Infractiunea de furt calificat

Sentinta penala nr. 331 din data de 16.10.2015 pronunțată de Judecatoria Moinesti

Constata ca prin rechizitoriul nr..../P/2014 a Parchetului Moinesti, jud. Bacau si inregistrat sub nr..../260/2014 pe rolul Judecatoriei Moinesti, a fost trimis in judecata inculpatul P.I. , recidivist, sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 228 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 229 alin. 2 lit. b din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 din Codul penal .
In actul de sesizare a instantei se arata ca inculpatul P.I. a patruns fara drept in locuinta persoanei vatamate P.D., de unde a sustras suma de 900 lei.
Din probatoriul administrat in cauza, materialul de urmarire penala si declaratiile date in faza de cercetare judecatoreasca, instanta a retinut urmatoarele:
La data de 21.05.2014, inculpatul P.I. , s-a deplasat la locuinta persoanei vatamate P.D. , situata in comuna S. , judet Bacau, si, profitand de lipsa acesteia de la domiciliu, a patruns in locuinta acesteia, iar dintr-o poseta a sustras suma de 900 lei.
Inculpatul prezent in instanta a recunoscut fapta si a solicitat aplicarea procedurii simplificate prevazute de art. 375 alin. (1) si (2) rap. la art. 396 alin. (10) N.C.proc.pen.
La aproximativ 50 metri de locuinta persoanei vatamate , inculpatul a fost observat de martorul R.C.G. , care, in urma prezentarii pentru recunoastere a unui numar de 4 fotografii, a mentionat pe inculpat ca fiind persoana observata in imediata apropiere a locului faptei.
In cauza a fost efectuata si cercetarea la fata locului, ocazie cu care, in urma tratarii cu praf negru de fum a usii de acces in locuinta, de pe rama interioara, din partea superioara a sistemului de inchidere, a fost prelevat un fragment de urma palmara,ambalat in plicul nr. 2, sigilat cu stampila criminalistica nr. 33 ( fl. 8-34).
In urma examinarilor comparative efectuate in baza de date a sistemului AFIS – MORPHOTRAK, administrat de Politia Romana, s-a stabilit ca urmele papilare ridicate cu ocazia cercetarii la fata locului au fost create de inculpatul P.I. ( fl.32-34).
Faptele au fost dovedite si prin : declaratia p.v. P.D. ( fl. 16);declaratia martorului R.C.G.( fl. 29);proces verbal de cercetare la fata locului si plansa fotografica cuprinzand aspectele fixate cu aceasta ocazie ( fl.8-13);adresa nr. 610390 din 03.07.2014 a Politiei municipiului M. ( fl. 32);fisa de custodie si plicul cu fragmente de urme papilare ridicate de la fata locului ( fl. 33-34);proces verbal de recunoastere dupa fotografii si plansa fotografica cuprinzand aspectele fixate cu aceasta ocazie ( fl. 38-40).
Situatia de fapt fiind dovedita , in drept , fapta inculpatului P.I. care, la data de 21.05.2014, a patruns fara drept in locuinta persoanei vatamate P.D. , de unde a sustras suma de 900 lei, realizeaza continutul constitutiv al infractiunii de furt calificat, fapta prevazuta si pedepsita de art. 228 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 229 alin. 2 lit. b din Codul penal , pentru care se va dispune pedeapsa cu inchisoarea.
La individualizarea pedepsei , conform art. 74 NCP se va face in raport cu gravitatea infractiunii savarsite si cu periculozitatea infractorului, care se evalueaza dupa urmatoarele criterii: imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite;starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita;natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii; motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit;natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.
Din studiul fisei cazier a inculpatului rezulta ca prin s.p. nr. .../2011 a Judecatoriei Botosani , a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani si 10 luni inchisoare , fiind liberat la 13.11.2013 cu un rest ramas neexecutat de 546 de zile.
Infractiunea din prezenta cauza a fost savarsita conform art. art. 41 alin. 1 din Codul penal , a carui prevederi ii vor fi aplicabile.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, instanta apreciaza, in contextul probelor administrate, si a antecedentelor inculpatului , ca scopul educativ si preventiv al pedepsei nu poate fi atins fara privare de libertate.
In baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. vor fi interzise inculpatului ca pedeapsa complementara exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si de a alege, pe o perioada de 3 ani de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte.
In baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) si d) C. pen. vor fi interzise inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat si de a alege, de la ramanerea definitiva a prezentei sentinte si pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.
Persoana vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 900 lei cu care inculpatul a fost de acord sa o achite.
Conditiile angajarii raspunderii civile delictuale a unei persoane sunt: existenta unei fapte ilicite, a unei persoane prin care s-au adus prejudicii materiale sau morale unei alte persoane, existenta unei legaturi de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciul cauzat si vinovatia autorului faptei ilicite.
Fapta ilicita reprezinta o actiune sau inactiune a unei persoane prin care, ‚incalcandu-se normele dreptului obiectiv, se aduc prejudicii dreptului subiectiv al unei alte persoane.
Prejudiciul produs in dauna persoanei vatamate reprezinta efectul negativ suferit de aceasta care trebuie sa se afle in legatura de cauzalitate cu fapta ilicita in sensul ca acest efect negativ trebuie sa fie rezultatul direct si nemijlocit al actiunii autorului faptei ilicite.
Vinovatia reprezinta latura subiectiva a raspunderii civile delictuale si consta in atitudinea de vointa si constiinta a autorului faptei ilicite fata de aceasta si rezultatul socialmente periculoase.
Din probele administrate instanta retine ca exista o legatura de cauzalitate intre fapta ilicita savarsita de inculpat si prejudiciul suferit de partea civila , in sensul ca acest efect negativ a fost rezultatul direct si nemijlocit al actiunii autorului faptei ilicite.
Constatand ca sunt indeplinite conditiile civile raspunderii civile delictuale instanta urmeaza sa aprecieze asupra cuantumului despagubirilor solicitate de persoana vatamata.
Astfel in baza art. 397 alin. (1) N.C.proc.pen. rap. la art. 1.349 , 1382 N.C.civ., fata de disp. art. 25 alin. (1) N.C.proc.pen., se va admite actiunea civila formulata de partea civila si obliga pe inculpat la plata sumei de 900 lei cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul suferit.
In baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Sursa: Portal.just.ro