Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. CALITATEA DE ASIGURAT. ASIGURARILE SOCIALE DE SANATATE SUNT OBLIGATORII SI FUNCTIONEAZA CA UN TOT UNITAR, OBLIGATIA PLATII CONTRIBUTIEI PENTRU ASIGURAREA SOCIALA DE SANATATE, NEFIIND EXCLUSA DE ASIGURAREA VO... Decizie nr. 2725 din data de 12.12.2011
pronunțată de Curtea de Apel Oradea

SECTIA A II - A CIVILA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.

Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL. CALITATEA DE ASIGURAT. ASIGURARILE SOCIALE DE SANATATE SUNT OBLIGATORII SI FUNCTIONEAZA CA UN TOT UNITAR, OBLIGATIA PLATII CONTRIBUTIEI PENTRU ASIGURAREA SOCIALA DE SANATATE, NEFIIND EXCLUSA DE ASIGURAREA VOLUNTARA DE SANATATE.

- art.208, 211, 218 si 219 din Legea nr.95/2006.

Decizia nr.2725/CA/12.12.2011 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II -a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Prin sentinta nr. 3338 din 8.10.2010 pronuntata de Tribunalul Cluj, a fost admisa actiunea reclamantei B. A. L. V. impotriva paratei C.N.A.S. -C. A. S. I. si in consecinta, a fost anulat procesul verbal fara numar incheiat de parata la data de 4.06.2009 si a fost exonerata reclamanta de la plata sumei de 336.020 lei stabilita cu titlu de contributii, majorari si penalitati de intarziere.
A fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 1004,30 lei cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul C., a retinut urmatoarea stare de fapt:
Parata C. A. S. I. la data de 4.07.2009 a emis procesul verbal (f.9-10) prin care a stabilit in sarcina reclamantei, cu titlu de contributie FNUASS conform Legii nr.95/2006 suma totala de 336.020 lei, din care: 131.078 lei, cu titlu de contributii, suma de 193.540 lei cu titlu de majorari de intarziere si 11.402 lei penalitati, calculate pana la data de 4.06.2009.
Din continutul procesului verbal rezulta ca perioada supusa verificarii de catre organele de control ale C. A. S. I. este 2005 -2009, iar controlul a fost efectuat pe baza actelor depuse la dispozitie respectiv: deciziile de impunere pentru plati anticipate cu titlu de impozit privind venituri din activitati independente in sistem real 2005, 2006, 2008, 2009 si deciziile de impunere anuale 2004, 2005, 2006.
Potrivit prevederilor art.159 alin.4 din Legea nr.95/2006 "persoanele care nu sunt salariate sunt obligate sa comunice direct casei de asigurari de sanatate alese, veniturile, pe baza contractului de asigurare in vederea stabilirii si achitarii contributiei."
Conform art.211 alin. 1 din acelasi act normativ "sunt asigurati, potrivit prezentei legi, toti cetatenii romani, cu domiciliul in tara care face dovada platii contributiei la fond in conditiile prezentei legi; in aceasta calitate persoana in cauza incheie un contract de asigurare cu casele de asigurari de sanatate".
Din prevederile legale mentionate rezulta ca pentru a fi incidente intre reclamanta si parata este obligatorie incheierea unui contract de asigurare ori, in speta, nu s-a facut dovada existentei unui raport juridic contractual intre cele doua parti procesuale, si ca urmare in lipsa calitatii de asigurat obligarea la plata sumelor cu titlu de contributie este nelegala.
Asa cum rezulta din actele existente la dosarul cauzei titlu executoriu a fost emis pe numele reclamantei in conditiile in care nu exista un titlu de creanta fiscal adresat acesteia respectiv nu au fost stabilite in prealabil printr-un act administrativ fiscal de impunere care sa-i fie comunicat in conformitate cu prevederile art.44 Cod procedura fiscala.
Regula in materie de impunere cu privire la obligatiile de plata a sumelor datorate cu titlu de impozit ori cu titlu de contributie la F.N.U.A.S.S. este reprezentata de stabilirea acestor sume de catre organul administrativ competent prin unul din actele de impunere prevazute in mod limitativ prin dispozitiile art.85 alin.1 Cod procedura fiscala respectiv: declaratii fiscale in conditiile art.82 alin.2 Cod procedura fiscala (lit.A), situatie in care contribuabilul trebuie sa calculeze cuantumul obligatiei fiscale; decizie de impunere emisa de organul fiscal in conformitate cu prevederilor art.86, 87 Cod procedura fiscala care urmeaza a avea continutul prevazut de art.43 Cod procedura fiscala precum si mentiunile privind categoria de impozit, taxa, contributie sau alte sume, baza de impunere precum si cuantumul acestora pentru fiecare perioada impozabila.
In ceea ce priveste obligatiile de plata la F.N.U.A.S.S. aceasta regula este reiterata de dispozitiile art.35 alin.1 raportat la art.32 din Norma Metodologica 2007 care prevede ca in conformitate cu dispozitiile art.79 Cod procedura fiscala pentru obligatiile de plata la fond ale persoanelor fizice care se asistara pe baza de contract de asigurare, titlul de creanta il constituie dupa caz, declaratia persoanei asigurate efectuata conform art.32 din Norma Metodologica 2007 sau decizia de impunere emisa de organul competent al Casei de Asigurari de Sanatate precum si hotararile judecatoresti privind debite datorate fondului.
Conform prevederilor art.110 alin.3 Cod procedura fiscala titlu de creanta este reprezentat de actul juridic prin care potrivit legii, se stabileste si se individualizeaza creanta fiscala, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptatite potrivit legii iar potrivit art.107 pct.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 sunt titluri de creanta decizia de impunere emisa de catre organele competente, declaratia fiscala intocmita de catre platitor prin care acesta declara obligatiile fiscale.
Din prevederile legale mentionate rezulta ca obligatiile de plata ale reclamantei cu titlu de contributie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite in prealabil printr-o decizie de impunere, reprezentand titlu de creanta emisa de parata si comunicate acesteia ori pe baza declaratiei depusa de acesta la sediul paratei cu ocazia depunerii unor asemenea declaratii.
Potrivit prevederilor art.141 alin.2 Cod procedura fiscala, titlul de creanta devine executoriu la data la care creanta fiscala este scadenta prin expirarea termenului de plata prevazut de lege sau stabilit de organul competent, formulare redata in mod identic si in cuprinsul art.35 alin.2 din Normele Metodologice 2007.
Din cele expuse rezulta ca obligatia de plata a contributiei la F.N.U.A.S.S. privind pe reclamanta trebuia stabilita ab initio, fie pe baza unei declaratii asumata de aceasta si depusa la parata, fie pe baza unei decizii de impunere emisa de parata si comunicata, fiecare in parte reprezentand titluri de creanta ce constata obligatiile de plata catre F.N.U.A.S.S. dobandind caracter executoriu la momentul expirarii termenelor de plata potrivit legii.
Asa cum rezulta din probatoriul administrat, in speta, nu exista o decizie de impunere cu privire la obligatiile de plata la F.N.U.A.S.S. emisa de parata care sa fi fost comunicata reclamantei dar in acelasi timp nu exista nici o declaratie formulata de aceasta si inregistrata la parata care sa nasca obligatiile de plata a sumelor cuprinse in instiintarea de plata contestata.
In continutul procesului verbal atacat se mentioneaza actele care au stat la baza emiterii acestuia respectiv decizii de impunere pentru plati anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activitati independente, in sistem real, 2005, 2006, 2008, 2009 si decizii de impunere anuale 2004, 2005, 2006 care asa cum rezulta din pozitia procesuala exprimata de parata au fost puse la dispozitie de catre Administratia Finantelor Publice I. (f.29).
In aceste circumstante, in speta, nu exista titlu de creanta reprezentat fie de decizia de impunere din partea paratei, fie de declaratia reclamantei si intrucat numai acestor acte legea le recunoaste caracterul de titlu executoriu dobandit prin expirarea termenului legal de plata este evident ca nu exista un titlu executoriu valabil cu privire la sumele mentionate.
Deoarece titlu de creanta nu a fost comunicat reclamantei in conformitate cu prevederile. art.44 Cod procedura fiscala, devin incidente si prevederile art. 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 care stipuleaza ca organul fiscal nu poate nici sa pretinda executarea obligatiei stabilite in sarcina contribuabilului prin actul administrativ daca acesta nu a fost comunicat potrivit legii.
Potrivit dispozitiilor art.119 alin.4 Cod procedura fiscala majorarile de intarziere se stabilesc prin decizii intocmite in conditiile stabilite prin ordin a Ministrului Economiei si Finantelor cu exceptia situatiei prevazute la art.142 alin.6 Cod procedura fiscala.
Din prevederile legale mentionate rezulta obligatia paratei de a emite o dispozitie cu privire la dobanzi si penalitati de intarziere, decizie separata de decizia de impunere, respectiv declaratia de impunere.
Decizia cu privire la dobanzi si penalitati de intarziere dobandeste caracterul de titlu de creanta pentru sumele solicitate cu acest titlu trebuind a fi comunicata reclamantei in conformitate cu prevederile art.44 Cod procedura fiscala sanctiunea fiind cea prevazuta de art.44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG nr.93/2003 respectiv - imposibilitatea organului fiscal de a trece la executarea silita a acestor sume.
In speta, parata nu a depus decizie de impunere avand ca obiect majorarile de intarziere cu respectarea prevederilor legale mentionate, astfel incat, lipseste si titlul de creanta, care prin expirarea termenelor legale de piata sa fie apt a deveni titlul executoriu care la randul sau sa fundamenteze executarea silita impotriva reclamantei.
In mod legal nu este posibila emiterea unui titlu executoriu care sa includa si obligatiile accesorii de plata - dobanzi si penalitati de intarziere - din moment ce nu exista o decizie de impunere ori o declaratie a reclamantei, care sa se constituie in mod valabil, drept titlu executoriu cu privire la suma stabilita, reprezentand contributia baneasca lunara pentru asigurarile de sanatate.
Din cele expuse rezulta ca obligatiile cu privire la sumele datorate cu titlu de contributie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite, fie pe baza declaratiei reclamantei inregistrata la sediul paratei, fie pe baza unei decizii de impunere emisa de parata, acte ce reprezinta titluri de creanta, iar prin expirarea termenului legal de plata a obligatiei dobandesc valoarea de titluri executorii, dupa care se poate trece la valorificarea acestora pe calea executiei silita.
In speta, insa, nu s-a facut dovada ca reclamanta ar fi depus vreo declaratie la sediul paratei, pe baza careia aceasta sa poata stabili obligatiile de plata catre F.N.U.A.S.S., si nici faptul ca aceasta, ar fi emis si ar fi comunicat vreo decizie de impunere cu privire la aceste sume.
Apararea formulata de parata sub aspectul inadmisibilitatii actiunii instanta a apreciat-o ca fiind neintemeiata deoarece, in speta, nu s-a facut dovada ca s-a emisie decizie de impunere cu privire la sumele mentionate, ca aceasta i s-ar fi comunicat, astfel incat, a fost in imposibilitatea formularii de obiectiuni si adresarii C.A.S. I..
Din aceste considerente exceptia inadmisibilitatii actiunii a fost respinsa, ca neintemeiata.
Sustinerea paratei in sensul ca reclamanta ar fi refuzat punerea la dispozitia organelor de control a actelor contabile este neintemeiata si nu se bazeaza pe un suport probator iar pe de alta parte, acest refuz constituie in conformitate cu prevederile art.305 lit.c din Legea nr.95/2006 contraventie insa nu s-a facut dovada vreunei sanctiuni contraventionale in acest context legal.
Este real ca potrivit prevederilor art.208 alin.3 din Legea nr.95/2006 "asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar" deci participarea la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru formarea F.N.U.A.S.S. este obligatorie insa in alin.3 lit.a din acelasi articol sunt enumerate principiile care stau la baza functionarii sistemului de asigurari de sanatate printre care este enumerat si acela privind alegerea libera de catre asigurati a casei de asigurari.
In acest context, in cauza nu s-a facut dovada ca reclamanta are calitatea de asigurat al casei de asigurari de sanatate Iasi si nici a faptului ca a semnat un contract de asigurare cu aceasta.
Pe de alta parte, Legea nr.95/2006 nu instituie o ordine cronologica de aplicare a principiilor consacrate prin adoptarea ei insa interpretand logic se aplica mai intai principiul dreptului de optiune a casei de asigurari si dupa exercitarea acestui drept de catre asigurat se aplica principiul obligativitatii contribuirii la fondul national unic de asigurari de sanatate, dar in speta, parata nu a facut dovada ca reclamanta are calitatea de asigurat in baza unui contract de asigurare semnat, care sa genereze in sarcina acesteia obligatii fiscale.
Ca o consecinta, din moment ce obligatiile de plata nu au fost stabilite printr-un act administrativ, emiterea titlului executoriu fiind conditionata si ulterioara momentului la care obligatiile de plata catre F.N.U.A.S.S. ar fi fost stabilite prin decizia de impunere ori declaratia reclamantei, instanta a apreciat ca, actiunea promovata este pe deplin fondata, fiind admisa si s-a anulat procesul verbal incheiat la data de 4.06.2009, ca nelegal.
Potrivit prevederilor art.274 Cod procedura civila, s-a dispus obligarea paratei sa plateasca reclamantei suma de 1004,30 lei cheltuieli de judecata constand in cheltuieli judiciare de timbru, timbru judiciar si onorariu avocatial (f.8, 114)
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata CAS I., solicitand desfiintarea in totalitate a acesteia.
In motivarea recursului sau, parata arata ca, instanta de fond a interpretat in mod gresit dispozitiile legale incidente in materie, pronuntand o sentinta nelegala si netemeinica.
Astfel, procesul verbal este un act administrativ fiscal, care indeplineste cerintele de forma si fond ale actului administrativ astfel cum sunt acestea prevazute de dispozitiile art.41-42 din OUG nr.92/2003, ale normelor de aplicare a OG nr.92/2003 si ale normelor de control ale CAS I.
Prin transmiterea procesului-verbal, intimata a fost instiintata asupra datoriei si termenelor de plata, in conformitate cu prevederile codului de procedura fiscala.
CAS I., a fost impiedicata sa procedeze astfel, tocmai prin formularea prezentei actiuni prin care se pretindea nu numai anularea procesului-verbal ci si exonerarea de sumele datorate.
Imprejurarea ca nu a fost emisa decizia de impunere nu inseamna ca actul administrativ atacat fiscal, emis de unitatea sa nu a fost corect si legal intocmit si ca nu consemneaza obligatia legala de plata in cuantumul stabilit de 336.020 lei, mentionarea cuantumului penalitatilor si majorarilor de intarziere in procesul verbal, facandu-se in acelasi scop, de a instiinta pe intimata asupra obligatiei de plata si a acestora.
Referitor la calitatea reclamantei de asigurat, a apreciat ca, intimatei ii este conferita calitatea de asigurat prin lege si in aceasta calitate ii revine si sarcina de a contribui la FNUASS, fara a avea relevanta inexistenta vreunei conventii incheiate cu una din casele de asigurari de sanatate, toate contributiile la asigurarile sociale de sanatate platite la diferite case, colectandu-se la Fondul National Unic de Asigurari sociale de Sanatate.
Instanta de fond a retinut gresit ca intimata nu este asigurata CAS I., deoarece a depus la dosar dovada faptului ca pana in anul 2006 intimata a figurat pe lista unui medic de familie aflat in contract cu institutia sa, precum si a faptului ca a facut plati la FNUASS pana la data de 12.02.2009, plati care nu sunt facute pentru angajatii biroului notarial, platile pentru angajati, facandu-se la ANAF.
Recurenta a mai aratat ca, instanta de fond a respins in mod gresit exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de ea si solutionata odata cu fondul cauzei, pe motiv ca nu s-a emis o decizie de impunere cu privire la sumele mentionate, care sa-i fie comunicate pentru a putea formula obiectiuni.
In ce priveste obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata in suma de 1.004,30 lei, recurenta a solicitat instantei sa aprecieze asupra cuantumului lor.
In drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 si 304 1 Cod procedura civila.
Intimata reclamanta prin intampinarea depusa la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata, pentru considerentele detaliate in motivare.
Verificand sentinta recurata, prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu conform art.304 raportat la art. 304 ind.1 si 306 Cod procedura civila, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, curtea a retinut urmatoarele:
Referitor la natura juridica a procesului-verbal de control, instanta de fond a retinut in mod corect ca obligatiile cu privire la sumele datorate cu titlu de contributie la F.N.U.A.S.S. trebuiau stabilite, fie pe baza declaratiei reclamantei inregistrata la sediul paratei, fie in lipsa acesteia cum este cazul in speta, pe baza unei decizii de impunere emisa de parata, neintocmita in cauza, acte ce reprezinta titluri de creanta in interpretarea prevederilor art.110 alin.3 Cod procedura fiscala, si care devin titluri executorii, la expirarea termenului legal de plata a obligatiei, conform art.141 alin.2 Cod procedura fiscala.
Potrivit art.109 Cod procedura fiscala, rezultatul inspectiei fiscale se consemneaza, in scris, intr-un raport de inspectie fiscala, in care se prezinta constatarile inspectiei fiscale din punct de vedere faptic si legal, raport care sta la baza emiterii deciziei de impunere pentru diferente de obligatii fiscale aferente perioadelor verificate sau a deciziei de nemodificare a bazei de impunere, daca nu se constata diferente de obligatii fiscale, decizii ce se comunica contribuabilului.
Cum in speta nu s-a emis decizie de impunere, prin care sa se stabileasca obligatii fiscale in sarcina intimatei si nici pentru accesorii la contributia datorata si care sa fie comunicate acesteia in conditiile Codului de procedura fiscala, in mod corect s-a dispus anularea procesului-verbal incheiat de recurenta la 4.06.2009, ca nelegal, critica recurentei ca ar fi fost impiedicata de intimata sa emita decizia de impunere, datorita promovarii prezentei actiuni, fiind neintemeiata.
In ce priveste calitatea de asigurat a reclamantei intimate, instanta de fond a retinut in mod gresit lipsa acestei calitati, critica recurentei fiind intemeiata sub acest aspect, avand in vedere urmatoarele considerente:
Potrivit art.208 alin.3 din Legea nr. 95/2006, asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii si functioneaza ca un sistem unitar, obligatia platii contributiei pentru asigurarea sociala de sanatate, nefiind exclusa de asigurarea voluntara de sanatate, conform aliniatului 6 al aceluiasi articol.
Art.211(1) din Legea nr. 95/2006 prevede ca sunt asigurati, potrivit acestei legi, toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si cetatenii straini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporara sau au domiciliul in Romania si fac dovada platii contributiei la fond, in conditiile acestei legi. In aceasta calitate, persoana in cauza incheie un contract de asigurare , cu casele de asigurari de sanatate, direct sau prin angajator.
Asiguratii au dreptul la pachetul de baza de servicii medicale de la data inceperii platii contributiei la fond, urmand ca sumele restante sa fie recuperate de casele de asigurari de sanatate si Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in conditiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creantele bugetare, conform aliniatului 11 al aceluiasi articol.
Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare inceteaza odata cu pierderea dreptului de domiciliu sau de sedere in Romania, conform alin.2) al aceluiasi articol.
Art. 218 alin.1 lit.a din Legea nr. 95/2006, confera asiguratului intre alte drepturi si pe acela de a-si alege furnizorul de servicii medicale, precum si casa de asigurari de sanatate la care se asigura, iar art.219 alin.1 lit. a si g din aceeasi lege ii confera , intre alte obligatii si pe acelea de a se inscrie pe lista unui medic de familie si de a achita contributia datorata fondului.
Din interpretarea continutului acestor texte de lege, rezulta fara nici un dubiu ca, calitatea de asigurat se dobandeste prin lege, si inceteaza odata cu pierderea dreptului de domiciliu sau de sedere in Romania.
Nici dobandirea calitatii de asigurat si nici incetarea acesteia nu sunt conditionate de incheierea contractului de asigurare cu casa de asigurare de sanatate, de vreme ce asigurarea sociala de sanatate este obligatorie.
Neexecutarea obligatiilor prevazute de art.219 din lege, intre care si acelea de a se inscrie pe lista unui medic de familie si de a achita contributia datorata fondului, nu atrage pierderea calitatii de asigurat , ci a beneficiului drepturilor conferite de art.218 din aceeasi lege, respectiv dreptul la pachetul de baza de servicii medicale in caz de boala sau accident, drept pe care asiguratul il are numai de la data inceperii platii contributiei la fond.
Dar, nici calitatea de asigurat a intimatei reclamante, nu impune mentinerea procesului-verbal atacat, cata vreme a fost incheiat cu incalcarea dispozitiilor imperative ale codului de procedura fiscala enuntate anterior in aceste considerente precum si in considerentele sentintei atacate.
In ceea ce priveste respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii, curtea a apreciat ca aceasta a fost corect solutionata de catre instanta de fond, fata de calificarea de catre recurenta a procesului-verbal ca fiind instiintare de plata si stabilirea prin acesta a contributiilor restante la fondul de asigurari, a majorarilor si penalitatilor de intarziere, precum si a termenelor de plata, critica recurentei fiind neintemeiata si sub acest aspect.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecata in suma de 1004,30 lei, stabilit de catre instanta de fond, curtea a apreciat ca acesta nu este disproportionat, raportat la complexitatea cauzei si la munca depusa de avocat, astfel ca nu se impune aplicarea prevederilor art. 274 (3) Cod procedura civila.
Fata de toate aceste considerente, in baza art.312 raportat la art.316 Cod procedura civila, curtea a respinge ca nefondat recursul declarat de parata CAS I.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate de intimata.

Sursa: Portal.just.ro