Actiune oblica. Partaj bunuri comune. Inadmisibilitatea tranzactionarii partajului de soti, dupa divort. Decizie nr. 226 din data de 07.10.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin sentinta civila nr. 706/25.02.2012 pronuntata in dosarul nr. 2688/270/2012 al Judecatoriei Onesti, s-a admis actiunea de partaj formulata de reclamantul P.G. in contradictoriu cu paratii M.M. si M.I., pe calea actiunii oblice si s-a dispus partajarea apartamentului –bun comun al sotilor M., in urma iesirii din indiviziune apartamentul fiind atribuit paratului M.I., care la randul sau a fost obligat la plata unei sulte de 87.340 lei, catre parata M.M. Paratii au fost obligati si plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar, onorariu expert si onorariu avocat.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca reclamantul a inceput executarea silita impotriva paratului in cauza, in temeiul contractului autentificat sub nr. 296/2010. In timpul executarii, prin poprire, reclamantul-creditor si-a recuperat doar in parte, creanta, astfel incat, la 21.05.2012 a formulat prezenta cerere de partaj, in incercarea de a-si recupera creanta prin executare silita imobiliara. Instanta de fond a retinut ca reclamantul creditor nu poate fi pus in situatia de a –si recupera creanta doar prin poprire, mai ales in conditiile in care, la momentul introducerii actiunii paratului si incetasera raporturile de munca iar ulterior a fost angajat cu un salariu de baza de 720 lei, fapt ce ar determina recuperarea sumei datorate, intr-un interval foarte lung.
Ca urmare, instanta a retinut ca prezenta cerere de partajare este admisibila si, raportat la modalitatea de atribuire, a dispus in sensul atribuirii apartamentului in lotul paratului, retinandu-se ca, avand in vedere relatiile dintre soti, nu exista premisele pentru ca parata si copiii sa fie evacuati din apartament, paratul fiind tinut a-si indeplini obligatia de intretinere.
Privitor la caracterul bunului partajat, instanta a aratat ca nu au existat cereri care sa vizeze constatarea apartamentului ca bun propriu al paratei sau cereri din care sa rezulte solicitarea unei cote majorate, astfel incat partajarea s-a facut in cote egale.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel in termen legal, paratii.
Conform incheierii din 23.09.2013, apelantii au fost scutiti de plata taxei de timbru de 2620 lei.
In motivarea apelului, apelantul M.I. a aratat ca respectivul contract de imprumut a fost incheiat prin amenintare din partea intimatului, ca intre societatile administrate de sotia apelantului si respectiv de catre intimat s-au derulat relatii comerciale, marfa livrata de catre societatea intimatului fiind confiscata, intrucat s-a constatat ca este improprie consumului. In aceste conditii apelantul a sustinut ca nu datoreaza nicio suma de bani. Sub aspectul derularii executarii, apelantul a aratat ca apartamentul supus partajului nu este bun comun, ca apartine sotiei sale, ca apartamentul constituie totodata si o garantie pentru un imprumut facut de S.C. T.I. S.R.L. la B.T. si nu poate fi urmarit, ca apelantul a fost de acord cu plata imprumutului din veniturile lunare pe care le realizeaza si in aceste conditii nu se impune executarea imobiliara. A mai aratat apelantul ca instanta de fond a ignorat faptul ca asupra apartamentului exista pus un sechestru de acelasi executor – B.E.J. P.S., ca nu poate fi vorba de o contributie egala a sotilor la dobandirea apartamentului astfel cum a sustinut instanta de fond. Totodata apelantul a solicitat a se lua act de tranzactia incheiata intre sotii M., cu privire la partaj.
In sustinerea apelului s-au depus inscrisuri.
Apelanta M.M., la randul sau, a sustinut motivele de apel invocate si de catre apelantul M.I. in ceea ce priveste conditiile in care s-a incheiat contractul de imprumut, modalitatea de restituire lunara a imprumutului, caracterul de bun propriu al apartamentului, sechestrul existent pentru apartament. S-a mai aratat ca hotararea instantei de fond incalca dreptul sau constitutional de proprietate, ca la 22.10.2012, intre apelanti a intervenit divortul si ca urmare si tranzactia anexata la dosar.
In sustinerea apelului de asemenea s-au depus inscrisuri: conventia incheiata in procedura divortului si tranzactia.
Intimatul a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelurilor, aratand ca executarea a fost inceputa in baza unui contract ce constituie titlu executoriu, ca actele de executare au fost mentinute desi au fost contestate, ca validarea de poprire a fost admisa, in parte, ca executarea s-a solicitat si asupra imobilelor detinute de debitor si ca in lipsa partajului, nu s-a putut continua executarea, apartamentul in cauza fiind bun comun.
S-a aratat ca anterior partile au locuit in acelasi imobil, la un alt apartament si anterior schimbului apartamentului dat la schimb fusese la randul sau bun comun. Tranzactia depusa la dosar nu dovedeste decat reaua-credinta a intimatilor, in incercarea de a nu-si crea obligatia de plata.
S-au atasat intampinari, inscrisuri.
Analizand apelurile promovate in raport de retinerile instantei de fond si probele administrate, tribunalul retine ca acestea sunt nefondate pentru urmatoarele considerente:
Privitor la circumstantele in care s-a incheiat contractul de imprumut ce constituie titlu executoriu, tribunalul retine ca apelantii-parati nu au promovat nicio actiune prin care sa solicite nulitatea contractului nici in prezentul dosar, pe cale reconventionala si nici separat si nu au administrat probe in dovedirea acestei nulitati, pozitia lor procesuala fiind de altfel contradictorie, sustinand pe de o parte nulitatea obligatiei iar pe de alta parte, solicitand plata in rate lunare a acestei obligatii. Atata vreme cat nu a existat o cerere si pe cale de consecinta o sentinta prin care sa se dispuna nulitatea contractului, in prezenta cauza, instanta de fond si la randul sau instanta de apel nu pot ignora caracterul valabil la acest moment al contractului. Apelantii pot invoca aceste aspecte pe calea unei actiuni in anularea contractului sau pot formula plangeri penale raportat la faptele pe care le pronunta in sarcina intimatului-creditor.
Sub aspectul solicitarii apelantilor de a achita lunar debitul, tribunalul retine ca, in prezenta actiune, raportat la obiectul acesteia, nu se poate dispune in acest sens, neexistand de altfel niciun acord al intimatului cu privire la recuperarea creantei, astfel cum au invocat apelantii. Sustinerile in sensul ca prin B.E.J. P. se retin lunar sume care acopera creanta nu reprezinta un aspect care sa tinda la respingerea actiunii, intrucat executarea silita a vizat atat forma popririi cat si celelalte forme de executare si este la latitudinea creditorului sa adopte una sau alta forma de executare nu sa solicite executarea in toate formele.
Privitor la sustinerile in sensul ca deja exista un sechestru si ca apartamentul reprezinta garantie imobiliara pentru un imprumut, tribunalul retine ca aceste aspecte tin de executarea silita si nu constituie un motiv de respingere a actiunii.
Sustinerile privind caracterul de bun propriu al apartamentului si cele privind cotele cuvenite partilor reprezinta de asemenea aspecte pe care apelanta nu le-a invocat pe calea unei cereri reconventionale la fondul cauzei si in sustinerea careia sa se administreze probe.
De altfel, in tranzactia atasata apelantii au invocat caracterul de bun comun al apartamentului.
Solicitarea apelantilor de a se lua act de tranzactia depusa la dosar, nu poate fi primita intrucat, litigiul s-ar putea incheia printr-o tranzactie doar in conditiile in care si intimatul la randul sau ar semna aceasta tranzactie. Imprejurarea ca, in timpul procesului, apelantii au divortat si au incheiat o tranzactie privind situatia apartamentului bun comun, este nerelevanta intr-o actiune oblica pornita de creditor si in lipsa unui acord la tranzactie din partea acestuia.
Sustinerile legate de incalcarea dreptului de proprietate – drept constitutional, de asemenea sunt neintemeiate. Patrimoniul apelantului-debitor este compus din totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care acesta le are. Ca urmare, imprejurarea ca pentru obligatiile asumate acesta raspunde cu bunurile sale nu reprezinta incalcarea unui drept constitutional iar actiunea oblica a fost pornita tocmai in considerarea imposibilitatii de executare a unui bun care era comun.
In urma partajului bunul a devenit propriu al apelantului –debitor iar apelanta este indreptatita la plata sultei de 87.340 le, la randul sau devenind un creditor al apelantului –parat.
In consecinta, fata de dispz. art. 296 C.p.c., tribunalul va respinge apelurile ca nefondate.
Privitor la solicitarea de cheltuieli de judecata formulata de intimat, tribunalul retine ca, in sprijinul acestei cereri, la dosar ( fila 30 dosar apel) s-a depus chitanta nr. 222/18.02.2013 – 5000 lei. Cum sentinta civila apelata in cauza a fost pronuntata la 25.02.2013, tribunalul retine ca aceste cheltuieli nu sunt aferente apelului dedus judecatii si ca urmare, cererea de acordare a acestor cheltuieli in apel va fi respinsa, reclamantul neformuland apel fata de solutionarea cererii accesorii privind cheltuielile de judecata.
Fata de dispz. arz. 502 O.U.G. 51/2008, tribunalul va obliga apelantii la restituirea ajutorului public judiciar.