Obiect: contopire pedepse
Asupra prezentei cauze penale, instanta retine ca prin cererea formulata de catre petentul AG si inregistrata pe rolul Judecatoriei Bacau, la data de 28.03.2013, in rejudecarea cauzei, acesta a solicitat contopirea pedepselor si scaderea din pedeapsa rezultanta si a perioadei executate.
In vederea solutionarii cauzei au fost depuse la dosar Sentintele penale de condamnare; fisa cazier; adresa emisa de PNT;
Analizand materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanta retine ca infractiunile pentru care s-au aplicat condamnatului pedepsele stabilite prin sentintele penale de condamnare au fost savarsite inainte sa se fi pronuntat o hotarare de condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele, astfel incat acestea se afla in concurs de infractiuni, conform articolului 33 litera a din Codul penal.
In conformitate cu dispozitiilor articolului 449, aliniatul 1, litera a din Codul de procedura penala, pedeapsa pronuntata poate fi modificata, daca la punerea in executare a hotararii sau in cursul executarii pedepsei se constata, pe baza unei alte hotarari definitive existenta concursului de infractiuni.
Potrivit dispozitiilor articolului 36, aliniatul 2 din Codul penal pedepsele stabilite pentru infractiuni concurente sunt supuse operatiunii de contopire si in cazul in care, dupa ce o hotarare de condamnare a ramas definitiva, se constata ca cel condamnat suferise si o alta condamnare definitiva pentru o infractiune concurenta.
Prin urmare, avand in vedere aceste temeiuri juridice si raportandu-le la datele prezentei cauze, instanta va admite cererea de contopire a pedepselor formulata de catre condamnat.
In temeiul articolului 449, aliniatul 1, litera a din Codul de procedura penala se va admite cererea de modificare pedepse, formulata de catre condamnatul-petent AG.
I.) Se va descontopi pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 23/26.03.2012, definitiva la data de 28.06.2012 si se vor repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
a) 1 an si 4 luni inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a C.pen., art.320/1 C.p.p. (fapta comisa in 11.11.2010), aplicata prin Sentinta penala nr. 23/26.03.2012 .
Se va descontopi pedeapsa rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 148/27.01.2012 .. definitiva la data de 05.03.2012 si se vor repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
b) 5 luni inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta de art.26 C.pen. raportat la art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, e C.pen. cu aplicarea art.74 alin.2 C.pen., art.76 lit.c C.pen. (fapta comisa in 07.05.2009), aplicata prin Sentinta penala nr. 148/27.01.2012 a ...
c) 1 an si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 206/03.02.2010 a .., definitiva la data de 22.04.2010, a carei suspendare conditionata a fost anulata.
Se va descontopi si descumula pedeapsa rezultanta de 2 ani si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 267/18.04.2011 a .., definitiva la data de 13.10.2011 si se vor repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
d) 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. (fapta comisa in 14.05.2010), aplicata prin Sentinta penala nr. 267/18.04.2011 a Judecatoriei …., definitiva la data de 13.10.2011.
e) 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta de art.293 C.pen. cu aplicarea art.37 lit.a C.pen. (fapta comisa in 14.05.2010), aplicata prin Sentinta penala nr. 267/18.04.2011 a Judecatoriei …. definitiva la data de 13.10.2011.
f) 1 an si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 206/03.02.2010 a …., definitiva la data de 22.04.2010 a carei suspendare conditionata a fost revocata.
II.) Se va descontopi pedeapsa rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 424/06.03.2012 a Judecatoriei …., definitiva la data de 16.08.2012 si se vor repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
g) 1 an inchisoare pentru comiterea infractiunii prevazuta de art.208 alin.1-art.209 alin.1 lit.a, e, g, i C.pen. cu aplicarea art.75 lit.c C.pen., art.74 alin.2 C.pen., art.76 lit.c C.pen., art.80 C.pen. (fapta comisa in 06/07.10.2008), aplicata prin Sentinta penala nr. 148/27.01.2012 a Judecatoriei …..
h) 1 an si 8 luni inchisoare, aplicata prin Sentinta penala nr. 206/03.02.2010 a Judecatoriei …, definitiva la data de 22.04.2010, a carei suspendare conditionata a fost anulata.
Se constata concurente infractiunile care au fost mentionate la punctele a), b), d), e), g).
In temeiul articolului 36 alin. 2 C.pen. raportat la art.33 lit.a C.pen. si art.34 alin.1 lit.b C.pen. se vor contopi pedepsele mentionate la punctele a), b), d), e), g) si se va aplica pedeapsa cea mai grea, anume aceea de 1 an si 4 luni inchisoare.
Se va mentine aplicarea art.83 C.pen. fata de pedeapsa de 1 an si 8 luni aplicata prin Sentinta penala nr. 206/03.02.2010 a Judecatoriei …. definitiva la data de 22.04.2010 si se va dispune cumularea acestei pedepse cu pedeapsa rezultanta obtinuta prin contopire din prezenta hotarare, anume aceea de 1 an si 4 luni inchisoare, obtinandu-se pedeapsa principala finala de 3 ani inchisoare, petentul-condamnat AG avand de executat pedeapsa rezultanta unica finala de 3 (trei) ani inchisoare.
In temeiul art.36, alin.3 C.pen. se va scadea din durata pedepsei rezultante unice finale 3 ani inchisoare, perioada deja executata din datele de 11.02.2009, 11.06.2009 si 10.02.2009 (retineri de cate 24 de ore fiecare), precum si incepand cu data de 18.10.2011 pana la zi.
In temeiul articolului 71 din Codul penal se va interzice condamnatului- petent exercitiul drepturilor prevazute de articolul 64 alin.1 lit. a teza a doua si lit. b din Codul penal, pe perioada executarii pedepsei principale.
In temeiul articolului 420 si articolului 449 din Codul de procedura penala se vor anula urmatoarele mandate de executare a pedepselor: nr. 31/2012, emis de Judecatoria …., nr. 493/2012, emis de Judecatoria …, si se va dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin aceasta hotarare.
Se va dispune plata aparatorului din oficiu.
In temeiul articolului 192, aliniatul 3 din Codul de procedura penala cheltuielile judiciare in cuantum de 200 lei raman in sarcina statului.