Tip: sentinta civila
Nr./Data: 773/13.11.2009
Autor: Judecatoria Buhusi
Domenii asociate: fond funciar
Prin cererea inregistrata sub nr. 933/199/2008 din 05.09.2008 pe rolul Judecatoriei Buhusi reclamanta A. E. i-a chemat in judecata pe paratii, S. M., F. G.,F. V., Comisia de aplicare a fondului funciar din com. I. si Comisia de stabilire a dreptului de proprietate a Judetului B., pentru ca sa se dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a titlului de proprietate nr.24764/10.12.1994 pentru suprafetele de 850 mp si 4150 mp,radierea acestora din titlu si obligarea comisiilor de a emite un titlu pentru aceste suprafete pe numele reclamantei.
Cererea este scutita de taxa judiciara de timbru si timbru judiciar conform art. I pct.43 din Titlul VI din Lg. Nr.247/2005.
In motivarea de fapt a cererii de chemare in judecata, reclamanta arata ca solicita ca instanta de judecata sa dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a T.P. 24764/10.12.1994 emis de Comisia Judeteana pentru suprafata de 5000 m.p. intravilan si 4150 m.p. extravilan, radierea din acest titlu a suprafetei de teren de 5000 m.p. si obligarea Comisiei Locale B. B. sa inainteze documentatia in vederea emiterii Titlului de proprietate de Comisia Judeteana. Arata ca strabunicul ei respectiv S.I.a avut in proprietate suprafata de 2 ha teren pe care a impartit-o in mod egal , astfel 1 ha revenind bunicului reclamantei S. I. T. si 1 ha numitei S. P., ambii fiind copiii naturali.
Arata ca aceasta din urma S.P.nu a avut copil cu sotul ei B. T. G., in schimb acesta avea un copil dintr-o alta casatorie, pe nume F. M. si considera ca aceasta nu poate sa mosteneasca bunuri imobile la care avea dreptul doar S. P.. Mai arata ca suprafata de 5000 m.p. era trecuta in registrul agricol al comunei R.la rubrica „teren situat in alte comune” pe numele lui B. G. casatorit cu B. E. si ca a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate la Primaria I. si ca dupa 3 ani de la depunerea acestei cereri a primit raspuns ca pentru amplasamentul solicitat s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru F. M..
Cererii de chemare in judecata i-au fost anexate inscrisuri.
In dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu inscrisuri,martori,interogatoriu,expertiza.
Parata, Comisia judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Jud. B., legal citata, nu a fost reprezentata in instanta dar a depus intampinare precum si inscrisuri.
In motivarea intampinarii,aceasta arata ca , ca urmare a adresei 933/199/2008 din 05.09.2008 formulata de F. M., in ceea ce priveste titlul de proprietate, fisa tehnica sau procesul verbal de punere in posesie sa se adreseze Oficiului de cadastru si Publicitate Imobiliara, institutie care asigura arhivarea si evidenta acestor documente.
Intampinarii i-a fost atasat fisa suprafetelor de teren detinute de F. M..
Instanta,din oficiu ,a solicitat paratei Comisia de aplicare a fondului funciar din comuna I. relatii privitoare la terenul in cauza. Acestea au fost depuse la dosarul cauzei pe 26.09.2008.Relatiilor le-au fost atasate si o serie de inscrisuri.
O data cu relatiile solicitate, Comisia de aplicare a fondului funciar din comuna I. a depus la dosarul cauzei si intampinare. In motivarea in fapt a acesteia se arata ca a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei A. E.cu privire la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a T.P. 24764/10.12.1994, avand in vedere ca acesta a fost eliberat numitei F. M., mostenitoarea defunctului B. G.. Arata ca suprafata de teren a fost inscrisa in rolul agricol, iar numita F. M. a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate privata pentru intreaga suprafata. Intre B. G. si sotia sa, B. P. nu au existat raporturi de rudenie, astfel incat A., mostenitoarea lui S. I.nu este mostenitoarea legala a lui B. T. G. si nu justifica un interes legitim.
Intampinarii i-au fost atasate si o serie de inscrisuri.
La termenul din 11.11.2008 reclamanta a formulat un raspuns la intampinare. In acesta se arata ca atribuirea terenului lui B. G.pe baza registrului agricol din perioada 1959-1961 asa cum sustine Comisia Locala I. nu este justificata deoarece fiind o suprafata de teren compacta ar fi trebuit sa se regaseasca specificat in registrul agricol suprafata totala de 15300 m.p. iar in registrul agricol cea mai mare parcela este de 8000 m.p. Arata ca intampinarea formulata de Comisia Locala I. a fost facuta in primul rand sa induca in eroare instanta, sa ascunda gravele erori savarsite la emiterea titlului din litigiu.
De asemenea,la acelasi termen a depus intampinare si parata S. M..
In motivarea acesteia se arata ca in conformitate cu prevederile art. 9 al. 3 din legea fondului funciar nr. 18/1991, cererile pentru reconstituirea dreptului de proprietate se depun la primariile localitatilor in a caror raza teritoriala se afla terenul. Termenul pentru introducerea cererii este un termen imperativ, a carui nerespectare atrage imposibilitatea ulterioara a formularii unei astfel de cereri. Dupa cum rezulta din actele depuse la dosar, reclamanta a formulat cerere catre Comisia locala la data de 24.11.2005, iar fata de cele invocate arata ca cererea reclamantei este tardiv introdusa, ea fiind decazuta din dreptul de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate.
Intampinarii depuse de catre parata S. M. i-a fost depus un raspuns formulat de reclamanta. In acesta se arata ca a solicitat constatarea nulitatii absolute partiale a TP 24764/10.112.1994 eliberat pe numele lui B. G. pt. suprafata de 5000 m.p. Arata ca acest teren nu a apartinut niciodata lui B. T. G. si nu a avut rol agricol pentru aceasta suprafata de teren. Arata ca emiterea TP pe numele paratei s-a facut in mod nelegal, deoarece TP se elibereaza pe numele tuturor mostenitorilor, iar parata este straina de succesiunea dupa S. I.I. astfel incat nu are vocatie succesorala.
Acestuia i-au fost atasate si o serie de inscrisuri.
Prin incheierea din 15.01.2009 instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale active si a unit cu fondul exceptia tardivitatii cererii de reconstituire si exceptia inadmisibilitatii.
La termenul din 14.04.2009 s-a luat interogatoriu paratei S. M..
Prin incheierea din 19.05.2009 instanta a dispus conexarea dosarului 130/199/2009 care are ca obiect constatare nulitate titlu de proprietate formulata de aceeasi reclamanta in contradictoriu cu S.I.pentru suprafata de 5000 mp aflata in titlul de proprietate nr.24753/10.12.1994.
In motivarea acestei actiuni conexe se arata ca a formulat actiune in nulitatea Titlului de proprietate si actiune in obligatie de a face prin care solicita instantei sa se dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a T.P. 24753/10.12.1994 emis de Comisia Judeteana pentru suprafata de 5000 m.p. teren, radierea acestei suprafete de teren din titlul de proprietate si obligarea paratei Comisia Locala sa inainteze documentatia in vederea emiterii titlului de proprietate de catre Comisia judeteana.
Cererii de chemare in judecata i-au fost atasate o serie de inscrisuri.
Comisia de aplicare a fondului funciar din com. B. B. a formulat o intampinare in care se arata ca pe baza probelor existente la dosar, actiunea este partial intemeiata. Arata ca Titlul de proprietate definitiv nr. 578004 este modificat din suprafata de 1 ha s-a trecut suprafata de 2 ha, iar reclamanta nu a depus la dosar copie de pe registrul agricol din anii 1959-1962 si copie de pe titlul de proprietate a parintilor ei.
De asemenea si comisia de aplicare a fondului funciar din com. I. a depus o intampinare. In motivarea de fapt se arata ca invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a comisiei locale pentru aplicarea Legilor fondului funciar al comunei I., cu privire la capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute partiale a T.P. 24753/10.12.1994, pentru suprafata de 5000 m.p.. Invoca exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Comisiei locale pt. aplicarea legilor fondului funciar al comunei I. cu privire la capatul 2 de cerere. Mai invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu privire la capatul de cerere 3, privind constatarea nulitatii absolute a T.P. 24764/10.121.1994.
Intampinarii i-au fost atasate si o serie de inscrisuri.
Comisia de aplicare a fondului funciar din com. B. B. a depus la dosarul cauzei si documentatia care a stat la baza emiterii titlului ce face obiectul cauzei. Astfel,au fost atasate dosarului conexat adresa nr. 1054/21.04.2009 eliberata de Primaria comunei B.-B., Hotararea nr. 993/24.10.1994, referatul privind solutionarea unor contestatii introduse impotriva propunerilor de aplicare a legii nr. 18/1991 de la comuna B.-B., Hotararea nr. 993/24.10.1994 emisa de Comisia Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate B., referatul privind solutionarea unor contestatii introduse impotriva propunerilor de aplicare a Legii nr. 18/1991, de la comuna B.-.B.
Reclamanta a depus un raspuns la intampinarea Comisiei locale I.. In cauza a fost efectuata si o expertiza topo cadastrala.
Din actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Anterior colectivizarii strabunicul reclamantei a avut in proprietate suprafata de 2 ha teren situat in comuna I., sat D..La decesul acestuia,terenu a fost impartit celor doi copii ai sai . Bunicul reclamantei a impartit la randul sau terenul de 1 ha primit la cei doi copii ai sai.
La baza emiterii titlului de proprietate,conform documentatiilor depuse la dosarul cauzei,a stat titlul de proprietate nr.578004/1930 dar pe numele tatalui acestuia. Asa fiind,paratul S. T I.a formulat o cerere de reconstituire pentru intreg terenul avut de autorul sau desi acesta ii facuse un rol personal pentru jumatate din suprafata. Avand in vedere actele depuse la dosarul cauzei rezulta in mod evident ca paratul S.nu avea dreptul la reconstituirea acelei suprafete de teren pentru ca in 1930 avea 3 ani iar tatal sau era in viata.
Cu toate ca stia toate aceste aspecte,cu concursul Comisiei locale B. – B. la acea data,paratul S.T I. intocmeste un act de schimb neautentic in data de 10.10.1994 si in depune la primarie. In baza acestui act si pentru a pierde urma terenurilor tatalui sa se elibereaza cele doua titluri nr.24753/1994 si 24764/1994 pentru F. M.si S. T I.
Cu atat mai mult schimbul nu este unul legal cu cat numita F. M. nici nu avea calitatea de succesoare a lui S.I. asa cum se arata in actul de schimb. S-a incercat prin aceasta operatiune juridica sa se dea o aparenta de legalitate unei ilegalitati.
Dupa aparitia legii nr.247/2005 reclamanta a solicitat suprafetele respective sa-i fie reconstituite. Cum acest lucru nu a mai fost posibil deoarece pe ambele amplasamente se eliberasera deja titluri de proprietate a fost necesara adresarea acesteia instantei de judecata pentru a verifica legalitatea si temeinicia celor doua titluri de proprietate.
Prin relatiile depuse la dosarul cauzei de Comisia de stabilire a dreptului de proprietate a comunei I. se arata ca in dosarul de reconstituire al reclamantei este in curs de solutionare. Impedimentul nesolutionarii favorabile pana la acel moment al cererii reclamantei nefiind unul de fond,ci lipsa unor acte solicitate de la Primaria R. si Primaria B. B..
De asemenea si din adresa OCPI B. rezulta ca reclamanta ar fi indreptatita sa primeasca acest teren,dar ca este necesara acum o actiune in instanta pentru acest lucru,fiind deja eliberate titluri de proprietate pentru ambele suprafete de teren.
Din analiza tuturor documentelor de la dosarul cauzei rezulta ca exista o culpa evidenta a autoritatilor statului in rezolvarea unei solicitari de reconstituire a dreptului de proprietate facuta de reclamanta. Acesta si-a indeplinit toate obligatiile cerute de lege in sensul de a depune cererea in termenul legal precum si de a dovedi proprietatea terenului anterior confiscarii.
Mai mult,din raspunsul la interogatoriu al paratei S. M. acesta da niste informatii contradictorii. Astfel la intrebarea daca F. M. autoarea sa este fiica lui B.(S. ) P. desi din certificatul de nastere al acesteia la rubrica mama este trecuta B. E.. De asemenea parata se contrazice si la celelalte intrebari oferind raspunsuri care nu corespund celorlalte probe aflate la dosarul cauzei.
Expertiza topo-cadastrala alaturi de inscrisuri este proba cea mai concludenta a prezentei cauze. In concluziile expertului se arata ca pentru suprafata de teren in litigiu s-a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate de catre F. V. sau F. M., insa titlul de proprietate nr.24764/10.12.1994 a fost emis pe numele mostenitorilor defunctului B. T G.. In acest titlu,in suprafata de 1,53 ha se regaseste si suprafata de tren in litigiu. Parte din acest teren se gaseste si in actul de schimb de la fila 119 in baza caruia a fost emis titlul de proprietate.
Nu lipsit de importanta este si faptul ca in partea dreapta a paginii se arata ca terenul de 0,50 ha a fost primit de S. T. la I.. Apoi este importanta si mentiunea OCPI B. din care rezulta ca titlul de proprietate pe numele lui F. M. a fost emis doar in baza fisei tehnice.
Cat priveste cele doua exceptii unite cu fondul, instanta le va respinge pentru urmatoarele motive.
In privinta exceptiei tardivitatii formularii cererii de reconstituire al dreptului de proprietate aceasta nu poate fi primita. Cererea formulata de reclamanta purtand numarul 3625/24.11.2005 la Primaria comunei B. B..
Asa fiind, dupa aparitia Legii nr.247/2005 s-a acordat fostilor proprietari un nou termen pentru a depune cereri privitoare la reconstituirea drepturilor acestora. Asa fiind, cererea depusa de reclamanta se incadreaza in termenul legal stabilit de lege.
Nici exceptia inadmisibilitatii actiunii nu poate fi primita. Actiunea de constatare nulitate a titlului de proprietate este in mod evident de competenta instantelor judecatoresti.
Fata de cele retinute, pe baza intregului probatoriu depus la dosar,instanta va admite actiunea principala si actiunea conex
Red. ANT- 07.12.2009