciale de creditare, daca imprumutatul nu tragea creditul in termen de 7 de zile calendaristice de la semnarea contractului de credit contractul se desfiinta de plin drept, fara indeplinirea niciunei formalitati si proceduri prealabile.
Asa-zisa lipsa a negocierii reprezinta o falsa problema cu privire Ia care reclamanta nu a exprimat nicio rezerva nici la incheierea contractului si nici in cursul executarii acestuia (timp de 7 ani de zile), pentru ca brusc, dupa modificarea prevederilor creditului sa constate ca prevederile initiale sunt abuzive.
B. Clauzele contractuale criticate de reclamant nu creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in detrimentul consumatorilor
Dimpotriva, o decizie de eliminare a acestor clauze ar determina un dezechilibru semnificativ in defavoarea bancii din moment ce ar duce practic la acordarea unui credit si prestarea unor servicii conexe creditarii cu titlu gratuit de catre o societate bancara obligata sa functioneze pe principiile obtinerii de profit.
Partea care reclama repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie sa arate ca acesta a ramas lipsit de utilitate in ceea ce-1 priveste sau ca a fost astfel reglementat inca de la data incheierii contractului.
Or, in speta, reclamanta nu sustine lipsa utilitatii contractului sau existenta unui dezechilibru juridic in sensul Legii 193/2000. in fapt, reclamanta vorbeste despre dezechilibru contractual, numai in mod generic, pierzand din vedere continutul obligatiilor asumate, care, din punct de vedere juridic, sunt echilibrate fata de natura contractului si de faptul ca obligatia caracteristica imprumutatorului este una uno ictu, in timp ce obligatia imprumutatului este una esalonata in timp.
Banca si-a indeplinit obligatia contractuala din momentul predarii sumei de bani. In schimb, imprumutatul are obligatia de a plati lunar sumele de bani reprezentand contravaloarea serviciilor prestate de banca pentru administrarea creditului si contravaloarea lipsei de folosinta a banilor. Or, punand in balanta aceste doua obligatii, instanta va constata ca ele sunt echilibrate din punct de vedere juridic, instanta nefiind indreptatita sa faca o apreciere din punct de vedere economic a echilibrului contractual.
Ceea ce e important : comisionul de administrare defaimat ca abuziv cunoaste o reglementare legala si vine sa acopere costurile operatiunilor conexe creditarii, fiind perceput in coordonate similare de catre toti prestatorii de servicii financiar-bancare.
In aceste conditii, parata apreciaza faptul ca reclamantul invoca dispozitiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui prezumtiv dezechilibru contractual (care ar fi putut fi foarte simplu remediat, spre exemplu, prin refinantarea creditului in conditii mai avantajoase la o alta banca), ci profita de prevederile acestei legi in vederea obtinerii in mod nejustificat a unei modificari a pretului contractual, achitat de buna-voie.
Dezechilibrul vizeaza drepturi si obligatii rezultate din contract, adica are in vedere dezechilibrul juridic decurgand din inegalitatea dintre drepturi si obligatii (ex: modificarea unilaterala ulterioara a pretului, dreptul denuntarii unilaterale, suprimarea pentru consumator a exceptiei de neindeplinire a contractului etc.). Dezechilibrul economic este cel mult o consecinta a dezechilibrului juridic, dar, in niciun caz, nu se poate face "proportia" intre contraprestatii pentru ca nu mai suntem pe taramul clauzelor abuzive, ci al stabilirii pretului in contract.
Nu se poate compara obiectul obligatiei/prestatiei succesive a imprumutatului (plata ratei de credit) cu obiectul prestatiei uno ictu a imprumutatorului. De altfel, suma imprumutata este in afara oricarei comparatii (este expresia acordului de vointa al partilor intemeiat pe cererea de credit a imprumutatului).
Dimpotriva, un dezechilibru semnificativ poate sa rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situatiei juridice in care este plasat consumatorul, in calitate de parte la contractul in cauza, in temeiul dispozitiilor nationale aplicabile, fie sub forma unei restrangeri a continutului drepturilor de care, potrivit acestor dispozitii, consumatorul beneficiaza in temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici in exercitarea acestora sau a punerii in sarcina sa a unei obligatii suplimentare, neprevazuta de normele nationale."
Reclamanta pare sa accepte ratiunea perceperii unui comision de administrare si a unui comision de urmarire riscuri, insa critica modul de calcul al acestuia, invocand necesitatea calcularii in raport de soldul creditului, iar nu de suma acordata.
Ratiunea economica care justifica solicitarea comisionului de risc o reprezinta existenta riscului de credit care este un element de care Banca este obligata sa tina cont si sa incerce sa il acopere. Prin dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Normele Bancii Nationale Romane ( BNR) nr. 17 din 18 decembrie 2003, riscul de credit este definit ca fiind „riscul inregistrarii de pierderi sau al nerealizarii profiturilor preconizate, ca urmare a neindeplinirii de catre clienti a obligatiilor contractuale constand in rambursarea creditului si a costurilor aferente acestuia".
Fiecare Banca este obligata sa stabileasca nivelurile maxime admise pentru gradul total de indatorare al fiecarui Client, diferentiate pe categoriile de clientela, pe destinatia creditului (de exemplu, credit de consum, credit ipotecar), pe tipul creditului (defalcat in functie de moneda de exprimare sau, dupa caz, de indexare, de tipul dobanzii, respectiv fixa ori variabila, de termenul de acordare a creditului si de comportamentul clientului in legatura cu onorarea serviciului datoriei determinat de calitatea garantiei). Aceste niveluri sunt supuse unei metodologii de reconsiderare periodica a coeficientilor de ajustare a veniturilor si nivelurilor maxime admise pentru gradul de indatorare, in vederea asigurarii acuratetei acestora pe o baza continua.
La cea mai simpla analiza, consumatorul cu intelegere medie, nemaivorbind de cel avizat, putea intelege ca toate aceste componente de cost tin de riscuri legate de persoana sa, in timp ce piata bancara are si ea riscurile ei.
In consecinta, parata apreciaza ca comisioanele nu reprezinta dobanzi mascate si nu afecteaza concurenta dintre banci, cat timp sunt practicate de toti furnizorii de servicii financiar-bancare. Ele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului, reprezentand un element al pretului contractului, atat de legislatia interna, cat si de cea europeana si cad in mod uzual in sarcina imprumutatului.
C. Clauzele criticate nu sunt contrare bunei-credinte
Dispozitiile art. 4-7 din Legea nr. 363/2007 de natura a contura conduita consumatorului mediu sunt utile pentru interpretarea naturii abuzive a unei clauze conform Legii nr. 193/2000, astfel incat parata apreciaza ca buna-credinta a acesteia trebuie raportata la intelesul notiunilor de practici comerciale inselatoare conform dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007” care stipuleaza: 0 practica comerciala este considerata ca fiind actiune inselatoare daca aceasta contine informatii false sau. In orice situatie, inclusiv in prezentarea generala, induce in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul mediu, astfel incat, in ambele ipoteze, fie il determina, fie este susceptibila a-l determina pe consumator sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar daca informatiile sunt in fapt, corecte in raport cu unul sau mai multe dintre urmatoarele elemente:
a) existenta sau natura produsului:
b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compozitia, accesoriile, asistenta acordata dupa vanzare si instrumentarea reclamatiilor, modul si data fabricatiei sau prestarii, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificatiile, originea geografica sau comerciala, rezultatele care se pot obtine din utilizarea sa, rezultatele si caracteristicile esentiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului:
Or, Banca nu a intreprins nicio actiune de convingere, ci s-a limitat la prezentarea unei oferte, in care dobanda si comisioanele erau clar stipulate. Nu exista nicio interdictie de percepere a unui comision de administrare sau de stabilire a dobanzii in raport de dobanda de referinta a Bancii. In plus imprumutatul nu a contestat in niciun fel propunerea bancii si nu a incercat influentarea acesteia, acceptand-o in mod neechivoc prin semnarea contractului de credit, a actului aditional la contractul de credit (privind rescadentarea) si executarea contractului timp de 7 ani.
A mai aratat parata ca prin cererea de chemare in judecata, reclamanta a solicitat, practic, modificarea pretului unui contract si restituirea sumelor platite anterior in temeiul prevederilor contractuale criticate.
Potrivit art. 6 si 7 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse in contract nu vor mai produce efecte asupra consumatorului. Legiuitorul roman nu a prevazut sanctiunea nulitatii absolute a clauzelor abuzive, aceasta sanctiune nefiind prevazuta nici de Directiva nr. 93/13, care a fost transpusa prin Legea nr. 193/2000. Astfel, consecinta caracterului abuziv al clauzelor contractuale este incetarea producerii efectelor pentru viitor a clauzei respective, iar contractul se va derula in continuare, in masura in care este posibil. Daca nu este posibila continuarea contractului dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, se poate dispune rezilierea contractului.
Mai mult decat atat, chiar daca s-ar considera ca sanctiunea caracterului abuziv este nulitatea absoluta, nulitatea nu produce efecte retroactive in cazul contractelor cu executare succesiva. Eventuala admitere a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor atacate de reclamant nu poate produce efectul restituirii sumelor deja achitate.
Contractele de credit reprezinta contracte cu executare succesiva ,deoarece obligatia imprumutatului se executa in timp, prin rate succesive, iar obligatia imprumutatorului de a lasa la dispozitia celui dintai suma de bani, se intinde pe toata durata contractuala. Conform teoriei generale a obligatiilor contractuale, anularea unei clauze dintr-un contract cu executare succesiva, nu poate produce efecte retroactive. Acest fapt se explica, prin imposibilitatea uneia dintre parti de a returna folosinta asigurata de cealalta parte. Ratiunea acestei exceptii este tocmai evitarea unei imbogatiri fara justa cauza, insa a imprumutatului, iar NU a imprumutatorului, deoarece imprumutatul este cel care nu poate restitui valoarea folosintei banilor pentru timpul trecut.
in situatia in care numai Banca ar fi obligata la restituirea sumelor deja achitate, s-ar crea o situatie inechitabila, caracterizata juridic de imbogatirea fara justa cauza a Clientilor. Patrimoniul acestora s-ar imbogati cu sumele de bani echivalente clauzelor eliminate, in timp ce patrimoniul Bancii nu s-ar reintregi cu echivalentul folosintei sumelor acordate prin contractul de credit.
167. Fata de acest principiu al neretroactivitatii efectelor nulitatii in materia contractelor cu executare succesiva, parata considera ca cererea Reclamantei privind restituirea sumelor deja achitate in baza prevederilor contractuale este neintemeiata.
In drept, au fost invocate dispozitiile din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii precum si principiile de drept aplicabile in cauza;
In dovedirea celor aratate, parata a solicitat incuviintarea probei cu inscrisuri ( f. 69-199) si proba cu interogatoriu reclamantei.
Analizand cauza de fata, prin prisma motivelor formulate, a apararilor invocate si a probelor administrate, instanta retine urmatoarele:
In fapt, intre reclamanta L.T.M. , in calitate de imprumutat, respectiv parata S.C. BCR S.A., in calitate de imprumutator, s-a incheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. … avand ca obiect acordarea unui credit in cuantum de 31600 RON, cu obligatia rambursarii in 120 de luni de la data incheierii, pentru o dobanda de 10,95% p.a. (f. 27-33). Termenele de restituire a sumei imprumutate au fost stabilite prin planul de rambursare a creditului (f. 11-14).
De la data incheierii conventiei si pana la data incheierii actului aditional nr. …. ( f. 15-16), parata a perceput comision de administrare in cuantum de 15,8 RON lunar si comisionul de risc in cuantum de 88,48 RON lunar, astfel cum reiese din extrasele de cont depuse la dosar (f. 11-14). Odata cu incheierea actului aditional a fost eliminat comisionul de risc iar comisionul de administrarea a fost stabilit la suma fixa de 5 lei, conform graficului de rambursare ( f. 20-27).
Totodata, prin actul aditional s-a modificat si nivelul dobanzii, art. 1.1 stipuland in sensul ca :De la data intrarii in vigoare a acestui Act Aditional, dobanda curenta este de 13,25 puncte procentuale pe an iar la art. 1,2 lit. ii) se prevede ca ii.” daca plata pe care o faceti in avans intervine intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului nu este fixa, nu se va percepe comision de rambursare anticipata”.
Acest contract este repudiat de imprumutat in calitatea sa de consumator, invocand caracterul abuziv si nelegal al unor clauze contractuale si care au dus la ruperea echilibrului contractual.
In drept - Legea aplicabila in cauza:
Avand in vedere ca incheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat in vigoare), raporturile juridice dintre parti sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 si art. 3 si art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite intre parti si deduse judecatii intra sub incidenta Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (citata in continuare Lege), reclamantul avand calitatea de consumator in sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice parti la un contract incheiat in afara activitatilor lor comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale, iar parata avand calitatea de comerciant in sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoana juridica parte la un contract incheiat in cadrul unei activitati comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanta va avea in vedere Legea nr. 193/2000 in forma republicata in Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv conditiile de validitate ale acestuia si cauzele de nulitate, sunt supuse legii in vigoare la momentul incheierii conventiei).
De asemenea, instanta retine care caracterul derogator, special al dispozitiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedura civila. Astfel, la solutionarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor incheiate intre comercianti si consumatori trebuie avuta in vedere Legea nr.193/2000 indiferent daca persoana pretins prejudiciata s-a adresat direct instantei de judecata, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat ANPC potrivit art.8-14 din Lege. Aceasta imprejurare reiese in mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila: contractele incheiate cu incalcarea prevederilor acestei legi sunt contractele in care au fost stipulate clauze abuzive; dispozitiile Codului civil si ale Codului de procedura civila devin aplicabile in conditiile principiului ”legea speciala se completeaza cu legea generala”.
Aplicarea in cauza a Directivei nr.93/13/CEE:
Ca regula generala, directiva nu este direct aplicabila in dreptul intern, fiind necesar ca statele membre destinatare sa o transpuna printr-o lege nationala.
Pentru ca o directiva sa beneficieze totusi de efect direct (inteles ca posibilitatea invocarii unei norme de drept comunitar intr-un litigiu aflat pe rolul instantelor nationale), in situatia in care nu a fost implementata sau a fost implementata incorect, trebuie sa fie intrunite trei cerinte: 1) termenul stabilit pentru transpunerea directivei sa fi expirat, iar statul sa nu fi transpus directiva sau sa o fi transpus-o incorect; 2) prevederea invocata sa fie clara, precisa, neconditionata de adoptarea unor masuri de implementare; 3) partea impotriva careia este invocata este o autoritate statala, astfel cum a aceasta a fost definita in cauza C-188/89 Foster. Aceste cerinte au fost stabilite de Curtea Europeana de Justitie in mai multe cauze: C – 41/74 Van Duyn, C-148/78 Ratti, C-152/84 Marshall I. In cauza insa, niciuna dintre parti nu are calitatea de autoritate statala, astfel ca parata nu se poate prevala de efectul direct al Directivei nr.93/13/CEE.
Cu toate acestea, instanta va analiza caracterul abuziv al clauzelor contractuale si prin prisma art. 4 alin. 2 din Directiva anterior identificata, potrivit principiului interpretarii dreptului intern prin prisma celui comunitar (chiar si prin prisma unei directive necorespunzator transpuse la momentul incheierii contractului), statuat de Curtea de la Luxemburg in cauza C-106/89 Marleasing.
Pentru a analiza cererea formulata de reclamant, cu privire la declararea nulitatii absolute a clauzelor contractuale stipulate la art. 5, 6, 9 lit. c si f) din contractul de credit bancar nr. ….. si art. 2.10 lit. c) respectiv art. 3.7, 3.8, 3.9 din conditiile generale de creditare este imperios necesar a raspunde mai intai apararii paratei, care a aratat, in esenta, ca includerea in pretul contractului atat a comisionului de risc, cat si a dobanzii este in conformitate cu dispozitiile art. 3 lit. g si i din Directiva 2008/48/CE, astfel ca, tocmai din cauza faptului ca face parte din pretul contractului, comisionul de risc nu poate fi analizat din perspectiva caracterului abuziv.
Instanta apreciaza ca nu exista nici un impediment in ceea ce priveste interpretarea textului legii nationale - art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 - in sensul ca acesta se refera la pretul si la obiectul contractului.
In ceea ce priveste cenzurarea analizei pretului si obiectului contractului prin prisma caracterului abuziv, de catre instanta, care ar fi tinuta de acest articol al legii nationale, precum si de art. 4 alin. 2 al Directivei nr. 93/13/CEE, instanta apreciaza ca sustinerea paratei nu este intemeiata.
Astfel, in cauza C 484/08, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare, formulata in temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Suprem din Spania, prin decizia din 20 octombrie 2008, in procedura Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid impotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) – la care face trimitere Avocatul General in Concluziile sale in cauza C 453/10, avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Okresný súd Prešov (Slovacia), in procedura Jana Pereni?ová, Vladislav Pereni? impotriva SOS financ spol. s r. o.(par. 117 si118) -, Curtea de Justitie a Uniunii Europene (citata in continuare CJUE) a statuat ca articolul 4 alineatul (2) si articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei reglementari nationale, precum cea in cauza in actiunea principala, care autorizeaza un control jurisdictional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, chiar daca aceste clauze sunt redactate in mod clar si inteligibil (par. 44).
In aceasta speta, asa cum rezulta din textul citat, se punea problema unei reglementari nationale care sa permita instantelor nationale sa efectueze un control asupra acestui tip de clauze, prevazute la art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE. Ceea ce CJUE a retinut este ca se poate stabili prin lege nationala un control asupra clauzelor prevazute la 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE., clauze ce fac si obiectul prezentului litigiu, fara ca acest text sa fie incalcat. Astfel, cu atat mai mult, instantele nationale, pot analiza caracterul abuziv al acestui tip de clauze, chiar daca ele sunt exprimate in mod clar si inteligibil in contractele supuse controlului jurisdictional. Ceea ce este important este ca statele sa acorde minimul de protectie fata de consumatori, minim ce este reglementat prin Directiva nr. 93/13/CEE, insa prevederile acestei directive nu pot fi interpretate in sensul ca statele nu pot acorda o protectie mai ridicata consumatorilor.
In acest sens, in cauza C 453/10, Jana Pereni?ová, Vladislav Pereni? impotriva SOS financ spol. s r. o.(par. 36), CJUE a statuat: „Avand in vedere aceste consideratii, trebuie sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, la aprecierea aspectului daca un contract incheiat cu un consumator de catre un comerciant si care contine una sau mai multe clauze abuzive poate continua sa existe fara clauzele mentionate, instanta sesizata nu poate sa se intemeieze numai pe caracterul posibil avantajos pentru una dintre parti, in speta consumatorul, al anularii respectivului contract in intregime. Cu toate acestea, directiva mentionata nu se opune ca un stat membru sa prevada, cu respectarea dreptului Uniunii, ca un contract incheiat cu un consumator de catre un comerciant si care contine una sau mai multe clauze abuzive este nul in intregime atunci cand se dovedeste ca aceasta asigura o protectie mai buna a consumatorului”.
Pentru a asigura protectia urmarita de Directiva 93/13, CJUE a subliniat de asemenea, in mai multe ocazii, ca situatia de inegalitate care exista intre consumator si vanzator sau furnizor nu poate fi compensata decat printr-o interventie pozitiva, exterioara partilor din contract (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 31). In lumina acestor principii, Curtea a hotarat ca instanta nationala este obligata sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale (Hotararea Asturcom Telecomunicaciones, C-40/08, Rep., p. I 9579, punctul 29) .
In opinia CJUE, posibilitatea instantei de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze reprezinta „un mijloc adecvat atat pentru a atinge rezultatul prevazut la articolul 6 din Directiva 93/13, anume faptul ca respectivele clauze abuzive sa nu creeze obligatii pentru un consumator individual, cat si pentru a contribui la realizarea obiectivului prevazut la articolul 7 din aceasta directiva, din moment ce o astfel de examinare poate avea un efect disuasiv care contribuie la incetarea folosirii clauzelor abuzive in contractele incheiate de un comerciant cu consumatorii”( Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 32). Dreptul astfel recunoscut instantei a fost considerat necesar pentru „a se asigura o protectie efectiva a consumatorului, avand in vedere in special riscul destul de important ca acesta sa nu isi cunoasca drepturile sau sa intampine dificultati in exercitarea lor” (Hotararea din 21 noiembrie 2002, Cofidis (C 473/00, Rec., p. I 10875, punctul 33).
Mai mult decat atat, prin hotararea pronuntata in cauza C-602/10, SC Volksbank Romania SA impotriva Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor – Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Calarasi (CJPC), CJUE a retinut ca articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat in sensul ca nu se opune ca o masura nationala menita sa transpuna aceasta directiva in dreptul intern sa impuna institutiilor de credit obligatii, care nu sunt prevazute de directiva mentionata, in ceea ce priveste tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe in cadrul unor contracte de credit de consum care intra in domeniul de aplicare al respectivei masuri, precum si ca normele din Tratatul FUE in materie de libera prestare a serviciilor trebuie interpretate in sensul ca nu se opun unei dispozitii de drept national prin care institutiilor de credit li se interzice sa perceapa anumite comisioane bancare.
In plus in hotararea recenta pronuntata in C 143/13 Matei impotriva S.C. Volksbank S.A., CJUE a retinut la par. 78 ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat in sensul ca, in imprejurari precum cele in discutie in litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” si „caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte,” nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie in litigiul principal, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un „comision de risc” perceput de acesta. Revine insa instantei de trimitere sarcina sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea.
Prin urmare, instanta poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecatii in prezenta cauza, avand in vedere considerentele expuse mai sus, precum si dispozitiile art. 11 alin. 1 din Constitutia Romaniei, in conformitate cu care Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constitutia Romaniei, care statueaza ca dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
Aspecte de ordin teoretic
Avandu-se in vedere principiul autonomiei (libertatii) de vointa si limitele sale, contractul nu este doar un acord de vointa, ci reprezinta vointele si interesele reunite ale partilor. De regula, contractele clasice (negociate) inseamna acordul de vointa al partilor. In realitate, contractul este un summum al vointelor si intereselor partilor. Definitia contractului ca acord de vointe si reunire de interese se potriveste doar contractelor negociate, caci contractele in care sunt parte profesionistii arareori sunt contracte negociate. Unele contracte sunt ne-voite (contracte fortate, contracte de adeziune), vointa uneia dintre parti sau a ambelor lipsind in totalitate, fiind limitata sau alterata de imperativul economic sau psihologic al semnarii contractului.
Interesele partilor trebuie conciliate, prestatiile partilor trebuie sa fie proportionale si coerente, iar echilibrul contractual este o cerinta a obligatiilor contractuale implicite de buna credinta si echitate (art. 970 C.civ. 1864) si al exercitiului util si rezonabil al dreptului (care isi gaseste contrariul in abuzul de drept sau, mai larg, in abuzul de putere economica). Solidarismul contractual inseamna legatura contractuala intrinseca si profunda pe care contractul o creeaza intre parti, care sunt in solidar obligate sa realizeze continutul contractului, adica interesele fiecareia dintre ele. In contractele pe termen lung, partile sunt adevarati parteneri la castig, fiecare dintre parti urmarind un emolument din incheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de existenta sau executarea contractului. Fiecar