Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Sistare pensie intretinere Sentinta civila nr. 1324 din data de 11.10.2010
pronunțată de Judecatoria Buhusi

Tip speta: sentinta civila
Titlu: sistare pensie intretinere
Data speta: 11.10.2010

Prin cererea inregistrata sub nr.1324/199/21.09.2010 pe rolul Judecatoriei Buhusi, reclamantul B. L.a chemat in judecata pe parata B. G.pentru sistare pensie de intretinere.
Cererea este scutita de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.
In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca prin sentinta civila 406/20.06.2006 a Judecatoriei Buhusi a fost obligat la plata unei pensii de intretinere pentru parata in procent de 23% din veniturile nete realizate pana la terminarea studiilor.
Parata a terminat facultatea, si este in masura sa se intretina singura.
Reclamantul a fost reprezentat de aparator ales.
Parata, prezenta la instanta a aratat ca nu este de acord cu actiunea intrucat este in anul I la master curs de zi Universitatea V.Alecsandri Bacau – Facultatea de Stiinte Economice.
In sustinerea celor de mai sus parata a depus adeverinta 1028/04.10.2010 eliberata de Universitatea V.Alecsandri Bacau.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin sentinta civila 406/20.06.2006 a Judecatoriei Buhusi, reclamantul a fost obligat la plata pensiei de intretinere catre parata in procent de 23% din veniturile nete, pana la terminarea studiilor, dar nu mai mult de implinirea varstei de 25 de ani.
La data stabilirii pensiei de intretinere, instanta a avut in vedere nevoile paratei care se afla in continuarea studiilor, si posibilitatile reclamantului.
Instanta retine ca situatia paratei nu s-a schimbat, astfel , parata a terminat facultatea, dar este in continuarea studiilor, fiind studenta in anul I la master cursuri de zi, si nu a implinit nici varsta de 25 de ani.
Fata de cele ce preced, instanta, constatand nefondata actiunea reclamantului, in temeiul art.94 Cod familie, urmeaza a o respinge pe acest considerent.


Sursa: Portal.just.ro