Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.09.2007, sub nr. 5310/110, reclamantii C.M.D. si S.S.M. au formulat, in contradictoriu cu Primarul Municipiului Bacau, contestatie impotriva Dispozitiei nr. 4181/2007 emisa de parat.
In motivarea cererii, s-a aratat ca prin notificarea nr. 346/2001 au solicitat retrocedarea in natura a imobilului, teren si constructie situat in Bacau. Prin dispozitia atacata reclamantilor li s-a restituit suprafata de 144 mp teren, iar pentru restul imobilului s-au propus despagubiri. Dispozitia este nelegala deoarece la sudul terenului restituit mai exista o suprafata de aprox. 70 mp libera, iar in ce priveste constructiile nu s-au aratat actele in temeiul carora constructia este stapanita de alte persoane.
In drept, au fost invocate dispozitiile Legii nr. 10/2001.
La cerere au fost atasate inscrisuri.
In cauza au formulat cerere de interventie in interes alaturat paratului numitii L.T., (continuata prin mostenitorii L.F., C.N.), L.V., V.V., S.G., S.D..
In motivarea cererii de interventie s-a aratat ca intervenientii ocupa constructia in litigiu, iar prin Ordinul Prefectului nr. 34/1997 li s-a atribuit suprafata de teren de sub imobil, Se mai arata ca intervenientii au solicitat anularea dispozitiei contestate in cauza pentru motivele aratate mai sus.
Cererea de interventie a fost admisa in principiu prin incheierea de sedinta din 19.03.2008.
Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 15.10.2007, sub nr. 5644/110, reclamantii L.T., (continuata prin mostenitorii L.F., C.N. ), L.V., V.V., S.G., S.D. au solicitat, in contradictoriu cu Primarul mun. Bacau, anularea Dispozitiei nr.4181/2007 emisa de primarul mun. Bacau, invocand, in esenta, aceleasi motive ca in cererea de interventie.
La termenul de judecata din 19.11.2008, instanta a dispus conexarea actiunii formulate de reclamantii intervenienti, nr. 5664/110/2007, la prezenta cauza.
La dosar s-a depus documentatia ce a stat la baza dispozitiei contestate.
In cauza, au fost incuviintate si administrate proba cu inscrisuri si proba cu expertiza topocadastru, raportul de expertiza precum si suplimentul la raport efectuate in cauza fiind depuse la dosarul cauzei.
S-au emis adrese la furnizorii de utilitati din mun. Bacau, relatiile solicitate fiind depuse la dosarul cauzei.
Ca urmare a decesului reclamantului intervenient L.T., in cauza au fost introdusi in aceeasi calitate, mostenitorii acestuia, C.N. si L.F.
Analizand probele administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
Prin notificarea inregistrata la BEJ C.F. sub nr. 346/2001, reclamantii au solicitat acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat in mun. Bacau, teren si constructie. Notificarea a fost solutionata prin Dispozitia nr. 4181/2007 emisa de Primarul mun. Bacau si contestata in cauza, in sensul ca s-a restituit in natura suprafata de 144 mp teren si s-a propus acordarea de despagubiri pentru imobilul-constructie ocupat din punct de vedere juridic de S.G., V.C. si L.T.. De-asemenea, s-a prevazut ca reclamantii vor prelua contractul de inchiriere al lui S.G. care greveaza terenul restituit, partial.
Reclamantii-intervenienti au devenit in baza Legii nr. 112/1995 proprietarii celor trei apartamente ale imobilului-constructie in litigiu, iar prin Ordinul Prefectului jud. Bacau nr. 34/1997 li s-a atribuit in proprietate, proportional cu intinderea dreptului de proprietate asupra constructiei, suprafata totala de 139 mp teren, care se regaseste, conform concluziilor expertului (f. 289), in suprafata de 169, 14 mp, ocupata de constructie.
Expertul topo a identificat si suprafata de 66,44 mp, indicata cu hasura in schita anexa la raportul de expertiza, libera de constructii si care nu a fost restituita prin dispozitia contestata.
Instanta retine ca prin notificare reclamantii nu au cerut restituirea in natura a imobilului teren si constructie. Este adevarat ca dispozitia contestata nu poate fi criticata sub acest aspect, deoarece solicitarea masurilor reparatorii nu impiedica entitatea detinatoare sa acorde prioritate restituirii in natura, astfel cum prevede Legea 10/2001. Astfel, Primaria Bacau a apreciat ca suprafata ce face obiectul dispozitiei poate fi restituita in natura si a solutionat partial notificarea in aceasta maniera. Cu toate acestea, avand in vedere ca reclamantii nu si –au modificat notificarea in termenul limita prevazut de lege pentru depunerea notificarilor, in sensul ca solicita restituirea in natura, nu sunt indreptatiti sa critice nerestituirea in natura a intregii suprafete de teren si, respectiv, a constructiei.
Pe de alta parte, instanta apreciaza ca suprafata de 379, 7 mp, identificata de expert ca fiind suprafata totala ingradita, reprezinta teren aferent constructiei, in sensul art. 36 din Legea nr. 18/1991, deoarece, avand in vedere intinderea sa redusa, este necesara in integralitatea sa pentru intretinerea si folosinta proprie a imobilului-constructie. In acest sens, instanta apreciaza ca prin ordinul prefectului anterior amintit nu au fost solutionate in mod legal solicitarile reclamantilor-intervenienti, deoarece art. 36 din Legea nr. 18/1991 nu vizeaza terenul de sub constructie, care face oricum obiectul unui drept de superficie in favoarea acestora, dobandit odata cu cumpararea constructiei, ci terenul de langa constructie, intinderea sa minima fiind cea necesara pentru normala folosinta a imobilului. Ca atare, desi art. 36 nu se refera in mod expres la situatia imobilelor dobandite in baza Legii nr. 112/1995, in practica s-au emis ordine de prefect si in aceste situatii.
In consecinta, ca urmare a dobandirii proprietatii constructiei, reclamantilor –intervenienti au dreptul la atribuirea in proprietate si a terenului aferent, ordinul prefectului nefiind constitutiv de drepturi, ci doar un inscris constatator al proprietatii, care se dobandeste in baza textului de lege sus – amintit.
Fata de cele expuse mai sus, instanta va respinge cererea principala ca neintemeiata, va admite cererea de interventie in interes alaturat paratului, va admite cererea conexa si va anula dispozitia contestata, in ceea ce priveste restituirea in natura a suprafetei de 144 mp teren.
Legea 10/2001
Sentinta civila nr. 1651 din data de 25.11.2009
pronunțată de Tribunalul Bacau
Sursa: Portal.just.ro