Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Drepturi banesti Sentinta civila nr. 576 din data de 08.04.2011
pronunțată de Tribunalul Bacau

Prin cererea adresata acestei instante si inregistrata sub nr.54 din 5.01.2011, cu precizarile ulterioare (f.15) Sindicatul Liber din Invatamantul judetului Bacau, in numele membrilor sai de sindicat: B.A., T.A, s.a. a chemat in judecata Scoala cu clasele I-VIII F., judetul Bacau, Consiliul Local F., judetul Bacau si comuna F., judetul Bacau, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligata scoala angajatoare la calcularea si la plata indemnizatiei de concediu de odihna aferent anului scolar 2009 – 2010, in cuantum integral, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, fara diminuarea de 25% aplicata potrivit L. 118/2010 si la plata diferentei dintre indemnizatia astfel calculata si cea efectiv incasata, iar consiliul local si unitatea administrativ-teritoriala sa fie obligate sa asigure finantarea necesara platii sumelor datorate.
In motivarea cererii s-a aratat ca personalul didactic din invatamantul preuniversitar beneficiaza de dreptul la concediu de odihna, in perioada vacantelor scolare, cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiind de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca, indemnizatie care se plateste de angajator cu cel putin 5 zile lucratoare, potrivit Codului muncii si cu cel putin 10 zile inainte de plecarea in concediul de odihna, potrivit Contractului Colectiv de Munca unic la nivel de ramura invatamant.
Paratii, se arata in continuare, au inteles sa ignore prevederile legale incidente, amanand in mod nejustificat plata indemnizatiei dupa momentul inceperii efective a perioadei de concediu, reclamantii fiind lezati intrucat nu au beneficiat de indemnizatie in cuantum integral anterior inceperii concediului de odihna, fiind nevoiti sa revina din concediu, la sediul unitatii, pentru a putea primi indemnizatia corespunzatoare, care ar fi trebuit calculata raportat la salariile personalului din invatamant stabilite prin L.330/2009, la data la care ar fi trebuit calculate indemnizatiile, L.118/2010 neexistand din punct de vedere juridic.
In motivarea in drept a actiunii, reclamantii au invocat dispozitiile art.112 Cpc, ale art.145 si 283 alin.(1) lit.c) din Codul muncii, ale art.67 din L.168/1999, ale art.28 din L.54/2003, ale art.103 din L.128/1997, precum si dispozitiile HG 250/1992 si pe cele ale art.29 din CCM unic la nivel de ramura invatamant iar in dovedirea sustinerilor lor au depus la dosar adeverinta nr.934/17.11.2010 eliberata de Scoala cu clasele I-VIII F., judetul Bacau (f.6,7).
Desi legal citate, institutiile parate nu au formulat intampinare si nu au trimis reprezentant in instanta.
Examinand cererea formulata, instanta retine urmatoarele:
Reclamantii sunt angajati ai Scolii cu clasele I-VIII F., judetul Bacau (personal didactic, nedidactic si auxiliar) si au efectuat concediul de odihna aferent anului scolar 2009-2010, respectiv anului 2010, incepand cu date diferite cuprinse in intervalul 14 iunie – 1 august 2010, primind indemnizatii de concediu diminuate cu 25%, astfel cum se evidentiaza in adeverinta emisa de scoala angajatoare (f.6).
Potrivit art. 1 alin.(2) din HG nr. 250/1992, republicata, privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, salariatii din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare au dreptul, in fiecare an calendaristic, la un concediu de odihna platit, cu o durata de 18-25 zile lucratoare, in raport cu vechimea in munca.
Potrivit art. 7 din acelasi act normativ, pe durata concediului de odihna, salariatii au dreptul la o indemnizatie calculata in raport cu numarul de zile de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna, media zilnica a acestor venituri stabilindu-se in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu.
Ordinul nr. 3251/12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant, emise in aplicarea art. 103 din Legea nr. 128/1997 si a Hotararii Guvernului nr. 250/1992, republicata, emis de M.E.N. stabileste modalitatea concreta de calculare a acestei indemnizatii, aratand ca:
Pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie, calculata in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu; in cazul in care concediul de odihna se efectueaza in cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculeaza distinct pentru fiecare luna in parte (pct.21).
Media zilnica a veniturilor se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu de odihna (pct.22).
In calculul indemnizatiei concediului de odihna acordat personalului didactic se iau in considerare si sporurile care fac parte din salariul de baza, conform Legii nr. 128/1997 (pct.23).
Potrivit art.1 din L. nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicata in monitorul oficial nr.441/30 iunie 2010, in vigoare din 3 iulie 2010, potrivit art.78 din Constitutia Romaniei, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, se diminueaza cu 25%.
Prin urmare, fata de dispozitiile HG 250/1992, se constata ca indemnizatiile de concediu cuvenite reclamantilor se calculeaza diferentiat, in functie de perioada de concediu efectuata de fiecare reclamant in parte, in vacanta scolara de vara 2009-2010, incepand cu 15 iunie 2010, sumele cuvenite pentru zilele de concediu efectuate incepand cu 3 iulie 2010 urmand a fi stabilite prin raportare la veniturile salariale diminuate cu 25%, corespunzator dispozitiilor L.118/2010.
Fata de aceste considerente, actiunea reclamantilor va fi admisa in parte, Scoala cu clasele I-VIII F. fiind obligata sa calculeze si sa plateasca indemnizatiile de concediu aferente zilelor de concediu efectuate pana la 2 iulie inclusiv, nediminuate cu 25% iar Consiliul local F. si comuna F., judetul Bacau sa asigure fondurile necesare platii diferentelor rezultate din acest calcul.

Sursa: Portal.just.ro