LEGEA NR.544/2001. INFORMATIE DE INTERES PUBLIC. CALITATE PROCESUALA PASIVA.
Prin sentinta civila nr.37/2005 Tribunalul Bacau a respins ca nefondata actiunea prin care reclamantul F.V. a solicitat obligarea paratei Prefectura judetului Neamt de a-i comunica o copie de pe declaratia data de tatal sau, F.I.C., in cadrul procedurii reglementate de Legea nr.18/1991.
Prin decizia civila nr.830/14.07.2005 Curtea de Apel Bacau a respins ca nefondat recursul reclamantului pentru urmatoarele considerente:
Potrivit art.2 lit.b. din Legea nr.544/2001 prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile vreunei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau modul de exprimare a informatiei.
Declaratia data de tatal(in viata) recurentului in cadrul procedurilor de aplicare a Legii nr.18/1991 nu poate fi considerata de interes public numai pentru faptul ca o asemenea declaratie a fost inaintata de catre comisia locala pentru aplicarea Legii 18/1991 comisiei judetene.
De altfel, detinatoarea inscrisului solicitat nu este parata- Prefectura judetului Neamt, ci Comisia judeteana Neamt pentru aplicarea Legii nr.18/1991 care, potrivit art.52 alin.1. din Legea nr.18/1991 este, (in sensul Legii nr.18/1991) autoritatea publica cu activitate administrativ jurisdictionala.
Asadar, informatia solicitata nu priveste si nu rezulta din activitatea Prefecturii judetului Neamt, ci din activitatea celor doua comisii pentru aplicarea Legii nr.18/1991. Pe de alta parte, continutul inscrisului olograf dat de F.I.C. are caracter privat si contine o declaratie referitoare la titularul dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 1,56 ha teren.