Litigiu privind functionarii publici Sentinta civila nr. 882 din data de 03.04.2013
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea inregistrata sub nr.7450/110/2010 la Sectia Civila a Tribunalului Bacau, reclamantul M.M. in contradictoriu cu D.G.F.P. Bacau, a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se oblige parata a-i achita integral indemnizatia de concediu pentru anul 2008 si indemnizatia de concediu si prima de vacanta pentru anii 2009 si 2010.
Prin Incheierea din data de 19.11.2010, Sectia Civila a Tribunalului Bacau, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei si trimiterea acesteia spre competenta solutionare Tribunalului Bacau –Sectia de Contencios Administrativ si Fiscal unde cauza a fost inregistrata sub nr.7490/110/2010*.
In motivarea cererii s-a aratat ca are calitate de functionar public la DGFP Bacau iar incepand cu data de 01.10.2008, prin Ordinul M.E.C.T. nr.5840 din 04.11.2008 a fost numit in functia de conferentiar universitar la Catedra de Contabilitate si Finante a F.S.E. din cadrul Universitatii „V.A.” din Bacau.
Prin adresa nr.480142 din 17.02.2010, D.G.M.R.U. din cadrul M.F. Publice, comunica Directiei generale de organizare si resurse umane din cadrul ANAF, ca nu poate beneficia de drepturile solicitate,deoarece potrivit art 3 alin(1) din HG nr.250/1992 , este la cumul de functii in sensul ca este angajat ca norma de baza la Universitatea „V.A. ” Bacau si o alta functie la DGFP Bacau.
Prin adresa nr.470018 din 19.03.2010, A.N.F.P., ii comunica ca potrivit art 35 alin(1) ,alin(2) din Legea nr.189/1999 functionarii publici au dreptul la concediu de odihna , la indemnizatia de concediu de odihna si la prima de vacanta , fara a face precizari cu privire la modul de acordare a acestora.
Potrivit dispozitiilor art. 52 din Legea nr.330/2009 care modifica art.96 din Legea nr. 161/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, functionarii publici pot exercita functii sau activitati in domeniul didactic, al cercetarii stiintifice si al creatiei literar-artistice si in alte domenii din sectorul privat care nu au legatura directa sau indirecta cu atributiunile exercitate ca functionar public potrivit fisei postului.
Potrivit dispozitiilor art.33, alin.l din Legea nr.188/1999 republicata cu modificarile si completarile ulterioare durata normala a timpului de lucru pentru functionarii publici este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana, program pe care l-a respectat, activitatile didactice fiind efectuate in afara programului de lucru de la D.G.F.P. Bacau. Prin adresa respective A.N.F.P. apreciaza ca in conformitate cu prevederile art. 22 si art. 23 din O.G. nr. 6/2007 cu modificarile si completarile ulterioare am dreptul sa beneficiez de indemnizatia de concediu si de prima de vacanta.
Prin cererea inregistrata la D.G.F.P. sub nr. 1845/02.04.2010 a solicitat in baza adresei nr. 470018/19.03.2010 a A.N.F.P., acordarea drepturilor respective si de aceasta data conducerea D.G.F.P. Bacau se adreseaza prin adresa nr.1845/09.04.2010, Directiei generale de organizare si resurse umane din cadrul A.N.A.F. pentru un punct de vedere, prin adresa nr. 4129/07.2010 se revine din nou la Directia generala de organizare si resurse umane din cadrul A.N.A.F. pentru un punct de vedere.
Prin adresa nr.938108/939140/03.2010 Directia generala de resurse umane comunica din nou ca s-a solicitat punct de vedere de la Directia generala a managementului resurselor umane din cadrul M.F. punct de vedere care nu a fost, nici pana la aceasta data comunicat.
Prin adresa nr.490653/02.08.2010 Directia generala a managementului resurselor umane din cadrul M.F. P.solicita precizari de la A.N.F.P.
A.N.F.P. prin adresa nr.492332/02/09/2010 comunica Directiei de resurse umane din cadrul M.F. P.precizarile respective, din care rezulta ca potrivit art.22-23 din O.G. nr.6/2007, are dreptul la plata indemnizatiei de concediu si a primei de vacanta.
Intrucat la insistentele sale din anul 2009 si prin cererea nr. 1845/07.04.2010 nu a primit nici un raspuns si nici drepturile cuvenite, a fost nevoit sa se adreseze instantei de judecata
In sustinerea actiunii au fost depuse inscrisuri.
Parata D.G.F.P. Neamt in numele DGFP Bacau a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii pentru urmatoarele considerente;
Incepand cu data de 01.10.2008 domnul M.M. a fost numit in functia de conferentiar universitar la U.B., desfasurand activitate didactica conform art.96 Titlul IV Cartea I din Legea nr.161/2003.
Ulterior, prin adresa nr.202 din data de 13 ianuarie 2009 dl. M.M. a solicitat ca functia de baza sa fie aceea de conferentiar universitar la U.B., si, urmare a acestui fapt, prin adresa nr.395115/2009 a M.F. Publice -D.G.M.R.U. a precizat ca dl. M. (in calitate de angajat in cadrul DGFP Bacau) beneficiaza in continuare de salariu de baza, indemnizatie de conducere, spor de vechime si spor de "doctor".
Urmare a solicitarilor d-lui M.M. privind acordarea concediului de odihna platit anual si a primei de vacanta, institutia s-a adresat atat M.F.P. - Directia Generala Managementul Resurselor Umane, cat si A.N.A.F.D.G.O.R.U.. Astfel, in vederea clarificarii aspectelor legate de solicitarile d-lui M. si pentru evitarea unei situatii litigioase in cadrul institutiei , DGFP Bacau a inaintat institutiilor aratate adresele nr.4358/05.08.2009 si nr.8240/23.12.2009.
Prin adresele nr.939954/27.08.2009 si nr.490142/17.02.2010 Ministerul Finantelor Publice a aratat ca in speta sunt aplicabile dispozitiile art.3 alin.1 din Hotararea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, cu modificarile ulterioare, potrivit carora "Salariatii care indeplinesc prin cumul, pe langa functia de baza, cu o norma intreaga, o altaa functie, au dreptul la concediul de odihna platit numai de la unitatea in care au functia de baza. Unitatea in care salariatii cumuleaza le va acorda, la cerere, un concediu fara plata pentru zilele de concediu de odihna primite de la cealalta unitate."
In prezenta speta, dl.M.M. are functia de baza aceea de conferentiar universitar la U.B., si potrivit dispozitiilor legale citate anterior, urmeaza a primi indemnizatia si prima aferenta concediului de odihna de la unitatea in care are functia de baza.
In concluzie, avand in vedere dispozitiile art.3 alin.1 din Hotararea Guvernului nr.250/1992, precum si faptul ca dl. M. M. nu a optat ca functia de baza sa fie la D.G.F.P. Bacau, arata ca acesta nu poate beneficia de acordarea acestor drepturi de catre institutia sa.
Fata de considerentele aratate, solicita respingerea ca neintemeiata a actiunii formulata de dl. M.M. in vederea acordarii indemnizatiei de concediu pentru anii 2008,2009,2010 si a primei de vacanta pentru anii 2009,2010.
La termenul din data de 06,02,2013, reclamantul si-a completat motivele actiunii aratand ca in temeiul art. 35 din Legea nr.53 /2003 – Codul Muncii, beneficiaza de dreptul de a cumula doua functii, prima - conferentiar Universitar in baza unui contract individual de munca , la universitatea „V.A.” Bacau, iar a doua functionar public in baza unui raport de functie cu DGFP Bacau, astfel ca exercita doua functii cu norma intreaga, avand dubla calitate de salariat, cu drepturi si obligatii separate, specifice fiecarei functii, unul din aceste drepturi fiind dreptul la concediu de odihna , platit ,care este un drept fundamental al fiecarui salariat, conform art 41 alin 2 din Constitutie.
Din analiza Directivei 2003/99/CE , art. 139 alin(1) si alin(2) si art 145 alin(1) din Codul Muncii, art. 35 alin(1) si alin(2) din legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, se observa ca nu exista nici o diferentiere cu privire la dreptul de concediu platit in cazul persoanelor care au dubla calitate de salariat, cum este cazul sau si deci unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie sa o faca.
Considera ca a nu se acorda concediul de odihna platit pentru exercitarea celei de a doua functie , este echivalent cu a anula abuziv si discretionar un drept fundamental al omului, statuat atat in Conventia Europeana a Drepturilor Omului,cat si in cuprinsul Constitutiei Romaniei.
Deasemeni, s-a mai aratat ca art. 3 alin(1) din HG nr.250/1992, nu poate avea aplicabilitatea in speta, deoarece acest act administrativ normativ nu poate ramane in vigoare de sine – statatoare, de vreme ce legea in executarea careia a fost adoptat , nu mai este in vigoare, iar o hotarare de guvern nu poate avea nici o inraurire asupra dispozitiilor imperative cuprinse intr-o lege organica emisa ulterior (art 35 din Legea nr.188/1999, Legea nr.53/2003 Codul Muncii).
Art 108 alin(2) din Constitutia Romaniei, prevede ca hotararile de guvern „se emit pentru organizarea executarii legii” si deci HG nr.250/1992, nu poate organiza executarea legilor, care au fost emise ulterior – Statutul functionarilor publici si Codul Muncii , care nu fac trimitere la hotarari ale guvernului si ca urmare art 3 alin(1) din HG nr.250/1992, contravin dispozitiilor Legii nr.188/1991 si Codului Muncii.
A admite posibilitatea aplicarii art 3 alin (1) din HG nr.250/1992, care inlatura dreptul la concediu de odihna platit pentru functia cumulata, echivaleaza cu recunoasterea implicita a posibilitatii ca printr-o hotarare de guvern sa poata fi anulat un drept fundamental al omului si implicit al salariatului, inclusiv sub aspectul laturii nepatrimoniale , dar si patrimoniale.
Chiar daca dispozitiile art 3 alin(1) din HG nr.250/1992 au fost preluate printr-o serie de ordonante de guvern, care au reglementat cresterile salariale ale personalului din sectorul bugetar, din moment ce legea nr.6/1991 a fost abrogata prin aparitia Codului Muncii, aceeasi cale a urmat-o si actul administrativ normativ adoptat in executarea acesteia, neputand avea o existenta si efecte separate , impunandu-se ca efectele acestui act normativ sa fie limitat pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.53/2003(Codul Muncii).
Avand in vedere ca reclamantul indeplineste prin cumul si calitatea de salariat si cea de functionar public, ca dispozitiile Legii nr.188/1999 care se completeaza cu legislatia muncii, nu inlatura pentru nici un motiv, dreptul la concediu de odihna platit al functionarului public, astfel ca cererea sa de a i se acorda indemnizatia aferenta concediului de odihna pentru anii 2008 (partial) , 2009 si 2010 este intemeiata.
Referitor la acordarea primelor de vacanta pentru anii 2008, 2009 si 2010 , acest drept este reglementat legal prin art 35 alin(2) din legea nr.188/1999 –„Functionarul public are dreptul pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara, plecarii in concediu , care se impoziteaza separat” deci in acest text de lege nu exista vreo diferentiere intre functionarul public, care exercita functia publica drept functie „de baza” , ori ca functie cumulata, deci reclamantul are dreptul la prima de vacanta in temeiul calitatii sale de functionar public, salariat la DGFP Bacau.
Deasemeni, reclamantul a invocat neconstitutionalitatea art 22(23) alin9 din OG nr.6/2007 si OG nr.9/2008 in raport de prevederile art 49 din Constitutia Romaniei,deoarece reprezinta o veritabila restrangere a dreptului la concediul de odihna platit al salariatului, exceptie pe care o invoca ca o aparare de fond fata de decizia nr.1294 din 9.03.2012 a Inaltei Curti de Justitie si Casatie.
Partale au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reclamantul, a invocat in cauza, exceptia de nelegalitate a art 3 alin(1) din HG nr.250/1992, privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica din regiile autonome, cu specific deosebit si din unitatile bugetare, exceptie admisa de Curtea de Apel Bacau prin sentinta nr.163/118.10.2011, hotarare modificata de Inalta Curte de Justitie si Casatie prin Decizia nr.1294 din 09.03.2012 in sensul respingerii exceptiei de nelegalitate.
Instanta analizand probatoriile administrate in cauza, retine urmatoarele;
Reclamantul este functionar public la DGFP Bacau, functie pe care o cumuleaza cu cea de Conferentiar universitar dr. la Universitatea „V.A.” din Bacau conform contractului individual de munca nr.20088 din 18.12.2008, unde are si functia de baza.
Ca urmare, reclamantului i s-a refuzat acordarea concediului de odihna platit si prima de vacanta aferent functiei publice pentru anul 2008 (partial) , 2009 si 2010 potrivit art. 3 alin(1) din HG nr.250/1992 care prevede ca : „salariatii care indeplinesc prin cumul, pe langa functia de baza, cu o norma intreaga, o alta functie au dreptul la concediu de odihna platit numai de la unitatea in care are functia de baza. Unitatea in care salariatii cumuleaza , le va acorda , la cerere , un concediu fara plata pentru zilele de concediu de odihna , primite de la cealalta unitate”.
HG nr.250/1998, a fost data in aplicarea si executarea Legii nr.6/1992 , care la art. 7 prevede ca „Regulile privind durata concediului de odihna, inclusiv a concediului de odihna suplimentar, cuantumul indemnizatiei cuvenite, programarea , efectuarea , intreruperea si amanarea concediului de odihna, precum si compensarea in bani a concediului neefectuat se stabilesc in limitele si cu respectarea dispozitiilor prezentei legi, prin :
a) hotarare a Guvernului pentru salariatii din administratia publica, regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare;
b) regulamente, pentru salariatii din justitie, procuratura si alte organe de stat.
Prin pct.298 din Legea nr.53/2003, privind Codul Muncii a fost abrogata legea nr.6/1992 privind concediul de odihna, si alte concedii ale salariatilor, nefacand-se nici o trimitere la HG nr.250/1992, dispozitiile acesteia cu privire la concediul de odihna , in cazul cumulului de functii pentru persoanele din institutiile publice fiind preluate si consacrate legislativ prin acte legislative cu putere de lege si anume art.46 alin(6) din OUG nr.123/2003 privind cresterile salariale ce se acorda personalului din sector bugetar , prevede ca „ celelalte prevederi din HG nr.250/1992 privind concediile de odihna, si alte concedii ale salariatilor din administratia publica , din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata cu modificarile ulterior, raman in vigoare”.
Aceleasi dispozitii au fost preluate si in art 22 alin(7) din OUG nr.92/2004, art 19 alin (6) din OG nr.9/2005, art 23 alin(7) din OG nr.2/2006, art 22 alin(6) din OG nr.3/2006, art 22 alin(7) din OG nr.6/2007, art.23 alin (6) din OG nr.10/2007, art.23 alin (6) din OG nr.10/2008, astfel ca instanta nu poate retine sustinerea reclamantului ca HG nr.250/1992, are aplicabilitate doar pana la data intrarii in vigoare a Legii nr.53/2003 privind Codul muncii.
Pe de alta parte, instanta retine ca potrivit art 41 alin.2 din Constitutia Romaniei, concediul de odihna platit reprezinta o componenta a dreptului fundamental al salariatului la masuri de protectie sociala, iar Directiva 2003/88/CE stabileste ca statele membre sunt obligate sa ia masuri astfel incat fiecare lucrator sa dispuna de dreptul la un concediu de odihna anual platit.
Potrivit art 139 alin(1) din Codul muncii „dreptul la concediu, de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor” iar alin (2) prevede ca „dreptul la concediu de odihna a anual nu poate face obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitare” , iar art 145 alin(1) prevede ca „pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica decat valoarea totala a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada respectiva”.
In Legea nr.188/1900 privind Statutul functionarilor publici, reglementeaza concediul de odihna la art 35 alin(1) ai alin(2) , astfel:
- art 35 alin(1) prevede ca „Functionarii publici au dreptul , in conditiile legii, la un concediu de odihna , la concedii medicale si la alte concedii”.
Art 35 alin(2) prevede ca :”Functionarul, public are dreptul ,pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza, din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat”.
Art 117 din Legea nr.188/1999 prevede ca”Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice”.
Din dispozitiile legale mentionate rezulta ca atat Legea 53/2003 Codul Muncii cat si Legea nr.188/1999 reglementeaza dreptul salariatului care-si desfasoara activitatea in baza unui contract individuala de munca cat si dreptul functionarului public, care-si desfasoara activitatea in baza raportului de serviciu, sa beneficieze anual de un concediu de odihna platit, functionarul public beneficiind si de prima de vacanta, dar nici una dintre cele doua legi nu reglementeaza in mod explicit modul de acordare al concediului de odihna in cazul cumulului de functii.
Este adevarat ca art 35 alin(1) din Legea nr.53/2003 reglementeaza dreptul unui salariat de a munci la angajatori diferiti, in baza unor contracte individuale de munca beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea, aspecte pe care nu le regasim reglementate in legea functionarului public, si in speta nici nu se poate face aplicarea dispozitiilor art 117 din Legea nr.188/1999, deoarece dispozitiile art 35 alin (10 din legea nr.53/2003, contravin legislatiei specifice functiei publice.
Problema concediului de odihna si a altor concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specifica deosebit si din unitatile bugetare, inclusiv cea a salariatilor cumularzi si-a gasit dezlegarea in HG nr.250/1992 al carei prevederi au fost preluate prin acte normative succesive ulterioare, asa cum s-a mentionat anterior, si care nu inlatura dreptul la concediu de odihna platit, ci reglementeaza doar modalitatea de plata a indemnizatiilor de concediu pentru salariatii care indeplinesc cumul de functii.
Ca urmare, art 3 alin (1) din HG nr.250/1992, nu aduce atingere si nu ingradeste nici un drept constitutional , deoarece salariatul nu este privat de dreptul sau la concediu de odihna anual platit , ci doar stabileste faptul ca indemnizatia de concediu la care acesta are dreptul se plateste numai de unitatea la care are functia de baza, ori reclamantul si-a ales ca functie de baza sa fie la Universitatea „V.A.” din Bacau si nu la DGFP Bacau.
In ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art 22 (23) alin 99 din OG nr.6/2007 si OG nr.9/2008, raportat la prevederile art 49 din Constitutia Romaniei, instanta constata ca nu poate analiza aceasta exceptie, chiar daca reclamantul a precizat ca a ridicat-o ca aparare de fond, deoarece competenta revine Curtii Constitutionale, iar reclamantul nu a solicitat investirea acesteia cu solutionarea exceptiei mentionate.
Ca urmare, avand in vedere motivele de fapt si de drept retinute, instanta va respinge actiunea ca nefondata.