DAUNE MATERIALE SI MORALE - ART. 504 COD PROCEDURA PENALA
Analizarea de catre instanta civila a legalitatii masuri de restrangere a libertatii aplicata reclamantului excede cadrului instituit prin dispozitiile al. 3 al art. 504 Cod procedura penala, aceasta atributie revenind doar procurorului sau instantei penale.
Decizia civila nr. 2349/R din 19 octombrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Oradea in dosar nr. 621/83/2010 Prin sentinta civila nr. 319/D din 21 ianuarie 2011 pronuntata de Tribunalul Satu Mare in dosar nr. 6218/83/2010, s-a respins actiunea civila in pretentii formulata de reclamantul C. G., in contradictoriu cu paratul S.R. prin M.F.P. reprezentat de catre D.G.F.P. S.M..
Fara cheltuieli de judecata. Pentru a pronunta in acest mod, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele aspecte:
Potrivit datelor din dosar penal nr. 10D/P/2007 instrumentat de Ministerul Public, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Iasi, fata de reclamant la data de 24 ianuarie 2007 s-a dispus de organele de ancheta inceperea urmaririi penale, iar ulterior la 28 ianuarie 2007 a fost emisa ordonanta de punere in miscare a actiunii penale (fila 27, fila 130 dosar urmarire penala), in calitate de inculpat, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 71 al. 1 din O.U.G. 105/2001 aprobata prin Lg. 243/2002, art. 8 din Lg. 39/2003.
Fata de inculpat a fost luata prin Ordonanta de catre Procuror sef, din cadrul D.I.I.C.O.T. masura de interzicere a parasirii tarii pe o perioada cuprinsa intre 28.01.2007- 26.01.2007, fara o prelungire ulterioara si fara ca masura sa fie contestata in instanta de catre inculpat, efectele restrangerii libertatii s-au rezumat doar la perioada aratata.
Ulterior, la 11.10.2007 se emite rechizitoriul, inculpatul fiind trimis in judecata pentru faptele prevazute de art. 71 al. 1 din OUG 105/2001 aprobata prin Lg. 243/2002 si art. 8 din Lg. 39/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a c.pen.
Prin sentinta penala nr. 3549/19.11.2008 a Judecatoriei Iasi, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a din C.pr.pen. rap. la art. 10 lit. d C. pr.pn. instanta a dispus achitarea inculpatului C.G. de sub invinuirea faptelor pentru care a fost trimis in judecata, hotarare pastrata in apel si recurs, conform datelor din decizia penala nr. 453/03.11.2009 a Tribunalului Iasi si decizia civila nr. 190/18 martie 2010 a Curtii de Apel Iasi. S-a retinut de catre instante, in privinta inculpatului ca acesta a fost antrenat in activitatea infractionala la sfarsitul acesteia, si fiind noapte, nepurtand nici o discutie cu persoanele din masina, neprimind nici o suma de bani, fiind sofer de taxi, a acceptat sa faca un serviciu lui K. V., (pe care il stia de mai mult timp) fara sa stie ca cei doi pasageri au identitate falsa si folosindu-se de pasapoarte false intentionau sa treaca granita. Dubiul asupra pozitiei psihice a inculpatului, a profitat acestuia fiind astfel achitat, nefiind dovedita vinovatia, in lipsa caruia nu poate fi antrenata atragerea raspunderii penale.
Inlauntrul termenului de 18 luni calculat de la data judecarii recursului, prin actiunea promovata in prezenta cauza, reclamantul solicita antrenarea raspunderii delictuale obiective din partea Statului, pentru restrangerea libertatii, in urma interdictiei de a parasi tara dispusa prin Ordonanta din 28 ianuarie 2007, sens in care a formulat pretentii sub forma daunelor materiale si de 3000 lei si morale in valoare de 50 000 lei in temeiul art. 504 C.pr.pen. coroborat cu 53 alin. 1 si 2 din Constitutie, dar si intemeiat pe legislatia comunitara art. 4 alin. 1 din Directiva 2004/38/EC.
Tribunalul a retinut ca rationamentul cuprins in actiunea se intemeiaza pe solutia de achitare, situatie in care in opinia reclamantului actele de procedura printre care si Ordonanta in discutie, sunt lipsite de suport de la momentul luarii masurii prin efectul retroactiv al sentintei penale nr. 3549/19.11.2008 a Judecatoriei Iasi.
Legislatia incidenta in materie:
Potrivit art. 504 alin. 2 C.Pr.pen. " Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal."
(alin. 3) Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative de libertate (.....)ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare(......).
Obligarea de a nu parasi tara se incadreaza in categoria masurilor preventive prev. de art. 136 alin. 1 lit. c) C.pr.pen. ce pot fi contestate in cazul in care au fost luate, prin plangerea impotriva ordonantei procurorului, daca evident ne gasim in faza de urmarire penala, conform art. 140 ind. 1 C.pr.pen.
In conditiile art. 145 si art. 145 ind. 1 C.pr.pen. persoana in cauza, fata de care s-a luat masura poate obtine incuviintarea organului care a dispus luarea acesteia de a parasi tara, pentru motive temeinice, iar in practica instantelor au fost admise astfel de cereri.
S-a apreciat ca, pe de o parte masura a fost luata de organul competent, nu a fost revocata de cel care a luat-o, nu a format obiectul vreunei contestatii iar asupra proportionalitatii de asemenea se justifica fiind stabilita o singura obligatie desi textul de lege permite folosirea si celorlalte obligatii (vezi art. 145 si art. 145 ind. 1 alin. 2 C.pr.pen. ).
S-a mai retinut ca restrictia de libertate nu se analizeaza din perspectiva art. 5 din Conventie, care se aplica numai privarilor de libertate diferenta dintre cele doua notiuni fiind numai de ordin cantitativ, exista privare atunci cand libertatea de miscare sufera atingeri atat de serioase incat este golita de substanta, ceea ce nu se intampla in cazul restrangerii de libertate, cand libertatea de miscare este permisa dar intr-un spatiu determinat .
Prin urmare, s-a apreciat ca analizarea legalitatii restrangerii de libertate (de miscare ) se verifica in plan conventional prin raportare la dispozitiile art. 2 din Protocolul nr. 4, care in mod asemanator cu Directiva comunitara stabileste conditiile in care exercitarea acestui drept poate fi restrans, in conditiile prevazute de lege (dreptul substantial care permite aplicarea masurii in speta art. 145 si 145 ind. 1 C.pr.pen.) sa constituie o masura necesara intr-o societate democratica, sa se intemeieze pe scopuri legitime ca: securitatea nationala, siguranta nationala, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia sanatatii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.
Legitimitatea restrangerii de libertate, in prezenta cauza s-a intemeiat in primul rand pe legislatia interna, precitata, era deci prevazuta de lege, in conditiile derularii urmaririi penale, a declaratiilor date de ceilalti invinuiti, inculpati era necesara, pentru buna desfasurare a procesului penal, proportionala fata de scopul urmarit, conditii in care solutia de achitare nu justifica anularea masurii preventive.
De altfel, chiar art. 504 alin. 2 C.pr.pen. conditioneaza dreptul la despagubire de nelegalitatea masurii, care trebuie constatata in actele de procedura la care trimite alin. urmator (alin. 3). In situatia in care s-ar fi stabilit prin sentinta penala de achitare asupra nelegalitatii acestei masuri, sau prealabil in urma contestarii, in faza de urmarire penala, pretentiile ar fi fost pe deplin justificate.
Tribunalul intemeiat pe aceste considerente, retinand ca la momentul dispunerii masura era legala, ca temeinicia nu poate fi cenzurata printr-o procedura ulterioara cum este cea din prezenta cauza, ca din perspectiva scopului legitim si a proportionalitatii, fata de continutul obligatiei si a modului in care poate fi adusa la indeplinire de asemenea apare ca justificata, tribunalul a respins pretentiile ca nefondate.
Impotriva acestei sentinte, in termen a declarat recurs reclamantul-recurent C.G., solicitand in principal modificarea in intregime a hotararii atacate, iar in subsidiar casarea hotararii si trimiterea cauzei spre rejudecare in vederea cercetarii fondului cauzei.
In motivarea recursului se arata ca instanta de fond, cu toate ca obiectul cauzei era clar definit, a trecut la analizarea temeiniciei si legalitatii masurii restrictive de libertate dispusa de procuror, desi instanta civila nu era sesizata conform art. 140 ind. 2 Cod procedura penala cu plangere impotriva ordonantei procurorului privind masurile preventive prevazute de art. 136 lit. b si c Cod procedura penala si in pofida solutiei de achitare dispusa de instanta penala.
Referitor la dispozitiile art. 504 Cod procedura penala se arata ca pentru aplicabilitatea acestora se impune existenta unei hotarari de achitare, ori in speta exista o astfel de hotarare, prin urmare nu se justifica neacordarea de despagubiri in favoarea reclamantului.
Se mai arata ca desi instanta de fond a respins actiunea ca neintemeiata, absolut toate considerentele acesteia se refera la analiza temeiniciei si legalitatii masurii preventive, ceea ce echivaleaza cu o pronuntare asupra admisibilitatii actiunii, fara a analiza in vreun fel temeinicia pretentiilor solicitate.
In drept, invoca dispozitiile art. 504-506 Cod procedura penala, art. 299-315 Cod procedura civila, art. 274 Cod procedura civila.
Prin intampinarea depusa la dosar, intimatul S.R. reprezentat de M. F. prin D.G.F.P.S.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind in principal ca reclamantul nu se gaseste in nici una din situatiile expres prevazute de art. 504 Cod procedura penala;.
In subsidiar s-a aratat ca la repararea prejudiciului moral suferit de reclamant, trebuie sa se aiba in vedere criteriile prevazute de lege, astfel incat sa nu se ajunga la stabilirea unor despagubiri vadit mai mari comparativ cu situatia sa reala.
Examinand recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, Curtea a retinut urmatoarele:
Prin actiunea formulata, reclamantul a solicitat repararea pagubei materiale si morale ce i s-a cauzat ca urmare a masurii de interzicere a parasirii tarii pe o perioada de 30 de zile, intemeindu-si cererea pe dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod procedura penala, precum si pe dispozitiile art. 20 din Tratatul de functionare a Uniunii Europene, respectiv cele din Directiva 2004/38/EC privind dreptul la libera circulatie.
Potrivit art. 504 Cod procedura penala, are dreptul la repararea pagubei suferite, persoana care a fost condamnata definitiv, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare.
Alin. 2 stabileste ca are dreptul la repararea pagubei si persoana care in cursul procesului penal a fost privata de libertate, ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal.
In fine, instanta de recurs a retinut ca alin. 3 prevede ca privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal, trebuie stabilita dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii preventive de libertate sau restrictive de libertate, prin ordonanta procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j, ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j.
Asa cum rezulta din normele procedurale mai sus evocate, legiuitorul face distinctie intre cele doua ipoteze care dau dreptul la reparatie si anume condamnarea definitiva urmata de achitare in rejudecare, si privarea de libertate, respectiv restrangerea de libertate in mod nelegal.
In cazul de fata instanta de recurs a apreciat ca este evident ca instanta se afla in cea de-a doua ipoteza si anume aceea a restrangerii de libertate, pentru care legiuitorul a prevazut anumite cerinte speciale, in sensul ca restrangerea de libertate in mod nelegal sa fie stabilita dupa caz: prin ordonanta procurorului de revocare a masurii restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale, prin hotarare a instantei de revocare a masurii restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal.
In speta, recurentul-reclamant a fost achitat in baza dispozitiilor art. 10 lit. d Cod procedura penala, retinandu-se ca vinovatia acestuia nu a fost dovedita, ceea ce inseamna implicit ca masura preventiva a restrangerii de libertate a fost nelegala.
Sub acest din urma aspect instanta de recurs a apreciat ca este de mentionat faptul ca analizarea de catre instanta civila a legalitatii masurii de restrangere a libertatii aplicata reclamantului excede cadrului instituit prin dispozitiile alin. 3 al art. 504 Cod procedura penala, aceasta atributie revenind doar procurorului sau instantei penale; in speta instanta penala a pronuntat o hotarare de achitare, ale caror efecte se extind si asupra masurilor preventive dispuse anterior, in sensul ca acestea nu pot fi altfel calificate decat nelegale.
In alta ordine de idei, chiar daca s-ar analiza masura, luand in considerare legislatia comunitara, respectiv jurisprudenta CEDO, s-ar ajunge la concluzia nelegalitatii acesteia.
Astfel, in jurisprudenta CEDO s-a apreciat ca autoritatea care a luat o masura preventiva trebuie sa arate motivele concrete care au justificat-o, nefiind suficienta doar redarea generica a textelor de lege din Codul de procedura penala; ori in speta, ordonanta de interzicere a parasirii tarii emisa de Parchet face trimitere in considerente doar la textele de lege aplicabile, fara a justifica in concret necesitatea luarii masurii raportat la persoana si conduita reclamantului.
Fata de considerentele mai sus retinute si avand in vedere ca prima instanta nu a cercetat fondul pretentiilor reclamantului, Curtea in temeiul art. 312 alin. 1 si 5 Cod procedura civila a admis recursul, a casat hotararea si a trimis cauza spre rejudecare, potrivit considerentelor prezentei decizii.