SECTIA COMERCIALA, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL.
Materie : RECURS CONTENCIOS ADMINISTRATIV. CONTESTATIE ACT ADMINISTRATIV FISCAL.
- art.27 al.1 lit.b din OG 92/2003;
- 3041, 312 Cod procedura civila.
Pentru antrenarea raspunderii solidare in materie fiscala pentru obligatiile restante ale unei persoane juridice declarate insolvabile, este necesara dovedirea instrainarii sau ascunderii cu rea credinta a bunurilor mobile sau imobile ale societatii de catre administratorii, asociatii, actionarii ei ori de orice alta persoana ce a provocat insolvabilitatea; plata unei sume de bani, inregistrata in evidenta contabila a societatii, catre un tert si nerecuperarea ei nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii solidare a administratorului societatii.
Prin Sentinta nr.26/CA din 19 ianuarie 2010, Tribunalul Bihor a admis actiunea formulata de reclamantul S.A., in contradictoriu cu parata AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE si in consecinta, a dispus anularea Deciziei nr.7/24.02.2009 si a Deciziei nr.62878/08.05.2009, emise de parata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, prin Decizia privind stabilirea raspunderii solidare nr.7/24.02.2009, emisa de parata ANAF-DGFP, in temeiul disp.art.27 si 28 din OG 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, s-a decis angajarea raspunderii solidare a reclamantului pentru obligatiile fiscale de plata restante in suma de 19.589 lei ale debitorului SC V.SRL. Considerentele care au stat la baza emiterii acestei decizii le-a constituit activitatea reclamantului de a provoca insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia. Pentru a constata indeplinirea conditiilor antrenarii raspunderii solidare a administratorului, parata a retinut ca, in conformitate cu bilantul contabil intocmit la data de 31.12.2006, SC V. SRL detinea active in valoare de 261.397 lei, din care 65.632 lei creante si 195.765 lei casa si conturi la banci, iar din balanta de verificare la data de 29.02.2008, rezulta ca societatea figura cu debitori diversi in suma de 256.397 lei. Scoaterea din patrimoniul societatii a sumei de 256.397 lei reprezinta, in viziunea paratei, activitatea de provocare a starii de insolvabilitate a societatii pe care reclamantul o administra, catalogandu-se activitatea acestuia ca fiind comisa cu rea-credinta.
Impotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestatie, care a fost solutionata in sensul respingerii, prin Decizia nr. 62878/08.05.2009.
Pe considerentul ca parata nu a facut dovada indeplinirii conditiilor prevazute de art.27 al.1 lit.b C.pr.fiscala, reclamantul a formulat actiunea in justitie, solicitand anularea celor 2 acte administrativ-fiscale emise pe seama sa.
Conform disp.art.27 al.1 lit.b C.pr.fiscala, "pentru obligatiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil in conditiile prezentului cod raspund solidar cu acesta urmatoarele persoane: b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia".
Din interpretarea acestui text de lege rezulta ca pentru antrenarea raspunderii solidare a administratorului este necesara indeplinirea conditiei ca acesta sa provoace insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin instrainarea sau ascunderea cu rea-credinta a bunurilor aflate in proprietatea societatii. Ori, reaua-credinta nu se prezuma, ci trebuie dovedita. Faptul ca societatea a virat din contul 461 "debitori diversi" suma de 256.397 lei in favoarea persoanei fizice S.A. nu conduce automat la concluzia ca administratorul societatii a provocat insolvabilitatea acesteia. Utilizarea contului 461 reprezinta o practica frecventa si necesara in activitatea unei societati comerciale, prin urmare, utilizarea acestui cont nu este in masura sa conduca la concluzia ca administratorul societatii a efectuat fapte culpabile. Mai mult, parata nu a facut dovada prin nici un mijloc de proba a faptului ca reclamantul, in calitate de administrator al societatii, a instrainat sau a ascuns cu rea-credinta bunuri ale acesteia. Sumele de bani existente in contul 461 "debitori diversi" reprezinta sume datorate societatii de catre creditorii sai si pe care societatea are posibilitatea sa le recupereze.
Fata de aceste considerente si tinand cont de faptul ca parata nu a facut dovada indeplinirii conditiilor antrenarii raspunderii solidare ale administratorului societatii, astfel cum sunt ele inserate in disp. art. 27 al. 1 lit. b C.pr.fiscala, instanta a admis ca fondata actiunea si, pe cale de consecinta, a dispus anularea Deciziei nr.7/24.02.2009 si a Deciziei nr.62878/08.05.2009, emise de parata, constatand ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva hotararii pronuntate de prima instanta a declarat recurs, in termen recurenta Directia Generala a Finantelor Publice, solicitand admiterea recursului si casarea hotararii atacate, cu trimitere spre rejudecare.
In dezvoltarea motivelor de recurs a invocat nulitatea hotararii, in conformitate cu prevederile art.304/1 Cod procedura civila, ca fiind data cu incalcarea legii, instanta investita cu judecarea cauzei indeplinind eronat procedurile legale si fara a lua in considerare probele depuse la dosar si starea de fapt.
Astfel, la data de 24 februarie 2009, s-a emis decizia nr.7 privind atragerea raspunderii solidare a reclamantului, pentru datoriile restante la SC V.SRL, in suma de 19.589 lei in baza art.27 alin.1 lit."b" din Codul de procedura fiscala, iar in urma contestatiei depuse, s-a emis decizia nr.62878/2009 prin care respins contestatia. In data de 20 mai 2008, s-a infiintat poprire asupra disponibilitatilor banesti ale reclamantului, beneficiar al sumei evidentiate in contul 461 - debitori diversi - in suma de 256.397, iar la data de 30 iunie 2008, s-a intocmit procesul - verbal nr.7197 de declarare a starii de insolvabilitate SC V.SRL.
A apreciat ca exista o legatura intre prejudiciul suferit de stat, in valoare de 19.589 lei si fapta reclamantului, administrator al societatii de a instraina catre el, ca persoana fizica suma de 256.397 lei din patrimoniul societatii, suma care nu a fost urmarita de societate si care pana in prezent este datorata. De asemenea, avandu-se in vedere ca societatea la data de 29 februarie 2008, nu avea evidentiati clienti neincasati si nu existau mijloace fixe, fapta de a scoate din patrimoniul societatii lichiditati, in cuantum atat de ridicat, dovedeste fara dubiu ca administratorul a actionat cu rea - credinta fata de interesele societatii si ale creditorilor.
Instanta de fond a preluat retorica reclamantului conform caruia, scoaterea sumei din patrimoniu, nu este o fapta savarsita cu rea - credinta, ci un aspect normal al vietii economice, cu toate ca nici la 6 luni dupa, societatea ajunge in stare de insolvabilitate pentru un debit catre bugetul de stat de 20 de ori mai mic.
Instanta a facut confuzii majore intre un mijloc de proba si o fapta, cand retine ca folosirea contului 461 debitori diversi, nu conduce la concluzia ca administratorul societatii a efectuat fapte culpabile, confundand mijlocul de proba care este evidentierea contabila a contului 461 cu fapta administratorului de a ridica suma de bani.
Fata de cele dovedite si probate in fata primei instante, nu mai era necesara prezentarea altor probe pentru a se dovedi temeinicia si legalitatea deciziei atacate.
Intimatul S.A., prin intampinarea depusa a solicitat respingerea ca nefondat a recursului si mentinerea ca legala si temeinica a sentintei atacate, aratand ca, motivele de recurs invocate sunt nefondate. Cat priveste motivele de recurs vizand nulitatea hotararii arata ca, recurenta nu a mentionat care proceduri legale ce duc la nulitatea hotararii atacate, au fost invocate, iar in ce priveste neluarea in considerare a probelor depuse si a starii de fapt, arata ca afirmatiile recurentei sunt nefondate, instanta de fond analizand cauza sunt toate aspectele.
Reaua - credinta, invocata de recurenta trebuia dovedita de aceasta, astfel cum prevede art.27 alin.1 din OG nr.92/2003, stiut fiind faptul ca ea nu este prezumata, trebuind a fi dovedita in conformitate cu prevederile art.1169 Cod civil. In cauza, nu sunt indeplinite nici conditiile generale ale raspunderii personale. Astfel, existenta contului 461 nu reprezinta un prejudiciu, nici pentru organul fiscal si nici pentru societate, iar utilizarea lui nu este in masura sa duca la concluzia ca administratorul a efectuat fapte culpabile. In lipsa unui prejudiciu si a unei fapte culpabile, nu exista nici raport de cauzalitate. Nu exista nici o vinovatia a sa, neexistand vreo intentie de prejudiciere, neglijenta sau imprudenta.
A aratat ca fata, de textul legal prevazut la art.27, in definirea oficiala a notiunilor "instrainare" si "ascundere" nu sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, neputandu-se pune problema instrainarii sau ascunderii unor bunuri ale societatii.
Instanta de recurs, analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, cat si din oficiu, a retinut ca este nefondat si in baza prevederilor art.312 Cod procedura civila a dispus respingerea lui ca atare si mentinerea in totalitate a sentintei atacate.
Cu privire la motivul de recurs referitor la nulitatea hotararii recurate, invocat prin prisma prevederilor art.304/1 Cod procedura civila, s-a retinut ca prevederea legala invocata de recurenta, nu cuprinde vreo sanctiune a nulitatii recurate, ci obligatia instantei de recurs de a analiza cauza sub toate aspectele, in cazul in care nu exista calea de atac a apelului, recursul nefiind limitat la motivele de casare prevazute de art.304 Cod procedura civila.
In recursul formulat, recurenta nu a invocat nici unul din motivele prevazute la art.304 pct.1-5 Cod procedura civila, care duc la casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, ori incalcarea altei prevederi legale care ar atrage casarea hotararii recurate, motivele de recurs invocate vizand de fapt aplicarea prevederilor legale de catre prima instanta, modul de apreciere al probatorului raportat la starea de fapt, aspecte care se circumscriu de fapt, motivului de recurs prevazut la art.304 pct.9 Cod procedura civila, ce nu duce la casarea hotararii cu trimitere spre rejudecare, ci la modificarea ei, in caz de apreciere ca fondat al motivului.
Analizand hotararea recurata, pronuntata de prima instanta s-a retinut ca, instanta de fond a facut o corecta apreciere a probatoriului administrat si a aplicat corect prevederile legale incidente, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Astfel, prin decizia atacata de reclamantul intimat, recurenta a dispus antrenarea raspunderii solidare a reclamantului cu debitele datorate de societatea SC V.SRL, al carui administrator este, obligandu-l la plata sumei de 19.589 lei catre bugetul de stat, in temeiul prevederilor art.27 din OG nr.92/2003.
Conform prevederilor art.27 alin.1 lit."b" din OG nr.92/2003, pentru obligatiile de restante ale debitorului declarat insolvabil, raspund in solidar cu acesta, administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare, prin instrainarea sau ascunderea cu rea - credinta, sub orice forma, a bunurilor mobile sau imobile, proprietatea acesteia.
Pentru antrenarea raspunderii solidare, in temeiul acestei prevederi, este necesara indeplinirea cumulativa a conditiilor prevazute de textul legal, respectiv existenta unei stari de insolvabilitate a persoanei juridice, fapta unei persoane, de instrainare sau ascundere a bunurilor mobile ori imobile a persoanei juridice si reaua - credinta a persoanei fizice la realizarea operatiunii de instrainare sau ascundere a bunurilor.
In speta, organele fiscale au constatat insolventa societatii reclamantului pentru neplata unor debite restante, in cuantum de 19.589 lei, catre bugetul de stat, apreciind ca insolventa a intervenit datorita platii efectuate de societate catre persoana fizica S.A. a sumei de 256.397 lei, prin contul 461 "debitori diversi", anterior constatarii insolventei, fapta care in opinia organelor fiscale se incadreaza in cuprinsul prevederilor art.27 alin.1 lit."b" Cod procedura fiscala.
Pentru a fi incidenta prevederea legala invocata si retinuta de organele fiscale, este necesar a se dovedi instrainarea sau ascunderea cu rea - credinta a bunurilor societatii, fapta care implica in cazul " instrainarii", invocat de recurenta, operatiunea de trecere ori transferare a proprietatii bunurilor mobile ori imobile, sustragerea sau furtul acestora.
In speta, nu s-a facut dovada existentei unui asemenea caz de instrainare a vreunui bun al societatii, al carui administrator este reclamantul, plata unei sume de bani de catre societate unei persoane fizice si nerecuperarea ei pana in prezent, neincadrandu-se in sensul de "instrainare" de bunuri vizat, atat de legiuitor, cat si de sensul literar al termenului. Plata sumei respective de bani este evidentiata in evidenta contabila a societatii, situatie in care nu se poate pune problema ascunderii, furtului roi sustragerii ei fara drept.
Bunurile mobile si imobile ale persoanei juridice vizate de textul de lege din speta, care se pot "instraina" sau "ascunde" sunt cele determinate si care apar in evidenta contabila a societatii ca mijloace fixe, obiecte de inventar, materiale, marfuri, etc. si nu sumele de bani existente in conturile societatii.
De asemenea, cum in mod corect a retinut si prima instanta, nici conditia relei - credinte prevazuta de textul de legal, nu a fost dovedita. Legiuitorul a prevazut ca doar buna - credinta se prezuma, nu si reaua - credinta care pentru a fi retinuta trebuie probata. Recurenta nu a probat existenta acestei conditii, simpla prezumtie ca, insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a platii sumei respective catre reclamant, nu reprezinta o dovada a relei - credinte, cata vreme nu s-a probat prin vreun mijloc de proba ca plata sumei respective s-a facut cu rea - credinta si in scopul de a produce insolventa firmei.
Efectuarea de plati, de catre societate catre diverse persoane fizice ori juridice, si inregistrarea acestor debite in contul debitori diversi ai societatii, nu reprezinta in sine, fara nici o alta dovada, o fapta culpabila ce ar antrena raspunderea solidara.
In consecinta, s-a retinut ca in mod corect si legal a analizat prima instanta cauza si a aplicat prevederile legale incidente, motivele de recurs invocate, sub aceste aspecte, fiind nefondate.
Pentru aceste considerente, recursul declarat in cauza a fost respins, iar hotararea recurata mentinuta in totalitate.
(Decizia nr.408/CA/20.05.2010 a Curtii de Apel Oradea - Sectia comerciala si de contencios administrativ si fiscal).