Drepturi banesti. Decizie de concediere. Sentinta civila nr. 1643 din data de 20.11.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau la data de 10.06.2013, sub nr. 3098/110/2013, reclamantul P.E. a solicitat, in contradictoriu cu parata SC R.B. SRL: anularea deciziei de concediere nr. 1/22.02.2012, reintegrarea in postul detinut anterior, obligarea la plata unor despagubiri egale cu drepturile salariale cuvenite, de la data emiterii deciziei pana la data pronuntarii unei hotarari irevocabile, indexate si actualizate cu indicele de inflatie, obligarea paratei la plata sumei de 5931 euro, reprezentand sume de plata restante, aferente lunilor noiembrie – decembrie 2011 si ianuarie 2012, obligarea paratei la plata sumei de 25000 lei, cu titlu de daune morale si la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare, a sustinut ca a fost salariat al SC R.B. SRL, din data de 26.11.2010, pe post de macelar, semnand un contract individual de munca in care era specificat cuantumul brut al salariului, respectiv 2000 lei, precum dreptul de a i se achita contravaloarea transportului din Bacau – adresa de domiciliu – pana la Bucuresti, unde se afla punctul de lucru al angajatorului, precum si cazarea.
Ulterior semnarii contractului amintit, reclamantul a fost instiintat ca urmeaza sa fie detasat in Germania, la societatea F. LNS, semnand in acest sens, un act aditional, care nu i-a fost inmanat niciodata, in cuprinsul caruia era prevazut ca trebuia sa fie remunerat in functie de cantitatea de carne transata, anume 0,07 euro/kg, urmand sa i se achite si cheltuielile de cazare, transport din Romania in Germania si retur, precum si transportul pe teritoriul Germaniei.
A adaugat reclamantul faptul ca, la inceputul perioadei de detasare in Germania, raporturile de munca au decurs intr-un cadru normal, ulterior survenind anumite probleme determinate de nemultumirile sala exprimate cu privire la conditiile precare de cazare oferite, la omisiunea angajatorului de a-i pune la dispozitie echipament de lucru, asigurare medicala, de a-i plati salariile restante si de a-i comunica un exemplar al contractului individual de munca si al actului aditional. Pentru a reclama aceste imprejurari, a comunicat situatia administratorului societatii, L.M., prin mai multe cereri trimise prin fax, insa acesta din urma a refuzat sa-si indeplineasca obligatiile asumate. In schimb l-a informat pe angajat ca, incepand cu data de 30.01.2012, ii inceteaza acestuia delegarea, fiind asteptat incepand cu data de 02.02.2012 ora 08:00, la punctul de lucru din Bucuresti.
Intrucat reclamantul nu dispunea de bani, a imprumutat de la un coleg suma de 400 de euro si s-a deplasat in Romania cu autoturismul personal, la punctul de lucru al paratei, la data si ora stabilite, insa la acel moment nu se afla nimeni in incinta locatiei. A precizat ca s-a adresat I.T.M. Bucuresti, pentru a sesiza nerespectarea obligatiilor asumate de parata.
A apreciat reclamantul ca decizia de concediere este nelegala si netemeinica, din moment ce zilele indicate in cuprinsul acesteia reprezinta zile in care acesta a lucrat, respectiv zile in care toti salariatii au avut zile libere datorate lipsei materiei prime. De asemenea, si mentiunea relativa la refuzul sau de a semna pentru primirea diurnei aferente lunii noiembrie 2011, este nereala, intrucat diurna era in cuantum de 2153 euro, din care i s-au inmanat doar 400 de euro, pentru care a semnat de primire.
Referitor la atitudinea recalcitranta pe care reclamantul ar fi avut-o fata de angajatul S.C., a sustinut acesta ca atare demers s-a datorat incalcarii drepturilor sale, iar angajatorul nu a analizat circumstantele in care s-a produs incidentul, gradul de vinovatie al angajatului si consecintele produse de savarsirea faptei. A mai sustinut ca regulamentul intern, la care se face referire in cuprinsul deciziei contestate, nu i-a fost niciodata comunicat.
In ceea ce priveste suma de 5931 euro, a aratat ca se compune din sumele salariale restante, care ar fi trebuit calculate prin raportare la cantitatea de carne transata, respectiv cheltuieli de transport.
Relativ la daunele morale, a mentionat ca acestea sunt generate de producerea unei stari psihice cu efecte negative asupra vietii sale, din moment ce a ramas fara niciun venit lunar, cu atat mai mult cu cat are in intretinere doi copii minori si pe mama sa pensionara.
In drept, a indicat prevederile art. 274 Cod de procedura civila.
In dovedire, a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, testimoniala, prezumtii.
La data de 24.10.2012, reclamantul a depus cerere precizatoare ( fila 19 vol. I ), invocand ca temei de drept, prevederile art. 80, 171 si 253 din Codul muncii.
Parata a formulat intampinare ( filele 24-28 vol. I ), la data de 24.10.2012, solicitand respingerea actiunii, ca neintemeiata, si obligarea partii adverse la plata cheltuielilor de judecata.
A solicitat si anularea actiunii, pentru lipsa temeiului de drept.
Cu privire la fond, reluand situatia de fapt prezentata in cuprinsul deciziei de concediere, a conchis ca fata de atitudinea de indolenta a angajatului, de lipsa totala de principialitate in exercitarea drepturilor sale, de modul repetat al savarsirii faptelor, determinand premisa unei lacune de productivitate si ingreunand sarcina celorlalti angajati ce au fost nevoiti sa suplineasca lipsa reclamantului, sanctiunea este temeinica.
Parata a adaugat ca sustinerile partii adverse sunt nereale, neexistand nicio obligatie neindeplinita de catre societate fata de angajat; in plus, relativ la daunele morale, a apreciat ca nu sunt intrunite conditiile necesare retinerii raspunderii angajatorului, calificand demersul reclamantului ca un abuz de drept, in sensul art. 723 alin. 1 Cod de procedura civila.
In drept, a invocat prevederile art. 115 Cod de procedura civila, art. 39 alin. 2 lit. a, b, c, e, art. 61 lit. a, art. 247, 248 alin. 1 lit. e, art. 250 din Codul Muncii, art. 19 alin. 2 lit. c, i, u si art. 24 lit. a, d, l, t din Regulamentul intern.
In dovedire, a solicitat incuviintarea probelor cu inscrisuri, testimoniala, interogatoriu.
La data de 20.02.2013, reclamantul a mentionat, prin cerere scrisa, ca intelege sa se inscrie in fals cu privire la contractul individual de munca incheiat la data de 24.11.2010, depus de catre parata ( fila 100 vol. I ).
Au fost administrate probele cu inscrisuri, expertiza grafoscopica si testimoniala, fiind audiati la termenul din data de 06.11.2013, martorii G.P. si S.C..
Reclamantul a refuzat efectuarea probei cu expertiza contabila, la termenul din data de 18.09.2013, mentionand ca refuza sa achite onorariul aferent lucrarii ( fila 294 vol. I ).
Analizand materialul probatoriu administrat, precum si sustinerile partilor, instanta retine urmatoarele:
Reclamantul a avut calitatea de salariat al societatii parate, incepand cu anul 2010, in meseria de macelar, fiind detasat pentru o perioada ce a surprins parte din acest an, anul 2011 si parte din 2012, in Germania.
Relativ la proba raporturilor juridice specifice dreptului muncii, se impun unele mentiuni. Desi la dosar nu se afla niciun contract individual de munca, acceptat de ambele parti ca fiind insusit, din moment ce, potrivit Raportului de expertiza criminalistica nr. 135/15.07.2013 ( filele 159-165 vol. I ), semnaturile evidentiate la rubrica „Salariat” din cuprinsul Contractului individual de munca inregistrat sub nr. 40 in registrul general de evidenta a salariatilor si actele aditionale ulterioare ( filele 122-129 vol. I ) nefiind efectuate de reclamant, ambele parti au recunoscut totusi existenta raporturilor de munca derulate intre acestea. In plus, foile colective de prezenta, declaratiile martorilor audiati, tabelele reliefand plata unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale sugereaza existenta valabila a unui contract individual de munca incheiat intre parti, anterior republicarii Codului Muncii, care a impus ulterior necesitatea formei scrise ad validitatem.
Prin decizia nr. 1/22.02.2012 – s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al angajatului P.E. in temeiul art. 248 alin. 1 lit. e coroborat cu 61 lit. a din Codul Muncii, retinandu-se aplicabilitatea art. 39 alin. 2 lit. a, b, c, e, art. 247, art. 250 din Codul Muncii, art. 19 alin. 2 lit. c, i, u teza 4 si 5, art. 24 lit. a, d, l, t din Regulamentul intern ( filele 20-22 vol. I ).
Conform deciziei, concedierea s-a datorat: lipsei nemotivate de la locul de munca – punctul de lucru din Germania unde a fost detasat, in zilele de 04, 05, 11, 13, 17, 19, 25-27.01.2012; lipsei nemotivate de la locul de munca – punctul de lucru al societatii din Bucuresti; comportamentului si atitudinii necorespunzatoare, recalcitrante fata de colegii cu care se deplasa in microbuz spre locul de munca, dar si in timpul serviciului, prin adresarea de injurii si amenintari, tentativa de agresiune fizica fata de angajatul S.C., in data de 25.01.2012; prezentarea uneori la locul de munca, refuzand sa-si ia in primire echipamentul de lucru aferent, semnand uneori fisele de pontaj, dupa care pleca, apreciind ca si-a terminat treaba.
Din analiza probelor aflate la dosar, instanta conchide ca existenta faptelor retinute in sarcina angajatului este irefutabila. Astfel, potrivit sesizarilor semnate de angajatii G.P., S.C. si L.M. ( filele 48-71 vol. I ), coroborate cu foile colective de prezenta pentru perioada de referinta mentionata in actul de concediere si declaratiile martorilor G.P. si S.C., date in sedinta publica din data de 06.11.2013, rezulta temeinicia situatiei de fapt descrise in cuprinsul deciziei de sanctionare. De altfel, reclamantul a recunoscut prin actiune, faptul ca a manifestat la un moment dat atitudine recalcitranta fata de colegul de munca S.C.. In atare context, instanta apreciaza ca, in ceea ce priveste realitatea contextului faptic, aceasta a fost probata de catre parata, cu respectarea prevederilor art. 272 din Codul Muncii. Desi reclamantul a infirmat absentele nemotivate, nu a reusit sa probeze contrariul celor dovedite conform aprecierilor anterioare.
Nu are a fi acceptat nici argumentul necomunicarii regulamentului de ordin interna catre reclamant. Cu respectarea dispozitiilor art. 243 din Codul muncii, angajatorul a procedat la afisarea Regulamentului intern, la sediul societatii, potrivit proceselor – verbale de afisare depuse la dosar ( filele 45-47 ).
In legatura cu temeinicia sanctiunii aplicate, contrar sustinerilor angajatului, parata a stabilit in mod corect incetarea raporturilor de munca, respectand elementele enumerate de textul art. 250 din Codul muncii, potrivit caruia „Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:
a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
b) gradul de vinovatie a salariatului;
c) consecintele abaterii disciplinare;
d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta”.
Astfel, faptele au fost savarsite in mod continuu, intr-un evident context repetitiv, reclamantul manifestand dispret si nepasare fata de valori sociale ce s-ar fi cuvenit a fi fost avute in vedere in exercitarea atributiilor de serviciu, respectiv respectul fata de munca colegilor, fata de persoana acestora, fata de activitatea societatii si relatiile contractuale derulate impreuna cu partea germana.
Imprejurarea ca reclamantul a afisat un comportament normal anterior perioadei de proprie revolta, dupa cum a recunoscut parata, nu este susceptibila de a infirma concluzia preconizata. De altfel, nici apararea incercata de reclamant, privind motivarea demersului belicos impotriva colegului S.C., in sensul ca acesta s-ar fi datorat unor omisiuni ale angajatorului de a-si onora anumite obligatii contractuale, nu poate fi primita. Este adevarat ca anumite lipsuri ar putea justifica o anumita irascibilitate ori nemultumire, insa aceasta circumstanta nu poate, in niciun caz, sustine in mod viabil un comportament reprobabil si deopotriva, inadmisibil, de tipul celui descris.
In legatura cu repercusiunile abaterilor disciplinare, corect a sustinut parata ca faptele angajatului au determinat premisa unei lacune de productivitate, ingreunand sarcina celorlalti angajati ce au fost nevoiti sa suplineasca lipsa reclamantului. Instanta adauga ca aceleasi manifestari au creat si un climat anormal, propice unei atmosfere necorespunzatoare indeplinirii atributiilor de serviciu, la locul de munca, de catre ceilalti angajati.
Constatand imposibilitatea continuarii raporturilor juridice intre cele doua parti, urmeaza a fi respins, ca neintemeiat, capatul de cerere avand ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 1/22.02.2012 emisa de parata.
De asemenea, avand in vedere dependenta in raport de acest capat al actiunii, va fi respins si petitul relativ la obligarea paratei la plata de despagubiri egale cu drepturile salariale cuvenite de la data demiterii deciziei contestate pana la data pronuntarii unei hotarari irevocabile, indexate si actualizate cu indicele de inflatie.
Pentru aceleasi argumente, o solutie similara se impune si cu privire la daunele morale.
In ceea ce priveste petitul referitor la suma totala de 5931 euro, acesta va fi admis in parte, urmand a fi obligata parata sa plateasca reclamantului suma totala de 950 euro, cu titlu de drepturi salariale restante, aferente lunilor decembrie 2011 ( 320 euro ), respectiv ianuarie 2012 ( 630 euro ).
Astfel, privitor la luna decembrie 2011, instanta retine ca, potrivit tabelului de la fila 233 vol. I, emis de parata, potrivit martorului S.C. ( care a declarat ca sumele enuntate in cuprinsul inscrisului sunt reale - fila 1 vol. II ), reclamantul era indreptatit la o diurna in cuantum 1500 de euro, bani care, potrivit aceluiasi martor, nu au fost achitati. Totusi, astfel cum rezulta din cuprinsul inscrisului de la fila 228 vol. I, parata a procedat la plata sumei de 1180 euro catre angajatul P.E., prin virament bancar, cu respectarea dispozitiilor art. 166 alin. 2 din Codul muncii, intr-un cont in care fusesera virate si alte sume salariale, aceluiasi angajat. Trebuie adaugat ca, desi reclamantul a depus un extras de cont, de la B.T. ( sugerand ca este singurul sau cont bancar – fila 241 vol. I ), inscrisurile aflate la filele 214-227 vol. I dovedesc ca diurnele aferente sfarsitului de an 2010 si anului 2011, pentru perioada anterioara celei mentionate in actiune, au fost depuse in acelasi cont evidentiat in actul de la fila 228 vol. I, reclamantul nemanifestand vreo obiectie cu privire la acest demers. Atare aspect dovedeste faptul ca acesta detinea, pe langa contul de la B.T., si alt cont, ca a acceptat ca plata sa fie realizata prin virament in acest cont.
Referitor la luna ianuarie 2012, reclamantul era indreptatit sa primeasca suma de 630 euro, venit net, astfel cum rezulta din lista salariatilor emisa de parata ( fila 212 vol. I ). Cu privire la aceasta suma, societatea nu a dovedit plata acesteia catre partea adversa, cu respectarea art. 166 si urmatoarele din Codul muncii.
In ceea ce priveste diurna aferenta lunii noiembrie 2011, cuantumul acesteia era de 1710 euro, aspect probat prin copia tabelului de la fila 229 vol. I. Cu toate acestea, potrivit instiintarii semnate de martorul G.P. la data de 28.12.2011 ( fila 231 vol. I ), coroborata cu declaratia acestuia din data de 06.11.2013 ( filele 299 – 300 vol. I ), suma a fost achitata angajatului P.E.. De altfel, chiar din tabelul evidentiat la fila 232 vol. I reiese ca reclamantul a primit suma de 400 de euro, sub semnatura, cu titlu de avans diurna noiembrie 2011, la data de 23.12.2011. Desi in aceasta situatie se poate afirma ca nu s-a probat plata sumei prin inscrisuri, conform art. 168 din Codul muncii, problema dovezii nu subzista decat in mod aparent. In virtutea dispozitiilor art. 278 alin. 1 din Codul muncii, dispozitiile derogatorii ale art. 168 se completeaza cu acelea de drept comun prevazute de Codul civil. In speta, fata de data nasterii raportului juridic, sunt aplicabile prevederile art. 1191 din Codul civil din 1864, din moment ce reclamantul nu s-a opus la audierea martorului G.P., manifestand o acceptare tacita a derogarii de la regimul probatoriu statuat de Codul muncii.
Privitor la cheltuielile de deplasare solicitate, in cuantum de 1800 euro, obligatia achitarii de catre societatea angajatoare, in conditiile in care deplasarea se efectua cu autoturismul personal, nu a fost probata, ba dimpotriva, existenta acesteia este suprimata prin depozitia martorului G.P..
Relativ la cheltuielile de judecata, in virtutea prevederilor art. 274 alin. 1 art. 276 Cod de procedura civila, fata de admiterea in parte a actiunii si proportional cu gradul culpei procesuale, egale, a ambelor parti, se vor compensa cheltuielile de judecata pana la concurenta sumei de 2400 lei si va fi obligat reclamantul sa plateasca paratei suma de 370 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata. Astfel, instanta are in vedere, potrivit solicitarii din concluziile scrise, faptul ca urmatoarele cheltuieli efectuate de reclamant: taxa pentru expertiza – 900 lei ( fila 121 vol. I ), onorariu avocat – total de 1500 lei, conform chitantelor atasate concluziilor scrise, respectiv nr. 06/06.03.2012 ( 500 lei ) si 28/25.10.2012 ( 1000 lei ). Chitanta nr. 205/16.09.2013, evidentiind suma de 300 lei, nu va fi avuta in vedere, intrucat nu exista nicio dovada a faptului ca suma a fost achitata in legatura cu procesul de fata ( nefiind depusa la dosar vreo imputernicire a avocatului care a eliberat chitanta si nici nu se mentioneaza in cuprinsul actului numarul dosarului ). Relativ la cheltuielile dovedite de parata, instanta are in vedere contravaloarea transportului avocatului, probata prin bonul fiscal nr. 27/09.01.2013, respectiv onorariu de avocat – 2480 lei, conform chitantei nr. 161/05.01.2013. Ca urmare, instanta va admite, in parte, actiunea formulata de reclamantul P.E., domiciliat in Bacau, in contradictoriu cu parata SC R.B. SRL, cu sediul in Bucuresti.
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma totala de 950 euro, cu titlu de drepturi salariale restante, aferente lunilor decembrie 2011 ( 320 euro ), respectiv ianuarie 2012 ( 630 euro ).
Respinge, ca neintemeiate, capetele de cerere avand ca obiect anularea deciziei de concediere nr. 1/22.02.2012 emisa de parata, obligarea acesteia la plata de despagubiri egale cu drepturile salariale cuvenite de la data demiterii deciziei contestate pana la data pronuntarii unei hotarari irevocabile, indexate si actualizate cu indicele de inflatie, obligarea paratei la plata daunelor morale.
Compenseaza cheltuielile de judecata pana la concurenta sumei de 2400 lei si obliga pe reclamant sa plateasca paratei suma de 370 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.