Obiect: actiune in constatare
1.Obiectul actiunii
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de …. sub nr. …. ,reclamantul DAC si DIC RI au chemat in judecata pe paratul DI solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa se constate ca parata nu si-a exercitat dreptul la optiune succesorala in termen legal .
In motivarea actiunii sale ,reclamantii au aratat ca la data de …. a decedat DC , autorul partilor cu ultimul domiciliu in …. , mostenitori ai acestuia au ramas reclamantii in calitate de fii ai defunctului si parata in calitate de sotie supravietuitoare ; aceasta calitate a paratei fusese dobandita cu o zi inainte ; parata a declarata ca nu are nici o pretentie materiala ; parata nu a facut nici un act de acceptare tacita sau expresa a mostenirii ; in luna … reclamantii au formulat o cerere catre societatea de asigurari unde defunctul avea incheiata asigurarea de viata .
In drept , reclamantul s-a prevalat de dispozitiile art 111 c pr civ si art 700 c civ .
In sustinerea actiunii, reclamanta a anexat in copie inscrisuri.
2Apararile formulate
Parata a formulat intampinare si cerere reconventionala invocand exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu a reclamantului DAC si exceptia inadmisibilitatii ; a aratat ca a acceptat succesiunea prin faptul ca la data de …. , inainte de implinirea termenului de optiune succesorala a solicitat indemnizatia cuvenita sotului meu cu titlu de asigurare de viata de la doua companii de asigurari –Casa de Economii si ….. din ….M. , respectiv Casa de asigurari reunite , compania de asigurari si reasigurari SA ; nu importa durata casatoriei ; nu este adevarata sustinerea cum ca ar fi declarat ca renunta la succesiune , nefiind prioritar acest aspect in momentul inmormantarii . ; cererea reclamantilor din …. este cu mult peste termenul de optiune succesorala de 6 luni .
Pe cale reconventionala , parata reclamanta solicita a se constata ca a acceptat succesiunea defunctului sot , ca reclamantii parati nu au facut acte de acceptare expresa sau tacita si ca este singura mostenitoare a defunctului DC.
In drept au fost invocate dispozitiile art 689, 700 c civ , art 111 c pr civ , art 119 c pr civ .
La data de …. , parata reclamanta a solicitat ca reclamantul minor DAC sa stea in judecata asistat de reprezentantul sau legal , mama lui TL .
3.Rezolvarea exceptiilor
Prin incheierea din data de ….. , instanta a constatat ca exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu a reclamantului DAC a ramas fara obiect fata de prezentarea reprezentantului legal al acestuia si semnarea de catre aceasta a cererii .De asemenea in aceeasi sedinta publica a respins exceptia inadmisibilitatii invocata de parata reclamanta .
Prin incheierea din data de ….. , instanta a calificat actiunea principala ca fiind o actiune in constatarea inexistentei unui drept si cererea reconventionala ca fiind o actiune in constatarea calitatii de unic mostenitori , exceptia netimbrarii invocata de catre parata reclamanta ramanand fara obiect .
4.Probatoriul administrat
In sedinta de la ….., instanta a incuviintat proba testimoniala si cu inscrisuri fiind audiati martorii DA pentru reclamantii parati si MM pentru parata – reclamanta.
5.Reglementari incidente
Art. 700 c.civ stabileste ca dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii.
6.Solutia adoptata
La data de …. a decedat numitul DC , cu ultimul domiciliu in H., judetul B. Reclamantii sunt descendenti de gradul I ai acestuia , iar parata este sotia supravietuitoare .
Instanta retine ca potrivit art. 686 C.civ, nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri care i se cuvine, succesibilul avand dreptul de a alege intre consolidarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii si desfiintarea acestui titlu prin renuntarea la mostenire. Pentru ca soarta juridica a mostenirii sa nu ramana multa vreme incerta, dreptul de optiune succesorala trebuie exercitat intr-un termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii succesiunii, adica, in speta de la data decesului – ….. La randul ei, acceptarea pura si simpla voluntara a mostenirii, ca act sau fapt juridic unilateral savarsit de succesibil pentru consolidarea calitatii de mostenitor poate fi expresa sau tacita. Acceptarea voluntara este expresa atunci cand vointa succesibilului s-a manifestat in forma scrisa, autentica sau sub semnatura privata in mod neechivoc si este tacita atunci cand succesibilul face un act sau fapt pe care nu il putea savarsi decat in calitatea sa de erede si din care rezulta indirect, dar neindoielnic intentia sa de acceptare a mostenirii.
In speta se invoca de catre parata reclamanta ca a acceptat expres succesiunea si in subsidiar ca a acceptat tacit succesiunea inauntrul termenului de 6 luni tacit , lucru care ar rezulta din actele savarsite in calitate de erede.
Instanta retine ca la data de ….. , inainte de implinirea termenului de optiune succesorala, parata reclamanta a formulat o cerere scrisa prin reprezentant conventional avocat ASB prin care solicita indemnizatia cuvenita sotului sau cu titlu de asigurare de viata de la compania de asigurari Casa de Asigurari Reunite , Compania de Asigurari si Reasigurari SA incunostiintand despre decesul sotului sau si de faptul ca beneficiarul acestei despagubiri este ea.
Instanta constata ca inscrisul sub semnatura privata din data de …. reprezinta o acceptare voluntara expresa rezultand vointa neechivoca a paratei reclamante de a accepta expres mostenirea , iar pe de alta parte parata reclamanta si-a insusit in mod neechivoc calitatea de mostenitor prin faptul ca a aratat ca beneficiarul acestei despagubiri este ea .
Apreciind ca parata reclamanta a acceptat mostenirea in termenul legal , urmeaza a respinge actiunea principala ca nefondata .
Cu privire la cererea reconventionala , se invoca de catre reclamantii parati ca au acceptat tacit succesiunea .Instanta retine ca au semnificatia de acceptare tacita, urmatoarele acte:
- savarsirea unor acte sau fapte materiale, precum: preluarea sau detinerea unor bunuri succesorale, efectuarea de lucrari la un bun succesoral ce nu comportau urgenta, demolarea unor constructii ce fac parte din masa succesorala, efectuarea de reparatii insemnate la un bun succesoral
efectuarea unor acte de dispozitie: vanzarea sau donarea unui bun succesoral
introducerea unei actiuni in justitie sau un alt act procedural, cum ar fi o cerere de impartire a bunurilor succesorale sau de raport a unei donatii ori de reducere a unei liberalitati excesive.
Din declaratia martorului DV rezulta ca dupa decesul defunctului , parata a mai locuit in apartamentul defunctului din M. 20-30 de zile si dupa ce a plecat din apartament , copii defunctului s-au intalnit cu ea si i-au oferit sume de bani (intre 1000 si 10000 de euro).
Declaratia martorului DV se coroboreaza cu declaratia martorului DDI situand acea discutie intre succesibili (parata a pretins sume de bani in contul asigurarii de viata ) cam la o luna , o luna jumatate de la decesul defunctului , deci inauntrul termenului de optiune succesorala .
Acest fapt al oferirii de catre ambii descendenti a unei sume de bani semnificative sotiei supravietuitore in contul cheltuielilor de inmormantare , al asigurarii de viata este apreciat de instanta ca fiind un act de acceptare voluntara tacita , fiind vorba despre un act de dispozitie cu privire la patrimoniul defunctului, rezultand indirect, dar neindoielnic intentia lor de acceptare a mostenirii.
Fata de toate aceste considerente, va fi respinsa ca nefondata cererea reconventionala
Avand in vedere solutiile date cererilor principale,in baza art 274 c pr civ , instanta va respinge capatul de cerere accesorie privind cheltuielile de judecata .