Actiune in raspundere. Lipsa contabilitate. Sentinta civila nr. 10 din data de 11.01.2012
pronunțată de Tribunalul Bacau

Admite exceptia inadmisibilitatii.
Respinge obiectiunile formulate de AVAS la raportul cu propunere de inchidere, ca inadmisibile.
In temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, inchide procedura falimentului impotriva S.C. V. S.R.L.
Prin cererea formulata de L.T.I., in calitate de lichidator judiciar al debitoarei falite S.C. A. SRL , inregistrata pe rolul Tribunalului Bacau- Sectia comerciala si de contencios administrativ la data de 16.11.2011, sub nr. de dosar 3731/110/2009*/a1 in contradictoriu cu paratii H.R.A. si V.D.E., s-a solicitat instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna angajarea raspunderii personale si obligarea paratilor, in solidar, la plata sumei de 24.186 lei, reprezentand pasiv neacoperit al debitoarei falite.
In motivarea actiunii, reclamanta arata ca impotriva SC A. SRL s-a deschis procedura insolventei prevazuta de Legea nr. 85/2006, conform sentintei civile nr. 87/22.01.2010. L.T.I. a fost desemnat administrator judiciar prin aceeasi sentinta. Prin sentinta civila nr. 1103/15.10.2010 s-a deschis procedura de faliment fiind numit lichidator judiciar L.T.I. .
Administratorul judiciar s-a adresat A.F.P. Bacau pentru a solicita copii dupa situatia financiara depusa de debitoare, cu 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa.
Administratorul judiciar a trimis notificarea catre debitoarea S.C. A. S.R.L., punandu-i acesteia in vedere faptul ca are obligatia de a preda administratorului judiciar toate actele prevazute in art 35 coroborat cu art. 28 alin 1din Legea privind procedura insolventei 85/2006. Notificarea trimisa de catre administratorul judiciar a fost primita de administratorul statutar al societatii debitoare potrivit confirmarii de primire.
S-a constatat ca de la data infiintarii societatii nu au fost depuse la organele fiscale si nici la Registrul Comertului bilanturile sau balantele de verificare anuala sau semestriala, ca administratorii nu au predat niciun act financiar contabil catre lichidator.
In drept au fost invocate dispozitiile art 138 al. 1 lit. a, b,c, d si e din Legea 85/2006.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru in temeiul art. 77 din Legea 85/2006 privind procedura insolventei .
Au fost depuse la dosar inscrisuri.
Paratii nu s-au prezentat in instanta si nu au formulat intampinare in combaterea actiunii.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma probelor administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In fapt, in urma cererii de deschidere a procedurii insolventei formulata de AFP Bacau s-a pronuntat sentinta civila nr. 87/22.01.2010 de catre Tribunalul Bacau Sectia comerciala si de contencios administrativ, de deschidere a procedurii insolventei a societatii S.C. A. S.R.L. Prin sentinta civila nr. 1103/15.10.2010 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului in procedura simplificata.
Din extrasul eliberat de ORC instanta retine faptul ca societatea S.C. A. S.R.L. a fost infiintata la data de 19.11.2004, asociati fiind H.R.A. si V.D.E., acestia detinand si calitatea de administratori.
Din tabelul consolidat de creante instanta retine faptul ca s-au inscris la masa credala urmatorii creditori: A.F.P. Bacau cu 30.038 lei, ITM cu 323 lei, primari Bacau cu suma de 264 lei.
In drept, potrivit dispozitiilor articolului 138 din Legea 85/2006
„(1) In cazul in care in raportul intocmit in conformitate cu dispozitiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;”
Institutia raspunderii organelor de conducere sau de supraveghere este definita si analizata atat in practica cat si in mare parte a doctrinei ca o raspundere speciala care prezinta caracteristicile principale ale raspunderii delictuale, ca o raspundere personala care intervine numai atunci cand prin savarsirea faptelor enumerate de lege s-a ajuns la starea de insolventa.
Din prevederile legale in materie rezulta ca se cer a fi intrunite cumulativ patru conditii pentru angajarea raspunderii pentru fapta proprie, si anume:
existenta unei fapte ilicite;
existenta unui prejudiciu;
existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul,
elemente pe care reclamantul trebuie sa le dovedeasca, in conformitate cu principiul instituit de articolul 1169 Cod civil. In cazul specific reglementat de Legea 85/2006 reclamantul trebuie sa mai probeze ca faptele enumerate la art. 138 au contribuit la insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile si calitatea speciala a persoanei chemata sa raspunda in senul ca face parte din organele de conducere sau de supraveghere sau a cauzat starea de insolventa. Angajarea raspunderii intervine doar daca prejudiciul a rezultat din fapta culpabila a administratorului sau a persoanei din organul de supraveghere.
Din cuprinsul raportului asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la starea de insolventa a debitoarei, instanta retine ca de la data infiintarii societatii 19.11.2004 si pana la deschiderea procedurii de insolventa, administratorii nu au depus la organele fiscale si nici la Registrul Comertului bilanturile sau balantele de verificare anuala sau semestriala.
Asa cum se mentiona mai sus, cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevazute in aliniatul 1 al art. 138, lit. a-g. Natura juridica a raspunderii membrilor organelor de conducere si control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane si societate, fiind vorba de o raspundere civila, patrimoniala, iar sursa obligatiei incalcate determina natura raspunderii. Incalcarea unei obligatii decurgand din contractul de mandat – cuprins in actul constitutiv – atrage raspunderea contractuala a administratorilor, iar incalcarea unei obligatii legale atrage raspunderea delictuala a administratorului. Obligatia raspunderii membrilor organelor de supraveghere si conducere presupune constatarea indeplinirii unor conditii, respectiv prejudicierea creditorilor, existenta raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si respectiv culpa personala a celui fata de care se antreneaza raspunderea.
Prejudiciul creditorilor consta in imposibilitatea incasarii creantelor scadente din cauza ajungerii debitoarei in insolventa, definita de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Simpla constatare a starii de insolventa constituie o conditie suficienta pentru angajarea raspunderii, dat fiind faptul ca are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente fata de catre creditori si implicit prejudicierea acestora.
Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozitiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, impun conditia ca fapta membrilor organelor de supraveghere si conducere ori fapta oricarei alte persoane sa fi contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa, prejudiciind astfel societatea si indirect creditorii sai. Fapta trebuie sa fi produs starea de insolventa, respectiv incetarea platilor sau sa fi constituit numai o conditie favorabila producerii acestei stari.
Vinovatia poate imbraca forma culpei sau a intentiei si trebuie sa fi existat la data savarsirii faptei. Simpla reprezentare a faptului ca prin savarsirea unei fapte din cele enumerate la art. 138 se prejudiciaza societatea si creditorii, prin producerea sau numai conditionarea starii de insolventa este suficienta pentru antrenarea raspunderii. In masura in care culpa imbraca forma intentiei, unele din faptele enumerate constituie de altfel infractiuni. Procedura de antrenare a raspunderii este reglementata de art. 138 din Legea nr. 85/2006, putand fi antrenata pentru intregul prejudiciu produs prin fapta savarsita, prejudiciu ce se raporteaza la intreaga masa a creditorilor.
Lipsa documentelor contabile si nepredarea acestora administratorului judiciar poate fi incadrata la lit. d a art. 138, angajarea raspunderii facand-se in conditiile in care membrii organelor de conducere ori supraveghere sau orice alta persoana au contribuit la starea de insolventa a debitoarei. Falimentul sugereaza existenta raportului de cauzalitate intre faptele personale si prejudiciul suferit de averea debitoarei si implicit de catre creditori, textul gasindu-si aplicabilitatea si in situatia in care fapta a constituit doar o conditie favorabila pentru realizarea efectului. Nepredarea documentelor contabile si netinerea contabilitatii in conformitate cu dispozitiile legale atesta incalcarea dispozitiilor art. 138, lit. d din Legea nr. 85/2006, in conditiile in care corecta tinere a registrelor contabile este o obligatie stabilita in sarcina administratorilor societatii de Legea nr. 31/1990, care in art. 71 stabileste ca administratorii sunt solidari raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere, iar art. 11 din Legea nr. 82/1991 a contabilitatii, prevede ca raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului. Netinerea contabilitatii in mod corect nu face posibila sesizarea dificultatilor cu care se confrunta societatea si face insesizabila starea de insolventa care poate sa apara la un moment dat, aspecte care ar fi inlaturate in conditiile unei contabilitati tinute corect care ar permite administratorilor sa ia masurile necesare pentru preintampinarea unor astfel de situatii. In conditiile netinerii contabilitatii in conformitate cu legea se prezuma existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul produs care consta in pasivul inregistrat in tabelul creditorilor. Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu se prezuma atata timp cat exista incetarea de plati si una din faptele enumerate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, prezumtia avand un caracter juris de jure nefiind posibil a fi rasturnata prin proba contrarie.
Predarea actelor contabile este o obligatie stabilita prin lege in sarcina administratorilor statutari, administratorul judiciar neavand nici o obligatie in acest sens, decat aceea sa le primeasca pe baza de proces-verbal.
Art.138. lit.d se refera la aspectele ilicite ale administratorilor care incalca normele legale imperative referitoare la tinerea contabilitatii. Legiutorul a avut in vedere trei modalitati alternative de savarsire a acestei fapte: tinerea unei contabilitati fictive, consta in mentionarea in evidentele contabile a unor date eronate, menite sa disimuleze adevarata stare patrimoniala a societatii sau distrugerea unor documente contabile in scopul denaturarii starii patrimoniale a societatii comerciale si netinerea unei contabilitati in conformitate cu legea nr. 82/1991 in sensul neintocmirii si nedepunerii situatiilor financiare trimestriale, anuale, semestriale, a declaratiior fiscale etc.
Tot la acest considerent, se mai sustine ca nedepunerea actelor contabile la cererea lichidatorului, semnifica o echivalenta a disparitiei actelor contabile si lipsa acestora, ar institui o prezumtie a administrarii frauduloase a societatii, ceea ce constituie o premisa suficienta a atragerii raspunderii administratorului.
Dupa numirea lichidatorului judiciar, acesta a notificat atat societatea debitoare , cat si pe fostii sai administratori sa predea registrele si actele societatii.
Lipsa documentelor a facut imposibila formularea unor eventuale actiuni de anulare a unor operatiuni comerciale facute in paguba unora dintre creditori, cum aceeasi lipsa a documentelor a facut imposibila cunoasterea situatiei unor eventuale bunuri de natura activelor imobilizate sau a activelor circulante materiale (stocuri de exemplu) , a caror valorificare ar fi putut acoperi pasivul patrimonial sau o parte din acesta.
Dupa cum rezulta din rapoartele de activitate intocmite de catre lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societatii, paratii fiind notificati atat la domiciliu, cat si la sediul societatii in acest sens; probele administrate releva imprejurarea ca administratorii debitoarei nu au pus la dispozitia lichidatorului actele societatii iar bunurile evidentiate in patrimoniul debitoarei nu s-au regasit faptic si nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
De asemenea, din verificarile lichidatorului judiciar a reiesit faptul ca debitoarea nu mai detine in patrimoniu bunuri, instrainarea activelor nefiind evidentiata in contabilitatea societatii, ceea ce permite instantei sa traga concluzia ca in cauza nu au fost respectate dispozitiile art.1 din Legea nr.82/1991 republicata potrivit careia societatile comerciale, institutiile publice, unitatile cooperatiste, asociatiile si celelalte persoane juridice, precum si persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligatia sa organizeze si sa conduca contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi” si art.5 din aceeasi lege potrivit cu care: “Persoanele prevazute la art. 1 au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca bilant respectiv dare de seama contabila in cazul institutiilor publice, denumit in prezenta lege bilant contabil.”
In conformitate cu prevederile art.11 din Legea nr.82/1991, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorilor.
Avand in vedere faptul ca potrivit art.72 din Legea nr.31/1990, obligatiile si raspunderea administratorului sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat, trebuiesc avute in vedere si dispozitiile art.1540 Cod civil potrivit carora «mandatarul este raspunzator nu numai pentru dol, dar inca si de culpa comisa in executarea mandatului ».
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constand in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor catre acestea.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune dar poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri, atunci cand aceasta activitate sau aceasta masura trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.
In speta inactiunea consta in nerespectarea dispozitiilor legale privind obligatia tinerii contabilitatii, in special in nerespectarea prevederilor Legii nr.82/1991 si Legii 31/1990.
O societate comerciala nu poate functiona viabil in conditiile in care administratorii sai manifesta dezinteres total in ceea ce priveste indeplinirea conditiilor minime pentru functionarea societatii.
Creditorul societatii falite a suferit prejudicii a caror existenta certa este stabilita prin constatarea de catre tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului.
In speta, in Raportul depus, administratorul judiciar a identificat cauzele care au dus la insolventa, retinandu-se incidenta art.138 din Legea nr. 85/2006). Raportul la randul sau a fost intocmit in urma indeplinirii obligatiilor prevazute de legea insolventei, respectiv, acte financiare ( preluate de la finante), notificari, etc.
Dupa cum rezulta din rapoartele de activitate intocmite de catre lichidatorul judiciar al debitoarei, acesta a realizat demersurile necesare pentru preluarea documentelor contabile ale societatii, paratii fiind notificati atat la domiciliu, cat si la sediul societatii in acest sens; probele administrate releva imprejurarea ca administratorii debitoarei nu au pus la dispozitia lichidatorului actele societatii iar bunurile evidentiate in patrimoniul debitoarei nu s-au regasit faptic si nu au putut fi valorificate pentru a realiza scopul procedurii.
Prin rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar s-a facut dovada legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a administratorilor, constand in dezinteresul aratat in ceea ce priveste functionarea normala si in conditii de legalitate a societatii, si prejudiciul cauzat creditoarelor prin neplata datoriilor catre acestea.
Fapta ilicita nu trebuie neaparat sa constea intr-o actiune dar poate consta si in omisiunea, inactiunea ilicita, in neindeplinirea unei activitati ori neluarea unei masuri, atunci cand aceasta activitate sau aceasta masura trebuia, potrivit legii, sa fie intreprinsa de catre o anumita persoana.
Creditoarii societatii falite au suferit prejudicii a caror existenta certa este stabilita prin constatarea de catre tribunal a faptului ca debitoarea a ajuns in incetare de plati si ca impotriva acesteia a fost declansata procedura falimentului.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul considera intemeiata actiunea si, in baza art. 138 lit. si d din Legea 85/2006, privind procedura insolventei, va admite actiunea si va obliga paratii, in solidar, la plata pasivului neacoperit.